Holocaustul evreilor din Ungaria: Vina este a Germaniei, Ungaria a colaborat numai?
Cum contestă serviciile secrete ale Ungariei holocaustul înfăptuit de unguri în Transilvania ocupată
O asociație maghiară dubioasă, cu tendințe extremist-separatiste, care contestă Tratatul de la Trianon și susține criminali de război vinovați de uciderea evreilor și românilor din Transilvania ocupată de regimul criminal al lui Horthy, a fost recent reactivată, pentru a propune schimbarea unor plăci memoriale din Satu Mare. Aceste inițiative se înscriu pe liniile directoare ale serviciilor secrete de la Budapesta, așa cum au fost enunțate chiar de Viktor Orban, încă din 2013.
Redăm opinia avizată a cercetătorului Dorin Suciu, prezentată în revista Gazeta Românească din Israel.
Evreii deportați de Ungaria la Auschwitz: incultură, refulare sau diversiune?
În ziarul sătmărean Informaţia Zilei [în ianuarie 2016] a apărut o ştire despre faptul că Asociaţia Hid din Satu Mare a „demarat o procedură” pentru „corectarea” inscripţiei de pe plăcile comemorative de pe monumentul Holocaustului din curtea Sinagogii şi gara CFR.
Pe cele două plăci memoriale sunt inscripţionate numele evreilor deportaţi la Auschwitz cu menţiunea că au fost trimişi în lagărul morţii de către guvernul fascisto-horthyst ungar. Considerând că acest text, formulat pe vremea comunismului, reprezintă o stigmatizare a întregii naţiuni maghiare, Asociaţia Hid din Satu Mare a demarat o procedură pentru corectarea sa, întrucât guvernul horthyst ar fi fost doar unul totalitar, dar nu fascist, iar deportarea s-ar fi făcut de către Germania hitleristă, nu de către Ungaria, aflată pe vremea respectivă sub ocupaţia armatei naziste. Aceasta, susţine Rudolf Krakkó, preşedintele Hid, doar ar fi colaborat… Drept care, au fost invitaţi cercetători istorici din România şi din Ungaria care să dezbată „problema”.
Amintesc că, în încercarea de a deturna vina istorică a Ungariei fasciste privind Holocaustul evreilor săi, o teză identică a fost lansată în 2013, de guvernul lui Viktor Orban. Reacţia internaţională, indignată, a organizaţiilor evreieşti a fost promptă ca şi cea a forţelor politice democratice din Ungaria.
În acest context, iniţiativa Asociaţiei Hid, care a fost lansată cu puţine zile înainte de comemorarea Zilei Internaţionale a Holocaustului şi de preluarea pentru un an, de către români, a preşedinţiei Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, pare cel puţin ciudată.
Cine este, însă, această asociaţie? Aşa cum se poate citi pe site-ul asociației, ea „îşi propune ca, prin activitatea ei, să ajute la întărirea conştiinţei de sine a maghiarimii şi la recâştigarea stimei faţă de sine însăşi a naţiunii”. Pentru asta, de la înfiinţarea ei, în 2003, Asociaţia Hid a organizat o tabără de tineret „al cărei scop a fost de a prezenta cariera de scriitor şi viaţa lui Wass Albert, cel pe nedrept persecutat”. După cum se ştie, în anul 1946, Wass Albert a fost condamnat la moarte în absenţă, de către Tribunalul Poporului de la Cluj, pentru a fi instigat soldaţi şi ofiţeri ai armatei ungare să ucidă patru persoane, două evreice şi doi români. Motiv pentru care, după 1990, Republica Ungaria i-a respins reacordarea cetăţeniei ungare.
Chiar dacă în legislaţia românească există o ordonanţă de urgenţă care interzice cultul public al unor persoane care au comis crime împotriva umanităţii, acest lucru nu a împiedicat, ani de-a rândul, Asociaţia Hid să organizeze tot felul de festivaluri–maraton de recitări din poezia lui Wass Albert şi manifestări în memoria sa la Satu Mare, Oradea, Arad, Zalău, Carei, Hodod etc.
Pentru variaţie, Asociaţia Hid a mai organizat frecvent şi conferinţe ale istoricului revizionist ungur Raffay Ernö pe subiectul Trianon. Asta până în anul 2009, după cum reiese din datele oferite de propriul site. Apoi, în ultimii ani, asociaţia nu a mai avut aproape nicio activitate; a intrat într-un fel de adormire… Până acum, când comemorările Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului urmau să se desfăşoare sub preşedinţia României!
„Defectul de frumuseţe” – ca să traduc o expresie specific maghiară „szépséghiba” –, al iniţiativei Asociaţiei Hid, de a deturna întreaga vină a Holocaustului evreilor din Ungaria, comis de armata şi jandarmeria fascisto-horthyste, asupra Germaniei lui Hitler, constă în faptul că este o organizaţie care îl are ca patron spiritual pe Wass Albert, criminal de război şi antisemit notoriu!
Există însă o vorbă care spune că nu trebuie să pui pe seama perversităţii, răutăţii sau conspiraţiei ceea ce se poate explica prin incultură, îndoctrinare sau prostie. În toate cele trei cazuri, citirea unui document esenţial poate fi folositoare. Este vorba de Holocaustul în Transilvania de Nord, un document elaborat de cea mai autorizată sursă: Yad Vashem. (El poate fi descărcat în format pdf de aici.) În 36 de pagini, documentul cuprinde totul despre soarta dramatică a evreilor din Transilvania de Nord, intrată după 1940, în urma „arbitrajului” de la Viena, în posesia Ungariei lui Horthy. Sunt expuse gradual aplicarea politicilor şi legilor antisemite şi marginalizarea evreilor, ghetoizarea lor de către guvernul fascist ungar al lui Döme Sztoyai, numit constituţional, de Horthy, la 22 martie 1944, şi realizarea – cu contribuţia fără rezerve a armatei şi jandarmeriei ungare –, a „soluţiei finale” preconizate de nazişti după ocuparea preventivă la 19 martie 1944 a Ungariei, pentru a o împiedica să „defecteze” şi să treacă de partea aliaţilor. Aşa cum se precizează, misiunea deportării a fost coordonată de comandoul SS de circa 100 de persoane, condus de SS-Obersturmbannfuhrer Adolf Eichmann, şi pusă în practică de autorităţile ungare.
Materialul elaborat la Yad Vashem mai relevă că „documentul preliminar, referitor la adunarea, ghetoizarea, concentrarea şi deportarea evreilor a fost adoptat, în secret, la 7 aprilie, de Consiliul de Miniştri al Ungariei: Decretul numărul 6163/1944, sub semnătura lui Lászlo Baky. (…) Ministerul de Interne a elaborat directivele pentru implementarea decretului cu trei zile înainte ca decretul ultrasecret să fie difuzat.”
Istoricul Nicholas M. Nagy Talavera, el însuşi deportat la Auschwitz de autorităţile ungare, arată la pagina 265 a cărţii Istoria fascismului în Ungaria şi România, apărută în 1996 la Editura Hasefer a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România: „Consiliul de Miniştri al Ungariei a decis, pe data de 7 aprilie, să «cureţe teritoriul ţării de evrei» (…), deşi această măsură fusese deja hotărâtă cu cinci săptămâni înainte de începerea deportărilor. Pretextul pentru deportarea în masă la Auschwitz era apropierea Armatei Roşii de Carpaţi. Militarii germani, din motive de securitate, au cerut îndepărtarea evreilor din zonele rurale şi concentrarea lor în ghetourile din oraşe. Această concentrare s-a petrecut într-o manieră absolut inumană, supraaglomerarea, lipsa de condiţii sanitare şi de cazare au cauzat, foarte curând, izbucnirea epidemiei de tifos şi alte boli contagioase. După aceea, ungurii i-au rugat pe nemţi «să-i preia» pe evrei. Cererea fatală a fost transmisă în 20 aprilie, ora 4:00 p.m. Eichmann a fost de acord. Cu ajutorul jandarmeriei şi a administraţiei ungare, această acţiune a fost dusă la bun sfârşit într-o aşa viteză, încât, până la sfârşitul perioadei dintre 15 mai-1 iulie, singurii evrei rămaşi în Ungaria se aflau la Budapesta. Întreaga acţiune a fost opera a numai opt ofiţeri germani, 40 de SS-işti încorporaţi, ajutaţi de 20.000 de jandarmi unguri.”
Concluzia lui Nagy Talavera este necruţătoare: Obersturmbannfuhrer-ul SS Adolf Eichmann a primit tot ajutorul posibil în îndeplinirea planului său de exterminare a evreilor din Ungaria. „În timpul procesului de la Ierusalim, acesta a declarat: «Ungaria a fost singura ţară pentru care nu am fost suficient de rapizi. Ei ni i-au predat pe evreii lor ca şi cum s-ar fi lepădat de bere acră»”. (op. cit. p. 261)
Istoricul Randolph L. Braham scrie textual în A Magyar Holocaust, vol.2, p. 24, Editura Gondolat, 1988: „În cursul acţiunii de ghetoizare şi de deportare, jandarmeria ungară a acţionat cu o deosebită cruzime. Fără contribuţia ei, nemţii nu ar fi putut să aplice programul «soluţiei finale» în Ungaria. Fanatismul campaniei antievreieşti a naziştilor unguri a fost practic fără egal în partea de Europă ocupată de Germania. Există o mare parte de adevăr în ceea ce, într-o clipă de sinceritate, i-a spus Wisliceny lui Freudiger: «Se vede că, într-adevăr, ungurii sunt urmaşii hunilor: fără ei nu ne-am fi descurcat niciodată».”
Argumentele mincinoase cum că autorităţile ungare ar fi fost silite (!) să procedeze la ghetoizarea şi deportarea evreilor de armata germană sunt demontate şi de discursul ţinut la 31 martie 1944 de Endre László, subsecretar de stat la Ministerul de Interne Regal Ungar, la postul naţional de radio de la Budapesta: „(…) Nu este adevărat că problema evreiască din Ungaria a apărut pe ordinea de zi ca urmare a situaţiei politice mondiale. Unanimitatea societăţii maghiare, apărătoare a purităţii rasiale, urgentează de aproape 25 de ani rezolvarea problemei evreieşti. Antisemitismul maghiar nu este o politică la modă, nu este o copiere sau imitare a ideilor şi curentelor politice actuale. Ungurimea nu de un an, doi, ci de decenii – am putea zice prima în Europa – a constatat pe propria sa piele ce pericol fatal înseamnă pentru ea influenţa evreiască, care se amplifică în proporţii tot mai mari. De-a lungul unei lupte de decenii, s-a cristalizat conştiinţa că numai o rezolvare radicală poate determina rezultatul final şi satisfăcător pentru ambele părţi. Convingerea noastră nestrămutată o putem exprima astfel: pentru rasa maghiară, evreimea nu este un element dorit, nici din punct de vedere moral, nici spiritual şi nici din punct de vedere fizic. Conştienţi de această recunoaştere, trebuie să căutăm acea soluţie care exclude şi elimină în totalitatea sa evreimea din viaţa maghiară.” Textul a fost tradus din cartea Vadirat a nacizmus ellen (Rechizitoriu împotriva nazismului), apărută la Budapesta în 1958.
În ceea ce-l priveşte pe regentul Miklos Horthy, aşa cum se arată în documentul Yad Vashem anterior citat, el a fost cel care, la 22 martie 1944, a numit constituţional guvernul fascist ungar al lui Döme Sztoyai care, peste două săptămâni, avea să emită decretul privind adunarea, ghetoizarea, concentrarea şi deportarea evreilor.
Despre psihologia lui Horthy, care, după ocuparea, la 19 martie 1944, a Ungariei de armata Germaniei hitleriste, a declarat că este de datoria sa „să rămână pe puntea corabiei”, este semnificativă scrisoarea pe care i-a scris-o, în octombrie 1940, fostului prim-ministru Teleki: „Am fost toată viaţa un antisemit şi n-am întreţinut niciodată relaţii personale cu evreii; eu am fost acela care a propovăduit deschis antisemitismul în Europa”. Textul poate fi găsit în cartea Horthy titkos iratai (Documentele secrete ale lui Horthy), la paginile 261-262.
Calvarul ghetoizării şi deportării celor 18.800 de evrei din Satu Mare, de către autorităţile ungare, este descris pe larg de Randolpf L. Braham în cartea Genocide and Reward, la paginile 101-123. Şase transporturi, efectuate în trenuri de marfă în condiţii îngrozitoare, între 19 mai şi 1 iunie, i-au dus pe evreii sătmăreni în lagărele morţii. Doar unul din 10 s-a mai întors…
Unul dintre supravieţuitori, Béla Rozenberg, originar din Satu Mare, scrie în depoziţia sa: „(…) La 15 mai am fost duşi în ghetoul din Satu Mare. Ni s-a furat totul: obiecte de aur sau argint, ceasuri, bani, biciclete… Şi eram bătuţi fără milă. La 1 iunie am fost înghesuiţi într-un tren, câte 80 de suflete în fiecare vagon de vite, fără hrană sau apă. În timpul călătoriei mulţi dintre noi s-au îmbolnăvit; copiii plângeau şi cereau apă, dar răspunsul pe care ni-l dădeau jandarmii era: «Lua-v-ar dracuʼ de jidani împuţiţi!».” (Martiriul evreilor din România 1940-1944, Editura Hasefer, Bucureşti 1991, p. 268)
Grozăviile comise de jandarmeria fascistă ungară, brutalitatea şi sălbăticia ei au devenit cunoscute. „În perioada mai-iulie 1944, când a avut loc ghetoizarea şi deportarea evreilor din Ungaria, ziarele elveţiene şi suedeze au publicat reportaje ample de la Kosice, Nyiregyháza, Mukacevo, Szekesfehervár, Oradea etc. Publicaţii importante, precum conservatorul Neue Züricher Zeitung şi Die Nation, au descris evenimentele sub titlul «Jurnalul ororilor », Quakerii din America au protestat.Gazette de Lausane a prezentat un editorial după altul, descriind detalii danteşti, iar finalul unui articol, semnat de redactorul Georges Rigassi, specifica: «Iată ce-a făcut naţiunea ungară nobilă şi creştină cu evreii». Journal de Geneve a scris o serie de articole violente. Ambasadele ţărilor neutre la Budapesta au protestat vehement, în special suedezii, elveţienii şi, mai presus de toţi, reprezentanţii Vaticanului”, se poate citi la pagina 272 în cartea lui Nagy Talavera, Istoria fascismului în Ungaria şi România.
Dacă, după această înşiruire de citate din autori consacraţi, tot mai rămâne vreo îndoială privindu-i pe cei care sunt responsabili de Holocaustul din Ungaria, sau necesitatea „corectării” conţinutului plăcilor comemorative de la Satu Mare, accesaţi acest link.
În cartea sa Churchill and the jews, 1900-1948, Michael J. Cohen, profesor la Bar-Ilan University, 2003, ediţia a 2-a, revizuită, Editura Routledge, p. 355, prezintă două scrisori referitoare la ce se petrecea cu evreii din Ungaria. Descoperite de autor, în arhiva privată a lui Churchill, scrisorile potenţează mesajul adresat de prim-ministrul britanic Churchill ministrului de externe Anthony Eden, la 7 şi 11 iulie 1944: „There is no doubt in my mind that we are in the presence of one of the greatest and most horrible crime ever committed” („Nu am nicio îndoială că ne găsim în fața celei mai mari şi oribile crime comise vreodată”).
Rămâne o singură întrebare. Dacă Aliaţii ştiau de această imensă şi oribilă crimă, de ce nu au fost bombardate şi distruse liniile de cale ferată pe care trenurile morţii, odată ieşite din Ungaria, continuau să livreze zilnic prada pentru cuptoarele din Auschwitz ?
Citiți și:
Climatul actual se înrăutățește pentru evreii europeni
yogaesoteric
13 aprilie 2019