Dumnezeu se reflectă în 10 oglinzi

În contextul acestei serii de articole referitoare la cele 10 Mari  Puteri Cosmice vom urmări să analizăm şi să evidenţiem în mod sintetic principalele aspecte de ordin filosofic şi practic, care se referă la tradiţia profund spirituală a celor 10 Mari Puteri Cosmice (Dasha Mahavidya). La modul esenţial vorbind, această tradiţie reprezintă de fapt o practică spirituală tantrică (tantra sadhana) ce are ca scop dobândirea unui control “magic” asupra forţelor şi energiilor subtile care animă şi impulsionează neîncetat atât microscosmosul fiinţei umane, cât şi Macrocosmosul în multitudinea aspectelor sale, prin raportare plină de credinţă la una sau mai multe din cele 10 faţete (Mari Puteri Cosmice) ale expresiei dumnezeieşti în manifestare.

Fundamentul acestei practici spirituale tantrice,  foarte secretă şi ocultată cunoaşterii profane, rezidă în ideea de a nu evita testele şi dificultăţile vieţii prin izolare şi retragere într-un loc pustiu, ferit de lume, pentru a ajunge astfel la desăvârşirea spirituală; dimpotrivă, tradiţia tantrică afirmă că Mahavidya Upasana (cu alte cuvinte, adorarea plină de fervoare şi devoţiune a celor 10 Mari Puteri Cosmice) este bine să fie practicată în contextul vieţii cotidiene, oferind astfel posibilitatea de a stăpâni şi apoi de a transcende complet toate problemele, necazurile sau suferinţele cu care se confruntă cei mai mulţi dintre oameni.

În această direcţie, tradiţia tantrică (tantra shastra) expune mai multe metode şi procedee adecvate practic oricărui tip de situaţie şi oricărei tipologii umane. De aceea, nu este necesar să se caute o metodă sau un mijloc de devenire spirituală în afara sferei de activitate socială în care omul îşi trăieşte viaţa. Este suficient să urmărim dinamizarea a cât mai multor aspecte sublime şi armonioase ale naturii noastre superioare, căutând să îndeplinim orice dorinţă benefică pe care o avem prin elevarea şi sublimarea energiilor subtile care o animă, scopul fiind pe de o parte acela al trăirii unei plăceri pline de rafinament, care acum este divinizată în focul sublimării, iar pe de altă parte acest scop este şi cel al eliberării şi beatitudinii spirituale nesfârşite care transcende orice aspect al Creaţiei. Prin urmare, practica spirituală tantrică nu se adresează doar celor iniţiaţi, ci ea oferă uluitoare posibilităţi de desăvârşire spirituală oricărei fiinţe umane care doreşte cu ardoare să atingă eliberarea.

Tantra nu este vrăjitorie

Cu toate acestea, textele tantrice abundă în formulări criptice, în metafore sau alegorii care de cele mai multe ori reprezintă obstacole de netrecut pentru cei care nu sunt iniţiaţi în tainele acestei practici spirituale. Aşa se explică înţelegerea greşită şi concepţiile eronate ce au marcat părerile multor cercetători şi orientalişti de prestigiu, păreri care mai apoi au fost cu uşurinţă adoptate de majoritatea oamenilor. Aceste erori se datorează în special neînţelegerii limbajului foarte ocultat şi, de aici, a succesiunii proceselor şi etapelor antrenamentului spiritual, care sunt menţionate în numeroasele texte şi lucrări tantrice, multe dintre acestea tratând subiectul celor 10 Mari Puteri Cosmice (Dasha Mahavidya). Principala concepţie greşită a oamenilor în ceea ce priveşte sistemul tantric, concepţie care trădează o imensă ignoranţă din partea acestora, este cea conform căreia tantra este asociată cu o mulţime de “practici abominabile”, printre care sunt menţionate ritualurile sacrificiale, practicile sexuale orgiastice etc. De fapt, învăţătura spiritualităţii tantrice poate fi descrisă într-un mod foarte semnificativ ca o transcendere glorioasă a oricăror tribulaţii fenomenale, ea fiind astfel un sistem filosofic şi religios de natură profund non-dualistă (advaita). Aşadar, spiritualitatea tantrică autentică nu are nimic de-a face cu vrăjitoria sau cu magia care este practicată de anumite secte sau grupări exterioare, ale căror practici deviate şi uneori chiar macabre au fost confundate pe nedrept cu însăşi doctrina profund spirituală a tantrismului.

Toate conduc către Dumnezeu

Scopul realizării spirituale prin sadhana tantrică este starea de unire plenară cu Realitatea Supremă a lui Dumnezeu Tatăl, a cărei natură este Sat-Chit-Ananda (Pura Existenţă – Pura Conştiinţă – Pura Beatitudine). În tradiţia tantrică, această natură a realităţii dumnezeieşti este numită Cit şi desemnează, într-o anumită perspectivă, forţa sau puterea infinită a Conştiinţei lui Dumnezeu, exprimată în manifestare ca cele 10 Mari Puteri Cosmice. La nivel transcendent, Cit (sau Conştiinţa Absolută a lui Dumnezeu) este asociată unui “monolit dur, compact şi infinit în grandoarea sa”. Totuşi, acest caracter esenţial al său se diferenţiază în contextul Creaţiei sub forma unor atribute şi expresii particulare, cum ar fi de pildă cel al lui maya (forţa iluziei care “acoperă” realitatea intrinsecă a tuturor lucrurilor din manifestare). De fapt, Realitatea Supremă (Sat-Chit-Ananda), care este dincolo de orice atribut sau înţelegere conceptuală, se proiectează în Creaţie sub o formă finită şi determinată prin intermediul aspectului de dinamism al Conştiinţei Dumnezeieşti ca Putere (Cit).

Din acest punct de vedere, Marile Puteri Cosmice (Mahavidya) nu reprezintă altceva decât “reflectări” ale lui Cit ca idei sau expresii dumnezeieşti formatoare în Creaţie, având deci un caracter universal. Considerate a fi entităţi dumnezeieşti feminine a căror conştiinţă este foarte apropiată de cea a lui Dumnezeu Tatăl, ele sunt precum nişte “administratori” fundamentali ai Creaţiei dumnezeieşti. Din această cauză, caracterul lor este mai mult subiectiv (cu alte cuvinte, percepţia influenţei şi manifestării lor se află cu precădere în domeniul subtil al conştiinţei) şi mai puţin obiectiv.

Totuşi, panteonul hindus conţine destule înfăţişări ale acestor mari zeităţi feminine, care ilustrează fiecare într-un mod simbolic principalele lor atribute şi caracteristici în manifestarea Macrocosmosului.

În practica spirituală tantrică, aspectele de ordin fizic reprezintă adeseori o bază importantă de pornire pe calea elevării gradate a conştiinţei personale. Pe lângă numeroasele reprezentări iconografice şi simboluri grafice (yantra, mandala), tradiţia tantrică acordă o importanţă deosebită în adorarea celor 10 Mari Puteri Cosmice şi procedelui secret care este cunoscut sub numele de “cele 5 M” (cele 5 Makara), litera M (Makara) fiind prima în terminologia sanskrită care desemnează cele 5 produse ce simbolizează elementele din natură (pancha-tattva). Scopul profund spiritual al unui astfel de procedeu este acela ca, pornind de la nivelul planului fizic (cu elementele care îi sunt caracteristice), conştiinţa personală să acceadă în mod gradat, prin sublimare şi rezonând plenar cu aspectele arhetipale ale acestor elemente, la starea transcendentă de conştiinţă a Marii Puteri Cosmice pe care tantricul o adoră. Apoi, cu un ultim şi frenetic avânt spiritual, acesta va putea accede (prin graţia copleşitoare a lui Dumnezeu Tatăl) la Vidul Suprem Transcendent, origine şi chintesenţă a oricărei energii dumnezeieşti manifestatoare. Aşadar, principiul care este adoptat aici este cel al elevării gradate a conştiinţei personale pornind de la planurile inferioare ale manifestării până la experienţa sublimă şi totală a transcendenţei dumnezeieşti, fără a neglija sau a interzice în vederea realizării acestui scop vreun aspect al vieţii cotidiene.

Taina desăvârşirii se află în tine

Această abordare a practicii şi experienţei spirituale în cadrul adorării celor 10 Mari Puteri Cosmice are însă un caracter unitar, holistic, în care părţile întregului (cu alte cuvinte, diferitele elemente şi procedee specifice care sunt realizate şi stările de conştiinţă pe care ele le determină) se întrepătrund în mod armonios pentru a conferi imaginea Totului. Acest aspect este pus în evidenţă mai ales de trezirea şi ascensiunea forţei cosmice infinite care în fiinţa noastră este esenţializată sub forma lui Kundalini Shakti. Kundalini poate fi în stare latentă (nedinamizată) la nivelul lui Muladhara Chakra sau poate deveni activă (de pildă, prin intermediul practicii spirituale de adorare a unei Mari Puteri Cosmice, adorare care este plină de aspiraţie şi credinţă) în structura subtilă a fiinţei noastre purificând, dinamizând şi elevând toate planurile corespondente de conştiinţă (chakra), până la nivelul lui Sahasrara Chakra (în zona din creştetul capului). Această polarizare a activităţii lui Kundalini are însă un corespondent opus în fiinţa umană. Astfel, atunci când Kundalini Shakti este “adormită” la nivelul lui Muladhara Chakra (la baza coloanei vertebrale), fiinţa umană este într-un anumit fel “trează” pentru lumea exterioară, care este iluzorie şi efemeră în raport cu Realitatea Supremă Transcendentă. Dimpotrivă, atunci când Kundalini se “trezeşte” şi devine dinamică, ascensionând şi unindu-se în final, la nivelul lui Sahasrara, cu Suprema Conştiinţă a lui Shiva, care aici are o natură statică, yoghinul devine “mort” pentru lumea exterioară, dar devine uluitor de lucid şi treaz în raport cu Realitatea Dumnezeiască, identificându-se în mod plenar cu aceasta.

Fiecare dintre cele 10 Mari Puteri Cosmice (care sunt: Kali, Tara, Tripura Sundari, Bhuvaneshvari, Tripura Bhairavi, Chinnamasta, Dhumavati, Bagalamukhi, Matangi şi Kamalatmika) are propria ei sadhana specifică, dar aceasta cuprinde în sinteză trei elemente fundamentale: 1) adorarea imaginii zeităţii (adică a Marii Puteri Cosmice care a fost aleasă pentru adorare); 2) focalizarea asupra yantra-ei (a reprezentării geometrice ce corespunde câmpului de influenţă energetică subtilă a respectivei Mari Puteri Cosmice); 3) emisia mentală (laya sau japa yoga) a mantra-ei acelei Puteri Cosmice.

În cadrul adorării Marilor Puteri Cosmice (Mahavidya Upasana), acestea nu trebuie confundate cu un alt ordin de zeităţi feminine, numite Matrika. Pe de o parte, există 10 Mari Puteri Cosmice (Mahavidya), în timp ce Matrika-urile sunt şapte sau opt (depinzând de cultul tradiţional al zonei respective): Mahesvari, Vaishnavi, Brahmani, Kaumari, Indrani, Narasimhi şi Varahi. Pe de altă parte, Marile Puteri Cosmice reprezintă sferele gigantice de conştiinţă ale energiei dumnezeieşti ce înglobează în manifestarea lor întregul Macrocosmos, în timp ce Matrika-urile reprezintă puterile feminine (în tradiţia spirituală orientală ele sunt denumite consoarte) ale celor mai importanţi zei din panteonul hindus.

Având astfel stabilite unele repere fundamentale ale concepţiei tantrice şi ale practicii spirituale specifice celor 10 Mari Puteri Cosmice (Mahavidya), în celelalte articole din categoria Maha Vidya Yoga vor fi prezentate în mod succint şi analitic principalele caracteristici şi domenii de influenţă ale fiecăreia dintre aceste mari zeităţi ale tradiţiei tantrice.

yogaesoteric

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More