Opinia controversată a unui virusolog german: ‘Protejați doar bătrânii, tinerii este necesar să fie lăsați să se infecteze unii pe alții’

 

„Tinerii fac față fără mari probleme coronavirusului, astfel încât ei este necesar să fie lăsați liberi, să se infecteze reciproc, pentru a se dezvolta natural o imunitate împotriva Covid-19. În plus, nu izolarea face bine într-o pandemie, ci expunerea la soare.” Aceste afirmații aparțin prof. dr. Karin Moelling, unul dintre cei mai apreciați virusologi germani, acum la pensie, dar care a fost directorul Institutului de Virusologie Medicală din cadrul Universităţii Zurich şi membru al grupului de cercetări al Institutului de Genetică Moleculară „Max Planck” din Berlin.

Într-un interviu prezentat pe 20 martie a.c. de publicația Rubikon, dr. Karin Moelling s-a declarat total împotriva carantinei, chiar dacă „este necesar să protejăm persoanele în vârstă”.

„Acum aflați câte morți SARS-CoV-2 există în fiecare dimineață. Cu toate acestea, nu vi se spune câți oameni au fost deja infectați cu gripă în acest sezon și câte decese a provocat gripa. Acest aspect nu este pus în contextul potrivit. În fiecare săptămână o persoană moare la Berlin din cauza germenilor multi-rezistenți. Adică 35.000 pe an în Germania. Acest aspect nu este menționat deloc”, a declarat Moelling.

„Tinerii este necesar să fie lăsați să interacţioneze direct, să fie împreună”

Virusulogul german consideră că tinerii, care fac față fără prea multe probleme coronavirusului, era pur și simplu necesar să fie lăsați liberi, să se infecteze unul de la altul, pentru a se dezvolta, astfel, în mod natural, imunizarea populaţiei împotriva Covid-19.

„Cred că am avut situații de genul acesta de mai multe ori și că măsurile au mers prea departe. Cred că poate nu ar fi fost nevoie să faceți atât de mult împotriva tinerilor, care era necesar să fie lăsați să interacţioneze direct și să se infecteze reciproc. Este necesar să construim cumva imunitatea populaţiei. Cum poate fi posibil aceasta fără contacte? Cei mai tineri suportă infecția mult mai bine”, a mai spus dr. Karin Moelling.

„Este necesar să protejăm persoanele în vârstă, dar să le protejăm într-un mod care poate fi verificat. Este rezonabil ceea ce facem acum pentru stoparea epidemiei, astfel încât întreaga economie globală să fie aproape paralizată? Epidemia de gripă din 2018 cu 25.000 de decese în Germania nu a îngrijorat niciodată presa”, a completat virusologul.

„Aceasta este frica principală: boala, care este prezentată ca o boală îngrozitoare. În sine, covid-19 este pentru cei mai mulţi ca o gripă într-o iarnă normală. Este chiar mai puțin agresivă în prima săptămână”, a mai spus ea.

Omul de știință consideră chiar că ieșitul afară era mult mai benefic decât izolarea în casă. „Am fost întrebată ce cred despre bătrânii care merg la plimbare. Pot spune doar atât: da, ar fi necesar să o facă. Aerul proaspăt este bun pentru că diluează virusul. Toată lumea își poate imagina aceasta. Al doilea aspect este că apare acțiunea benefică a soarelui. Lumina ultravioletă ucide virusurile. Este bine pentru copiii care se joacă afară, care fac sport afară. Este bine afară. Este cel mai bine dacă am putea ieşi afară”, a afirmat Moelling.

„Sub nicio formă carantină!”, a susţinut cu tărie virusologul german

„Acest virus a dus la o pandemie, ceea ce înseamnă că este foarte contagios. Dar virusul nu reprezintă o cauză a unei boli severe. Numărul celor infectați și rata exactă a mortalității nu sunt în întregime cunoscute. Din această cauză rata mortalității fluctuează, dar este mică”, a mai spus doctorul. „Rata de contagiune este foarte mare. Dar, în opinia mea, boala nu este la fel de rea ca gripa. Când am luat gripă, am crezut că voi muri. Dar toți cei pe care îi cunosc şi care au avut Covid îmi spun că nu aceasta a fost și experiența lor”, explică Moelling, potrivit căreia „aspectele sunt prezentate în așa fel încât se transmite o anumită panică”.

„Numărul de infectați nu este nici pe departe cea mai mare problemă”

„Institutul Robert Koch (Institutul Național de Sănătate din Germania) împinge situaţia un pic cam departe. Este o autoritate de sănătate și este structurat diferit decât în știință. L-am auzit pe domnul Wieler de la Institutul Robert Koch spunând că se așteaptă ca zece milioane de oameni să fie infectați. Este necesar să spun: numărul de infectați nu este nici pe departe cea mai mare problemă. Este necesar să fie protejați bătrânii. Și izolate marile focare de infecție. Doar în situații extreme să se recurgă la izolare. Dar nu sunt de acord, precum unii dintre colegii mei, că este necesar să luăm aceleași măsuri în viața privată, în restaurante, în familie, în grădinițe și mai presus de toate la locurile de joacă”, a continuat dr. Karin Moelling.

„Este bine să te speli pe mâini și în viitor”

„Nu așa a fost cu SARS-Corona 1. Noutatea constă în felul în care tinerii iau unii de la alții informațiile. Asta a modificat lumea. În acest moment toată lumea este educată virusologic. Ceea ce e bine. Este bine să te speli pe mâini și în viitor. A strănuta în cot este ceva ce am recomandat de acum zece ani. Toate acestea sunt bune. Dar faptul că cineva declară numărul morților și al celor infectați fără niciun sistem de referință, astăzi 16 morți, mâine alți 1.000 de oameni infectați, produce frică. Ne sunt puse în față numere care înfricoșează. Dar nu sunt expuse corelat cu alte numere”, a opinat virusologul.

Citiţi şi:

‘Pandemie’: 98% dintre pozitivi au doar o răceală comună

Virusologul Hendrik Streek a expus realitatea despre covid şi măsurile instituite, considerând mai eficiente modul de abordare coreean şi suedez

 

yogaesoteric
28 octombrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More