Șeful OMS vorbește despre nevoia unui guvern mondial: ‘Cea mai mare amenințare nu e virusul în sine, ci absenţa unei conduceri globale’


Absența unei conduceri globale și a unității în lupta împotriva noului coronavirus reprezintă o amenințare mai mare decât epidemia în sine, a declarat directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, adăugând că politizarea pandemiei a dus la o agravare a acesteia, informează Reuters.

Specialiștii OMS au insistat să arate cât de dăunătoare a fost relaxarea populației, sprijinindu-se pe cifrele umflate ale numărului de oameni depistaţi pozitivi la teste.

Tedros Adhanom Ghebreyesus nu a dorit să dezvolte această afirmație, însă OMS a fost criticată de anumite state membre, în special de Statele Unite ale Americii, care au spus că este o organizație prea slabă, prea lentă și prea „dedicată Chinei” în eforturile depuse pentru limitarea pandemiei de Covid-19.

Alte state membre au cerut o revizuire a reacției organizației în fața pandemiei, iar Australia a cerut ca OMS să aibă mai multe prerogative, care să îi permită să reacționeze mai repede în situații de criză sanitară.

„Lumea are nevoie disperată de unitate națională și de solidaritate globală. Politizarea pandemiei a exacerbat-o”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus la un forum medical – World Government Summit – organizat în format virtual de emiratul Dubai. „Cea mai mare amenințare cu care ne confruntăm acum nu este virusul în sine, ci absența unei solidarități globale și a unei conduceri globale”, a adăugat el.

Directorul OMS a mai spus că anumite părți din regulamentele internaționale de sănătate ar fi necesar să fie consolidate pentru a le face să devină „mai potrivite cu obiectivele lor”.

Directorul OMS nu a precizat acele părți de regulamente, adăugând doar că acestea este nevoie să fie „coordonate, predictibile, transparente, generalizate și cu finanțare flexibilă” pentru a putea fi pe deplin implementate.

El consideră, de asemenea, că toate țările este necesar să facă din asistența medicală universală o prioritate, avertizând că omenirea a învățat pe calea cea grea faptul că sistemele puternice de sănătate sunt „fundamentul securității medicale globale și al dezvoltării social-economice”.


Citiţi şi:

La mai puțin de o lună după ce a expulzat reprezentanții OMS din țara sa, președintele din Burundi a murit de infarct
10 aspecte mai puțin știute despre OMS

yogaesoteric
22 septembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More