Ciudăţenii: cum a ajuns un medic de dispensar să recomande dictatura medicală în România

De la începerea pandemiei, pe ecranele TV și în restul presei s-a pronunțat în mod regulat, în calitate de mare specialist în Covid-19, dr. Emilian Imbri, director al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din București. În luna iunie, el a fost făcut cetățean de onoare al Capitalei de primarul general de la acea vreme, Gabriela Firea, în calitate de „medic de elită”, pentru ca mai apoi el să șocheze națiunea declarând că a venit momentul instaurării dictaturii medicale.

Dr. Imbri a explicat poporului multe aspecte, în ultimele luni, uneori aproape cu un aer sumbru. 
Prin martie ne spunea că „Noi va fi nevoie să conviețuim cu acest virus, pentru că a ajuns și la noi și în toată lumea și va rămâne, iar apoi va reapărea în momente prielnice”.
Prin aprilie aflam de la el că „Am sperat ca această scădere a numărului de cazuri să fie un semn bun și poate-poate să sperăm că în iunie-iulie, am putea să ieșim la liman. Cred însă că m-am pripit și nu e bine să sperăm. E o așteptare surdă, ceva nelămurit care simt că planează asupra noastră.”

Pentru ca în august să lovească nuclear:
„A cam trecut vremea poveștilor spuse la ceas de seară de persoane care își spală adidașii. E vremea dictaturii medicale. 

Doctorii trebuie să fie înțeleși și crezuți (…) Trebuie să dispară comentariile acelea «adică de ce nu putem să bem noi pe terase până dimineața, să ne strângem în brațe și să tragem o horă, mai flăcăi?». Pentru că ăștia sunt românii, sunt ca dacii, mor, dar mor cu pumnii strânși cu țărâna în pumn». (…) E atât de simplu ca, oriunde te duci, să porți masca, să te speli pe mâini și să urmăreşti să nu te apropii prea mult, că nu ești în troleibuz, tramvai, poți să ocolești să nu intri taman în îmbulzeală. E atât de simplu.”

Altceva nu ne-a explicat, însă, dr. Imbri. Cum ar fi faptul că pe o temă atât de sensibilă precum coronavirusul, care dă dureri de cap celor mai mari savanți ai lumii medicale, se pronunță un medic de dispensar comunal, de care e foarte greu să lipești eticheta de „medic de elită”. Și care este foarte posibil să dețină ilegal funcția de manager al spitalului Babeș.

Să o luăm metodic: Emilian Imbri s-a născut pe 3 martie 1954 și a absolvit medicina în 1980. Conform CV-ului oficial de pe site-ul spitalului „Victor Babeș”, până în 1983 el și-a făcut stagiatura la spitalul Universitar, iar după obținerea dreptului de liberă practică a lucrat ca medic „de întreprindere” la dispensarul din localitatea Ulmeni, Călărași, cu o populație de 3-4000 de locuitori.

Din 1987 devine redactor la Editura Medicală din București, până în 1996. Cariera lui de medic plin, de doar 4 ani cu indulgență, mai are o zvâcnire de câteva luni între 1998-99, după care îmbrățișează cariera politico-administrativă, făcând studii solide în domeniu, fiind consilier guvernamental în vremea CDR, șef la CNAS, consilier parlamentar, consilier al ministrului Elena Udrea, consilier în guvernul Ponta, mai apoi devenind manager al spitalului Victor Babeș.

Faptul că Imbri nu are nicio specializare medicală, nici ranguri universitare, nu ar reprezenta o problemă, legea permițând ca spitalele să fie conduse inclusiv de juriști sau economiști. Cu o excepție: spitalele care au și secții de cercetare.

Iar Ordinul nr. 1.082/2010 al ministerului Sănătății prevede nemilos, la articolul 1:
„Pentru spitalele clinice în care se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală, managerul este necesar să fie cadru universitar sau medic primar şi să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii”.

Ori, în Spitalul Babeș se desfășoară activități de învăţământ şi cercetare ştiinţifico-medicală, iar dr. Imbri nu este, conform aceluiași CV oficial, nici medic primar, nici medic specialist măcar, nici cadru universitar. 

Cum a ajuns fostul medic de dispensar comunal „medic de elită” și manager al unei unități cu ștaif științific precum „Victor Babeș”, poziție din care recomandă public dictatură medicală, ar fi interesant de aflat de la cei îndreptățiți să lămurească asemenea confuzii. 

Citiţi şi:

Dictatura Covid și poligonul de încercare România: Un fel de Penitenciar Pitești național pentru studierea efectelor reeducării prin Covid!

Dictatura medicală versus etica medicală



yogaesoteric

2 noiembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More