Procurorul şi papucii
un articol de Marcel Panait
După experienţele dramatice prin care a trecut România postdecembristă, tot românul a putut ajunge la o concluzie: este nevoie de transformare. De o transformare profundă: la nivelul mentalităţilor, în primul rând. Din păcate procurorul român a acceptat soluţia Farfuridi : “Să se revizuiască, primesc… dar să nu se schimbe nimica . Să nu se revizuiască, primesc, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo şi anume în punctele esenţiale”.
Urmare a acestei dileme agentul justiţiar suferă de complexul “infractor”. Este de ajuns să te zărească în sediul Procuraturii, tu însoţit de doi jandarmi, pentru ca mintea lui să secrete ideea (precum câinele lui Pavlov saliva): “te-am halit, delicventule!”. Graţie reflexelor pavloviene îndelung exersate, procurorul român te lasă să aştepţi, ore lungi, pe hol. Să te zemuieşti, penalule! pentru ca în momentul când te întreabă dom’ procuror să spui şi ce lapte ai supt de la mumă-ta!
Dacă ai neobrăzarea să refuzi “dictarea” declaraţiei , justiţiarul român te măscăreşte cumplit. Protestezi zadarnic pentru că facătorul-de-dreptate te trimite la textul arghezian: “Am luat ocara, şi torcând uşure / Am pus-o când să-mbie, când să-njure.” Nu-ţi rămâne ţie, viitor puşcăriaş, decât să accepţi că înjurătura în gura domnului procuror este floare, o figură de stil, un îndemn arghezian către frumuseţe orbitoare. “Din mucigaiuri, bube şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.” Asta pentru poză. Pentru istorie şi posteritate. Pentru NATO şi U.E. Dar dreptate nU. E.!
În fapt, procurorul român este iremediabil mitocan. În el, becul de la interogatorii s-a însurat definitiv cu lămpiţa de miner pentru a întuneca ireversibil luminiţa de la capătul tunelului. Vai, justiţia este legată la ochi şi slujitorul ei este orb! Nu vede decât ce îi este îngăduit să vadă: compasul, mistria şi pe Marele Arhitect.
De aceea slujbaşul dreptăţii este un personaj de poveste. Seamănă până la identitate cu zgârcitul Abu Kassim din O mie şi una de nopţi. Avarul negustor purta de mult timp o pereche de papuci ponosiţi. Mai mulţi cunoscuţi l-au rugat să-şi ia alţi papuci. După o afacere reuşită, Abu Kassim a simţit nevoia schimbării. Ajuns la baia de aburi şi-a lăsat urâţenia de mergători la intrare. Atât de straşnică era dorinţa de a-şi înlocui papucii încât nu s-a mirat prea tare când în locul încălţărilor sale ponosite a zărit o pereche de botfori domneşti. I-a încălţat de grabă. Dar nu aşa de repede se petrec schimbările. I-a fost dat nefericitului să afle curând că partea întunecată a fiinţei noastre nu se lasă aşa lesne alungată. Papucii erau ai Cadiului şi după o bătaie soră cu moartea şi o amendă usturătoare, Abu Kassim a ajuns în fine acasă. În camera sa zgârcitul şi-a privit cu ură papucii. I-a luat şi i-a zvârlit cu putere. Cazuţi de la etaj, calamităţile au speriat o tânară femeie însărcinată. Gărzile l-au dus în faţa Cadiului. Cu resemnare avarul şi-a primit răsplata: o nouă bătaie, o nouă amendă. Noaptea, a coborât în grădină şi şi-a îngropat la rădăcina unui copac blestemaţii de papuci. Un vecin l-a văzut şi l-a pârât Cadiului. Suspectat că nu împarte cu statul “comoara” din gradină, Abu Kassim a gustat din nou biciul Cadiului şi a plătit zeciuiala cuvenita stăpânirii. Tremurând de mânie şi-a aruncat monstruozităţile în fluviul care traversa oraşul. Pescarii şi-au rupt plasele încercând să aducă la mal papucii lui Abu Kassim. Ciudoşi i-au aruncat acestuia pe geam perechea îndărătnică. Încălţămintea zgârcitului a aterizat pe masa unde îţi ţinea sticluţele cu parfum – avere câştigată cu atâta trudă şi chibzuială. Praf şi pulbere s-a ales de agoniseala urgisitului!
Asemeni nefericitului Abu Kassim, procurorul român îşi poartă partea întunecată a fiinţei lui care nu se lasă prea lesne schimbată. Mentalităţii sale comuniste i se adaugă frustrările: multe, enorme. El le poartă ca pe o scrofuloză moştenită, neîngăduind vieţii să-l vindece. Judecăţile lui sunt pipernicite, în deplin acord cu statura lui morală. În tot locul îl urmează statornic, cu credinţă, “papucii” întunecării sale. Justiţiarul român nu poate fi salvat de rutina lui otravită. Într-o orânduire mai bună a naţiei noastre, procurorului român de sorginte comunistă este musai sa i se dea papucii.
Citiţi şi:
DUPĂ LITERA LEGII: Infracţiunile săvârşie de autorităţi
ŞOCANT: Percheziţie cu târnăcopul
Echipe de intervenţie „profesioniste” dau buzna la o adresă greşită
Procurorii români nu-şi pot face de cap în Suedia
8 aprilie 2005
yogaesoteric.net