Generația 5G – EMF şi Bolile (II)

 

Citiţi prima parte a articolului


Cancerul mamar

Cancerul mamar este un alt tip de cancer asociat cu utilizarea telefonului mobil. BioInitiative Report a compilat aproape 50 de studii care oferă dovezi că EMF pot duce la cancer de sân.

Unul dintre motivele plauzibile pentru care EMF sunt asociate cu cancerul de sân este că unele femei îşi poartă telefoanele mobile în sutien. În anul 2013, cercetătorii de la Universitatea Irvine, California, au studiat patru tinere care nu aveau factori de risc pentru cancer de sân – cum ar fi istoricul familial sau predispoziţie genetică – dar care şi-au purtat în mod regulat telefoanele mobile în sutien și au dezvoltat tumori în cadranul intero-superior al sânului.

În schimb, un studiu epidemiologic din anul 2017 asupra femeilor din Africa Centrală a descoperit că obiceiul de a nu păstra un telefon mobil în sutien a avut ca rezultat scăderea semnificativă a riscului de a dezvolta cancer de sân.

Un studiu din anul 2015 a analizat modul în care distanţa faţă de diferite EMF emise de telefoanele mobile a afectat celulele canceroase de sân uman aflate într-o eprubetă. S-a constatat că, atunci când antena s-a aflat la o distanţă mai mică de 10 cm, a existat o producere excesivă de specii reactive de oxigen şi creşterea apoptozei (moartea celulelor naturale).

Un studiu similar a expus celulele fibroblastului de sân uman sănătos la expuneri scurte ale unui semnal de 2,1 Ghz, care este emis de unele smartphone-uri. Radiaţia a dus la o scădere semnificativă a viabilităţii celulare şi a indus niveluri mai mari de apoptoză.

Leucemia infantilă

Din păcate, există o legătură bine stabilită între expunerile ELF (unde cu frecvenţă extrem de joasă) / EMF şi leucemia infantilă, cel mai frecvent tip de cancer la copii.

Dovezi care asociază radiaţiile EMF emise de liniile electrice de înaltă tensiune cu leucemia infantilă au existat încă din anul 1979, când dr. Nancy Wertheimer şi fizicianul Ed Leeper şi-au publicat concluziile studiului pe care l-au întreprins: copiii din Colorado care trăiau aproape de liniile de înaltă tensiune – în special cei care au locuit la aceeaşi adresă aproape de liniile de înaltă tensiune întreaga viaţă – au dezvoltat leucemie într-o proporţie mai mare decât cei ale căror locuinţe erau mai îndepărtate.

La început, constatările celor doi cercetători au fost respinse sau întâmpinate cu confuzie. Apoi, în anul 1988, un studiu sponsorizat de Departamentul de Stat pentru Sănătate din New York le-a susţinut descoperirile.

La ora actuală, leucemia infantilă are una dintre cele mai puternice documentări ştiinţifice care o asociază cu expunerea la EMF. BioInitiative Report a compilat aproape 100 de studii care oferă dovezi ale legăturii dintre expunerea la EMF şi leucemia infantilă.

Un studiu chinezesc din anul 2008 a relevat un mecanism plauzibil prin care expunerea la EMF poate contribui la leucemia infantilă: se crede că 6% din populaţie prezintă o variaţie genetică care împiedică repararea catenelor de ADN care sunt deteriorate de expunerea la EMF.
Această constatare ar putea explica de ce Mexico City are una dintre cele mai mari incidenţe ale leucemiei infantile din lume: nu numai că expunerile la EMF sunt mai mari decât în alte ţări, dar persoanele de origine hispanică par a fi mult mai probabil înclinate să aibă variaţia genetică care le face mai susceptibile la această deteriorare, în comparaţie cu persoanele de origine europeană sau africană, conform statisticilor compilate de Centrele de Prevenire şi Control al Bolilor (CDC).

Bolile de inimă

Inima prezintă una din cele mai mari densităţi de canale de calciu voltaj-dependente (VGCC) şi, prin urmare, este extrem de sensibilă la EMF, în special celulele stimulatoare cardiace. Acesta ar putea fi motivul pentru care EMF tind să declanşeze următoarele afecţiuni cardiace:

– Aritmii cardiace. Aritmia este caracterizată de bătăi neregulate ale inimii; ea poate să bată prea repede, prea lent, prea devreme sau neregulat. De fapt, aritmia este responsabilă pentru aproximativ jumătate din toate decesele cauzate de bolile de inimă în fiecare an. Aritmiile pot lua următoarele forme:
* boli cardiace lente: bradicardii;
* boli rapide ale inimii: tahicardii;
* bătăi neregulate ale inimii: flutter atrial sau fibrilaţie;
* bătăi precoce ale inimii: contracţii premature.

Dr. Martin Pall consideră că de fapt creşterea ratelor de moarte cardiacă subită ar putea fi foarte bine legată de creşterea expunerii la EMF, care are ca rezultat activarea excesivă a VGCC.

Deci – spune dr. Mercola – „dacă tu sau cineva pe care îl cunoşti sau îl iubeşti are aritmie cardiacă, este vital să puneţi riguros în aplicare un program de ecranare faţă de EMF. În cel mai rău caz aceasta va duce doar la o sănătate mai bună, în cel mai bun caz s-ar putea să salveze o viaţă”.

– Tensiune arterială: un studiu publicat în anul 1998 în The Lancet a descoperit că utilizarea unui telefon mobil poate duce la creşterea tensiunii arteriale cu 5-10 mm coloană de Hg (mercur). Iar în anul 2013, cercetători italieni au prezentat la întâlnirea anuală a Societăţii Americane de Hipertensiune descoperirile lor, care arată că actul de a răspunde şi a vorbi la un telefon mobil a crescut tensiunea arterială în medie cu 5-7 mm Hg la pacienţii cuprinşi în studiu, cu media de vârstă de 53 de ani.

„Dacă iei în considerare faptul că medicamentul care reduce hipertensiunea arterială a fost asociat unei creşteri semnificative a riscului de a dezvolta cancer de piele, într-un studiu publicat în anul 2017 în The Journal of the American Association of Dermatology – iar acest medicament ar putea fi mai puţin necesar dacă expunerea la EMF ar fi redusă – atunci vei fi sper chiar şi mai deschis faţă de ideea reducerii tensiunii arteriale prin programul de remediere a EMF” – declară dr. Mercola.

Bolile neuropsihice

O altă parte a organismului nostru care are o densitate mare de VGCC, şi deci o vulnerabilitate semnificativă la EMF, este creierul. În prima parte a articolului am vorbit despre legătura dintre EMF, permeabilizarea barierei hemato-encefalice şi cancerul la creier. Dar expunerea la câmpurile electromagnetice ne poate afecta creierul şi în alte moduri, care sunt mult mai frecvente şi care includ probleme de sănătate psiho-mentală, care au devenit epidemice, cum ar fi anxietatea, depresia, ostilitatea şi dificultatea de concentrare.

Tulburările de anxietate sunt cele mai frecvente boli psihice în SUA, afectând mai mult de 40 milioane de adulţi cu vârsta de peste 18 ani – aproape 20% din populaţie – anual. Potrivit unui studiu din anul 2017 publicat în JAMA Psyhiatry, americanii şi rezidenţii altor ţări cu venituri mari sunt mult mai predispuşi să experimenteze şi să fie afectaţi de anxietate faţă de persoanele care locuiesc în ţări mai puţin înstărite.

În America, anxietatea este în mod clar în creştere. În anul 2017, Asociaţia Americană de Psihiatrie (APA) a realizat un sondaj pe 1000 de rezidenţi din S.U.A. şi 2/3 din aceştia au spus că sunt „extrem de neliniştiţi sau oarecum neliniştiţi în legătură cu sănătatea şi siguranţa lor şi a familiilor lor”. În plus, mai mult de 1/3 dintre ei au spus că anxietatea lor a crescut în comparaţie cu anul precedent. În anul 2018, APA a desfăşurat din nou sondajul şi de data aceasta s-a constatat că anxietatea a crescut cu încă 5%.

Americanilor nu le este străină nici depresia: se estimează că 17,3 milioane de adulţi din SUA au avut cel puţin un episod depresiv major, aceasta însemnând mai mult de 7% din toţi adulţii din Statele Unite ale Americii.

De asemenea, telefoanele mobile sunt bine cunoscute ca fiind asociate unei distrageri sporite şi pierderii atenţiei, în special în rândul adolescenţilor. Un studiu din anul 2014 a constatat că 94% dintre participanţii cărora li s-a spus să meargă pe un trotuar din Chicago în timp ce interacţionau cu telefoanele lor, nu au reuşit să observe bancnotele de dolari pe care autorii studiului le-au atârnat la vedere într-un copac aflat de-a lungul traseului de mers.

Bolile neurodegenerative

Din păcate, efectele cognitive ale EMF nu se limitează doar la bolile neuropsihice. După cum tocmai am văzut, atunci când VGCC din creierul tău sunt supraactivate, ele produc exces de radicali liberi, care provoacă daune oxidative în celulele din creier, în neuronii motori spinali şi în alte părţi. Prin urmare, consecinţele expunerii excesive la EMF pot duce la boli neurodegenerative.

Într-adevăr, studii din Uniunea Sovietică şi din Vest care datează din anii ’50 şi ’60 (şi care au fost revizuite într-o lucrare de referinţă din anul 1973) arată că sistemul nervos este ţesutul care este cel mai sensibil la EMF. Unele dintre aceste studii arată modificări masive în structura neuronilor, moartea celulelor creierului şi disfuncţii sinaptice.

Multe studii au descoperit că ocupaţiile cu expuneri ridicate la EMF sunt asociate cu o probabilitate crescută de dezvoltare a unei boli neurodegenerative, cum ar fi Alzheimer, Parkinson sau scleroza laterală amiotrofică (ALS), cunoscută şi sub denumirea de boala Lou Gehrig.

Dar nu doar expunerea de la locul de muncă are efecte nefaste. Cercetări care au analizat date despre mortalitate şi datele de recensământ pentru aproape 5 milioane de locuitori ai Elveţiei, au găsit o asociere între locuitul la o distanţă de 50 m de liniile electrice şi riscul crescut de a dezvolta Alzheimer, iar riscul a crescut semnificativ pentru fiecare 5 ani de trai în imediata lor apropiere.

Într-o cercetare publicată în Archives of Medical Research în anul 2013, cercetătorii chinezi au studiat efectele asupra şobolanilor expuși fie la 100, fie la 1000, fie la 10.000 de impulsuri electromagnetice (la o putere de 50 kw/m cu o rată de repetare de 100 de Mhz). Şobolanii expuşi au prezentat o vizibilă depreciere cognitivă şi a memoriei, comparativ cu şobolanii care nu au fost expuşi.

Infertilitatea

Se estimează că sunt cel puţin 48 de milioane de cupluri în întreaga lume care sunt infertile, ceea ce reprezintă aprox.7% din bărbaţi şi femei. În cuplurile care au probleme cu conceperea unui copil, aprox. 40% dintre acestea sunt cauzate de deficienţele sexului masculin, în timp ce restul de 60% sunt rezultatul problemelor de fertilitate la femei.

Bărbaţii se confruntă cu o tendinţă de agravare a factorilor care contribuie la infertilitate, în special scăderea numărului de spermatozoizi, motilitate mai mică a spermatozoizilor şi spermatozoizi care au forme neregulate. Acest aspect se datorează probabil faptului că organele genitale ale omului au o densitate foarte mare de VGCC, iar bărbaţii tind să-şi ţină telefoanele mobile ataşate la curea, la nivelul taliei sau în interiorul buzunarelor de la pantaloni, foarte aproape de organele genitale. Este un efect nefast sporit datorat acestor două elemente.

Începutul declinului fertilităţii masculine precede creşterea EMF. Un studiu din anul 1992 publicat în The British Medical Journal a constatat că a existat un declin semnificativ care a început cu cel puţin 50 de ani înainte. Deşi există, fără îndoială, mulţi factori în joc, prin utilizarea pesticidelor şi poluarea aerului, este clar că şi EMF joacă un rol major în pierderea fertilităţii masculine.

Studiile au stabilit că expunerea la radiaţii wireless reduce motilitatea spermei, numărul total de spermatozoizi, viabilitatea şi calitatea acestora, şi în plus creşte stresul oxidativ care duce la infertilitate. De fapt, cel puţin 6 metaanalize care au evaluat mai mult de 200 de studii separate au stabilit că radiaţia telefonului mobil este într-adevăr şi în mod semnificativ dăunătoare spermei.

O revizuire din anul 2018 a arătat că EMF afectează fiziologia celulară prin influenţarea producţiei de specii reactive de oxigen (SRO), a răspunsului antioxidant şi a funcţionalităţii mitocondriale, care joacă un rol extrem de important în obţinerea şi întreţinerea competenţei biologice a ovulului şi a spermei. Se pare că EMF afectează funcţia mitocondrială a ovulelor şi a spermei, rezultând astfel afectarea fertilităţii.

Fertilitatea femeilor este, de asemenea, sensibilă la expunerea la EMF deoarece acestea perturbă echilibrul delicat al hormonilor de reproducere ai unei femei. Acest aspect este susţinut de un studiu realizat în anul 2008 asupra femeilor care au fost expuse la EMF la locul de muncă. Cercetătorii au descoperit că femeile au prezentat niveluri reduse de progesteron şi perturbări semnificative în ciclul lor menstrual, inclusiv sângerare abundentă.
„Nu numai că este mai greu pentru o femeie să rămână însărcinată atunci când este expusă la EMF, dar creşte şi riscul de a avea un avort spontan” – precizează dr. Mercola.

Atenţie! Dacă reducerea ratelor de fertilitate ca urmare a expunerii la EMF continuă să crească, aşa cum este foarte posibil să se petreacă odată cu introducerea experimentului 5G, EMF ar putea reprezenta o reală ameninţare la adresa existenţei speciei umane.


Citiți și:
Studii: Opt efecte fiziopatologice ce vor fi amplificate de 5G
Profesorul care studiază efectele radiaţiilor emise de telefoanele mobile: tumori, boli de piele, dureri, insomnii
Tulburări ale organismului uman cauzate de sindromul WiFi (I)

 

yogaesoteric
19 septembrie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More