Adrian Ivan, adevăratul șef al SRI!

 

„Mortul Coldea, ținut viu în vitrina sistemului” titra National.ro pe 4 martie, atunci când dezvăluia o operațiune specifică de intoxicare odată cu lansarea „fumigenei” cum că pensionarul rezervist Florian Coldea ar urma să fie numit noul șef al Colegiului European de Informații.



Florian Coldea

Posibilitatea de îndeplinire a unei asemenea variante de lucru era de la bun început „zero barat”, cel puțin atâta vreme cât marii jucători ai Uniunii Europene au plasat deja în vârful EPPO – Parchetul European o soluție de compromis precum românca Laura Codruța Kovesi. Culmea este însă că folosirea obsesivă a „Bau Bau”-ului de serviciu Florian Coldea a dat roade din nou, până și inițiați, altfel extrem de precauți ai sistemului, aruncându-se de această dată „pe fenta” SRI-ului…

Astfel că pur și simplu a trecut cu totul neobservat, ca un amănunt, cine a semnat de fapt tocmai în acea perioadă la Zagreb documentul comun a 23 de state membre ale Uniunii Europene cu privire la înființarea „Rețelei”, așa cum denumește până și în documente publice inițiatorul Colegiului European de Informații, președintele francez Emmanuel Macron, acest controversat proiect, un fel de SRI european.

Numai că din partea României „scrisoarea de adeziune de la Zagreb” nu a fost semnată nici de SRI, SIE, DGIA sau de vreun alt serviciu secret la vedere… Ci de „componenta SRI” Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, condusă de Liviu Adrian Ivan. Influența acestuia, atât de discretă, dar cu atât mai mare, a crescut și mai mult în această perioadă, când între BND-ul german și DGSE-ul francez se dau adevărate „lupte de gherilă” informativă pentru găzduirea nu doar a primei întâlniri, dar chiar și a sediului „Rețelei” – la Berlin sau la Paris.

Din informațiile intrate în posesia noastră reiese și că profesorul Adrian Ivan, cel văzut deja în unele dintre marile cancelarii europene drept „adevăratul șef” al Serviciului Român de Informații, este puternic implicat în aceste negocieri secrete internaționale, în care „rețeaua” soroșistă are încă un cuvânt greu de spus. Însă și mai interesantă este informația „la prima mână” furnizată de o altă structură contrainformativă privind loialitatea grupării „creierelor” SRI la „tabăra democrată” a intereselor americane în România, mai ales din vremea de aur a „frăției” înființate de fostul ambasador Hans Klemm. Mai mult decât atât, sursele noastre susțin chiar că „partizanii” acestuia rămași la vârful sistemului pregătesc un „contraatac masiv” la adresa noului ambasador, presați fiind de faptul că Adrian Zuckerman nu doar că și-a intrat în rol, dar joacă „la rupere”, cu cărțile pe masă, spre disperarea grupărilor transpartinice și chiar transfrontaliere.

Astfel că „viesparul” sistemului se pare că pregătește o întreagă operațiune de „tocare” mediatică a acestuia, propaganda așteptând doar ordinul pe unitate pentru declanșarea „atacului la baionetă” asupra noului ambasador al SUA la București, româno-americanul Adrian Zuckerman.

Război total BND (Bundesnachrichtendienst) – DGSE (Direction Générale de la Sécurité Extérieure) pe „Rețea”

În 5 martie 2019, deloc întâmplător la Paris, emisarii structurilor de informații interne, externe și militare răspundeau inițiativei președintelui Emmanuel Macron, cel care-și inaugura astfel „proiectul de suflet”, Colegiul European de Informații. Se îndeplinea astfel „vizunea” ambițiosului președinte progresist al Franței, acela de a dispune de o structură informativă proprie a Uniunii Europene. Iar după un an de zile, pe 26 februarie 2020, la Zagreb, reprezentanții a 23 de state, cu toate membre ale Uniunii Europene semnau scrisoarea de adeziune la „Rețea”, așa cum denumește Macron noul Colegiu. Numai că se pare că zâmbetul i-a înghețat pe buze președintelui francez, atunci când emisarul german și-a băgat coada, solicitând ca prima întâlnire informală a „Rețelei” să aibă loc la… Berlin! Ceea ce i-a scos din sărite pe francezi, astfel că între DGSE și BND-ul german s-a declanșat un nou război pentru preluarea hegemoniei asupra noii „Rețele” informative.

Astfel că în plină pandemie, pe frontul nevăzut al serviciilor secrete, se dau atacuri la baionetă pentru a convinge statele semnatare să se suie în barca GDSE-ului francez sau în cea a BND-ului german. Iar cum din partea României documentul a fost semnat de Academia Națională de Informații, rectorul Adrian Ivan este acum intens „curtat” de cele două tabere. Decizia „creierului” SRI urmează astfel să aibă puternice implicații nu doar asupra serviciului despre care se spune că oricum l-ar conduce deja din umbra funcției de la Academie, ci și asupra întregului sistem de securitate națională.



Adrian Ivan

Omul lui Hellvig! Sau invers…?

În ciuda rolului deținut la vârful sistemului, Adrian Ivan este o prezență mai mult decât discretă. El este de fapt mai cunoscut pentru perioada în care s-a aflat la conducerea Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca. De fapt, CV-ul său este unul cu adevărat impresionant, fiind probabil printre cei mai „galonați progresiști români”, după ce a terminat ca șef de promoție Facultatea de Istorie și Filosofie, completându-și studiile la Universitatea „Babeș-Bolyai” și la Institutul European al Universității din Geneva.

De altfel, în toată perioada sa universitară, Adrian Ivan a fost perceput în mediul academic ca un adevărat „vârf de lance” al „globalismului soroșist”, fiind implicat în conducerea a nenumărate proiecte europene comunitare. A dezvoltat chiar structuri universitare destinate multiculturalismului și a susținut fățiș înființarea Statelor Unite Europene! Toate acestea fac cu atât mai surprinzătoare „schimbarea de macaz” survenită în urma unui simplu telefon primit de la Eduard Hellvig, cel care preluase conducerea Serviciului Român de Informații. Astfel că în urma acestui telefon asumat primit de la Hellvig, profesorul Adrian Ivan intră „peste noapte” în sistemul militar și este făcut ofițer tocmai la țanc pentru a putea participa la concursul pentru postul de rector al Academiei SRI-ului, pe care îl și ocupă, la atât de puțin timp după ce Hellvig îl sunase pentru a îl „recruta” din mediul universitar clujean.

Odată ajuns la conducerea Academiei Naționale de Informații și implicit a SRI, Adrian Ivan a fost catalogat imediat drept „omul lui Hellvig”. Numai că situaţia pare a lua repede altă turnură, când mai din greșeală, mai în serios, Hellvig a ajuns să fie el perceput drept „omul lui Ivan”. Mai ales în mediile în care se propagă tot mai intens teoria „faliei” care l-ar desparți pe directorul SRI de Klaus Iohannis, mai ales după ce generalul Ciucă s-a „aciuit” pe lângă șeful statului.

S-a rupt „coloana a cincea”!

Oricum, oamenii ambasadorului Adrian Zuckerman așteaptă liniștiți atacul informativ ce urmează, în ciuda presiunii crescânde la un anumit nivel al sistemului, acolo unde se insistă că zilele Administrației Trump ar fi ca și numărate și că gruparea Klemm va ocupa din nou Amabasada SUA. Însă e bine să nu se uite că și „coloana a cincea” democrată din serviciile românești s-a rupt odată cu vizita discretă pe care Hans Klemm a făcut-o la Universitatea de Vest din Timișoara, într-o tentativă disperată de a o salva pe Laura Codruța Kovesi. În același timp Florian Coldea era recuperat la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, fieful lui Adrian Ivan. Asta doar așa, „ca să se știe că se știe” nu doar despre „rivalitatea istorică” dintre Universitatea de Vest din Timișoara și „Babeș-Bolyai” din Cluj, dar și despre „falangele” din politică și mai ales servicii secrete aflate la comanda anumitor „proiecte universitare” ale acestora…

Autor: Cătălin Tache


Citiți și:

SRI – cea mai mare amenințare la adresa siguranței naționale a României!

DEZVĂLUIRI: DGSE-ul francez preia România de la CIA!

Macron ratează iarăşi „glonţul de argint”

Orizont neclar pentru Europa Unită

 

yogaesoteric
16 iulie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More