«Mama» și «tata» reprezintă o «rană» pentru familiile «homo-parentale» și vor fi eliminați

 

În timp ce Franța era băgată din nou în carantină, regimul Macron nu a încetat să lucreze și la propășirea „spirituală” a nației. Astfel, se pregătește scoaterea din documentele administrative oficiale a cuvintelor „mamă” și „tată”, deoarece se consideră că ar leza sentimentele unora dintre francezi.

Miercuri, 14 octombrie, ministrul însărcinat cu Egalitatea între Bărbați și Femei, Elisabeth Moreno, a dezvăluit principalele măsuri din noul său plan de acțiuni pentru egalitatea în drepturi, împotriva urii și a discriminării anti-LGBT pentru perioada 2020-2023. Ea a promis mai cu seamă să continue adaptarea formularelor administrative pentru a include mai bine familiile homo-parentale, punând în discuție termenii „mamă” și „tată”, scrie Le Figaro.

Moreno consideră că prin astfel de măsuri se îmbunătățește viața cotidiană a persoanelor LGBT, iar ameliorarea vieții acestora reprezintă pilonul principal al planului elaborat și aplicat de DILCRAH (Delegația interministerială de luptă împotriva rasismului, antisemitismului și urii anti-LGBT).

„O familie homo-parentală care este necesar să completeze un document administrativ care nu menționează decât două categorii – «mamă» și «tată» – reprezintă o rană pentru părinți și pentru copilul care își vede negată identitatea familiei sale”, a spus ministrul. Prin urmare, ambițioasa femeie s-a angajat să schimbe această situaţie în viitor, pentru a „participa la deconstruirea stereotipelor tenace” și a „face din persoanele lesbiene, gay, bi și trans cetățene și cetățeni cu drepturi depline”.

Cum era de așteptat, planul nu putea ocoli şcoala și Educația, a avertizat Moreno. Lupta împotriva homofobiei și transfobiei este deja înscrisă în programele școlare, dar acest aspect nu este considerat suficient, deoarece Elisabeth Moreno dorește să facă „în așa fel încât acest învățământ să fie efectiv” și să „amplifice formarea dată echipelor pedagogice și educative”. În consecință, va fi creat site-ul „A educa împotriva LGBT-fobiei” după modelul celui împotriva rasismului și antisemitismului, pentru a „da profesorilor armele de luptă împotriva homofobiei și transfobiei”.

De asemenea, guvernul va încuraja achiziționarea de către documentariștii instituțiilor sale de cărți pentru tineret care să prezinte „diversitatea orientărilor sexuale, a identităților de gen și a familiilor”. Peste toate, va fi creat un „observator al urii anti-LGBT+” în fiecare instituție de învățământ.

Citiți și:

Suprarealista ideologie a ‘genului fluid’ este radical și pervertitor opusă celei mai înalte viziuni despre om, descrisă de antropologia creștină

Cursuri despre identitățile LGBTQ în școlile din SUA

Lovitură încasată de ideologia gender în Ungaria

 

yogaesoteric
22 noiembrie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More