Cel mai «reușit» produs al sistemului corupt

 

Tinerii protestatari haotici sunt cel mai reușit produs al sistemului corupt pe care îl contestă. Au o mulțime de cerințe contradictorii, dar nu au nici priceperea și nici forța morală pentru a le obține, presupunând că se pot obține deziderate incompatibile. Au fost crescuți sub impresia faptului că sunt educați, suficient de curați interior, imposibil de manipulat și că au puterea de a îmbunătăți situaţia. Din păcate, nu sunt foarte educați, nici nu au vreo putere reală de a transforma ceva în bine, iar la capitolul manipulare se mișcă exact după ritmul melodiei.

Educația tinerilor din ziua de azi a survenit în perioada postcomunistă, iar dacă s-a distrus ceva sistematic în postcomunism, aceasta a fost tocmai educația. Mulți dintre ei au prins burse în afara țării, unde au luat contact tocmai cu faza cea mai decadentă a universităților occidentale. Așa că de aici nu au învățat ceva bun. Apoi în țară, foarte rapid, s-au importat curricule aduse la zi, pentru o sincronizare perfectă în îndobitocire.

Generația nouă nu are cunoștințe temeinice de istorie, deci nu a avut cum să învețe de slăbiciunile naturii umane, că revoluțiile nu duc la nimic bun și că în competiția politică ies aproape întotdeauna în față cei mai răi.

Logica le-a fost la fel de străină, din moment ce diseminează cu aplomb orice sofisme, chiar și pe cel mai ordinar.

Nici noţiuni de economie probabil că nu au prea multe, din moment ce nu demult cereau 10% din PIB pentru Sănătate și majorarea bugetului pentru Educație, deși în România statul colectează în total sub 35% din PIB. Dar ei au văzut și au auzit că în străinătate așa sunt distribuite procentele și vor să fie la fel şi în România (din nou, o eroare logică elementară).

Retorica nu se mai studiază pe nicăieri, așa că săracii tineri pică în capcana manipulărilor vulgare și cred că din cauza celor 60 milioane de euro alocați bisericilor suferă bugetul de peste cinci miliarde al Sănătății. Au cerut, de asemenea, impozitarea BOR pentru că orice tânăr liber își dorește taxe. Cât mai multe taxe.

Metafizică și teologie nu puteau să învețe pentru că oricum nu sunt de folos și cine mai învață așa ceva în zilele noastre?!

Mulți dintre ei sunt cu adevărat citiți, și nu este cazul să fie negat acest aspect, doar că lecturile lor provin cu predilecție din literatura contemporană. Adică, sunt școliți din plin în confortul patimilor. Învață că sunt buni, inocenți și că e nevoie doar de sentimente frumoase pentru a transforma lumea. Celor care le argumentează că lumea nu e așa, le replică cu „intoleranți și habotnici”.

Mai citesc câteva bloguri și site-urile de știri la modă, unde învață cuminți lecția bunului progresivist.

De morală nu vor să știe mai nimic, în afara vrerii proprii; dar doresc în permanență să fie conduși de oameni în afara oricăror bănuieli. Însă oamenii în afara bănuielilor nu sunt decât cei care au o morală, iar ei neagă în orice discuție serioasă că există vreo morală mai tare.

Cu toate astea, se simt deasupra plebei deoarece au terminat una sau mai multe facultăți, vorbesc fără greșeli gramaticale, ascultă muzică alternativă (dar tot comercială și tot cu același mesaj ca muzica mai puțin cool), lucrează în corporații (de când e ăsta un merit, nu se știe) sau pe cont propriu, nu au fost educați în comunism și vor o viață mai bună.

Sunt aceste aspecte suficiente pentru a clama drepturi și libertăți? Bineînțeles că nu, dar ideea sistemului este de a lucra tocmai prin acești tineri pentru ca revoluția culturală să meargă mai departe. O indignare legitimă este deturnată abil spre propagarea și înrăutățirea aceluiași sistem, iar la asta tinerii pun din greu umărul.

Nu este bine să-i condamnăm, dar nici să-i încurajăm. E nevoie de răbdare și rugăciuni. E nevoie de răbdare pentru a le arăta tinerilor că necazurile noastre, ale tuturor, nu doar ale lor, provin dintr-un stat supradimensionat, în care serviciile de securitate au un buget de peste jumătate de miliard de euro, în care educația este făcută pulbere în mod intenționat, în care sănătatea este colectivizată, iar statul și corporațiile (inclusiv cele media) fac legea împreună. Este nevoie de rugăciuni, pentru că războiul pe care îl ducem în fiecare clipă nu este unul în primul rând al argumentelor, ci un război nevăzut, spiritual cu tatăl minciunii, iar problemele oamenilor din ziua de azi sunt în primul rând de natură spirituală.


Citiți și:
Cum i-a spălat Soros pe creier pe tinerii de 16-30 de ani şi i-a făcut să creadă orbește în bolşevismul internaționalist  
Țară de vite! (I) 
O veste bună! Tinerii naționaliști trec la fapte!

 

yogaesoteric
22 martie 2020

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More