Tulburări ale organismului uman cauzate de sindromul WiFi (III)


Ameninţarea reală pe care dispozitivele wireless/câmpurile magnetice de frecvenţă joasă o reprezintă pentru sănătatea umană: afectarea sistemului nervos şi endocrin


Citiți a doua parte a articolului


LIMITELE STANDARD DE EXPUNERE LA ASTFEL DE UNDE ELECTROMAGNETICE

Limita de expunere la CEMFR/WiFi nu este în concordanţă cu rezultatele studiilor

Standardele curente, la nivel mondial, stabilite pentru expunerea la CEM se bazează pe efectele termice ale acestor radiaţii. Aspect care nu este în concordanţă cu rezultatele studiilor ştiinţifice disponibile încă de acum 45 de ani (!).

În 1996, Federal Communications Comision (FCC) a SUA a adoptat standardul afirmat de IEEE (Insitute of Electrical and Electronic Engineers) în 1991, ca limită de expunere la CEMFR în SUA. Limita legală de expunere a rămas nemodificată, contrar tuturor rezultatelor cercetărilor ştiinţifice realizate în domeniu. IEEE este o organizaţie profesională, ca şi National Council of Radioation Pretection (NCRP), dar niciuna dintre acestea nu are expertiză în domeniul medical sau de sănătate publică şi, probabil, nici nu au cerut.

În ţările europene şi în alte câteva ţări, limita de expunere se bazează pe un Ghid publicat în 1998 al International Commission for Non-ionizing Protection (ICNIRP). Acest ghid se afirmă că se baza pe publicaţii din anii 1984, 1987, 1991, 1993. Ghidul conţine linii directoare de acum 31 de ani care, cu siguranţă, la momentul elaborării nu au luat în considerare studiul amplu şi bine documentat realizat de Tolgskaya şi Gordon şi publicat în 1973 (!), sau raportul NASA din 1981 şi raportul USAF din 1994.

Ca şi IEEE şi NCRP, ICNIRP este o organizaţie fără expertiză medicală sau de sănătate publică. Mai mult, această organizaţie nu răspunde în faţa niciunui guvern, iar provenienţa fondurilor sale nu este în domeniul transparenţei.

Limitele de expunere stabilite de IEEE şi ICNIRP cu mai bine de două decenii în urmă se bazează pe o premisă falsă

Limitele de expunere au fost stabilite pe ideea că singurul efect biologic al expunerii la CEMFR/microunde este încălzirea (pe termen scurt) acută, suficientă pentru a cauza afectare tisulară. Se pare că nu a existat nicio luare în considerare a efectelor expunerii cronice la astfel de radiaţii, deşi existau numeroase lucrări ştiinţifice publicate care arată efectele non-termice ale expunerii la astfel de radiaţii. Şi aceasta încă din anii 1950-1960!!

FCC cere: „cu scopul de a evalua complianţa cu SAR localizate, dispozitivele portabile ar fi necesar să fie testate sau evaluate pe baza poziţiei sau condiţiilor lor normale operaţionale”. Dar telefoanele mobile nu au fost testate când erau poziţionate în pantaloni sau buzunare! Ca urmare, fiecare manual de telefon mobil are avertizări referitoare la faptul că telefoanele este indicat să fie ţinute la o anumită distanţă de trup, întrucât altfel se depăşesc limitele legale de expunere.

Există o regulă de 20 cm pentru tablete şi laptopuri

„La utilizarea în scopul pentru care aceste dispozitive mobile sunt definite de FCC ca transmiţători desemnaţi a fi utilizaţi în alte moduri decât în locaţii fixe, în general se recomandă să fie folosiţi astfel încât o distanţă de cel puţin 20 de centimetri să separe structurile radiante de trupul utilizatorului sau de persoanele din apropiere.”

În mod clar, această regulă de 20 de centimetri contrazice poziţia normală de operare. Într-adevăr, computerul numit laptop implică în mod direct faptul că se ţine pe genunchi, în braţe – ceea ce nu înseamnă la 20 cm distanţă de utilizator.

Continua creştere a utilizării tabletelor de către copii în şcoli contravine acestor recomandări, cei mici având braţele mai scurte, aspect care nu le permite să ţină dispozitivele la 20 cm de trup.

În plus, toate dispozitivele wireless gen iPad-uri, tablete, laptopuri şi telefoane celulare nu sunt jucării pentru copii, sunt dispozitive tip radiotransmiţător!

OPINIA INDUSTRIEI TELECOMUNICAŢIILOR ŞI A ORGANIZAŢIEI MONDIALE A SĂNĂTĂŢII REFERITOARE LA EFECTELE CEMFR ASUPRA OAMENILOR

Industria telecomunicaţiilor şi efectele declarate ale WiFi/CEMFR asupra oamenilor

Persoanele şi grupurile care au legătură cu industria telecomunicaţiilor au afirmat că nu există şi nu poate exista niciun impact al radiaţiilor WiFi asupra oamenilor (!).

Profesorul emerit în biochimie şi ştiinţe medicale fundamentale Martin Pall (2016 şi 2018) a evaluat rapoarte şi raportări ştiinţifice serioase, de încredere realizate asupra efectului WiFi (CEMFR) asupra fiinţelor vii (animale de laborator, oameni), dr. J. Raines (1981), de asemenea, pentru elaborarea raportului NASA, dr. Bolen (1994) la elaborarea raportului USAF a investigat rezultatele cercetărilor independente legate de acest subiect, Tolgskaya şi Gordon (1973!) evaluează toată literatura de specialitate deja foarte consistentă în domeniu la momentul respectiv şi TOŢI aceştia (având în spate lungi liste de nume de cercetători independenţi care au realizat studiile respective) au concluzionat că există o relaţie foarte clară de tip cauză-efect între expunerea la CEM şi apariţia fie a modificărilor histologice la nivelul sistemului nervos, a sistemului neuroendocrin, fie a structurilor ADN, fie a celulelor stem embrionare, fie a modificărilor neuropsihiatrice.



Nu ştim pe ce bază industria telecomunicaţiilor afirmă ceea ce afirmă, în afara instinctului evident de supravieţuire.

OMS – nu avertizează cu privire la pericolul serios pe care WiFi/CEMFR le reprezintă pentru sănătatea umană

În pagina OMS din 2014 referitoare la telefoanele mobile („Mobile phonesˮ), la subpunctul – „Există vreun efect asupra sănătăţii?”, OMS scrie: „până în prezent, nu s-a stabilit niciun efect asupra sănătăţii ca fiind cauzat de utilizarea telefonului mobil”. Uimitor!!! Aceasta înseamnă că zeci şi sute de cercetători au făcut degeaba experimentele respective sau au evaluat degeaba cercetările colegilor.

La subpunctul „Efecte pe termen scurt”, OMS scrie: „Încălzirea ţesutului este principalul mecanism al interacţiunii între energia radiofrecvenţelor şi trupul uman. La frecvenţele utilizate de telefoanele mobile, majoritatea energiei este absorbită de piele şi alte ţesuturi superficiale, rezultând o creştere neglijabilă a temperaturii la nivelul creierului şi a altor organe din trup.ˮ Cu câtă nonșalanță se ignoră toate rapoartele NASA, USAF, ale cercetătorilor independenţi şi profesorilor emeriţi!

Paragraful continuă: „Un număr de studii au investigat efectele câmpurilor electromagnetice de frecvenţă radio asupra activităţii electrice a creierului, funcţiei cognitive, somnului, ritmului cardiac şi tensiunii arteriale, pe voluntari. Până în prezent, cercetările nu sugerează nicio dovadă consistentă de efecte adverse asupra sănătăţii de la expunerea la CEMFR la niveluri situate sub cele care determină încălzirea ţesutului. Mai mult, cercetările nu au putut furniza suport pentru relaţia cauzală între expunerea la CEM şi simptomele raportate de indivizi sau EHS.ˮ Nu vă sună similar cu ce declară cei din industria telecomunicaţiilor?

Probabil cei care au redactat această pagină nu au înţeles ori limba (engleză) în care au fost redactate numeroasele publicaţii ştiinţifice, ori efectiv experimentele, ori nu au vrut să le citească pe cele care demonstrau efectele non-termice (şi acestea nu erau puţine!). Toţi cercetătorii (independenţi, neplătiţi de industria telecomunicaţiilor) care au realizat studiile sau evaluarea studiilor subliniază, aşa cum aţi observat, corelaţii tip cauză-efect între expunerea la WiFi/CEMFR şi simptomatologie, susţinută atât de dovezi anatomopatologice – prin modificări histologice care apar în ţesuturi, cât şi de dovezi funcţionale – expunerea mecanismului principal prin care acţionează. Iar unii cercetători care au realizat/evaluat aceste studii/rapoarte au precizat – că fenomenele respective apar la niveluri (de radiaţie) situate sub cele care determină încălzirea ţesutului (ex. raportul Bolen etc.).

Petiţie la Casa Albă

Încă de pe timpul administraţiei Obama există o petiţie depusă pe site-ul guvernului American (WhiteHouse.gov) cerând creşterea publicităţii referitoare la riscurile serioase pe care radiaţiile datorate tehnologiei wireless, emise de telefoanele celulare, WiFi în şcoli şi locuri publice, microunde, smartmetre şi alte dispozitive smart le implică – afectează ADN-ul şi provoacă cancer. Petiţia avea în decembrie 2016 100.000 de semnături, astfel că ar fi putut obţine atenţia preşedintelui. Se preciza că limitele prezente pentru undele de frecvenţă radio nu sunt protectoare pentru biologia fiinţei umane şi că necesită o revizuire de urgenţă, pentru protejarea oamenilor de diferitele efecte biologice ale acestora, incluzând cancerul.

Cuvinte de final…

Până în prezent, cea mai de temut urmare a utilizării dispozitivelor wireless – telefoane mobile, dispozitive smart etc. – era considerată cancerul. Dar acesta apare la distanţă destul de mare în timp (de ordinul deceniilor) de la expunerea inițială, urmată de expunere cronică. Observaţie – în acest articol s-a urmărit prezentarea principalelor efecte imediate sau la distanţă relativ scurtă în timp pe care microundele/undele electromagnetice de intensitate redusă le au asupra organismului uman, şi în special asupra sistemului nervos, deoarece acesta este cel mai sensibil. Aceasta nu înseamnă că se exclud celelalte efecte menţionate şi demonstrate de numeroase articole ştiinţifice, precum cancerul cerebral, cancerul la nivelul glandei parotide etc. – dar acestea apar după o expunere cronică mult mai mare, decât efectele nefaste prezentate.

Ceea ce au urmărit să aducă în atenţia publicului atâţia cercetători, de mai bine de 40 de ani, fără prea mare succes, este un aspect care a fost demonstrat şi practic – afectarea sistemului nervos al fiinţei umane prin unde electromagnetice de frecvenţă radio. Acesta este principalul efect non-termic şi primul care apare ca urmare a expunerii la radiaţii tip WiFi/CEMFR.

Afectarea sistemului nervos, ca primă ţintă a CEMFR, nu ar fi cazul să mire pe nimeni care are un bun simţ natural nealterat, deoarece sistemul nervos este în principal o structură, s-ar putea spune, electrică. De asemenea, ţesutul nervos în organism nu este protejat de exterior de structuri care izolează electric sau electromagnetic, ci doar mecanic. Deci, cum să nu fie influenţat de câmpurile electromagnetice din mediu?

Prin afectarea funcţionalităţii şi integrităţii neuronilor/sinapselor atât la nivel cerebral cât şi în periferie, la care se adaugă şi afectarea secreţiei neurohormonale de la nivel hipofizar (şi ulterior în cascadă la nivelul altor glande endocrine, în funcţie de nucleii afectaţi), CEMFR/WiFi determină afectarea fiziologiei organismului, uneori mult mai dramatic decât o tumoră. Iar mecanismul prin care se realizează aceasta este reprezentat de stimularea directă a senzorului de voltaj al canalelor de calciu dependente de voltaj, în principal. Dereglarea structurală/funcţională a sistemului neuroendocrin se oglindeşte în simptomatologia EHS şi în modificările neuropsihiatrice care apar.

În ordinea afectării tisulare a organismului uman prin CEMFR/WiFi după sistemul nervos/neuroendocrin urmează țesutul miocardic (se cunoaşte densitatea mare a canalelor de calciu dependente de voltaj ale acestui ţesut) şi ţesutul testicular. Există numeroase probleme cardiovasculare documentate de literatura sovietică de specialitate ca urmare a expunerii la CEMFR. De asemenea, modificarea parametrilor spermatici ca urmare a expunerii WiFi a fost demonstrată prin numeroase studii ştiinţifice.

Un segment al societăţii extrem de vulnerabil la acest nou factor de mediu, câmpurile electromagnetice de frecvenţă radio, este reprezentat de copii. Numeroase studii au arătat vulnerabilitatea crescută a acestora la astfel de unde electromagnetice ca urmare a pătrunderii mult mai în profunzime a CEM în organismul lor, precum şi a numărului mult crescut de celule stem embrionare (foarte susceptibile la WiFi) în toate ţesuturile lor, aflate în proces de creştere. Toate determinările cercetătorilor indică o posibilă relaţie cauză-efect între expunerea ca făt şi/sau sugar la astfel de radiaţii tăcute şi autism, ADHD şi ADD. Afectarea ţesutului nervos la copii este mult mai severă decât la adulţi, întrucât expunerea la CEMFR/WiFi nu distruge doar neuroni şi sinapse gata formate ca la adult, ci şi împiedică formarea celulelor neuronale, a tecii de mielină, a sinapselor conducând la probleme în dezvoltarea sistemului nervos şi, în consecinţă, probleme de dezvoltare cognitivă, comportamentală etc.

Toate studiile menționate au fost realizate cu utilizarea unor intensităţi sub 4GHz, adică sub intensitatea câmpurilor emise în prezent. Cum afectarea structurală şi funcţională a neuronilor nu depinde doar de timpul de expunere ci şi de intensitatea CEMFR, putem astfel să ne gândim că afectările care s-a arătat că apar, vor surveni la timpi de expunere din ce în ce mai mici, şi vor deveni mult mai repede ireversibile.

Este însă dificil de imaginat modul în care combinarea efectelor neuropsihiatrice şi fiziopatologice vor influenţa comportamentul uman şi interacţiunile interumane în viitorul apropiat, acum că majoritatea populaţiei umane de pe glob este expusă la intensităţi din ce în ce mai mari de CEMFR/WiFi.

Citiţi şi:

Mii de studii ştiinţifice oferă informaţii tot mai îngrijorătoare despre wi-fi, care deja e strict reglementat în şcolile unor ţări ale lumii

WiFi-ul ne poate deteriora și ADN-ul

Wi-fi: moartea cea invizibilă care distruge noile generaţii

 

yogaesoteric
26 iulie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More