Inteligenţa artificială ar putea manipula tinerii să facă lucruri «inimaginabile», avertizează un universitar britanic

Oamenii este necesar să fie conştienţi de riscul pe care inteligenţa artificială (AI) îl are pentru copii, sistemele dotate cu inteligenţă artificială putând pretinde că sunt profesori sau chiar vedete, manipulându-i astfel pe tineri să facă lucruri „inimaginabile”, a avertizat un universitar britanic, potrivit Press Association.

Luând cuvântul în cadrul unei reuniuni organizate cu ocazia lansării Institute for Ethical AI in Education (IEAIED), Anthony Seldon, prorector al Universităţii din Buckingham, a spus că inteligenţa artificială ar putea reprezenta fie cea mai benefică, fie cea mai nocivă dezvoltare tehnologică. 

„Sistemele pot pretinde că sunt profesori, pot pretinde că sunt oameni pe care nu-i cunosc, pot părea credibili, pot pretinde că sunt personalităţi publice”, a explicat universitarul. „Pot pretinde că sunt profesorii, directorul şcolii, pot manipula copiii să creadă că profesorul adevărat le spune să facă anumite lucruri.” 

Profesorul a mai adăugat că inteligenţa artificială ar putea permite hărţuitorilor din mediul online să ducă la îndeplinire acţiuni oribile şi abuzive. „Suntem în mod natural excesiv de încrezători, iar sistemul nostru de educaţie nu ne învaţă gândirea critică. Educăm elevi pasivi, într-un sistem obsedat de examene, care nu dezvoltă gândirea critică şi puterea de a discerne. «Este real? Este chiar persoana reală?»”.

Întrebat dacă AI poate deveni malefică din propria voinţă, universitarul a adăugat: „Temerea este că ar putea scăpa de sub control, că am putea avea de-a face cu sindromul Frankenstein, în care se poate multiplica. Aceste maşinării au gândire proprie. Aş spune că, în prezent, acestea sunt la o a mia parte în ceea ce priveşte gradul de complexitate, dar atunci când vor deveni mult mai sofisticate va fi foarte, foarte îngrijorător.” 

Institute for Ethical AI in Education (IEAIED) din Marea Britanie investighează provocările etice ridicate de dezvoltarea inteligenţei artificiale. 

Citiți și:

Inteligenţa artificială poate fi exploatată de hackeri, susţin cercetătorii

Liderii mondiali deja au decis: Următorul pas sinistru în Inteligența Artificială este augmentarea oamenilor

yogaesoteric

7 februarie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More