Trecutul bolșevic al PSD (V)

 

Citiţi partea a patra a articolului
 
Anii ’90 – Lovitura de stat dată de ruși la București, după înțelegerea cu americanii

Cât timp a fost la putere, Ceaușescu a urmărit să îndepărteze din structurile de conducere ale României filiera bolșevică ce fusese instalată de ruși după 1945. Însă după lovitura de stat din 1989, survenită în urma înțelegerii secrete de la Malta (2-3 decembrie 1989) dintre Mihail Gorbaciov și G. H. Bush, vechii cominterniști sovietici au preluat din nou frâiele României. Consecința imediată a fost că deși noua clasă politică a „comunismului cu față umană” perora de la tribunele „Revoluției” că „Nu ne vindem țara”, în realitate exact asta a făcut.

Ion Iliescu – șef al FSN, șef al CFSN, șef al viitorului partid PDSR devenit PSD și președinte al României

Lovitura de stat din decembrie 1989 a fost organizată de o echipă de complotiști veroși condusă de Ion Ilici Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu și alții. Lovitura de stat a fost minuțios organizată și sprijinită de URSS, în special de serviciul secret al armatei sovietice GRU, cu implicarea serviciilor secrete maghiare, iugoslave și bulgare, având binecuvântarea Occidentului și a SUA.

Echipa nomenclaturistă din eșalonul doi al PCR condusă de Ion Iliescu a pus mâna pe putere prin crimă, violență și asasinarea soților Ceaușescu. Istoricii serioși nu au pus la îndoială lovitura de stat din decembrie 1989, doar feseniștii, activiștii comuniști, securiștii plătiți de alții și presa de propagandă a indus public ideea „revoluției spontane”, care ar fi dus la victoria „democrației” și umplerea „vidului de putere”. Și că totul s-ar fi îndeplinit prin intermediul unei echipe care s-a cunoscut… „întâmplător” în studioul 4 al TVR, în febra revoluției. O dovadă că nu a fost așa o reprezintă afirmația generalului Nicolae Militaru, din 22 decembrie 1989, din clădirea Comitetului Central, conform căreia „Frontul Salvării Naţionale există de 6 luni”. Afirmaţia respectivă a fost înregistrată pe o casetă video care a fost difuzată de un post francez de televiziune (detalii aici, vezi fișierul video la minutul 6:58).

Cu privire la „Revoluția” din decembrie 1989, este necesar să fie spus că până și investigațiile oficiale ale Parchetului Militar demonstrează că în decembrie 1989 a avut loc o lovitură de stat. „Dosarul Revoluției” a fost reluat în noiembrie 2019 la ÎCCJ, detalii aici. În acest dosar fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al Aviaţiei Militare generalul (rtr.) Iosif Rus sunt inculpați pe baza probelor cu acuzații foarte grave, din categoria „infracţiuni contra umanităţii”.

Este relevant că în după amiaza zilei de 22 decembrie 1989 Ion Ilici Iliescu afirma cu emfază la TVR că Nicolae Ceaușescu ar fi „trădat nobilele idealuri ale socialismului”. În realitate, ca și toți ceilalți neo-bolșevici care au contribuit la lovitura de stat, Ion Iliescu era un exponent al masoneriei, bolșevismul fiind de fapt încă de la începuturile sale o creație a masoneriei internaționale. Ca o recunoaștere indirectă a acestei realități, Ion Iliescu declara în anii ’90, în calitate de președinte al țării, că francmasoneria ar fi avut „un rol vital în procesul democratizării şi dezvoltării României”. Este o declarație pe care avea să o reitereze în mai 2003 într-un discurs susținut la Palatul Parlamentului.

Deşi în ziua de 3 ianuarie 1990 FSN a anunţat că nu este şi nu se va constitui într-un partid politic, în data de 23 ianuarie 1990, Consiliul Frontului Salvării Naționale a hotărât transformarea FSN în formaţiune politică. A fost o acțiune profund imorală și chiar ilegală deoarece FSN girase încrederea populației, în marea majoritate naivă, care era departe de a se fi dezmeticit după deceniile de dictatură comunistă. FSN dăduse garanții că doar va intermedia trecerea României spre o societate democratică și că nu va juca decât un rol de arbitru-organizator. Faţă de surprinzătoarea decizie ca FSN să devină totuși partid, în ziua de 28 ianuarie 1990 a avut loc o mare manifestaţie de protest a partidelor politice nou-înfiinţate, în frunte cu PNŢ-CD şi PNL. La rândul său, FSN a organizat imediat o contra-manifestaţie care a inclus distrugeri ale sediilor partidelor de opoziţie.

Prima Conferinţă Naţională a FSN a avut loc între 7-8 aprilie 1990, în cadrul căreia Ion Iliescu a fost ales preşedinte al partidului şi a fost desemnat drept candidat al formaţiunii la alegerile prezidenţiale. Deţinând toate pârghiile puterii în stat, FSN şi-a asigurat o victorie detașată în primele „alegeri libere” din 20 mai 1990: a trimis în Parlament 263 de deputaţi şi 91 de senatori din totalul de 395 deputați, respectiv, 118 senatori. De asemenea, Ion Iliescu a obţinut o victorie covârşitoare la alegerile prezidenţiale: 85% din totalul voturilor valabil exprimate. Cu excepția câtorva ziare, noua formațiune controla la acea vreme toată presa românească, și mai ales singura televiziune, TVR.

Considerând că noua conducere de după Loviluţia din decembrie doar mimează democraţia şi că nu se făcuse de fapt decât o rotaţie a fostei nomenclaturi, un mare grup de tineri de la universităţile bucureştene au ocupat Piaţa Universităţii din Bucureşti scandând şi manifestând împotriva noilor autorităţi. Lor li s-au adăugat imediat mii de alte persoane, iar zona a fost declarată „liberă de neo-comunism” şi „kilometrul zero al democraţiei”. Însă, la ordinul lui Ion Iliescu, în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, forţele de ordine au intervenit în forţă împotriva manifestanţilor. A doua zi Iliescu a apelat și la minerii din Valea Jiului, pe care i-a chemat să sprijine FSN împotriva tinerilor studenți numiți „golani” sau „forțe fasciste care încearcă să destabilizeze țara”. Minerii au fost aduși la Bucureşti pe cheltuiala statului. Au venit patru trenuri pline și numeroase camioane și autobuze. În total aproximativ 10.000 de ortaci. Încurajați prin microfon de însuși Iliescu, ei au degajat Piața Universității printr-o violenţă bestială, mutilând efectiv manifestanții cu bâtele. Totodată minerii au devastat sediile instituţiilor publice şi cele ale partidelor istorice. Au fost uciși peste 100 de manifestanți și răniți mai mult de 1000, inclusiv femei și bătrâni (vezi detalii video aici sau aici).

Referitor la modul în care s-a acționat pentru anihilarea opoziției și a celor care trăgeau un semnal de alarmă în privința parcursului evenimentelor, merită să luăm în considerare, de exemplu, o declarație a lui Miron Cozma, fostul lider al Sindicatelor Miniere Libere din Valea Jiului. El a susținut, într-un interviu acordat Newsweek România în iunie 2018, că mulți dintre minerii din iunie 1990 erau de fapt „criptomineri, nu erau mineri, erau securiști, conduși de securistul Nicolae Cămărășescu, la ordinul lui Petre Roman și Ion Iliescu“.

Totuși, în pofida a nenumărate probe extrem de concludente, „Dosarul Mineriadelor” este, ca și „Dosarul Revoluției”, tergiversat la nesfârșit de „justiția liberă” din România, chiar dacă au trecut 30 de ani de la acele evenimente.

Iată deci modul în care FSN a intrat în istoria României sub conducerea lui Ion Ilici Iliescu și a vechilor cominterniști bolșevici. FSN este partidul care ulterior s-a transformat în Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSR), apoi în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR) și din anul 2001 în Partidul Social Democrat (PSD).

Ion Iliescu a condus statul român în trei rânduri: prima dată ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992-1996 și a treia oară între anii 2000-2004. Între 1996-2000 și 2004-2008 a fost senator din partea PSD și a rămas președinte de onoare al PSD.

Silviu Brucan – vicepreședinte FSN, eminența cenușie a FSN, va crea Grupul Pentru Dialog Social, primul ONG finanțat de Soros

Silviu Brucan este considerat ideologul din umbră al Loviluției și eminența cenușie a FSN. Conform unei mărturii a generalului Victor Atanasie Stănculescu (cel care a preluat conducerea Armatei Române în decembrie 1989, scoțând-o de sub ordinele comandantului suprem al forțelor armate care încă era Nicolae Ceaușescu), decizia de execuţie a celor doi a fost luată de Silviu Brucan şi Gelu Voican Voiculescu. În 1994 și fostul premier Petre Roman susținea în fața Comisiei senatoriale pentru studierea evenimentelor din decembrie 1989 că Silviu Brucan a fost cel care a insistat ca soții Ceaușescu să fie lichidați în orice fel, fapt cu care Ion Iliescu a fost în final de acord. Informația este confirmată și de biografia lui Silviu Brucan, publicată de site-ul romania-israel.com.

Tot la indicațiile exprese ale lui Silviu Brucan, atunci când acesta era vice-președinte al FSN, formațiunea s-a transformat în mod ilegal în partid, în ianuarie 1990.

Să ne amintim că evreul Brucan (pe numele real Saul Bruckner), fost agent KGB, fusese numit de ruși în 1945 secretar general al ziarului Scânteia. Din această funcție ceruse condamnarea la moarte a lui Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Corneliu Coposu, Radu Gyr și a lui Pamfil Șeicaru, pentru că se opuneau ideologiei comuniste. Reajuns la putere după căderea lui Ceaușescu, Brucan a devenit ultra-mediatizat în primii ani de după 1989. A preluat din nou controlul asupra ziarului Scânteia, devenit între timp Adevărul, de unde incita la „ură proletară” asupra studenților din Piața Universității. Din 1996 a primit calitatea de invitat permanent la cea mai urmărită televiziune a vremii, Pro TV, în cadrul emisiunii „Profeții despre trecut”. Din această postură dădea, cu un aer de mare autoritate, lecții de „democrație” națiunii române.

Un rol major, deosebit de nefast, pe care Brucan l-a jucat a fost acela prin care i-a deschis larg poarta spre România complotistului neo-marxist George Soros. Cei doi se cunoșteau cu mult dinainte de 1989, de pe vremea când Brucan era ambasador al României în Statele Unite și apoi ambasador la ONU. Ca urmare a aranjamentelor dintre cei doi, miliardarul american de origine evreiască George Soros a venit la București chiar în ziua în care Nicolae Ceaușescu a fost deposedat de putere, pe 22 decembrie 1989. Informația a fost făcută publică de Sandra Pralong, cea care avea să fie primul președinte al sucursalei românești a Fundației pentru o Societate Deschisă (Soros Open Society) și apoi consilieră a președintelui Klaus Iohannis. De altfel, însuși George Soros a recunoscut că a venit în România imediat după Revoluție. Într-un interviu pe care i l-a acordat lui Robert Turcescu în anul 2005, Soros a afirmat că în contextul evenimentelor din decembrie 1989, „Am venit cu primul avion civil care a aterizat la București“.

Potrivit informațiilor furnizate de Constantin Barbu, un fidel discipol al filosofului Constantin Noica, pe 27 decembrie 1989 Silviu Brucan s-a întâlnit cu Andrei Pleşu în casa din București, strada Paris, a fostului kominternist Ascanio Damian. La acea întâlnire s-a hotărât ca pe 30 decembrie 1989 să aibă loc o conferință de presă la hotel Continental, unde să se anunțe înființarea Grupului de Dialog Social (GDS). Sediul pentru GDS a fost oferit de FSN și era amplasat în Calea Victoriei 120, fostul loc de întâlniri UTC-iste al lui Nicu Ceauşescu, fiul cel mare al dictatorului asasinat. La acel sediu a fost primit oficial George Soros în data de 5 ianuarie 1990, mărturie stând fotografiile făcute de Emanuel Pârvu (ex-Reuters, detalii aici).

Primul număr al publicației reprezentative a GDS, revista 22, îl prezintă pe fondatorul bolșevic al ONG-ului, Silviu Brucan, gavarind despre… „Socialismul mondial la răscruce”.

Nucleul de intelectuali ce avea să capete influență sub aripa finanțatoare a lui Soros a jucat apoi un rol important pe scena publică din România anilor care au urmat. Membrii GDS au fost numiți în structuri de conducere, au fondat instituții de stat și particulare, au configurat ceea ce a fost denumit „societatea civilă”. Dintre membrii marcanți ai GDS din acea perioadă îi menționăm pe Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu sau Monica Macovei.

GDS a fost finanțată încă din ianuarie 1990 de Soros cu 1 milion de dolari. Jumătate de an mai târziu Soros a fondat, în România, Fundația Soros – o altă organizație neguvernamentală, cu un buget inițial anual de 1,5 milioane de dolari. În următorii 4 ani, Soros a investit în scrierea și publicarea de manuale școlare cu conținut anti-românesc prin intermediul Ministerului Educației, sub protecția FSN-PSD. De la an la an, sumele investite de el prin Fundația Soros au crescut, ajungând la 10 milioane de dolari anual pe la mijlocul deceniului. În anul 1997, Fundația Soros și-a schimbat numele, devenind Fundația pentru o Societate Deschisă (FSD), un nume similar cu cel al organizației-mamă din Statele Unite, Open Society Foundation. Bugetul anual al Fundației a crescut la 12 milioane de dolari. Mare parte din fondurile Fundației au fost folosite pentru a selecta și a finanța educația unor tineri români în universități occidentale. La terminarea studiilor, respectivilor li se facilita prin clica bolșevică din PSD să ocupe în România posturi-cheie în viața socială și politică a țării, bineînțeles, urmând direcțiile cerute de „binefăcătorul” progresisto-globalist George Soros.


Citiți partea a șasea a acestui articol

Citiți și:

În decembrie 1989 a fost lovitură de stat!

Comemorarea mineriadelor din 13-15 iunie 1990

ONG-urile lui George Soros trebuie să fie urgent interzise în România!


 

yogaesoteric
1 decembrie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More