Este real. SUA au rămas proprietatea Marii Britanii, iar Marea Britanie este proprietatea Vaticanului (IV)
Citiţi a treia parte a articolului
După Războiul Civil American din anii 1860, manipulat de Frăţie, toate căile ferate şi proprietăţile imobiliare deţinute de cei care au sprijinit Statele Confederate din sud (care au pierdut războiul) au fost confiscate şi scoase la licitaţie la Wilmington, North Carolina. Ele au fost cumpărate prin nouă intermediari de Daniel Payseur, la preţuri foarte mici. Proprietarii de căi ferate şi guvernul au semnat un Act de Încredere la Nashville, creând sistemul militar al căilor ferate ale Statelor Unite, prin care proprietarii au căpătat monopolul asupra transporturilor şi comunicaţiilor. Toate aceste reglementări sunt şi astăzi în vigoare.
Principalul om de încredere şi manager general al lui Payseur era un om înrudit cu Rothschild-zii pe nume Leroy Springs, fost Leroy Springstein. Dovezile indică faptul că Leroy Springs era fratele vitreg al preşedintelui american Abraham Lincoln. După o relaţie cu tatăl lui Springs, o doamnă pe nume Nancy Hanks a dat naştere unui fiu, în anul 1808. Tatăl i-a lăsat prin testament o bucată mare de pământ în Huntsville, Alabama, unui fiu numit Abraham Lincoln. Se pare că zvonurile că Lincoln ar fi fost un Rothschild nu erau cu totul lipsite de temei. Prin anii 1850, din relaţia lui Lincoln cu fiica regelui german Leopold s-au născut două fete gemene, Ella şi Emily. Unul dintre descendenţii acestei linii genealogice este miliardarul Howard Hughes.
Se pare că multe dintre familiile americane aparent foarte puternice au fost de fapt oamenii lui Payseur şi ai Companiei Virginia. Andrew Carnegie a fost un tânăr angajat al companiei siderurgice a lui Payseur, cu care acesta a fondat o nouă companie, numită Carnegie Steel. Familia Vanderbilt pretinde că deţine o locuinţă la ţară numită Biltmore. Această afirmaţie nu este adevărată. Biltmore a fost construit de familia Payseur ca hotel prin anii 1880, fiind concesionat apoi Vanderbilt-ţilor pe 99 de ani. Un alt om de încredere al lui Payseur a fost J.P. Morgan, unul din cei mai faimoşi industriaşi şi bancheri din istoria SUA. De fapt, nici el nu a fost altceva decât o mască sub care s-au ascuns adevăraţii deţinători ai puterii.
Multe dintre depozitele de petrol şi substanţe minerale din Statele Unite se află pe terenurile deţinute în proprietate de companiile de căi ferate, iar drepturile de concesionare a zăcămintelor naturale deţinute de Payseur au fost transformate în companii miniere şi petroliere, al căror pachet majoritar de acţiuni l-a păstrat. Alte drepturi au fost concesionate companiilor din industria lemnului. După moartea lui Daniel Payseur din anul 1860, fantasticul său imperiu a fost condus de nepotul său, Lewis Cass Payseur, care a continuat să îl extindă în ritm rapid. În anul 1872, una dintre companiile lui Payseur, Charleston, Cincinnati and Chicago Railroad, a creat o companie de telegrafie numită Western Union. În 1875, aceasta şi-a creat o filială numită AT&T, devenită astăzi una dintre cele mai mari companii de telefonie şi comunicaţii din Statele Unite. Charleston, Cincinnati and Chicago Railroad Company este compania-mamă a Băncii Rezervelor Federale, „banca centrală” privată a Statelor Unite.
În continuare, imperiul lui Payseur s-a implicat masiv în sistemul bancar. Banca sa din Lancaster a devenit North Carolina Bank, iar apoi Nationsbank. Cea mai mare bancă din Texas, Interfirst, la care unul dintre directori este George Bush, a fuzionat în anul 1987 cu Republic Bank, rezultând o nouă bancă, First Republic Bank. Aceasta a fost absorbită mai târziu de Nationsbank, care a fuzionat la rândul ei cu Bank of America. Aceste două bănci sunt cele care spală banii din droguri ai CIA, ceea ce este de înţeles dacă ţinem cont de faptul că predecesorul CIA, Oficiul pentru Servicii Strategice (OSS), a fost alcătuit din propria reţea de securitate a familiei Payseur, creată de Selma, Rome and Dalton Railroad pentru a proteja sistemul militar al căilor ferate. Este un mecanism uluitor alcătuit din tot felul de rotiţe, o încrengătură de familii atotputernice, iar americanii nu au nici cea mai mică idee despre cine sunt cei care îi conduc. Problema este cine i-a condus în tot acest timp pe Payseur-i.
Familia Payseur şi-a pierdut între timp controlul asupra imperiului său, dar la putere a rămas acelaşi trib reptilian. Principalul om de încredere al Payseur-ilor, Leroy Springs, a murit în anul 1931, locul lui fiind luat de fiul său, Elliot. Acesta s-a oferit voluntar să actualizeze sistemul de completare a Registrelor Cadastrale şi a subtilizat documentele din tribunalul din Lancaster. Când le-a înapoiat, sute de acte care atestau drepturile de proprietate asupra unor terenuri acordate lui Payseur au fost transferate pe numele lui Elliot Springs (înrudit cu clanul Rothschild, să nu uităm). Este evident că el a făcut ce i s-a spus, pentru a împiedica astfel preluarea imensei averi a lui Payseur de către fiicele acestuia. Pe la începutul anilor ’50, Anne, fiica lui Elliot Springs, s-a măritat cu un personaj din lumea crimei organizate din New Jersey, pe nume Hugh Close. Acesta a fost numit preşedinte al tuturor companiilor Payseur furate de Elliot Springs. Fiica lui Close, doamna Crandall Close Bowles, a devenit directoare a Carolina Federal Reserve Bank. Bătălia pentru controlul fostelor companii Payseur continuă inclusiv la ora actuală, dar deocamdată se pare că sunt controlate de Rothschild-zi. Cei care cred că sunt proprietari de terenuri pe care le-au cumpărat de la companiile de căi ferate vor fi dezamăgiţi să afle că actele lor de proprietate nu sunt valabile, căci companiile de căi ferate nu au fost niciodată proprietarele terenurilor. Ele au fost doar concesionate imperiului Payseur. În final, proprietarul tuturor terenurilor rămâne Compania Virginia.
Franklin Delano Roosevelt, Preşedintele Statelor Unite numit de Frăţie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, spunea că în politică nimic nu este întâmplător. Tot ce se petrece, se petrece pentru că aşa a fost stabilit. La fel este situaţia cu toate evenimentele majore care au permis avansarea Agendei către centralizarea puterii globale, indiferent că a fost vorba de războaie, colapsuri economice, asasinate sau „scandaluri” menite să înlăture de la putere pe politicienii care nu au fost de acord să joace după cum li s-a cântat. Cele trei mari războaie care s-au desfăşurat pe solul american au fost: războiul declanşat împotriva nativilor de către coloniştii albi, Războiul pentru „Independenţă” şi Războiul Civil declanşat atunci când statele din sud au dorit să se rupă de uniune în anul 1860. Aşa cum am văzut, războiul împotriva nativilor şi cel de independenţă au fost regizate de Frăţie. La fel a fost şi în cazul Războiului Civil.
Franklin Delano Roosevelt
Între anii 1841-1845, fruntaşii francmasoni din Europa au participat la şase şedinţe secrete ale Consiliului Suprem, hotărând declanşarea Războiului Civil American, pentru a impune astfel controlul şi mai strâns al reptilo-arienilor asupra Statelor Unite. În centrul acestor conspiraţii s-a situat Lordul Palmeston, secretarul afacerilor externe şi prim-ministrul Marii Britanii, inclusiv Mare Patriarh al Francmasoneriei. Pentru a manipula conflictul au fost aleşi doi francmasoni de rang 33 ai ritului scoţian: Cushing, care a operat în nord, alături de unionişti, şi Albert Pike, Comandorul Mare Suveran al Jurisdicţiei de Sud a Ritului Scoţian, care a organizat revolta statelor din sud. Ironia face ca finanţarea revoltei statelor sudice să fie susţinută de bancherii masonici londonezi în urma aranjamentelor lui Cushing, cel care opera în nord! Pike, un satanist care credea în supremaţia rasei ariene (reptilo-ariene), a cerut ajutorul lui Giuseppe Mazzini, şeful Francmasoneriei Marelui Orient Italian, în urma căruia a rezultat infama operaţiune de crimă organizată numită mafia. În anul 1851, Mazzini a început să organizeze campania împotriva sclaviei în întreaga Americă. Francmasonii s-au folosit de aceste grupuri care militau împotriva sclaviei ca acoperire pentru adevăratele lor motivaţii din spatele Războiului Civil. În acest scop, au fost organizate „Loji ale Tinerilor Americani”, al căror sediu era Cincinnati Lodge nr. 133. Finanţarea acestora a fost asigurată în principal de bancherul francmason englez şi omul de paie al lui Rothschild pe nume George Peabody, care l-a numit pe J.P. Morgan şef al operaţiunilor financiare din America. După cum vă mai amintiţi, Morgan era un fost protejat al lui Daniel Payseur. Oriunde ne-am uita, ne izbim de aceleaşi nume.
Franklin Pierce (strămoşul lui George şi Barbara Bush) a fost ales Preşedinte al Statelor Unite în anul 1853, iar Mazzini a scris că: „Aproape toate numirile în funcţii au fost cele pe care le-am dorit noi”. Una dintre aceste numiri în funcţie a fost cea a lui Caleb Cushing în postul de procuror general. Cushing era controlat de francmasoneria engleză şi era implicat în comerţul britanic cu opiu prin tatăl său (armator) şi vărul său, John Perkins Cushing. Caleb Cushing a scris foarte multe articole împotriva sclaviei, devenind unul dintre arhitecţii Războiului Civil, împreună cu Albert Pike. Pike fusese profesor la o şcoală din oraşul natal al lui Cushing, Newburyport, Massachussetts, dar locuia acum la Little Rock, Arkansas, oraşul de mai târziu al lui Bill Clinton, unde a şi început să se dezvolte cariera sa masonică. Unul dintre grupurile cruciale care s-au aflat în spatele declanşării Războiului Civil a fost cel al Cavalerilor Cercului de Aur, cu sediul tot în Cincinnati, Ohio.
Printre membrii acestuia se număra infamul tâlhar Jesse James, un mason de grad 33 care a primit de la Albert Pike misiunea de a jefui băncile din nord pentru a asigura o finanţare suplimentară războiului. Un alt cavaler al Cercului de Aur a fost generalul francmason P.T. Beauregard, cel care a declanşat Războiul Civil prin atacul asupra Fort Sumter din anul 1861. Una dintre cele mai faimoase voci care s-au ridicat împotriva sclaviei a fost aceea a lui John Brown, care a devenit legendar în urma cântecului despre „Trupul lui John Brown”. În realitate, acesta era membru al mai multor societăţi secrete, inclusiv al francmasoneriei. A devenit maestru mason la Loja Hudson nr. 68 din Hudson, Ohio, pe data de 11 mai 1824, şi a făcut parte din rândul Tinerilor Americani ai lui Mazzini. Brown a fost susţinut financiar de familia lui John Jacob Astor, un alt membru al liniilor genealogice reptiliene. În timp ce francmasonii se agitau în ambele tabere, după schema devenită clasică, Războiul Civil era pe punctul de a începe.
În ianuarie 1857, francmasonul John Buchanan a fost ales preşedinte şi l-a numit ca secretar însărcinat cu războiul pe francmasonul John B. Floyd. Vicepreşedinte era John C. Breckinridge din Kentucky, care a primit iniţierea în gradul 33 al ritului scoţian de la Albert Pike, pe data de 28 martie 1860. Preşedintele statelor rebele din sud era francmasonul Jefferson Davies, iar primul stat care s-a retras din uniune a fost South Carolina, sediul Jurisdicţiei Sudice a Ritului Scoţian, condusă de Albert Pike. Toţi conducătorii celorlalte state care s-au retras ulterior au fost francmasoni. În mod semnificativ, deşi numai 11 state s-au retras din uniune, steagul confederat avea 13 stele – un număr important pentru francmasoni şi pentru cavalerii templieri.
Când Abraham Lincoln a devenit Preşedinte al unioniştilor din nord pe data de 4 martie 1861, cei care i-au oferit finanţare pentru război au fost aceiaşi oameni care finanţau sudul: bancherii Masoni din Londra. Ei au pus totuşi o condiţie: Lincoln era necesar să fie de acord cu crearea unei „bănci centrale” private a Americii. Unul dintre motivele importante ale declanşării Războiului Civil a fost falimentarea Americii pentru smulgerea acordului de creare a acestei bănci. Dar Lincoln a refuzat şi a introdus o politică monetară mai adecvată, pe care orice guvern actual ar fi indicat să o adopte, dacă nu s-ar afla sub controlul bancherilor internaţionali. Tot ce a făcut Lincoln a fost să tipărească bani fără dobândă, numiţi „bancnotele verzi”, cu care şi-a finanţat propriul guvern. Preşedintele John E. Kennedy a dus o politică similară. Acesta este cel mai rău coşmar al bancherilor Frăţiei, motiv pentru care Lincoln a fost asasinat pe data de 14 aprilie 1865, iar Kennedy pe data de 22 noiembrie 1965.
Abraham Lincoln
Asasinul lui Lincoln a fost John Wilkes Booth, un francmason de grad 33, membru al Tinerilor Americani ai lui Mazzini. El a fost ales din rândul Cavalerilor Cercului de Aur, finanţat de aceiaşi bancheri francmasoni din Londra. Operaţiunea de prindere a asasinului a fost organizată de francmasonul Edwin Stanton, care a dispus blocarea tuturor drumurilor de ieşire din Washington DC, cu excepţia celui pe care l-a folosit Booth pentru a scăpa. În locul lui a fost ucis un beţiv care semăna vag cu el, iar cadavrul acestuia a fost ars într-un hambar. Cine credeţi că l-a descoperit pe acest om? Edwin Stanton însuşi, desigur, care l-a şi identificat ca fiind Booth. La procesul care s-a ţinut în Indianapolis, în iunie 1865, pentru judecarea conspiratorilor care au participat la asasinarea lui Lincoln, câteva dintre numele citate ca fiind direct implicate au fost: Lord Palmeston, primul ministru al Marii Britanii şi francmason de grad 33, care a murit în acelaşi an; John Wilkes Booth, francmason de grad 33; Judah P. Benjamin, purtătorul de cuvânt al bancherilor londonezi care au ordonat asasinatul; şi Jacob Thompson, fost secretar de stat al afacerilor interne, care a retras 180.000 de dolari de la Banca din Montreal, Canada, pentru a finanţa întreaga operaţiune. Cavalerii Cercului de Aur au fost expuşi, aşa că Pike s-a decis să le schimbe numele. El i-a numit… Ku Klux Klan, faimoasa organizaţie satanistă ai cărei membri îmbrăcaţi în robe albe au terorizat decenii la rând populaţia neagră a Americii. Numele lor provine de la cuvântul grecesc kuklos, care înseamnă „cerc”.
Pike s-a născut în Boston, în anul 1809, şi a fost educat la Universitatea Harvard. A devenit Mare Comandor al Francmasoneriei Americane şi mare maestru al lojii de rit scoţian din Little Rock, Arkansas, din care avea să facă parte mai târziu şi Bill Clinton. Când Pike a murit în anul 1891 în Washington DC, funeraliile s-au ţinut în Templul Francmason, la miezul nopţii, cu pereţii drapaţi în întregime în negru. Acest om a fost întreaga sa viaţă un satanist. El este considerat şi la ora actuală un „zeu” al francmasonilor, statuia sa fiind ridicată chiar lângă sediul poliţiei din Washington, în apropiere de Colina Capitoliului.
Înainte de moartea lui Lincoln, Congresul controlat de francmasoni a votat Legea Băncii Naţionale, în urma căreia a fost înfiinţată o bancă naţională federală cu puterea de a emite bancnote SUA. Acestea erau împrumutate guvernului contra unei dobânzi de către bancherii masoni. Se pare că aceştia au supravieţuit „bancnotelor verzi” ale lui Lincoln, iar arhitectul acestei legi, secretarul trezoreriei Salmon P. Chase, a fost considerat un erou atât de mare încât francmasonii şi-au numit chiar una dintre principalele bănci cu numele lui: Chase Bank (actualmente Chase Manhattan), controlată – cel puţin la nivel oficial – de David Rockefeller. Cred că v-aţi convins deja că marile evenimente care au divizat lumea şi au provocat conflicte constante, războaie, religii etc. au fost coordonate de aceeaşi sursă şi au urmărit aceeaşi Agendă. Toate se leagă de aceiaşi oameni.
Povestea creării Statelor Unite este legată şi de conflictul din Irlanda de Nord. Eroul principal este un naturalist şi chimist pe nume dr. Edward Bancroft, prieten apropiat al lui Benjamin Franklin, cel care a finanţat admiterea lui Bancroft la Societatea Regală din Londra, masca „ştiinţifică” a Frăţiei. Mai târziu, acesta a devenit secretarul particular al lui Franklin la Paris (centrul reţelei de spionaj a Frăţiei) şi a aderat la loja elitistă „Nouă Surori”, al cărei mare maestru era Franklin. În anul 1779, Bancroft a condus o misiune secretă în Irlanda, iar un an mai târziu, Lordul Stormont, ambasadorul Marii Britanii în Franţa, l-a informat pe rege că o delegaţie irlandeză l-a vizitat în secret la Paris pe regele Ludovic XV pentru a-i propune o Irlandă independentă. Ambasadorul i-a transmis regelui că: „Toţi delegaţii aveau legătură cu Franklin…”.
În anii care au urmat s-a creat o societate secretă a Frăţiei numită Societatea Irlandezilor Uniţi, care a inclus printre membrii ei oameni ca Lordul Edward Fitzgerald şi Wolfe Tone. Toate acestea se petreceau înainte de revoltele irlandezilor din 1798 şi 1803, care au declanşat un conflict ce continuă şi astăzi. După cum vedeţi, aceeaşi Frăţie este implicată în toate evenimentele majore ale lumii. Simon Bolivar, fondatorul Republicii Bolivia din America de Sud şi eliberatorul Venezuelei, Noii Granade, Ecuadorului şi Republicii Peru, a fost membru al Lojii spaniole Cadiz şi maestru al lojii „Nouă Surori” din Paris.
Din această lojă au mai făcut parte Benjamin Franklin, scriitorul Voltaire şi alţi revoluţionari francezi. George Washington i-a trimis lui Bolivar, în semn de respect, un medalion cu o şuviţă din propriul său păr, prin intermediul revoluţionarului francezo-american Lafayette.
America – un pământ al libertăţii? Ce glumă sinistră!
Fragment din cartea Secretul Suprem, de David Icke
Citiţi şi:
Asasinarea lui Abraham Lincoln – o conspiraţie clasică
Preşedinţii masoni ai SUA
J.F.K. jr. a spus lumii cine l-a omorât pe tatăl său, dar nimeni nu i-a dat atenţie (I)
yogaesoteric
5 noiembrie 2019
Also available in:
Français