Zece reguli de aur ale aspirantului la clarviziune

Diferitele culori sunt de fapt energii distincte, care au efecte clare, obiective şi specifice asupra ființei noastre. Atunci când începem să percepem culorile subtile ale aurei, este necesar să avem în vedere că ele au o multitudine de nuanţe şi că este nevoie de timp şi de experienţă pentru a fi siguri de semnificaţia lor.

Iată în continuare câteva aspecte pe care este necesar să le avem în vedere:

1) Culorile care sunt mai apropiate de trup reflectă de obicei starea acestuia. Culorile aflate mai la periferia aurei reflectă energiile emoţionale, psihice şi spirituale.

2) Cu cât culorile sunt mai clare şi mai bine definite, ele arată că aura este pură şi armonioasă. Culorile închise, tulburi reflectă dezechilibre, excese sau alt tip de probleme.

3) Culorile închise, dar care sunt foarte intense şi strălucitoare, indică un nivel dominant de vibraţie a energiilor foarte înalte. Este important să nu ne pripim spunându-ne că ar fi ceva nefast dacă vedem o culoare mai închisă.

4) Aura conţine de obicei mai multe culori. Fiecare culoare reflectă aspecte diferite. Combinaţiile sunt foarte variate, în funcţie de complexitatea persoanei în cauză. Experienţa ne va învăţa ce raport există între diferitele culori şi care este efectul acestor combinaţii.

5) Atunci când începem să vedem aura altor persoane, este bine să nu uităm că o vedem prin propria noastră aură şi, deci, percepţiile noastre pot fi subiective. De aceea, este important să ne cunoaştem mai întâi propria aură. Pentru aceasta, putem face exerciţii de vizualizare a aurei în oglindă sau tehnici de respirație controlată (pranayama).

6) Este foarte important să nu judecăm oamenii după ceea ce vedem în aura lor. Atât percepţiile noastre, cât şi modul în care le interpretăm depind în mare măsură de starea în care ne aflăm la momentul respectiv.

7) Pentru a ne dezvolta intuiţia, putem pune întrebări legate de ceea ce observăm şi de ce credem noi că înseamnă aceste observaţii. Astfel, cu ajutorul răspunsurilor şi reacţiilor celeilalte persoane, ne putem verifica atât observaţiile cât şi interpretările pe care le-am dat.

8) Aura se modifică în mod frecvent. Culorile cele mai apropiate de trup (30-60 cm) se pot modifica de mai multe ori în cursul unei zile. Fiecare emoţie puternică sau activitate psihică importantă pot determina fluctuaţii în culoarea şi luminozitatea aurei. De asemenea, aura se modifică pe parcursul vieţii, odată cu evoluţia (sau involuţia) persoanei respective. Pe măsură ce ne dezvoltăm capacitatea de a vedea aura, vom descoperi că fiecare persoană are o culoare (sau mai multe) dominantă, care ne indică nivelul său de conştiinţă.

9) Primele culori care apar de obicei în urma trezirii clarviziunii sunt nuanţe de gri şi albastru pal, care sunt legate de corpul eteric, structura energetică cea mai apropiată de trup. Nu este cazul să ne descurajăm dacă nu vedem imediat toate culorile, ci să perseverăm în realizarea exerciţiilor de trezire a clarviziunii. Mulţi oameni care văd că, după o perioadă de practică entuziastă, rezultatele nu sunt spectaculoase, se descurajează şi încetează practica. Dar şi aici, cheia este constanţa, perseverența. Dacă practicăm zilnic, vom avea primele rezultate clare după patru până la şase săptămâni.

10) Pe măsură ce ne dezvoltăm văzul subtil, vom începe să vedem aura a tot ce ne înconjoară. Acest fenomen poate deveni însă deranjant. Anumite tehnici urmăresc să ne înveţe cum să controlăm acest fenomen, declanşându-l la voinţă. Este bine să nu divulgăm ceea ce am văzut decât dacă persoana respectivă ne cere aceasta și are încredere în noi.

Citiți și:
Realitatea fascinantă a spiritelor naturii dezvăluită prin clarviziune (I)
Clarviziunea
Culorile aurei

 

yogaesoteric
1 aprilie 2003

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More