Gheorghe Piperea, despre România: «O colonie ținută în frâu de vătafi semianalfabeți»


Avocatul Gheorghe Piperea descrie în termeni duri actuala clasă politică, formată din „analfabeți, bețivi și drogați” care au preschimbat România într-o colonie.

„O țară condusă prin blat, o națiune îngenunchiată și condamnată la înapoiere de niște politicieni care și-au câștigat «expertiza» la școala vieții, o colonie ținută în frâu de vătafi semianalfabeți, bețivi și drogați – aceasta este România «noastră».

V-ați luat țara înapoi? Nu. Le-ați pus-o de bună voie la picioare și v-ați ascuns în case, după mască, în spatele unor sloganuri de adormit copiii, sperând să plecați rapid și definitiv din zisa țară”, scrie Gheorghe Piperea pe Facebook.

Avocatul vine și cu o soluție: o schimbare a Parlamentului prin susținerea unor parlamentari independenți, suficient de mulți pentru a putea ataca orice lege la CCR.

„O să mă întrebați ce e de făcut?
Uite o idee: susțineți cu semnături și, după aceea, votați la alegerile parlamentare viitoare 50 de persoane pentru Camera deputaților și 25 de persoane pentru Senat, persoane independente de actualele partide, dar suficient de cunoscute pentru a conta, cu școală serioasă și cu experiență profesională consacrată, care să vă reprezinte și să vă coaguleze idealurile și așteptările.

De ce aceste 2 numere?
Pentru că 50 de deputați și 25 de senatori pot oricând să conteste la CCR orice lege care autorizează furtul de avuție națională sau instaurarea dictaturii procurorilor ori a dictaturii medicale.

Pentru că 75 de parlamentari pot face legi pentru combaterea abuzului de putere economică, pentru reducerea sărăciei și a inegalității economice, pentru educație și combaterea analfabetismului, pentru pedepsirea reală și cu efecte sociale reale a corupției, a evaziunii fiscale, a spălării de bani, a traficului de persoane, a distrugerii sau înghețării zăcămintelor și resurselor naturale, a tăierii iraționale a pădurilor, a degradării mediului și a robotizării sau alienării omului.

Un număr de 75 de parlamentari este, în plus, o bună stavilă contra oricărei încercări viitoare de instaurare a guvernelor «lui» și o bună modalitate de a controla și supune voinței poporului serviciile secrete pro-globaliste care au cotropit societatea românească până în cele mai înguste și întunecate cotloane.

Seamănă cu un plan? Da.
Există acești oameni? Da. Eu personal cunosc cel puțin 40.

Veți pune umărul la un asemenea plan?
Nu”, mai scrie avocatul.

Citiţi şi:
Un fenomen îngrijorător! Antiromânismul autohton
Avocatul Gheorghe Piperea a cerut în instanță suspendarea stării de alertă: Acest demers este esențial pentru democrația din România


yogaesoteric
16 septembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More