Manipura Chakra – aspecte psihologice

un articol de Ionela Voicu

Puterea ta de stăpânire asupra lumii în care te manifeşti este atât de mare pe cât de mare este puterea ta de a te stăpâni pe tine însuţi.

Cel care se concentrează intens şi meditează profund asupra acestei chakra dobândeşte  capacitatea de a descoperi comori ascunse. Marele yoghin Swami Shivananda afirma că „această fiinţă nu va fi atinsă de nici o boală. Ea nu se va teme absolut deloc de foc. Chiar dacă stă în foc, ea nu este afectată şi nu moare; niciodată nu are vreo teamă de moarte; voinţa şi puterea sa sunt uluitoare.”  
Primul centru subtil de forţă al fiinţei umane (Muladhara Chakra) este dominat de activitatea de autoconservare şi de prevenire a anihilării fizice. Al doilea centru de forţă (Swadhisthana Chakra) este asociat sferei de trăire sexuală; în sens larg, este centrul perpetuării şi menţinerii speciei. Al treilea centru de forţă (Manipura Chakra) este asociat comportamentului efectiv şi dominator al individului, care îi va permite să devină expansiv şi să-şi rezolve nevoile personale: îmbrăcăminte, adăpost, asigurarea şi digerarea hranei. Ideea principală corespunzătoare celei de-a treia chakra este „Respectă-te pe tine însuţi”. Energiile ce se manifestă la acest nivel sunt orientate către a ne ajuta să ne înţelegem mai bine propria noastră individualitate şi modul nostru specific, armonios de manifestare.

Cea mai mare provocare: tu însuţi!

Angrenaţi pe calea desăvârşirii spirituale, suntem nevoiţi să facem faţă tuturor problemelor cu care ne confruntăm în viaţa de zi cu zi, în situaţii ce sunt de natură să ne dezvăluie puterea sau slăbiciunea interioară. Lecţia principală a evoluţiei la nivelul trei este crearea unei individualităţi puternice, a unei identităţi aparte faţă de identitatea de grup.

Acest al treilea centru este miezul magnetic al personalităţii. El este în corelaţie  cu energia subtilă a focului. Atunci când acest foc subtil intern este armonios, echilibrat, el favorizează dezvoltarea unor calităţi, cum ar fi: încrederea în forţele proprii, sănătate perfectă, dinamism, spirit de aventură, voinţă, asimilarea corectă a hranei, un înalt nivel energetic, precum şi puterea de a lucra mult, fără a obosi repede. Când Manipura Chakra este preponderent energizată, fiinţa dobândeşte capacitatea de a fi spontan, fără efort, extraordinar de dinamică şi capabilă să conducă grupuri mari de oameni. În momentul în care acest foc subtil intern este perturbat, apar sentimente de irascibilitate, impulsivitate, iritabilitate, iar conflictele care rezultă de aici conduc către preocuparea exacerbată de a controla şi de a exercita puterea de dominaţie asupra altor persoane. În cazul unei predominanţe receptive yin a activării lui Manipura Chakra, fiinţa în cauză va fi supusă, versatilă şi laşă. Dar fie că este vorba de un dezechilibru de tip yin sau yang (de laşitate sau de dominare), ambele atitudini au la bază teama omului de a fi el însuşi.

Adevăratul succes? Lecţiile înţelese de viaţă  

Înţelegerea propriei noastre persoane şi acceptarea acesteia, legătura pe care o formăm cu noi înşine, este una dintre cele mai dificile provocări spirituale ale fiinţei umane. În mod obişnuit, noi ne direcţionăm puterea de decizie în mâinile cuiva mai puternic, pe care îl lăsăm să aleagă pentru noi. Ceea  ce avem de învăţat este să ne acceptăm în întregime aşa cum suntem şi să luăm deciziile cele mai potrivite. Cu fiecare alegere pe care o facem căpătăm o mai mare şi mai puternică priză de conştiinţă asupra propriei fiinţe, în acest fel, dobândind, amplificând şi învăţând să avem încredere în noi înşine.

Învaţă să alegi, învaţă să crezi

În timp ce noi ne măsurăm succesul în termenii realizărilor materiale, universul ne măsoară succesul prin cât de mult am învăţat de la viaţă. A fi matur din punct de vedere  spiritual nu înseamnă „a sta în banca ta”, într-o atitudine pasivă, ci a acţiona, a-ţi asuma riscuri, ghidat de o intuiţie superioară. În această direcţie, există un dicton care afirmă: „Navigator ratat  nu e cel care se scufundă, ci cel care rămâne la ţărm”. 

În momentul în care căpătăm credinţa fermă că idealurile noastre sunt realizabile, transformarea începe cu adevărat pentru noi.

Dezvoltarea respectului de sine necesită un act de revoluţie interioară, moment în care începem să ne separăm de mentalitatea grupului şi să ne stabilim propriul sens al siguranţei de sine. Actul de a ne găsi propria voce interioară este semnificativ în plan spiritual. Maturitatea spirituală reprezintă adevărul şi curajul necesar pentru a ne exprima şi pentru a ne menţine ideile. Învăţând să ne respectăm şi să ne susţinem propriile valori, în mod gradat înlocuim influenţele mentalităţii grupului cu ghidarea interioară. O dată ce acest  proces a început, următorul pas ce va apărea în mod natural este introspecţia adâncă a propriei fiinţe.

Deseori, o autoanaliză sinceră ne poate conduce la dorinţa de a ne focaliza mult mai bine asupra relaţiei noastre cu Dumnezeu şi asupra scopurilor propuse în viaţă.

Individualitatea reprezintă caracterul global sau ansamblul de caractere şi aspecte specifice, prin intermediul cărora o anumită fiinţă umană se distinge în mod evident de altele. Orice fiinţă umană vie este o individualitate ce vibrează la unison, într-o manieră caracteristică, cu anumite energii subtile şi nivele vibratile din Macrocosmos.

Microcosmosul fiecărei fiinţe umane prezintă o individualitate aparte, deoarece reflectă şi manifestă prin rezonanţă numai anumite aspecte şi energii din Macrocosmos (celelalte existând în stare latentă în microcosmosul acelei fiinţe, dar ele putând fi deja active şi dinamizate diferit în microcosmosul altor fiinţe). Individualitatea este deci caracteristica sau ansamblul de caracteristici ale unui individ uman care diferă în mod specific de un altul nu numai în mod numeric, ci mai ales prin caracteristicile şi constituţia sa.

Individualitatea exprimă originalitatea şi particularităţile unei anumite fiinţe umane. Pentru yoghini, individualitatea unei fiinţe umane pune în evidenţă anumite procese intense, predominante de rezonanţă şi combinarea inefabilă a energiilor (destul de puternice) vehiculate care fac ca acea fiinţă umană să aibă ceva aparte.

Procesul de individualizare în cazul fiinţei umane se produce prin angrenarea predominantă a anumitor rezonanţe cu energii subtile din Univers, rezonanţă instantanee ce se produce în cazul comportamentelor, gândurilor şi activităţilor sale, prin reactivarea perseverentă a anumitor trăiri, prin cristalizarea şi menţinerea nemodificată a stilului său caracteristic în tot ceea ce face. În practica yoga, individualizarea semnifică adaptarea influenţelor benefice şi a metodelor yoghine tradiţionale la specificul şi cerinţele individuale ale fiecărui practicant. În yoga autentică se urmăreşte încă de la început trezirea, sprijinirea şi amplificarea însuşirilor benefice, pozitive (care vor determina rezonanţe puternice cu energii subtile, sublime din Univers) în vederea anihilării gradate şi a eliminării caracteristicilor negative. Procedând astfel cu consecvenţă se facilitează dezvoltarea armonioasă a fiinţei umane şi se accelerează evoluţia spirituală.

Un articol preluat din revista Yoga Magazin nr. 38
 

yogaesoteric

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More