Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor: «COVID-19 și sănătatea (publică)»

La sfârșitul deceniului cinci al secolului XX, OMS (da, chiar OMS!) a definit sănătatea drept „o stare de totală bunăstare fizică, mintală și socială, și nu doar lipsa bolii sau a infirmității”. Această definiție este valabilă și în prezent. Cu alte cuvinte, sănătatea este rezultatul adaptării optime a organismului (a persoanei) la mediul său cotidian de viață. Aprecierea stării de „sănătate” nu e egală cu absența bolii. Într-o asemenea abordare, sănătatea este condiționată de factori personali (zestrea genetică, comportament, conduită sanogenă), exogeni (mediu, familie, microcolectivitate), sociali, profesionali, spirituali-religioși. Orice student la medicină știe aceste aspecte.

În aceeași epocă, s-a consolidat o nouă specialitate: sănătatea publică. OMS afirma că sănătatea publică este „știința și arta prevenirii bolilor, prelungirii vieții și promovării sănătății prin eforturile organizate ale societății” (nu au introdus în definiție și „viața fără de moarte”, dar nu e prea târziu). Altfel zis, sănătatea publică are ca obiect de studiu starea de sănătate a populației (corelată cu factorii care o influențează) cu scopul de a reduce la nivel populațional disconfortul, boala, incapacitatea de muncă (invaliditatea și handicapul), decesul prematur. Aceasta presupune efortul organizat al întregii colectivități pentru a se realiza legi, programe cu caracter preventiv, instituții și servicii sanitare, sociale, cu caracter educativ (cu participarea întregii populații).

Cu alte cuvinte, să dezvolte solidaritatea și coeziunea socială. De la aceste deziderate, sănătatea publică a evoluat/involuat spre un comportament tiranic, încercând să teoretizeze o dictatură medicală prin tendința de a limita drepturile personale în favoarea drepturilor colectivității. Regulamentele de sănătate publică privează persoana de o serie de drepturi: dreptul la liberă circulație, dreptul la autonomie, dreptul la respectul vieții private, dreptul la libertate (carantină, internare obligatorie). Sănătatea publică atinge toate principiile etice fundamentale: autonomia (obligatoriu vs. voluntar), datoria de a face bine (bine pentru pacient sau pentru colectivitate?), non-vătămare (măsurile produc sănătate sau scad gradientul de sănătate).

Covid-19 a funcționat ca o hârtie de turnesol, evidențiind derapajele sănătății publice cu consecințe nefaste încă neevaluate asupra sănătății populației. Specialiștii transformați în „experți” nu au văzut pădurea din cauza copacilor. La început, o astfel de atitudine era justificată. Nu știam mai nimic despre epidemia/pandemia Covid-19. Nu se cunoștea morbiditatea, prevalența, contagiozitatea, gravitatea etc. Se știa doar structura virusului SARS Cov-2. Nici acum, la peste 6 luni de la primul caz raportat de China, nu știm prea multe despre prevalența, morbiditatea și mortalitatea reală, fiziopatologia și anatomia patologică, iar tratamentul este condus după simptomele bolii. Știm însă două aspecte: gravitatea Covid-19 este mult mai mică decât a fost estimată/promovată și mai știm că dat fiind procentul mic de populație infectată / imunizată ne așteaptă în decurs de 2 ani cel puțin 2-3 valuri cu Sars Cov-2. Datele statistice confirmă aceste afirmații.

La data de 3 mai 2020, situația era următoarea: cazuri coronavirus – 3.484.631, cazuri închise – 1.369.081, cazuri blânde – 2.064.689 (98%), cazuri serioase sau critice – 50.861 (2%), decese 244.791. Pentru 2% cazuri serioase sau critice s-a blocat viața economică, socială, culturală și religioasă? Pentru 2% cazuri serioase sau critice s-a declanșat o panică globalizată și o psihoză colectivă? Pentru 2% cazuri serioase sau critice se impune izolarea socială? Pentru 2% cazuri serioase sau critice s-au limitat drepturile civile? Pentru 2% cazuri serioase sau critice se amendează fără discernământ și se fac dosare penale? Răspunsul este: Da. Pentru că așa au recomandat și impus „experții” (oficiali) în sănătate publică, în situații de urgență sau politicieni diletanți (în domeniu). Mai mult, ei recomandă prelungirea acestor măsuri (unele absurde și fără un fundament științific) pe toată perioada existenței virusului în natură. Adică (exagerând) la infinit.

Este necesar ca toți să înțeleagă că Sars Cov-2 va face parte din mediul de viață al omului și deja constituie o nouă cauză de mortalitate. La fel precum gripa. Din fericire reprezintă în prezent doar 0,6% din mortalitatea generală. Din acest motiv măsurile este necesar să fie proporționale cu gravitatea pericolului.

Se impune să studiem impactul măsurilor asupra stării de sănătate a populației: cu cât a crescut frecvența tulburărilor psihice legate de izolarea socială, cu cât s-au agravat afecțiuni care nu au beneficiat de asistența spitalicească (în timp ce paturile au stat goale), cu cât a crescut mortalitatea generată de alte afecțiuni, evaluarea consecințelor șomajului (tehnic sau nu) și a recesiunii economice asupra bunăstării persoanei, impactul asupra calității învățământului. Pentru că așa afirmăm: sănătatea este „o stare de totală bunăstare fizică, mintală și socială, și nu doar lipsa bolii sau a infirmității”.

În loc de concluzii, un vechi aforism atribuit lui Seneca „Errare umanum est, perseverare autem diabolicum”. Mai ales pentru experți și decidenți.

P.S.1. Există o sectă fundamentalistă – „martorii apocalipsa covid” care încearcă să ne convingă că măsurile dure au fost cele care ne-au protejat. Argumentează cu „apocalipsa” din vestul Europei și SUA. Uită să precizeze că există o diferență genetică (individuală și populațională) între țări. Uită să spună că varianta care circulă în Europa de est este mai puțin patogenă. În acest context, rezultatele României nu sunt chiar atât de bune. În estul Europei, măsurile au fost de la foarte laxe (Bielarus, Cehia, Slovacia) până la foarte severe (România, Slovenia). Rezultate exprimate în decese (la milion locuitori) până la 3 mai 2020: Slovenia – 45, România – 40, Ungaria – 35, Moldova – 31, Cehia – 22, Serbia – 22, Polonia – 18, Bielarus – 10, Bulgaria – 10, Rusia – 8, Ucraina – 6, Slovacia – 4.

P.S.2. O definiție a expertului: o persoană care știe tot mai mult despre tot mai puțin pentru ca în final să știe tot despre nimic.

Autor: Vasile Astărăstoae

Citiţi şi:

Experţi împotriva isteriei COVID

Raport al unui înalt funcționar de stat din Germania, despre giganticele pagube colaterale cauzate de Coronoia

Vasile Astărăstoae critică măsurile «dictatoriale» luate de autorități și dezvăluie: «Apa sărată distruge coronavirusul»

yogaesoteric
3 iulie 2020