Ion Cristoiu spune că Iohannis a scos instituțiile de forță: «Ne aşteaptă o perioadă cumplită. Se va sacrifica orice interes naţional»

 

Ion Cristoiu avertizează că suntem deja în campanie electorală în care s-au implicat şi se implică instituţiile de forţă şi spune că întâmplările, deciziile ciudate care vor urma au ca scop pregătirea terenului pentru ca PNL să câştige alegerile la scor, iar preşedintele Iohannis să-şi instaleze Guvernul meu 3.

„Este deja campanie electorală unde s-au implicat şi se implică serviciile secrete româneşti, sistemul instituţiilor de forţă. Foarte multe dintre gesturile bizare care vor avea loc în perioada următoare este necesar să fie puse pe seama implicării anticonstituţionale a sistemului instituţiilor de forţă – DNA, SRI, SIE, alte servicii secrete, al armatei, Jandarmeriei, Poliţiei, DGIPI, SPP, STS. Toţi se vor implica pentru că dl Klaus Iohannis are neapărată nevoie de Guvernul Meu 3.

Este necesar să fim foarte atenţi că în spatele multor situaţii, decizii, nu stă nici calculul politic, nici sinceritatea, ci ordinele, şantajele. Ne aşteaptă o perioadă cumplită, o bătălie unde nu se va ţine cont de nicio regulă, deoarece e vitală pentru regimul Iohannis, camarila de generali de la Cotroceni. Se va sacrifica orice interes naţional de dragul câştigării la scor a alegerilor de către PNL. De asta vor fi şi foarte multe situaţii ciudate, pentru că interesul e să câştige majoritatea, Klaus Iohannis are nevoie de majoritate. Pentru obţinerea acestei majorităţi parlamentare se va face pulbera ţara. Puţin le pasă”, a conchis jurnalistul.

Citiţi şi:

Ion Cristoiu: Paranoia teroriștilor din 1989 a avut ca scop să-i țină pe români în case…

Dezvăluiri – Klaus Iohannis a câştigat alegerile şi cu ajutorul unei «ferme» de manipulare

 

yogaesoteric
15 iulie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More