George Soros a încercat schimbarea sistemului de vot în SUA în timpul crizei Covid-19 pentru a-l elimina pe Donald Trump la viitoarele alegeri

 

Oamenii sunt afectaţi de epidemie, economia se prăbușește, dar pentru George Soros actuala criză este mană cerească. Miliardarul a folosit situaţia pentru a încerca să schimbe sistemul de vot din SUA, astfel încât să devină posibilă o fraudă de proporţii şi să deturneze alegerile care vor avea loc în SUA. Soros urmăreşte să obțină schimbarea politică pe care o dorește, în primul rând îndepărtarea lui Donald Trump, dușmanul său de moarte, sau, dacă aceasta totuși nu se va putea, măcar democrații să ajungă majoritari în Congres, pentru a-i face imposibilă viața liderului de la Casa Albă.

În timpul perioadei de izolare, pe fondul isteriei mediatice, George Soros s-a gândit că a venit momentul să forțeze adoptarea sistemului universal de vot prin corespondență, astfel încât, vezi Doamne, alegătorii să nu-și pună viața în pericol mergând la secțiile de vot în luna noiembrie.

Astfel, una dintre organizațiile patronate de Soros în SUA, Brennan Center for Justice, a declanșat o campanie în forță la nivel național cerând schimbarea din temelii a sistemului de vot, astfel încât toată lumea să poată vota prin corespondență.

Dacă ar fi fost numai atât, poate nu părea o idee deplasată dar, după cum spune o vorbă americană, „diavolul se ascunde în detalii”. În viziunea oamenilor lui Soros, alegătorii nici nu ar mai fi necesar să se deplaseze până la poștă cu votul, ci pur și simplu să-l depoziteze în urne amplasate în diverse locații, după un model folosit deja în California. Republicanii au ridicat deja problema că este imposibil de asigurat securitatea tuturor acestor locații astfel încât să se evite fraudele. O altă problemă este aceea că prezența la urne nu este foarte ridicată niciodată în SUA dar, în momentul în care trimiți buletine de vot tuturor cetățenilor, este greu să previi fraudele. În condiţiile în care se va înregistra o prezență semnificativ mai mare la vot, există riscul foarte mare de a nu putea verifica dacă o persoană a votat efectiv sau altcineva a făcut-o în locul său.

Cele două mari partide americane sunt bine organizate la nivel local, există liste de susținători, se știe cine cu cine votează. Nu de puține ori, în ziua alegerilor partidele își trimit oamenii pe teren pentru a transporta alegătorii cu mașina la urne.

Alte schimbări imperios solicitate de Brennan Center for Justice priveau posibilitatea de a te înregistra pe listele de vot chiar în ziua alegerilor, de a opera o schimbare de domiciliu în aceeași zi, dar mai ales posibilitatea de a vota pe liste provizorii, aspect care ar permite fraude electorale masive. Totodată, oamenii lui Soros vor să aducă la vot cât mai mulți imigranți, cu sau fără acte legale.

Modificarea sistemului de vot ar impune costuri de peste două miliarde de dolari, bani care nu ar fi în mod normal o problemă în SUA, dar în actualul context ar putea fi folosiți mai degrabă pentru ajutarea celor care au rămas șomeri sau a firmelor în curs de faliment. Dar pentru Soros acestea nu reprezintă o prioritate.

Brennan Center for Justice este finanțat masiv de Soros – în perioada 2000-2010 primind, de pildă, aproape 7,5 milioane de dolari. În prezent, printre granturile oferite de miliardar acestui centru, unele sunt cu dedicație expresă pentru schimbarea sistemului de vot.

O altă organizație sprijinită masiv de George Soros, American Civil Liberties Union (ACLU), s-a alăturat şi ea acestei campanii, distribuind în stânga și-n dreapta materiale care îndeamnă la introducerea votului prin corespondență.

Un alt paravan de-al lui Soros, Stand Up America, se ocupă cu „mobilizarea” cetățenilor, activiștii acestei organizaţii inundând birourile congresmenilor americani cu 19.000 de apeluri telefonice într-o zi.

Democrații au încercat să strecoare schimbarea sistemului de vot în programul de măsuri privind criza coronavirusului ce a fost adoptat de Congres, însă președintele Donald Trump a dejucat manevra. „Chestiile pe care le puseseră ei acolo erau nebunie curată” a spus Donald Trump.


Citiţi şi:

De la George Floyd la George Soros, o făcătură marca «Deep State» 
Botniță definitivă vocilor conservatoare! Adevărata miză a atacurilor lui Soros și Clinton la adresa Facebook 
Soros finanțează un laborator de virusologie din Wuhan. Adresa: 666 Gaoxin Road! 

 

yogaesoteric
4 iulie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More