Detalii privind programul Taberei Internaționale Yoghine de Vacanță ONLINE – actualizat 11 aprilie

 

Datorită situației actuale, programul Taberei Internaţionale Yoghine de Vacanţă din această primăvară a fost adaptat pentru desfăşurarea online a activităților. De asemenea, durata taberei va fi prelungită cu două zile. În funcție de condițiile tehnice, urmează să anunțăm dacă aceste două zile vor fi adăugate la început, sau la sfârșitul perioadei stabilite anterior (29 aprilie – 10 mai).

Printre activitățile care se vor regăsi în programul acestei tabere se numără:

28 de conferințe în premieră ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru, pe teme precum Tărâmul eteric, Aventura inițiatică, Potențialul substanțial procreator, Revelații privind erosul pur care se regăsesc în învățătura lui Iisus Christos etc. De asemenea, în această tabără va începe o serie nouă de conferințe pentru cupluri, precum și despre conștiință;

10-12 conferințe în premieră ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru care vor fi mai scurte, structurate pe teme de mare interes, și care vor fi programate în special seara, după meditații;

Conferințe de arhivă ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru;

Meditații de inducție a stării de eliberare spirituală prin miracol dumnezeiesc realizate la distanță. Acestea vor fi programate în intervalele orare în care se făceau de obicei spiralele cu inducție în taberele anterioare;

Patru exemplificări cu Atributul Dumnezeiesc al Erosului Pur Dumnezeiesc, cu suport video;

Expuneri speciale cu suport video, în reluare sau în premieră, de genul celor din seria Yantra Yoga (de exemplu: samjivani yantra, samavarta yantra);

Meditații speciale tematice cu susținerea profesorului de yoga Gregorian Bivolaru;

– Elemente de practică yoga la unison cu prezentarea unor aspecte noi (de exemplu asana-e care sunt incluse în nr. 100 al revistei Yoga Magazin);

Unele conferințe cu audiență generală ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru susținute în cadrul Mişcării Charismatice Teofanice, suplimentare față de seria aflată în derulare, fără să necesite ştampilarea legitimației (cum a fost de exemplu și conferința suplimentară MCT- S31);

Conferințe tematice în premieră ale unor instructori de yoga, sau înregistrări de arhivă ale unor conferințe expuse de instructori de yoga în anii anteriori (în tabere sau la congrese);

Filme artistice și documentare.

Participanții la tabără vor putea să adreseze întrebări cu miez cu privire la conținutul conferințelor. Aceste întrebări vor fi trimise pe o adresă de mail (care va fi afișată în timpul conferinței), iar răspunsurile se vor primi în cadrul Taberei Internaţionale Yoghine de Vacanţă Costinești 2020.

Conferințele din cadrul Mișcării Charismatice Teofanice nu vor putea fi audiate în această tabără. Conferințele noi care în mod normal sunt programate în timpul taberei de la Herculane vor fi în acest an reprogramate la Costinești, suplimentar față de conferințele noi care sunt oferite în fiecare an în cadrul taberei de la Costinești.

De asemenea, nu vor fi audiate niciun fel de conferințe din cadrul celorlalte inițieri secrete, nici noi, nici în reluare.

Detaliile administrative privind înscrierea și condițiile de participare vor fi anunțate în curând.

 

yogaesoteric
11 aprilie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More