Un exerciţiu spiritual simplu pentru transcenderea timpului şi spaţiulu

  de profesor yoga Gregorian Bivolaru 


1. Întreabă-te lăuntric: “Unde mă aflu Eu?”.
    Răspunde-ţi: “AICI”.
    Întreabă-te apoi lăuntric: “În ce moment mă aflu?”.
    Răspunde-ţi: “ACUM”.

Repetă aceste interogări până te pătrunzi profund de adevărul acestor două coordonate eterne în care exişti, ai existat şi vei exista întotdeauna: “AICI” şi “ACUM”.

2. Programează un ceas deşteptător care să sune de mai multe ori în decursul zilei când te afli în mijlocul feluritelor acţiuni. Atunci, pune-ţi întrebările:
     a) “Unde mă aflu Eu?” şi răspunde: “AICI”;
     b) “În ce moment mă aflu?” şi răspunde “ACUM”.
De fiecare dată când realizăm aceasta trebuie să urmărim să simţim caracterul direct şi nemijlocit al lui “AICI” şi “ACUM”. Procedând astfel vom începe să realizăm că oriunde am merge şi în orice moment cronologic ne-am afla, suntem ÎNTOTDEAUNA AICI şi ACUM. Astfel, vom înţelege că niciodată nu am fost altundeva decât AICI şi ACUM. Ceasul va continua să-şi mişte limbile în curgerea monotonă a timpului, Pământul va continua să se rotească în jurul Soarelui. Lăsăm cu detaşare ca toate aspectele vieţii să treacă în mod continuu prinse în vâltoarea de torent a timpului secvenţial. Noi însă rămânem în permanenţă conştienţi că existăm AICI şi ACUM.
Acesta reprezintă un exerciţiu spiritual simplu, dar incredibil de eficient, care este menit să ne adâncească în eternul prezent, acolo unde cu adevărat există Totul.



3.  Urmăreşte cât mai des să-ţi focalizezi gândurile exclusiv asupra prezentului pentru perioade din ce în ce mai lungi de timp, de fiecare dată când îţi vei reaminti de acest exerciţiu spiritual.

NU TE GÂNDI LA VIITOR.
PUR ŞI SIMPLU FII AICI, ACUM.
NU TE GÂNDI LA TRECUT.
PUR ŞI SIMPLU FII AICI ŞI ACUM.

4. Reflectează asupra ideii că:

 

     a) dacă eşti cu adevărat AICI şi ACUM aceasta este cu adevărat SUFICIENT pentru a avea TOTUL, şi

 

     b) astfel vei atinge puterea şi capacitatea de înţelegere discriminatorie de a face lucrul cel mai armonios exact în acest moment, astfel că atunci când “după aceea” (viitorul) va deveni ACUM – dacă ai asimilat cu adevărat acest exerciţiu – te vei afla într-o atitudine ideală, fiind şi atunci (în viitor) mult mai capabil să faci lucrul cel mai potrivit şi mai armonios, aşa că nu va mai fi necesar să-ţi pierzi timpul ACUM îngrijorându-te cu privire la atunci (viitor).

 

5. Reflectează asupra faptului că tu îţi poţi programa în mod înţelept viitorul fiind în starea de conştiinţă a lui AICI şi ACUM, căci într-o asemenea stare, “atunci” devine ACUM. Procedând astfel vei fi pe deplin AICI şi ACUM. Aceste afirmaţii îţi par încă paradoxale? Este firesc să fie aşa la început, continuă totuşi să meditezi asupra lor, căci GRAMUL DE PRACTICĂ îţi va dezvălui că ele ascund adevăruri ce nu pot fi pătrunse pe deplin cu mintea raţională.

 

6. “Gândeşte-te că nu ai fost încă născut, gândeşte-te că eşti în pântecul mamei tale, gândeşte-te că eşti tânăr, gândeşte-te bătrân, gândeşte-te că deja ai trecut în lumea de dincolo. Cuprinde acum toate aceste ipostaze dintr-o dată în mintea ta, privindu-te pe tine însuţi în toate timpurile şi în toate locurile”. (HERMETICA)


yogaesoteric

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More