Cristian Dide: ‘Interesul cetățenilor este comun: Apărarea drepturilor fundamentale! Dezbinați suntem ușor de învins’

Un prim exercițiu pentru a trece dincolo de manipulările presei și de dezbinarea alimentată de politicieni este dialogul dintre taberele aparent adverse. Totodată, dialogul şi transparența sunt noţiuni pe care actuala guvernare le-a aplicat doar la nivel de retorică, nu şi practic.

În acest sens, jurnalista Iosefina Pascal l-a contactat pe unul dintre liderii #Rezist, activistul Cristian Mihai Dide, care a avut deschiderea de a-i acorda un interviu pe teme precum: Statul de drept și instituțiile publice, România ca stat eșuat, Educație și civism, Abuzurile autorităților și guvernanților pe timpul pandemiei și Înscăunarea pe vecie a Comandantului Suprem, Arafat.

Mai jos puteţi asculta un fragment audio din acest interviu, ce a fost înregistrat cu acordul intervievatului.

Vă invităm să citiți răspunsurile surprinzătoare date de Cristian Mihai Dide la întrebările pe care toți ni le punem în această perioadă de grea încercare pentru democrația din România, la 30 de ani de la Revoluție.

Iosefina Pascal:
Știu că ai propria ta asociație prin intermediul căreia ai realizat demersuri în instanță pentru a contesta diverse abuzuri ale autorităților, poți da câteva exemple de acțiuni? Am înţeles că aveţi procese şi la CEDO.

Cristian Dide: Avem mai multe dosare deschise la CEDO, dar deocamdată nu s-a judecat niciunul. Asociaţia pe care o conduc, „Evoluţie În Instituţie”, a mers la CEDO cu mai multe dosare ale celor care au fost amendaţi în perioada 2017-2019 la proteste. Sunt procese pe care le-am câştigat în România şi cu cele pe care nu le-am câştigat am mers la CEDO.

I.P.:
Ai zis, la momentul summit-ului de la Sibiu, că e dreptul nostru să îi vedem și să dialogăm cu politicienii votați și sunt întru totul de acord, mai ales având în vedere faptul că fiecare politician depune un jurământ la învestire. Cum vezi propunerea de a introduce în Codul Penal și de Procedură Penală o sancțiune pentru fapta de încălcare a Jurământului de către politicienii învestiți în funcții de noi?

C.D.: Eu sunt un adept al răspunderii politicienilor, adică undeva este important să introducem în legislaţie răspunderea politicienilor. Nu mi se pare normal ca, în istoria recentă, din 1990 încoace, toţi politicienii să facă teste pe poporul român. Adică, de exemplu, „avem oportunitatea să investim într-un teren de sport” şi îl facem în pantă, este celebru acest exemplu, fără să fie tras nimeni la răspundere. Eu înţeleg că avem o oportunitate să investim nişte bani, dar să nu ne batem joc de banii ăia, doar pentru că există oportunitatea de a lua banii. Da, sunt de acord cu tragerea la răspundere penală, sau contravenţională. Pe mine m-ar interesa mai mult civil, pentru că suntem într-un stat capitalist, ca politicienii să plătească pentru greşelile făcute. Nu sunt atât de interesat să-i băgăm la puşcărie, ci să muncească, sau să dea banii pentru „testele” pe care le-au făcut, atât timp cât au fost la conducere.

I.P.:
Ce înseamnă statul de drept pentru tine? Ți se pare că în acest moment instituțiile își fac treaba pe care ar fi necesar să o facă într-un stat de drept?

C.D.: Justiţia română şi instituţiile abilitate nu şi-au făcut treaba de 30 de ani încoace. Nici înainte de asaltul lui Dragnea, nici în timpul lui Dragnea, nici după Dragnea. Nu putem să spunem că aceste instituţii au funcţionat, sau funcţionează, nu. În continuare, hotărârile, dacă le putem numi hotărâri, acele documente emise de judecători, sunt foarte subiective. Adică, nu sunt hotărâri exprimate obiectiv şi de asta avem o justiţie care scârţâie din toate încheieturile. Mie nu mi se pare că statul de drept funcţionează. Pentru că într-un stat de drept consolidat totul se bazează pe lege şi eu consider că la noi justiţia nu se face pe baza legii, ci pe baza opiniei judecătorului şi cam cum percepe el fapta respectivă. Avem, de exemplu, violuri, hărțuiri, în care judecătorul acuză o femeie pentru că a fost îmbrăcată provocator şi bineînţeles că era normal ca violatorul să se comporte aşa. Asta nu este justiţie, asta este bătaie de joc. Inclusiv pe corupţie şi pe alte teme. Motivul pentru care am protestat a fost pentru că nu voiam să creăm precedentele pentru ca procurorii să fie asupriţi politic. Bine, în momentul de faţă, sunt controlaţi politic. Adică influenţa politică asupra lor, indiferent de culoarea politică, este foarte mare.

I.P.:
Având în vedere ceea ce ai prezentat şi tu, ai fi de acord cu răspunderea magistraţilor, despre care s-a făcut o întreagă vâlvă în anii trecuţi?

C.D.: Îmi doresc, da, la fel cum îmi doresc pentru politicieni răspunderea lor, la fel îmi doresc să existe şi pentru magistraţi o răspundere. În momentul de faţă, există o posibilitate de a trage la răspundere magistratul, dar totul este la mâna CSM-ului. Deci, dacă CSM consideră o abatere disciplinară în activitatea unui magistrat, atunci Ministerul de Finanţe poate să recupereze un prejudiciu de la judecător, dar dacă CSM consideră că nu există o abatere disciplinară, atunci Ministerul de Finanţe nu poate să recupereze nimic. Şi mai există o problemă în legislaţia actuală: faptul că timpul este foarte scurt. Dacă este câştigat un proces la CEDO şi statul român este obligat să plătească despăgubiri unui cetăţean român, ai timp doar un an de zile pentru ca CSM să se pronunţe asupra abaterii disciplinare a acelui judecător şi apoi statul român să recupereze prejudiciul. Să ne înţelegem, nu funcţionează nicio instituţie atât de repede, adică într-un an de zile un judecător să fie audiat şi cercetat disciplinar. Se tergiversează cauza şi apoi dispare răspunderea. Deci, da, sunt de acord cu modificarea legii şi cu introducerea răspunderii magistraţilor.

I.P.:
Dacă vorbim despre stat de drept, este nevoie să te întreb cum consideri că a fost gestionat dosarul 10 august? Crezi că este necesar să treacă vreo 30 de ani și aici pentru a afla ceva, la fel ca în cazul dosarului Revoluției, Mineriadei? Mai putem vorbi despre democrație consolidată într-un stat fundamentat pe îngroparea adevărului şi muşamalizări?

C.D.: Bineînţeles că nu mi se pare normal să dureze atât, mi se pare normal să dureze mai mult pentru că sunt 800 de plângeri, dosarul este foarte mare ca volum şi atunci instrumentarea sa a durat mai mult. Dar deja vedem că se încearcă muşamalizarea lui. Din punctul meu şi al nostru de vedere, consider că a fost negociat politic. Adică, să numeşti doi procurori şefi, un procuror general şi unul şef DIICOT, atâta vreme cât te-ai bătut doi ani de zile cu pumnul în piept că „vai, este musai să avem avizul CSM-ului şi să respectăm statul de drept” şi atunci când CSM-ul îţi spune că nu îi vrem pe ăştia doi ca procurori şefi, adică Gabriela Scutea şi Giorgiana Hossu, care nu au avize CSM şi cu toate astea, Iohannis le-a propus în funcţie… Mie mi se pare un joc politic, adică altă scuză nu-i pot găsi preşedintelui, atâta vreme cât pe vremea celeilalte conduceri ne băteam cu pumnul în piept că este necesar să fie respectate procedurile şi statul de drept. Dosarul 10 august este, în continuare, folosit ca o monedă de schimb politic. 

Eu am fost implicat în organizarea protestelor la nivel naţional, în Bucureşti, la 10 august şi consider că nu era necesară intervenţia atât de violenţă împotriva cetăţenilor. Au existat anumite evenimente acolo… Noi aşteptăm ca procurorii să dovedească suspiciunile noastre. Noi considerăm că evenimentul cu Ştefania, jandarmerița, a fost pus la cale dinainte, la fel şi blocarea maşinilor de poliţie în faţă la Springtime între protestatari, care credem că a fost pusă la cale de conducerea MAI şi a jandarmeriei de la acea vreme. Restul violențelor au fost incidente spontane şi lăsate la latitudinea şi gestionarea jandarmilor. 

Au fost informaţii false distribuite în presă, dinainte de protest, cum că va fi lovitură de stat, violență, şi atunci, firesc că jandarmul din linia întâi ştia doar că se pregătesc violențe, cu toate că noi, cel puţin, nu am pregătit violențe. Şi apoi au existat informaţii propagate pe canale oficiale cum că în noaptea de 10 august Ştefania a suferit o ruptură de coloană cervicală. Până şi eu am fost foarte afectat de această informaţie. Am muncit 3 ani de zile, am ieşit în stradă, am evitat orice violență şi distrugere şi uite cum munca mea e distrusă de nebuni care nu vor să înţeleagă că prin violenţă nu o să transformăm un stat. Mai ales când vrem democraţie. Consider că au fost două, sau mai multe evenimente puse la cale de politic şi de jandarmerie.

I.P.:
Avem următoarele spețe: poliția rutieră amendează abuziv cetățeni, ai vorbit şi tu despre cazul meu, pentru că au steagul României pe mașină, întocmind un proces verbal bazat pe mărturie falsă și uzând de acest fals, motivând că steagul depășește gabaritul mașinii. Avem copil ridicat de 5 jandarmi pentru că avea mască sub nas în metrou. Avem vârstnice bruscate și ridicate de poliție pentru că nu aveau mască. Avem poliţişti care amendează enoriaşii la Biserică pentru că nu sunt distanţaţi social. Avem polițiști care, la ordinul DSP, nu al procurorilor sau judecătorilor, ridică oameni din case pentru că sunt suspecți de Covid-19? Crezi că și-au depășit autoritățile atribuțiile și că, în fapt, fac abuz de putere și de funcție, în numele sănătății publice? De ce nu vedem demisii chiar de la vârful MAI?

C.D.: Principial, nu sunt de acord cu demisiile de la vârf. Nu poţi să tragi la răspundere un ministru pentru abuzul săvârşit de un poliţist, sau de mai mulţi poliţişti, de la baza piramidei, este necesar să fie anchetaţi respectivii şi apoi se decide. Nu aş aştepta o demisie la nivelul ăla pentru tâmpeniile poliţiştilor, sau ale jandarmilor. Cât despre încălcarea drepturilor fundamentale, asta s-a văzut încă de când au apărut primele semnale cu privire la o eventuală pandemie. Adu-ţi aminte de decizia pe care a dat-o Raed Arafat, de la sine putere, fără să fim în stare de urgenţă, prin care el interzice adunările publice ce depăşesc, parcă, 2000 de persoane. În Constituţie scrie clar că drepturile fundamentale se restrâng doar prin lege. Legea nu este Raed Arafat, sau Ludovic Orban, legea este reprezentată şi făcută de Parlament. 

Faptul că, la noi, drepturile fundamentale sunt încălcate frecvent de către forţele de ordine se datorează, în primul rând, celor care conduc instituţiile. Ce să înţeleagă poliţistul simplu când ies Vela şi cu Orban şi zic „Să fie amendaţi toţi cei care nu au declaraţii pe proprie răspundere!”? Bineînţeles că poliţistul zice că au ieşit ministrul de Interne şi prim-ministrul şi au zis să dăm amenzi pe bandă rulantă. Uite aşa ne trezim că luăm amendă pentru un steag pe maşină, pentru că nu am purtat corespunzător masca, dar să facem prevenţie nu ştim. Nimeni din ţara asta nu înţelege prevenţia. A doua problemă a poliţiştilor, care sunt în această postură, este că sunt rezultatul sistemului educaţional din România, care este la pământ. Ce pretenţii să ai de la un poliţist de 23 de ani, care vine dintr-un sistem de învăţământ care, în ultimii 10 ani, a scos analfabeţi funcţionali pe bandă rulantă? Ce să ştie?

I.P.:
Ce părere ai despre faptul că Ministerul Sănătății a recunoscut că nu a declarat epidemia de SARS-CoV-2 pe teritoriul României, dar a venit Orban, premierul și președintele CNSSU să certifice pandemia după 4 luni de la declararea sa de către OMS? Mai sunt justificate măsurile stricte și derogarea de la convenția europeană a drepturilor omului fără să aibă, în fapt, temei legal pentru a face asta?

C.D.: Din punctul meu de vedere, este mai simplu să restricţionezi decât să reglementezi… Şi atunci, bineînţeles că domnul preşedinte, sau MAE, nu ştiu exact, s-a grăbit imediat să suspende CEDO pe teritoriul României. Cât despre declararea pandemiei, nu sunt documentat, nu ştiu ce înseamnă, ce proceduri era necesar să fie urmate, dar să mă pronunţ aşa: Normal că dacă nu s-au urmat procedurile normale, atunci este cazul să se petreacă la fel cum s-a petrecut cu amenzile date pe perioada stării de urgenţă. Adică, să avem o hotărâre prin care toate deciziile ulterioare, bazate pe o eventuală declarare a epidemiei pe teritoriul României, să devină nule. Aşa ar fi firesc să funcţioneze. Dacă avem o legislaţie care s-a bazat pe o epidemie nedeclarată, atunci legislaţia respectivă ar fi necesar să fie nulă şi refăcută. Aşa mi s-ar părea normal într-un stat de drept, dar noi stăm mai prost cu statul de drept.

I.P.:
Ce s-a petrecut cu Arafat? Era Satana pe pământ la Colectiv și ar fi fost necesar să dea socoteală, în instanță, pentru modul în care a fost gestionată intervenția la Colectiv și, iată, că acum se ocupă tot de viețile oamenilor, decide abuziv asupra drepturilor şi libertăţilor, fără să dea socoteală, de ce s-a ajuns aici?

C.D.: Aici aş da vina pe cetăţeni, poate nu e bine să fac asta, dar sunt direct. De când am intrat în viaţa civică, am observat că mereu ne-am lăsat la jumătate. La Colectiv ne-am mulţumit cu un guvern tehnocrat, nu am mers mai departe să cerem alegeri anticipate. A venit Iohannis, „Bravo, băieţi! Îl punem pe domnul Cioloș.”. A făcut ce-a făcut Cioloș pe acolo, bune, rele, nu comentez. A urmat #Rezist cu OUG13, s-a anulat ordonanţa, în loc să cerem un alt guvern atunci, un guvern meritocrat, ne-am mulţumit cu retragerea OUG13. Vine 10 august, ne mulţumim cu o bătaie, aşa, pe seară şi gata, ne-am săturat.

Normal că îi încurajează pe politicieni precum Arafat, care a îngheţat pe funcţia aia, e de 12 ani secretar de stat şi se ocupă de tot ce înseamnă sistem de urgenţă. S-a împământenit ideea cum că dacă pleacă Arafat din funcţie, sistemul de urgenţă moare. Zici că pe orice ambulanță SMURD Arafat e ăla care intervine. Faptul că noi nu ştim să mergem până la capăt şi să stăm două săptămâni, trei săptămâni, cât e nevoie, în stradă şi să spunem că „nu mai plecăm de aici până nu-l schimbaţi pe Arafat din funcţie”, atunci orice guvern este păcălit de Arafat, specialistul cu cursuri făcute pe bani publici. Coroborat cu faptul că nu avem un sistem de justiţie şi procurori care să ancheteze mizeriile pe care le face Arafat, înseamnă Arafat pe veci. Avem procurori care s-au făcut procurori pentru beneficii şi pensii speciale.

I.P.:
Avem dovezi că, sub semnătura lui, au avut loc reale jafuri în pandemie, prin achiziţiile publice, profitând de contextul şi haosul din pandemie. De ce nu se autosesizează instituţiile abilitate? Sau organismele UE? Ştiu că eşti pro UE.

C.D.: Da, sunt pro-european, sunt pro colaborare, nu neapărat pro-UE, dar consider că acolo unde există protocoale scrise şi reguli de convieţuire este mai bine. Nu este necesar să se autosesizeze instituţiile noastre, pentru că sunt sesizaţi, noi îi sesizam tot timpul la abuzuri. Asociaţia „Evoluţie în Instituţie” a făcut plângere împotriva lui Arafat şi a făcut mai multe plângeri de fiecare dată. Dacă intraţi pe „Registrul de Mărci” şi căutaţi SMURD, o să vedeţi că pe maşinile şi elicopterele SMURD este, de fapt, sigla Fundaţiei pentru SMURD, adică a unei entităţi private, care este condusă de Arafat. Pe echipamente şi utilaje publice avem sigla unei entităţi private, condusă de Arafat. Dacă avem acest fapt documentat, se vede abuzul şi sunt procurorii sesizaţi, de ce nu sunt anchetaţi? Pentru că, din nou, nu avem stat de drept şi procurori curajoşi care să ne facă dreptate.

I.P.:
Care este scopul acestei Fundaţii SMURD? De ce ai avea nevoie de o Fundaţie pentru un serviciu public, de stat? E ca Fundaţia lui Cercel de la Matei Balş. Ca să strângi bani şi ca să speli bani. E mai dificil să speli banii prin stat, aşa că inventezi o fundaţie.

Cum scăpăm de această continuă dezbinare a cetățenilor români? Avem numai etichete: rezistenții, PSD-iștii, ciumații, slugile UE, slugile rușilor, slugile americanilor, sorosiștii, extremiștii de dreapta etc. Până la urmă, nu crezi că scopul românilor ar fi bine să fie unul comun? Evident că nu putem avea toți aceleași afinități politice, dar aici nu vorbim despre nuanțe ideologice, ci despre drepturi, libertăți și respectarea legii fundamentale.

C.D.: Educaţia ar fi cea care ar putea să unească. Deocamdată, orgoliile şi ambiţiile tot timpul depăşesc interesul comun. De exemplu, dacă eu spun „Hai să scăpăm de Arafat, dar sunt un susţinător al căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex” şi vine unul care zice „Nu sunt de acord cu căsătoriile persoanelor de acelaşi sex, dar sunt de acord să scăpăm de Arafat”, atunci nu putem să colaborăm pentru că el consideră că asocierea cu mine îi strică celelalte valori, ceea ce nu este adevărat. Noi nu ştim să ne asociem pentru un interes comun şi apoi să ne vedem de valori. Adică să mergem pe un drum comun, să finalizăm un proiect, apoi fiecare să meargă în direcţia sa. Şi asta se rezolvă doar prin educaţie. Atâta timp cât am dreptul să mă exprim şi să protestez, care este problema? Adică pe tine nu te încurcă cu nimic să te speli pe mâini, dacă tu consideri că ăla care n-a purtat mască a infectat bara de la metrou. Şi la fel poţi să porţi o mască dacă tu nu vrei să infectezi. Nu văd de ce să dezbatem atâta şi să dezbinăm poporul pe faptul că unii poartă mască şi unii nu poartă mască. Atâta timp cât, până acum, am mai avut gripe, adică nu este covid prima pandemie, sau epidemie, am mai avut gripe şi am trecut peste ele şi nu am mai purtat mască. Ştim cu toţii de ce vor să ne dezbine, pentru că atunci când eşti dezbinat, eşti mai uşor de cucerit. Acesta este şi motivul pentru care vor ca poporul să fie dezbinat, pentru că dacă ar fi unit, nu am mai fi conduşi de idioţi.

I.P.:
De ce crezi că presa ignoră, ba chiar o parte susține, aceste măsuri demne de un stat comunist și furturile? Nu se mai poate discuta la modul ăsta, deschis, la televizor.

C.D.: Hai să ne uităm la finanţările pe care le-au avut… Discutăm despre 40 de milioane de euro pe care Guvernul Orban le-a dat ca finanţare. Cu toţii avem nevoie să mâncăm şi, în funcţie de cât suntem de pregătiţi, ne alegem modalitatea de a ne desfăşura activitatea şi de a ne finanţa. Atât timp cât eu nu mă simt sigur pe mine şi nu ştiu dacă următoarea lună voi mai câştiga, aleg cel mai sigur venit şi când pică bani de la guvern, de ce să nu mă fac şi eu că-mi fac treaba? Majoritatea presei a fost cumpărată cu bani publici şi publică ce vrea Guvernul, pentru că ne situăm foarte prost la integritate, ca popor. Nu suntem pregătiţi, sistemul de educaţie nu ne-a învăţat să fim integri, ne-a învăţat să „ne descurcăm”. Aşa este şi cu presa. De asta consider că presă liberă este puţină.

I.P.:
Aceste abuzuri şi măsuri puteau fi oprite de către Parlamentul României, mai exact de către opoziţie. Ce părere ai de faptul că PSD a votat şi girat absolut tot ceea ce Orban, sau Iohannis au cerut? Ne aflăm într-un moment USL mascat?

C.D.: Da. Noi suntem conduşi de aceiaşi oameni de foarte mult timp. Este un partid comunist cu mai multe culori. Toţi sunt în funcţiile alea, de 30 de ani, sub diferite culori. Este simplu, vorbim de curba lui Gauss, acumulezi informaţii până la un anumit nivel, după care rămâi un pic sus pe vârf, dar începi să cobori, brusc. Curba asta de acumulare a informaţiilor se aplică şi omului. De ce nu putem să avem obligatoriu două mandate de parlamentar, iar apoi să vină obligatoriu alţii? Ca să nu mai ţinem funcţiile blocate şi să oprim evoluţia documentată ştiinţific. Oamenii ăştia au rămas acolo pe funcţii de 30 de ani şi vor să ne convingă pe noi că sunt alţii. Bineînţeles că este un USL mascat.

I.P.:
Având în vedere această mafie politică şi presa cumpărată, devine din ce în ce mai greu pentru partidele mici, noi şi candidaţi independenţi să ajungă la putere. Tu ce soluții vezi pentru primenirea clasei politice? Cum ar arăta partidul, sau programul național, ideal pentru tine?

C.D.: Nu am soluţii. Soluţia cea mai viabilă este să foloseşti aceleaşi tehnici de manipulare pe care le folosesc ei pentru a răzbate în legislaţia actuală. Asta este motivul pentru care am renunţat la politică. În momentul de faţă este important să devenim întâi cetăţeni, care să ştim să ne cerem drepturile, după care să începem să facem politică. Dacă vrei să câştigi nişte voturi, singura posibilitate ca să câştigi acum este să aplici aceleaşi tehnici, manipulare, minciuna, sau exploatarea dezbinării. Eu sunt un optimist, eu cred că se găsesc oameni integri care să lucreze pentru interesul comun al cetăţenilor. În momentul de faţă, în tot ce înseamnă administraţie publică, oamenii care lucrează acolo o fac doar pentru beneficii.

I.P.:
Un mesaj pentru cei care ar dori să se implice şi să transforme ceva, din punct de vedere civic, în ţara asta?

C.D.: Să urmeze interesul comun, dacă acesta există. Să nu se mai aplece asupra chestiunilor care dezbină, chiar dacă ei nu sunt de acord cu respectivele valori. Atât timp cât avem un interes comun care ne leagă, să lăsăm deoparte subiectele care dezbină. Îndemnul meu pentru oameni este să iasă pentru acest scop comun. Eu am ieşit în stradă pentru că nu s-au respectat proceduri şi legi. Să iasă omul în stradă, PSD-ist, PNL-ist, USR-ist şi să strige „Respectaţi legea, scoateţi proiectul de lege în dezbatere publică!”. Când aţi ieşit voi în stradă, eu am spus „Aş ieşi cu oamenii ăştia, pentru că luptă pentru nişte drepturi fundamentale pe care ăştia, acum, le încălcă!”. Nu am fost în Bucureşti, că ieşeam. Nu mă interesa cine ce a făcut, ce a zis, atât timp cât interesul comun era de a striga împotriva lui Arafat, care se crede zeu pe pământ românesc. Urmăriţi interesul comun, nu vă lăsaţi dezbinaţi!

Citiți și:

Gândește urgent, România!

Pas cu pas spre dictatură şi stat totalitar: Klaus Iohannis deţine puterea absolută 

15 motive pentru care România este într-un mare, mare, impas

yogaesoteric

9 decembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More