Marius Oprea spune că intrarea polițiștilor în biserici are legătură cu rezultatele alegerilor din SUA


Nici măcar în vremea lui Ceauşescu, miliţienii nu pângăreau sfântul lăcaş


Istoricul Marius Oprea scrie că ceea ce a avut loc la Constanța, acolo unde poliția și jandarmeria au intrat peste oamenii aflați la slujbă, este fără precedent în istoria României. Nici pe vremea lui Ceaușescu nu s-ar fi petrecut așa ceva, scrie el pentru Mediafax.

„S-a petrecut în data de 25 noiembrie la Constanţa. Poliţia a intrat în biserică, cu tot cu arsenalul din dotare – pistoale, pulane, chitanţiere. I-a tras afară, cu brutalitate, pe cei câţiva credincioşi care se închinau la icoane, la hramul Bisericii Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina din cartierul Tomis, chiar în timpul slujbei oficiate afară, după reguli, de Înalt Prea-Sfinţia sa Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie. Acesta n-a întârziat să riposteze, anunţându-şi inclusiv intenţia de a participa la pelerinajul de Sfântul Andrei. I-a scris premierului Orban «Ce veţi face? Ne veţi bate, amenda, aresta şi executa?»

Ceea ce s-a petrecut e fără precedent: nici măcar în vremea lui Ceauşescu, miliţienii nu pângăreau sfântul lăcaş, în care pe vremuri orice fugar se putea adăposti strigând «sanctuar», iar acest fapt îi asigura imunitatea câtă vreme nu părăsea spaţiul sacru. Furia înaltului prelat e una justificată”, a scris Oprea.

El continuă afirmând că există o legătură între acțiunile autorităților și rezultatele alegerilor din SUA, acolo unde, la momentul respectiv, s-a impus progresistul Joe Biden. Dacă în SUA au fost dărâmate statuile celor considerați vinovați că ar fi fost stăpâni de sclavi, de pe soclul nostru se dau jos „tradițiile și credința”.

„Eu cred că nu e vorba doar de un exces de zel, ci mai ales de un climat de sfidare a Instituţiei Bisericii de către autorităţi. Modul în care Ecclesia, indiferent de rit, este tratată de autorităţile seculare ale statului a găsit în pandemie o nesperată justificare pentru promovarea unei politici publice aflate în aşteptare, anume aceea de sfidare a categoriei cetăţenilor care îşi afirmă ataşamentul faţă de Biserică şi se definesc prin credinţă. Ceea ce spunea un lider userist de la Cluj, şi anume că, dacă ar fi după el, ar da foc la biserici cu tot cu credincioşi în ele, trădează «noul curs» al politicilor publice din România, aflată şi ea în trendul noii corectitudini politice” de la nivel mondial, mai ales după câştigarea alegerilor în Statele Unite de către Joe Biden.

„Aş putea fi întrebat ce legătură este între purtătorii de pulan din Constanţa şi rezultatul alegerilor din Statele Unite. Aparent, niciuna. Dar, cum România îşi ia lumină de la «licuriciul cel mare» de peste ocean, la noi viitorul politic pare deja prefigurat. Iar poliţiştii sunt printre primii care simt, de obicei, cum bate vântul. Tradiţiile şi credinţa sunt date jos de pe soclu, aidoma statuilor aşa-zişilor «stăpâni de sclavi» din Statele Unite. Nu mai e mult până ce biserica ortodoxă din România va fi acuzată de toate relele epocilor trecute, în contrapondere cu acţiunile ei viitoare, în demersul de a-şi conserva statutul”, notează Oprea.

Istoricul consideră că evenimentele de la Constanța prefigurează acțiunile noului guvern, PNL – USR/PLUS. „Covidul vine ca o mănuşă pentru autorităţi. Sub acoperirea măsurilor luate împotriva pandemiei, se prefigurează politica viitorului guvern de alianţă PNL-USR. Vin vremuri de apostazie, anunţă chitanţierele fâlfâite de poliţiştii din Constanţa.

ÎPS Teodosie are dreptate. Docilă, biserica s-a supus tuturor restricţiilor. Poate prea docilă. Mi-e teamă că scrisoarea adresată de el prim-ministrului va rămâne fără răspuns. Pentru că nu există nicio justificare a unui asemenea abuz, prin care credincioşii care au intrat în biserică să se închine au fost amendaţi, deşi purtau mască, sub pretextul că n-au voie înăuntru, pentru că e carantină. Sau sub acelaşi pretext să fie oprit pelerinajul la Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor. În schimb, carantina nu a oprit pelerinajul la urne de pe 6 decembrie. În ochii Înaltului Teodosie, acesta este un abuz şi o discriminare. În ochii lui Iohannis este o Românie Normală”, a încheiat Oprea.

Citiți și:

Teoria istoricului Marius Oprea: SRI, în spatele dezvăluirilor «acoperitului» Rizea

Când biserica o ia razna de tot: Maica Domnului și Pruncul cu mască anti-covid

Rabin: Au transformat coronavirusul într-o religie. Abordarea covidului n-are nicio legătură cu ştiinţa, ci doar cu dogma religioasă

 

yogaesoteric
22 ianuarie 2021


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More