Henry Kissinger: «Sperăm că, dacă totul merge bine, jumătate din Orientul Mijlociu va aparţine Israelului»


Opiniile unuia dintre sceleraţii care ne decid soarta


La New York, în Statele Unite ale Americii – Henry Kissinger, fostul secretar de stat din era Nixon, a dezvăluit ceea ce se petrece în lume și în special în Orientul Mijlociu. Vorbind din apartamentul său de lux din Manhattan, New York, omul de stat a făcut o analiză predictivă din punctul său de vedere, a situației actuale geopolitice și economice în lume.

„Statele Unite le-au momit până acum pe China și pe Rusia, iar ultimul cui în sicriu va fi Iranul, care este, desigur, principala țintă a Israelului.
Am permis Chinei să-şi mărească puterea militară și Rusiei să se recupereze după sovietizare, pentru a le da un sentiment fals de bravadă, aceasta va duce la un deces foarte rapid al ambelor state.
Suntem ca ţintaşul isteţ, provocându-l pe neiscusit să ridice arma, și atunci când încearcă, Bang Bang.

Războiul care vine va fi atât de grav, încât o singură superputere poate câștiga, și aceia suntem noi.
Acesta este motivul pentru care UE este într-o aşa mare grabă pentru a forma un superstat, pentru că ei știu ce se apropie, iar pentru a supraviețui, Europa va fi necesar să fie un singur stat întreg şi unit. Această grăbire a procesului mi-a arătat că ei știu foarte bine că ceea ce urmează este foarte aproape. O, cât de mult am visat la acest moment încântător.
Cine controlează petrolul, controlează națiunile iar cine controlează mâncarea, controlează oamenii.”

Kissinger a adăugat apoi: „Dacă sunteţi persoane obișnuite, atunci puteți să vă pregătiți pentru război prin mutarea la țară și construirea unor ferme, dar este cazul să vă luaţi armele cu voi, că hoardele înfometate nu vă vor da pace. De asemenea, chiar dacă elitele vor avea paradisurile lor sigure și adăposturi specializate, acestea este necesar să fie la fel de atente în timpul războiului ca oamenii de rând, pentru că adăposturile lor pot fi compromise.”

După o pauză de câteva minute, făcută pentru a-şi aduna gândurile, domnul Kissinger, a continuat:

„Am spus armatei că este nevoie să cucerească în jur de șapte țări din Orientul Mijlociu pentru a le exploata resursele și aproape că şi-au încheiat treaba. Ştiţi cu toții ce părere bună am despre armată noastră, dar este necesar să spun că de data aceasta au ascultat ordinele superficial.
Am ajuns la ultima piatră de temelie, adică Iranul, care într-adevăr va înclina balanța. Cât timp mai pot China și Rusia să stea deoparte şi să se uite cum America curăță totul?

Marele urs rusesc și Secera chineză se vor trezi din somnul lor, moment în care Israelul va fi necesar să lupte cu toată puterea și cu toate armele sale pentru a ucide cât mai mulți arabi.
Sperăm că, dacă totul merge bine, jumătate din Orientul Mijlociu va aparţine Israelului.

Tinerii noştri au fost instruiți bine în ultimul deceniu, iar jocurile de război jucate pe calculator au ajutat foarte mult în modul lor de gândire. De exemplu jocul Call of Duty Modern Warfare 3, reflectă exact ceea ce va urma în viitorul apropiat, este o programare predictivă.

Tinerii noştrii, în SUA și Occident, sunt pregătiţi pentru că au fost programaţi pentru a fi soldați buni, carne de tun, iar atunci când acestora li se va comanda să iasă în stradă și să lupte cu aceşti chinezi nebuni și cu rusnacii, vor asculta ordinele.

Din cenușă vom construi o societate nouă, o nouă ordine mondială; va fi doar o singură superputere rămasă și un singur guvern global care câștigă.

Statele Unite ale Americii au cele mai bune arme, avem tehnologie pe care niciun alt popor nu o are și vom scoate aceste arme, atunci când este momentul potrivit.”


Citiți și:

Cine doreşte al Treilea Război Mondial şi acţionează în sensul generării lui?

Nu ne aflăm într-un război rece ci deja ne aflăm în Războiul Popoarelor împotriva ocultei satanice a aşa-zişilor «Iluminaţi»

Kissinger cere SUA să trateze Rusia ca fiind o mare putere

 

yogaesoteric
22 iunie 2019

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More