10 aspecte mai puțin știute despre OMS

 

Organizația Mondială a Sănătății reprezintă instituția care gestionează și transmite principalele recomandări pentru a combate epidemia de coronavirus, însă foarte puțini sunt aceia care știu ce se ascunde în spatele OMS, cine sunt oamenii implicați în organizație sau scandalurile gigantice în care a fost implicată instituția de-a lungul timpului și în special în ultimii ani. (Informațiile de mai jos provin doar din surse publice și din media mainstream.)

1. Oamenii care decid în țările lor măsurile în caz de criză.

Deși pare o organizație care doar monitorizează și transmite recomandări legate de sănătatea publică, în fapt OMS joacă un rol mult mai pregnant prin membrii săi care au un cuvânt decisiv în politicile de sănătate ale țărilor din care provin. Astfel, de pildă, în actuala criză de coronavirus, în foarte multe țări, poate deloc surprinzător în cele care au luat cele mai dure măsuri, figurile principale fac parte din OMS.

Astfel, în România, Raed Arafat, fost consultant pentru OMS între 2007-2008, și Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, au fost cele două personaje cheie în criza iscată de coronavirus. În Franța, principalul expert în problemă a fost profesorul Jérôme Salomo, reprezentantul Hexagonului la OMS. În Italia, responsabilul pentru măsurile draconice introduse acolo a fost în principal profesorul Walter Ricciardi, membru în comitetul consultativ al OMS Europa. În Spania, profesorul Fernando Simón Soria, la rândul său membru al OMS, a fost expertul numărul 1 al guvernului. În Marea Britanie, deși omul responsabil pentru gestionarea crizei din partea guvernului a fost expertul Chris Whitty, care nu a avut vreo implicare oficială de-a lungul timpului în OMS, cel care a decis în cele din urmă strategia de carantină a fost Neil Ferguson, care a făcut valuri cu estimarea sa de 500.000 de decese în cazul în care Marea Britanie nu adoptă tratamentul chinez. Ferguson este la rândul său consultant pentru OMS și de-a lungul timpului s-a făcut remarcat prin estimările sale apocaliptice complet eronate. Pe de altă parte, atât Whitty cât și Ferguson au primit de-a lungul timpului finanțări de zeci de milioane de dolari din partea Bill and Melinda Gates Foundation, care reprezintă cel mai important finanțator privat și al doilea cel mai important finanțator al OMS. Specialistul suprem din SUA, Anthony Fauci, face parte din the Global Preparedness Monitoring Board (GPMB), o organizație lansată în 2018 de OMS și Banca Mondială, pentru a pregăti răspunsul în eventualitatea unei crize de sănătate publică.

2. Cine se află în fruntea OMS.

Numele și figura lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, președintele organizației, au devenit foarte cunoscute în ultimele două luni. Biografia sa nu este atrăgătoare. Dr. Tedros este primul președinte al OMS care nu este medic, dar chiar și acest amănunt pare nesemnificativ prin comparație cu participarea sa într-o organizație declarată teroristă de către guvernul SUA în anii ’90.

Tedros s-a aflat printre conducătorii acestei mișcări care a preluat puterea în Etiopia, iar ulterior a deținut funcția de ministru al Sănătății și de Externe într-un guvern dictatorial, care a fost acuzat de Human Rights Watch (HRW) că folosea ajutoarele străine pentru a le interzice unor grupuri etnice accesul la servicii publice de bază, cum ar fi cele de urgență sanitară. Tot în calitatea sa de ministru al Sănătății, dr. Tedros a fost acuzat că a mușamalizat în anul 2007 o epidemie de holeră pe care a redenumit-o „diaree apoasă acută”.

În 2012, dr. Tedros a fost numit ministru de Externe al Etiopiei, în cadrul aceluiași regim politic dictatorial marxist, iar din această poziție s-a ocupat de extrădarea din Yemen a dizidentului politic britanic de origine etiopiană Andy Tsege. Despre Tsege, dr. Tedros afirma că este tratat foarte bine în închisoare, dar după eliberarea sa, în urma presiunilor internaționale, Tsege a povestit cum a fost torturat zile la rând. În fine, în 2016, în urma unui protest iscat de exproprierea abuzivă și relocarea a 16.000 de etiopieni din regiunea Oromia, s-au iscat proteste masive soldate cu moartea a peste 400 de protestari și arestarea a 70.000 de oameni de către guvernul din care făcea parte și actualul șef al OMS, conform Human Rights Watch. Dr. Tedros a intrat chiar într-o polemică cu HRW pretinzând că au fost mai puține victime și că poliția era neînarmată, însă după cum se poate vedea din această filmare prezentată de HRW se pare că situaţia a fos cu totul alta.

3. Un dictator sângeros, ambasador OMS al bunăvoinței.

Una dintre primele măsuri luate de dr. Tedros după numirea în funcție a fost numirea lui Robert Mugabe în calitate de ambasador OMS al bunăvoinței, într-un moment în care existau încă în vigoare sancțiuni împotriva sa din partea SUA și UE. Robert Mugabe, fostul dictator din Zimbabwe, s-a distins printr-un regim criminal în care au fost uciși zeci de mii de oameni iar alte milioane au luat calea exilului, prin prăbușirea completă a monedei și economiei naționale, prin distrugerea sistemului de sănătate publică. În decursul regimului său speranța de viață din Zimbabwe a scăzut de la 62 de ani în 1990, la 36 de ani în 2006. OMS a decis într-un final să renunțe la această numire din cauza scandalului produs.

4. Relația privilegiată cu China și laudele aduse modelului chinez.

Taiwanul a publicat o serie de e-mailuri trimise către OMS la finalul anului 2019 în care avertiza asupra unei epidemii în desfășurare în Wuhan. Mesajele au fost ignorate, iar China a recunoscut problema abia pe 20 ianuarie, în timp ce OMS susținea pe 12 ianuarie că nu există probe. La începutul lunii februarie, când proporțiile epidemiei începeau să se contureze, iar multe state se gândeau la măsuri de protecție prin interzicerea anumitor călătorii dinspre China, OMS se pronunța împotriva unor astfel de măsuri deoarece, conform dr. Tedros, „ar interfera inutil cu comerțul și călătoriile internaționale. Astfel de restricții nu au alt efect decât de a crește panica și stigmatul, dar cu puține beneficii pe partea de sănătate publică”.

La nici o lună după această declarație, experții OMS de pe tot cuprinsul globului susțineau introducerea carantinei cu măsuri draconice, după modelul chinezesc, ignorând complet pe de altă parte, modelul taiwanez incomparabil mai soft; asta deși Taiwanul, aflat în apropierea epicentrului viral a înregistrat doar șase morți și 429 de infectați la o populație de aproape 23 de milioane de persoane. Despre relația OMS cu Taiwan puteți citi aici

5. Boardul științific al OMS este dominat de oameni cu conflicte de interese serioase.

Din actualul consiliu de experți științifici ai organizației, mai mult de jumătate și-au făcut publice potențiale conflicte de interese, conform declarațiilor de pe siteul OMS. În mai toate cazurile experții au primit granturi de la principalii producători sau finanțatori de vaccinuri: Bill and Melinda Gates Foundation, Merck & Co. (MSD), Gavi, the Vaccine Alliance, BMGF Global Health Scientific Advisory Committee, Pfizer, Novovax, GSK, Novartis, Gilead. În aceste condiții este mai mult decât legitimă chestionarea independenței specialiștilor OMS.

6. Scandalul gripei porcine și al vaccinurilor.

În anul 2009 OMS declara pandemia de gripă porcină la recomandarea boardului științific, dominat și la acea vreme tot de experți subvenționați de producătorii de vaccinuri, precum Ab Osterhaus, care deținea procente la o firmă de vaccinuri, dr. Friedrich Hayden, care primea stipendii de la Roche și GSK , sau Arnold Mondo care primea indemnizații de consultant și fonduri pentru cercetare de la Roche și GSK. Un alt nume interesant aflat în conflict de interese și care făcea parte din boardul științific al OMS în momentul declarării pandemiei era Neil Ferguson care avertiza pe atunci că gripa porcină va fi atât de severă încât vor trebui închise toate școlile. Mai târziu, s-a dovedit că Ferguson lucrase pentru compania Roche, cei care produceau Tamiflu, dar și pentru GSK Biologicals. Deși nu aveam premisele unei pandemii, (existau abia 1000 de cazuri), OMS a proclamat o apocalipsă care într-un final nu s-a materializat. În România, OMS estima sute de mii de morți, conform prof. Vasile Astărăstoae.

Scandalul a ajuns în atenția Consiliului Europei care la inițiativa medicului și politicianului german Wolfgang Wodarg, președintele Comisiei de Sănătate din Consiliu și profesor la Universitatea din Flensburg, a declanșat o anchetă privind exagerarea pericolului de către experții OMS cu scopul de a vinde mai multe vaccinuri. „Aceste corporații au oamenii lor în funcții publice și trag sforile pentru ca să fie luate anumite decizii”, a afirmat Wodarg, care a dat exemplul lui Klaus Stohr, un membru de top al companiei Novartis care fusese în trecut oficial al OMS responsabil cu planurile pentru combaterea pandemiei. În anul 2009, OMS a recomandat ca toate țările să-și facă provizii de vaccinuri pentru a face față pandemiei, Marea Britanie cheltuind, de pildă, peste jumătate de miliard de lire sterline pentru achiziționare medicamentelor sugerate. Conform unor surse publice, profitul companiilor farmaceutice rezultat din declararea stării de pandemie a fost de opt miliarde de euro.

7. Efectele nefaste ale vaccinurilor recomandate de OMS.

În 2009, după ce Organizația Mondială a Sănătății a recomandat folosirea vaccinului Pandemrix contra gripei porcine, zeci de persoane din Marea Britanie au început să se plângă că suferă de narcolepsie. Acuzațiile venite în cascadă au stopat atunci administrarea vaccinului, dar peste 100 de britanici au avansat ulterior cereri de despăgubire în urma problemelor medicale apărute. Studiile realizate de British Medical Journal și Agenția Europeană a Medicamentului au relevat că acei copii care au fost vaccinați cu Pandemrix au un risc de aproape 14 ori mai mare de a dezvolta narcolepsie decât copiii nevaccinați. Un alt vaccin recomandat atunci de OMS, Tamiflu, fusese interzis pentru administrare la copii în Japonia din 2007, din cauza efectelor colaterale, deși a fost admis apoi, cu precauții, de guvernul nipon în 2018.

În anul 1988, OMS a publicat în prestigioasa revistă științifică The Lancet un studiu privind un vaccin pentru controlul sarcinii. Acest vaccin determina sistemul imun să dezvolte anticorpi împotriva hormonului (hCG) produs de trupul femeilor, necesar pentru menținerea sarcinii. Cu alte cuvinte, vaccinul în cauză determina un avort spontan.

În anul 1996, Asociația Medicilor din Filipine a conchis că vaccinurile antitetanos administrate în cadrul programului de vaccinare al OMS din acea țară conțineau anticorpi hCG. La testele efectuate după, femeilor care au fost vaccinate și care au pierdut sarcina, s-a detectat prezența acelor anticorpi. O lucrare științifică publicată în octombrie 2017 de trei profesori universitari nord-americani ajungea, pe baza unor teste efectuate la mai multe laboratoare independente, la concluzia că OMS a folosit și în vaccinurile utilizate în Kenya acele substanțe care produceau sterilizare.

8. Corupție și ineficiență.

Potrivit Washington Post, cheltuielile de deplasare ale staffului OMS însumau 200 de milioane de dolari în 2017. Associated Press susținea că în 2017 OMS a cheltuit mai mult pentru călătoriile celor 7000 de membri decât a cheltuit pentru combaterea malariei, tuberculozei, hepatitei, problemelor de sănătate mintală, SIDA și abuzului de substanțe. Spre comparație, Médecins sans Frontières, o organizație finanțată aproape în întregime privat are costuri de deplasare de 195.000 de dolari și a fost văzută ca fiind o organizație care a luptat mult mai eficient împotriva Ebola, de pildă, decât OMS. Nu este de mirare în acest context că Harvard’s Global Health Institute (HGHI) și the London School of Hygiene & Tropical Medicine (LSHTM) au ajuns la concluzia că OMS a eșuat complet în a gestiona criza de Ebola din Africa de Vest, unde doar în Guinea au murit 2500 de oameni. La momentul epidemei, îngrijorarea principală a OMS în zonă o reprezentau campaniile de marketing ale companiilor de țigări.

Chiar și anul acesta, la întrunirea Executive Board din 3-8 februarie, niciunul dintre cele 39 de documente nu s-a referit la Covid-19, iar membrii au primit asigurări din partea dr. Tedros că răspândirea virusului va fi „minimă și înceată”. Printre aceste documente discutate în februarie, se afla și propunerea de majorare a salariilor OMS și a diurnelor cu 10%. Potrivit unei investigații ABS, care citează rapoarte de audit, există la nivelul organizației mai multe scheme de fraudare masivă a fondurilor.

9. Informațiile OMS nu prezintă încredere.

„Our World in Data” o revistă științifică online în care își publică cercetările un grup de statisticieni de la Universitatea din Oxford a anunțat la sfârșitul lunii martie că încetează a mai folosi datele primite de la OMS deoarece conțin mult prea multe erori, iar felul în care organizația gestionează aceste erori este de asemenea foarte problematic. „Principala problemă cu informațiile de la OMS este că greșelile nu ne sunt comunicate. Apar unele erate, dar cele mai multe ori fie au fost corectate retrospectiv fără să fie anunțate public, fie au rămas necorectate.”

10. OMS vrea o taxă globală.

Organizația cu sediul la Geneva dorește impunerea unei taxe globale pentru majorarea fondurilor sale iar printre sugestiile avansate de experții OMS se numără o taxă digitală pentru cei care folosesc internetul, o taxă pe tranzacțiile financiare, o taxă pe comerțul cu arme.

Acesta ar fi pe scurt profilul organizației care controlează în acest moment răspunsul global și național în fața crizei de coronavirus. Să mai spunem doar că OMS nu este o organizație care îndrăgește foarte tare libertatea de exprimare. Directoarea Youtube tocmai a anunțat recent că platforma online va cenzura orice fel de conținut care contravine recomandărilor OMS, iar Vimeo a suspendat recent filmul documentar critic față de OMS „TrustWho”. Dacă vă întrebați cine se află la originea mesajelor orwelliene difuzate obsedant de televiziuni, atunci puteți fi absolviți de vină dacă vă gândiți tot la OMS. Ah, și încă un amănunt: OMS nu este controlată practic de nimeni.


Citiţi şi:

Medicina occidentală este medicina lui Rockefeller

Dr. Vasile Astărăstoae, despre coronavirus, OMS și modelul chinezesc

 

yogaesoteric
31 iulie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More