Trupul uman – costum complex de percepţie a vibraţiilor din macrocosmos

 

Trupul este de fapt un „costum cosmic” prin care poţi percepe o parte din formele şi fenomenele din Univers. Aprofundarea acestei informaţii este de ajutor în vederea eliberării din îndoctrinarea şi manipularea la care suntem supuşi de către instituţiile societăţii. Numai prin renunţarea la ideile, conceptele şi comportamentele false putem evolua atât spiritual cât şi material.

Acest „costum cosmic”, adică trupul, este echipat la exteriorul său cu următoarele aparate de percepţie: vizual, auditiv, olfactiv, gustativ şi tactil. Aceste aparate de percepţie sunt de fapt canale de input (input = intrare) a informaţiilor. Aceste informaţii sunt interpretate într-un anumit mod de către intelect. După cum observăm, informaţiile primite prin intermediul simţurilor nu sunt percepute în forma lor reală ci sunt interpretate, adică prezentate în mod deformat de către creier. În concluzie, multe dintre aceste informaţii nu sunt informaţii corecte şi complete ce descriu realitatea, ci numai nişte informaţii parţiale, mai mult sau mai puţin deformate.

Dar să luăm un caz concret. Să observăm cum funcţionează simţul vizual, iar toate simţurile noastre funcţionează pe acelaşi principiu. Aparatul vizual este format din cei doi ochi şi creier. În fapt, ochii nu sunt altceva decât prelungirea în exterior a creierului.

Când un om se uită la un copac spune: „În acest moment eu văd un copac.”
Realitatea însă este că persoana care se uită la un copac nu vede copacul, ci reflexia luminii care vine dinspre copac. Această reflexie a luminii, deci această imagine a copacului, pătrunde în ochi şi este proiectată pe retină în poziţie răsturnată. Imaginea de pe retină este transformată în impulsuri şi transportată prin intermediul nervului optic spre centrul optic din creier. Creierul o interpretează într-un fel şi îi dă forma de copac.

Faptul că reflexia luminii transmisă de copac spre creierul tău este interpretată în forma în care este interpretată, în acest exemplu i se dă o formă de copac, nu înseamnă că procesul este finalizat şi tu poţi recunoaşte că acea formă este un copac. Pentru ca tu să poţi recunoaşte forma respectivă, ea este necesar să fie comparată cu esenţa ei care se găseşte în spiritul tău. Altfel spus, în spiritul tău se găseşte esenţa formei de copac şi numai comparând forma ce vine din exteriorul tău cu forma din interiorul tău poţi ajunge la concluzia că acea formă este un copac şi nu altceva.

Să luăm ca exemplu modul principial de funcţionare a computerului în vederea recunoaşterii unei persoane în funcţie de portretul dintr-o fotografie digitală.
După cum ştim, există deja programe de recunoaştere facială care pot determina identitatea unei persoane. Această tehnologie funcţionează cu ajutorul unei baze de date care este stocată pe un computer. În această bază de date se găsesc informaţii despre persoana respectivă, spre exemplu sunt stocate: fotografia persoanei, numele şi prenumele ei ş.a.m.d. La computer este conectată o cameră digitală de fotografiat. În momentul în care persoana se află în faţa aparatului fotografic, i se face o fotografie ce este apoi trimisă la un computer pe care se află un program ce compară această fotografie cu imaginile existente în baza de date. Atunci când fotografia corespunde, deci este identică cu una dintre fotografiile din baza de date, computerul va afişa pe monitorul său datele persoanei respective: fotografia, numele, prenumele etc. În acest mod persoana este identificată cu ajutorul fotografierii chipului ei. Altfel spus, computerul a recunoscut persoana prin compararea fotografiei chipului ei cu imaginea aflată în baza de date.

Exact acesta este modul în care o persoană recunoaşte o formă sau un fenomen din lumea materială. În momentul în care se uită la un copac, ochii persoanei preiau reflexia luminoasă ce vine de la acesta, reflexia luminoasă este transformată într-o imagine prin intermediul aparatului vizual, imaginea este transmisă spre creier sub formă de impulsuri prin intermediul nervului optic, impulsurile sunt analizate de creier şi interpretate într-un anumit fel, iar această interpretare este comparată cu esenţa formelor şi fenomenelor care se regăsesc în spirit. În acest fel spiritul, deci tu, deoarece tu eşti spiritul şi nu trupul, poate recunoaşte forma sau fenomenul respectiv. Procesul de comparare ce are loc în spirit se produce instantaneu deoarece spiritul se află în afara spaţiului şi timpului, deci el nu are nevoie de timp pentru procesul de comparare.

În realitate, formele şi fenomenele din univers sunt de fapt vibraţii. Aceste vibraţii sunt interpretate într-un anumit fel de „costumul cosmic”. Avem nevoie de acest „costum cosmic” pentru a putea avea diverse experienţe şi în felul acesta să putem evolua spiritual. Datorită faptului că în decursul vieţii noastre „costumul cosmic” se încarcă cu foarte multe informaţii şi experienţe, el nu mai poate procesa în timp util aceste informaţii şi este nevoie ca noi să renunţăm un timp la el. Renunţarea la „costumul cosmic” este denumită în limbajul omului materialist ca fiind „moarte”. În fapt, această „moarte” nu este decât o eliberare de „costumul cosmic” pentru a avea timpul necesar să procesăm în mod spiritual toate experienţele avute în decursul vieţii noastre. Prin procesarea acestor experienţe noi evoluăm spiritual.

Toate simţurile noastre sunt limitate. Spre exemplu, cu ochii putem vedea obiecte situate numai în interiorul unui spaţiu care este limitat de capacitatea de a vedea. Însă acest spaţiu vizibil este infim în raport cu Universul. Deci există multe alte aspecte pe care nu le putem vedea datorită faptului că ochii percep numai până la o anumită distanţă.

Apoi, nu putem vedea tot ceea ce este foarte mic, spre exemplu, bacteriile. Deci observăm că vederea este limitată şi în funcţie de dimensiunile obiectelor, nu doar de distanţa la care acestea se află. În plus, ochiul uman poate percepe numai lungimile de undă cuprinse între 380-750 nanometri, ceea ce reprezintă spectrul vizibil. Tot ceea ce se află în afara spectrului vizibil nu putem vedea. Dacă un fenomen se dezvoltă foarte încet, ca spre exemplu, creşterea plantelor, nu îl putem percepe. Dacă un obiect are o viteză mare de deplasare, spre exemplu un glonte tras de o armă, nu îl putem vedea.

Dacă analizăm foarte profund fenomenele şi formele pe care le putem percepe cu ajutorul simţului vizual şi dacă le comparăm cu infinitul, deoarece existenţa este infinită, vom observa că noi vedem atât de puţin din realitate încât nu ar fi exagerat să ne considerăm de fapt orbi.

Nu numai aparatul vizual este limitat, ci şi toate celelalte simţuri. Dumnezeu însă ne-a oferit o modalitate prin care putem să vedem cu ochiul interior esenţa tuturor fenomenelor şi formelor. Dacă ne interiorizăm, reîntorcându-ne în spirit, spre exemplu, cu ajutorul meditaţiei, vom putea vedea şi înţelege mult mai multe decât cu ajutorul organelor de percepţie căci în noi există totul sub formă energetică.

Sistemul actual, care este o caracatiţă uriaşă ce manipulează oamenii de pe această planetă, cunoaşte foarte bine aceste aspecte. De aceea a dezvoltat o ştiinţă foarte avansată cu ajutorul căreia îndoctrinează şi manipulează oamenii prin intermediul simţurilor lor.

Încă de mic copil eşti cuplat la mecanismul monstruos al manipulării. În momentul în care eşti născut ţi se oferă o identitate birocratică cu care, în timp, te vei identifica şi astfel vei crede că tu eşti numele şi prenumele tău. Sistemul îţi oferă această identitate birocratică pentru ca să poată aplica legile sale asupra ta.

Legile dumnezeieşti, pe care le putem numi şi legi subtile ale Universului, şi legile naturii acţionează în mod direct asupra ta şi nu prin intermediul datelor tale personale. Astfel, gravitaţia, spre exemplu, acţionează asupra fiecărui om indiferent de numele, de prenumele, de etnia, de naţionalitatea, de statutul social și de alte date ale persoanei respective. Acceleraţia gravitaţională este aceeaşi pentru toată lumea.

Legile sistemului însă nu pot acţiona în mod direct asupra ta, ci în mod indirect prin intermediul identităţii birocratice create de sistem. Dacă un poliţist vrea să te amendeze, primul lucru pe care îl cere de la tine este actul de identitate, deoarece dacă nu îţi cunoaşte datele personale nu te poate amenda. După cum observăm, legile sistemului se pot aplica numai prin intermediul identităţii birocratice create de sistem.

Pe măsură ce crești, sistemul te va cupla din ce în ce mai mult la mecanismul de modificare a percepţiilor care este format din: mass-media, sistemul de învăţământ, sistemul legislativ, legile nescrise din societate, obiceiurile nenaturale şi, nu în ultimul rând, la vibraţiile ce emană din creierele elitelor şi care apar prin practicarea de diverse ritualuri. În acest mod, sistemul te-a introdus într-o cutie şi te-a cuplat la mecanismele sale manipulatoare astfel încât tu poţi percepe numai o realitate fictivă şi limitată, creată de caracatiţa formată din „elitele mondiale”.

Din modul de funcţionare a simţurilor, care sunt de fapt canale de intrare a unor informaţii, putem deduce că aceste simţuri sunt limitate şi percep de fapt o părticică foarte mică a realităţii. Nici cu ajutorul prelungirilor simţurilor, cum ar fi microscopul sau telescopul, nu putem percepe decât o mică parte din fenomenele şi formele din univers. Putem percepe numai ceea ce „costumul cosmic” ne permite să percepem.

Din toate acestea rezultă faptul că este indicat să avem o conştiinţă deschisă şi să acceptăm că în univers există mult mai mult decât putem percepe noi cu ajutorul simţurilor. Asimilarea acestei concluzii duce la o expansiune a conştiinţei, ceea ce înseamnă totodată eliberarea din cutiuţa mică în care se găsesc mecanismele monstruoase şi manipulatoare ale caracatiţei mondiale.

Citiți și:

Conştiinţa personală şi lumea manifestată (I)

Egoul nu poate exista fără o realitate bazată pe timp

Descoperire fabuloasă: creierul uman este conectat cu Universul

 

yogaesoteric
11 decembrie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More