Dacă nu ne vom feri copiii de avorturi şi mutilări LGBT, Dumnezeu va dezlănţui focul şi furia

 

Copii lipsiţi de apărare sunt sistematic mutilați și uciși de către demonicii avocați ai avortului de pe cuprinsul Americii. În faptele lor de un rău absolut nu găsești nicio urmă de remușcare, compasiune sau recunoaștere a dreptului copilului la viață. Promotorii avorturilor și infanticidelor post-natale nu sunt nimic altceva decât asasini în serie și măcelari de copii și este de datoria noastră – în calitate de ființe umane cu conștiință – să-i oprim de la a mai mutila și ucide copii nevinovați, fie că sunt încă în uter sau deja născuți.

În numele „sănătății de reproducere a femeilor”, industria de ucidere în masă a avorturilor pretinde, în mod absurd, că bebelușii umani nu sunt umani deloc… cel puțin până când cineva decide să păstreze copilul. Chiar și atunci, același copil poate fi exterminat de către părinți după naștere, prin ceea ce se numește „avort la al patrulea termen” și care nu este altceva decât o crimă asupra unei ființe umane din toate punctele de vedere. Toate astea sunt justificate pentru „stângiști” (simpatizanții Partidului Democrat din SUA – n.tr.), care își spun că adepții creștinismului sunt răi, în timp ce partizanii avorturilor distrugătoare de vieți sunt „miloși”.

Știm deja că stângiștii nu vor opri mutilările LGBT și uciderile sistematice de copii. De fapt, ei chiar se mândresc cu actele lor de violență extremă împotriva celor nenăscuți sau născuți de foarte curând. Această anihilare a vieții unor copii nevinovați este cea care cumva dă sens vieților goale și fără rost ale „progresiștilor”, care aparent nu au niciun alt motiv să existe decât pentru a comite fapte de violență, crime, distrugere, cenzură și sabotaj împotriva celorlalți. Întreaga lor existență se bazează pe distrugerea vieții, a libertății și a fericirii, acesta fiind motivul pentru care ei urăsc națiunea formată exact pe aceste principii creștinești.

Orice promotor al avortului este un criminal în serie și orice criminal în serie va fi judecat de Dumnezeu, dacă nu de societate înainte. Avertismentul aici este că, în cazul în care noi, poporul, nu vom proteja copiii nevinovați de violențele avortului și de mutilările LGBT-iste, Dumnezeu va judeca întreaga națiune și doar puțini vor fi feriți abia de unele dintre efectele furiei lui Dumnezeu dezlănțuite asupra răului care infestează azi societatea noastră ca un demon anti-omenesc.

Crimele în masă și mutilările bebelușilor conștienți, totul în numele „progresismului”

Nu încape îndoială că Dumnezeu va judeca America și civilizația occidentală din nou pentru crimele în masă și mutilările copiilor nevinovați în numele LGBT. Dacă ținem cont de răspândirea în toată America a „Orei de povești cu o Drag Queen” (cf. Merriam-Webster Dictionary, o drag queen este un bărbat, de regulă homosexual, care se îmbracă și se machiază ca o femeie – n.tr.) dar și de sistemul național de educație care aproape că se identifică cu îndoctrinarea pedofilă, putem spune că niciodată până acum nu au fost copiii americani mai expuși răului pe care îl răspândesc atât de mulți stângiști demoniaci, perverși și abuzatori, care se distrează în culte sexuale precum NXIVM și care au legături cu Hillary Clinton, traficul de copii și cu satanismul.

Cu școlile publice transformate în centre de cultură a pedofiliei și cu universitățile americane care funcționează în zilele noastre ca niște uzine de spălare pe creier și îndoctrinare LGBT pentru tinerii adulți, stângiștii au făcut din America un iad infestat de demoni care disprețuiesc moralitatea, biologia și decența umană. Niciun copil nu mai este în siguranță într-o țară condusă de monopolurile din tehnologie, de propagandiștii din media și de legiuitori de stânga care cer „dreptul” de a ucide copiii după ce ei s-au născut (sau să îi castreze efectiv cu ajutorul chirurgiei domestice LGBT de „reorientare sexuală” de tip „de asamblat acasă” și care este utilizată de părinții criminali și bolnavi mintal).

Ceea ce progresiștii de stânga le fac copiilor de pe cuprinsul Americii nu este doar bolnav. Este de-a dreptul satanic. Este o sfidare a vieții și a lui Dumnezeu. Iar aceasta nu va rămâne fără răspuns.

Cum își va dezlănțui Dumnezeu furia asupra noastră? Biblia ne-o spune deja cum

Din răsfoirea cărților și capitolelor variate ale Bibliei, putem afla despre modul în care Dumnezeu își dezlănțuie furia asupra popoarelor rele, asupra orașelor rele, a națiunilor rele și asupra grupurilor de oameni răi. El nu are o baghetă magică prin care îi face pe respectivii să dispară pur și simplu sau să explodeze în mingi de foc. În schimb, Dumnezeu dezlănțuie forțele fenomenelor naturale pentru a anihila răul exacerbat.

Pe de-o parte, da, Dumnezeu îi pierde pe cei răi. În mod repetat. Deși se vorbește mai rar despre asta la biserică, asemenea fenomene sunt redate în Biblie. Dar Dumnezeu nu pierde oamenii pentru că El ar fi rău sau răzbunător, ci îi elimină pe cei care îi sunt dușmani Lui și bunătății pe care El o reprezintă.

Pe parcursul Bibliei, se menționează cum Dumnezeu folosește meteoriți din spațiu (în cazul Sodoma și Gomora), roiuri de insecte, vânturi, oceane, foc, cutremure, molime, furtuni și inundații pentru a remodela Pământul și a-i elimina pe cei care s-au opus sfințeniei vieții însăși. Nu este nicio exagerare în a spune că Dumnezeu lucrează prin mama Natură pentru a-i anihila pe inamicii Lui și ai Vieții.

Pe de altă parte, El îi cruță pe cei nevinovați și le promite celor care îl iubesc pe Dumnezeu că vor rămâne nevătămați chiar dacă în jurul lor vor cădea cu miile (vedeți mai jos Psalmul 90).

Se vorbește foarte des în Biblie despre pedepse date de Dumnezeu care presupun catastrofe naturale:

„Domnul Savaot te va cerceta cu tunet, cutremur şi zgomot mare, uragan şi vijelie şi flăcări de foc mistuitor!” (Isaia, 29:6)

„Pământul însă se stricase înaintea feţei lui Dumnezeu şi se umpluse pământul de silnicii. Şi a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ şi iată era stricat, căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ.” (Facerea, 6:11-12)

„Şi s-au pornit fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a fost, de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic.” (Apocalipsa, 16:18)

„Şi iată Eu voi aduce asupra pământului potop de apă, ca să pierd tot trupul de sub cer, în care este suflu de viaţă, şi tot ce este pe pământ va pieri.” (Facerea, 6:17)

„Şi zi-i pădurii celei de la miazăzi: Ascultă cuvântul Domnului: Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată Eu voi aprinde foc în tine şi va arde în tine tot copacul verde şi tot lemnul uscat; şi flacăra vâlvâitoare nu se va stinge şi toată faţa va fi arsă de ea de la Negheb până la miazănoapte.” (Iezechiel, 20:48)

Și următorul pasaj din Cartea lui Iov descrie modul în care Dumnezeu poate controla natura, El folosind și controlând puterea forţelor acesteia pentru a-i proteja pe credincioși și a-i distruge pe dușmanii Lui:

„Ascultaţi bubuitul glasului Său şi tunetul care iese din gura Sa.
Peste toată întinderea cerului El azvârle fulgerul Său şi fulgerul Său ajunge până la marginile pământului.
În urma fulgerului, vine un muget prelung. El tună cu glasul Lui zguduitor, El nu mai împiedică fulgerele cât timp glasul Lui răsună.
Dumnezeu cu tunetul Său săvârşeşte minuni, El face fapte mari pe care noi nu putem să le pricepem.
El porunceşte zăpezii: «Cazi pe pământ», şi ploilor îmbelşugate: «Stăruiţi cu putere!»
Pe fiecare om El pune a Sa pecete, pentru ca toţi oamenii să recunoască puterea Lui.
Fiarele sălbatice se dau înapoi în culcuşurile lor şi rămân ascunse în vizuinile lor.
Vijelia vine de la miazăzi şi frigul vine de la miazănoapte.
La suflarea lui Dumnezeu se încheagă gheaţa şi întinderea apelor se face sloi.
El umple norii cu apă şi din întunecimea furtunii sloboade fulgerele
Iar norii, învârtindu-se în cercuri, aleargă după planurile Sale, astfel că îndeplinesc tot ce le porunceşte, în lungul şi în latul lumii Sale pământeşti.
Şi Domnul îi trimite: aici ca o bătaie pentru pământ, dincolo ca o milostivire a voinţei Sale.
Iov, ia aminte la toate acestea, stai locului şi te uită la minunile lui Dumnezeu!
Înţelegi tu cum cârmuieşte Dumnezeu norii Săi şi în ce fel poate norul să sloboadă fulgerul pe pământ?
Înţelegi tu plutirea norilor, minuni ale Aceluia a Cărui ştiinţă este desăvârşită?
Tu, care te aprinzi în veşmintele tale, când pământul se odihneşte sub vântul arzător din miazăzi,
Poţi să întinzi la fel cu El boltitura cerului, ca o oglindă turnată din metal?
Spune-mi şi mie ce vom putea să grăim cu El? Ce vorbă vom începe noi cu El, astfel întunecaţi la minte precum suntem?
Acum, când eu vorbesc, cine-I dă de veste ce zic eu? Când a vorbit cineva ceva, El o ştie fiindcă I-a Spus altul?
Oamenii nu pot să privească prealuminosul soare, care străluceşte pe cer, acum după ce vântul a împrăştiat norii.
Acum lumină biruitoare se revarsă din norii de la miazănoapte şi măreţia Domnului robeşte şi cutremură inima.
Pe Cel Atotputernic nu putem să-L ajungem cu priceperea noastră. El este atotînalt în putere şi bogat în judecată şi nu calcă niciodată dreptatea în picioare.
Pentru aceea oamenii se tem de El şi I se închină; El însă nu-şi pogoară privirile asupra niciunuia dintre cei ce se cred pe sine înţelepţi.”
(Iov, 37:2-24)

Când Dumnezeu îi pedepsește pe cei păcătoși, cei care au crezut și cred în El vor fi izbăviți, așa cum ne spune Psalmul 90:

„Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.
Va zice Domnului: «Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul».
Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.
Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.
Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,
De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.
Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.
Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie.
Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău.
Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.
Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău.
Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.
«Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu.
Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.
Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea».”

Să nu ne mire când dezastre „naturale” vor șterge răul de pe pământ

Dacă un cutremur de magnitudine 9 va distruge toate clădirile de pe coasta de vest a Californiei în timp ce, în mod miraculos, cei drept credincioși vor scăpa și vor fi salvați, să nu vă mire. S-ar putea să fie Dumnezeu lucrând prin mama Natură pentru a elimina păcătoșii care l-au trădat pe El și viața.

Dacă o boală infecțioasă se va răspândi în America și se va face ravagii în orașe, ajungându-se la infecții în masă și milioane de morți, să nu fiți șocați.

Dacă nu înțelegeți că Dumnezeu îi pierde pe cei răi, sunteți grav neinformați despre istoria planetei, planul lui Dumnezeu și bătălia cosmică ce are loc acum între bine și rău. Îngerii căzuți sunt reali iar satana a dobândit un surprinzător control aproape asupra oricărei instituții din societatea modernă, inclusiv presa, educația publică, giganții din tehnologie, politică, cultura pop, sisteme bancare și financiare. Antihristul e pe cale să se arate drept o figură politică globalistă și care promite lumii pace. Semne ale sfârșitului vremurilor sunt peste tot pe lângă noi, pentru cei care vor să vadă.

Dumnezeu veghează, așteptând să judece acest popor pentru alegerile pe care le-a făcut. Răul câștigă teren pe multe fronturi, infiltrându-se în Netflix, Amazon, Apple, Google, Youtube și aproape în orice studio de la Hollywood, răspândind în mințile copiilor o propagandă mizerabilă și demoniacă. Chiar și Disney a făcut pactul cu diavolul și promovează acum avorturile și activismul LGBT chiar copiilor cu vârste de șapte ani.

Nimeni nu știe când va hotărî Dumnezeu că a venit Ziua Judecății pentru America dar, când acea zi va veni, nu vă veți dori să vă aflați lângă acești nelegiuiți – criminali de copii, violatori și traficanți. Ca să o spunem mai în clar, elitele politice, împreună cu toți judecătorii corupți, jurnaliștii și joker-ii politici care îi protejează pe acești haini de a da socoteală.

Dar dreptatea se va face, și originile ei sunt supranaturale, de fapt – dumnezeieşti. Fie că justiția omenească va avea un cuvânt de spus sau nu, de judecata lui Dumnezeu nu scapă nimeni. Acești nelegiuiți cred, în mod fals, că au acum toată puterea, pentru că ei hotărăsc ce se petrece în societate. Și cu toate acestea, puterea lor este doar o umbră a celei adevărate – acea putere dumnezeiască care-i va judeca pe toți.

Dacă vrem să oprim ca această teribilă judecată a întregii naţiuni să se petreacă, este necesar să îi oprim pe nelegiuiți să mai exploateze, să mai abuzeze, să mai mutileze și să mai ucidă copii nevinovați. Pentru că toți sunt copiii lui Dumnezeu, iar El nu va aștepta la nesfârșit privind cum copiilor Lui le sunt smulse membrele și organele de reproducere din trup, în numele „progresismului”.

Cu alte cuvinte, pentru a opri mânia lui Dumnezeu, opriți mutilările LGBT, castrările chimice și abuzurile asupra copiilor. Dezamorsați uzinele de la Hollywood de programare a conştiinţei copiilor. Reinstaurați principiile de bază ale moralității și eticii în școli, în primării și în familiile noastre. Doar atunci ne vom putea cere iertare pentru zecile de milioane de copii uciși deja în numele „drepturilor femeilor”.

Fiecare faptă din acest univers are consecințe și fiecare ființă conștientă poartă în ea o scânteie dumnezeiască. Distrugerea sistematică a vieții a pus deja în mișcare evenimente cosmice, supranaturale, de o asemenea magnitudine încât materializarea lor nu poate fi numită decât „biblicăˮ.

Rugați-vă să fim iertați pentru ceea ce am permis să se petreacă în numele „progresului”. Rugați-vă pentru ca Dumnezeu să ne vadă totuși ca pe o comunitate pe care merită să o salveze şi nu ca pe una pe care este necesar să o distrugă.


Citiţi şi:

Cel de-al treilea secret revelat de Fecioara Maria la Fatima dezvăluit 
8. CAPITOLUL 3 – Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” (prima parte)

 

yogaesoteric
7 decembrie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More