Un cercetător reputat susţine că extratereştrii ar fi putut exista pe Pământ cu miliarde de ani înainte de apariţia oamenilor

 

Un cercetător din Statele Unite ale Americii susţine că extratereştrii au ajuns pe Pământ cu mult timp înainte de apariția oamenilor.

Profesorul Jason Wright susţine că extratereştrii tehnologizați au existat pe una dintre planetele din sistemul nostru solar. În cadrul unei lucrări intitulate Speciile tehnologizate indigene anterioare, profesorul declară că extratereştrii străvechi au trăit fie pe Marte, Venus sau pe Pământ, notează Mail Online.

Acesta susţine că, în curând, omenirea ar putea descoperi urme ale acestora.

„O specie tehnologizată precedentă a apărut pe străvechiul Pământ sau pe un alt corp ceresc precum Marte ori Venus”, declară el. Însă fenomenele survenite ulterior pe aceste planete ar fi putut şterge urmele extratereştrilor.

În cazul planetei Venus, apariţia efectului de seră şi reformarea suprafeţei ar fi şters toate dovezile existenţei extratereştrilor. La fel pe Pământ, eroziunea şi mişcarea plăcilor tectonice au înlăturat majoritatea dovezilor existenţei extraterestre.

,,Semnele existenţei extraterestre rămase sunt extrem de rare şi s-ar putea afla în zone limitate sub suprafaţa planetei Marte sau a Lunii, ori în afara sistemului nostru solar”, afirmă profesorul. El susţine că majoritatea rămăşiţelor se ascund sub suprafaţa planetelor.

Wright consideră că dezvoltarea domeniului arheologiei spaţiale ar putea ajuta la descoperirea acestor dovezi.


Citiți și:

Şase motive argumentate și pline de bun simț, care ne permit să credem că în imensul univers fizic în care trăim există viață extraterestră (1)

O teorie controversată: proveniența extraterestră a ADN-ului uman

Este istoria omenirii scrisă de civilizaţii extraterestre?

 

yogaesoteric
24 iulie 2019

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More