Avocatul Gheorghe Piperea a cerut în instanță suspendarea stării de alertă: Acest demers este esențial pentru democrația din România

 

Libertățile sunt sugrumate treptat, iar statul de drept se aneantizează

Avocatul Gheorghe Piperea a cerut la Curtea de Apel București suspendarea stării de alertă, prin care consideră că sunt încălcate drepturile fundamentale ale cetățenilor. Avocatul a avertizat că autoritățile pot reinstala în orice moment starea de urgență și susține că e necesar ca România să ia exemplul altor țări, care au renunțat la restricții atât de dure.

Gheorghe Piperea şi-a anunţat gestul cu o zi înainte, într-o postare pe Facebook: „Mâine [21 mai, n.n.] voi depune în nume propriu această cerere, la Curtea de apel Bucureşti. Oricine poate formula intervenție, cu condiția să aducă argumente favorabile suplimentare şi să nu ducă la amânare.

Nu vreau să bravez, dar acest demers este esenţial pentru democraţia din România și pentru libertatea generaţiilor viitoare. Libertăţile se sugrumă treptat, pas cu pas (după cum se intitulează şi cartea, tradusă în chineză, a unui anumit domn preşedinte), iar statul de drept se aneantizează în doze mici, greu de perceput. Dacă nu prinzi de veste, ca în sindromul broaştei fierte, nu mai înţelegi că eşti fiert şi de ce. De aceea, puteţi ignora cu graţie această acţiune şi puteţi să aplaudaţi când se va instaura din nou starea de urgenţă, în timp ce toată lumea în jurul nostru se trezeşte la viaţă. Sau puteţi să vă răpiţi 10 minute din timp şi să reflectaţi la această acţiune”, a scris Gheorghe Piperea, pe Facebook.

Reamintim că în România, chiar dacă măsurile de prevedere s-au mai relaxat față de cele de la data declarației lui Gheorghe Piperea și s-au mai făcut câțiva pași spre normalitate, starea de alertă încă nu s-a ridicat. 

Citiți și:

BILD, Germania: «Carantina a fost o greşeală uriaşă»

Avocatul Piperea dă în vileag suma furată românilor – e imensă!


Filosoful italian Giorgio Agambem despre contagiune și normalizarea stării de urgență

yogaesoteric

15 iunie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More