Etapele căii Maha Vidya Yoga

Acest articol este destinat yoghinilor care au primit, în cadrul cursurilor noastre de yoga integrală, iniţierea specifică căii Maha Vidya. Informaţiile prezentate sunt menite să aducă o ordonare a experienţelor fundamentale pe care aspirantul le întâlneşte pe această veritabilă cale spirituală.

Scrierile tradiţionale yoghine afirmă că cele zece Mari Puteri Cosmice studiate de Maha Vidya Yoga sunt cele zece faţete fundamentale ale lui Dumnezeu în manifestare. Astfel că, pentru a-l cunoaşte cât mai profund pe Dumnezeu în fiinţa sa, aspirantul trebuie să fuzioneze gradat cu fiecare dintre cele zece Mari Puteri Cosmice. Aceleaşi tratate afirmă că fiecare dintre ele (cele zece Mari Puteri Cosmice) îl poate duce pe aspirantul perseverent la cunoaşterea Absolută.

Etapele prezentate sunt orientative, ele putând să fie mai mult sau mai puţin evidente pentru fiecare aspirant în parte. Totuşi la o analiză atentă, fiecare va descoperi aceste etape în drumul său. În funcţie de Marea Putere Cosmică abordată, trăirile vor fi distinct nuanţate conform specificului acestei sfere de forţă.

Etapa de început – INIŢIEREA

Această etapă este cea care urmează imediat ce aspirantul a primit iniţierea în mantra unei Mari Puteri Cosmice şi îşi începe practica spirituală cu metodele indicate pentru a fuziona cu sfera de forţă specifică acelei Mari Puteri Cosmice.

În această fază, graţia Marii Puteri Cosmice este mult amplificată de energia începutului precum şi de energia specifică iniţierii spirituale primite. În meditaţii ne apar străfulgerător viziuni ale unor noi orizonturi spirituale şi ale unor noi revelaţii. Pentru anumite perioade de timp, mai lungi sau mai scurte, viziunea lăuntrică a aspirantului despre Univers devine infinit mai vastă şi mai complexă, şi mult diferită de cea de până atunci.

Mintea aspirantului este fascinată acum de noi şi profunde corelaţii care se stabilesc fulgerător între elemente care până atunci erau aparent separate. Pot apărea uluitoare fenomene de sincronicitate. Multe dintre obstacolele specifice întâlnite de aspirantul respectiv pe calea spirituală par a fi definitiv depăşite. Viaţa se îmbogăţeşte cu sensuri noi.

Marile întrebări fundamentale ale existenţei (legate de sensul şi menirea vieţii, de relaţia cu Dumnezeu, dualitatea bine-rău sau viaţă-moarte etc.) apar acum spontan în preocupările aspirantului care intuieşte într-un mod inefabil răspunsurile la aceste întrebări. Apar spontan intuiţii ale unei prezenţe iubitoare, enigmatice, gigantice care îl protejează şi îl inspiră permanent pe yoghin. Această prezenţă este binevoitoare şi îl ajută pe aspirant să perceapă anumite realităţi spirituale pe care până atunci abia le-a intuit.

Aspecte ale vieţii, gesturi, stări care până atunci nici nu erau conştientizate, capătă acum pentru scurte perioade de timp un sens universal. Starea de fundal în aceste momente este de aspiraţie spirituală efervescentă, sentimentul măreţiei, fericire intensă, copleşitoare. Apare adeseori senzaţia că mintea este „depăşită” de ceea ce se petrece, în acele momente făcându-şi apariţia moduri de a percepe realitatea care până atunci se aflau doar în stare latentă în fiinţă. Percepţiile spaţio-temporale sunt mult modificate.

Lumile subtile îşi deschid porţile atunci şi aspirantul păşeşte pentru un timp pe tărâmuri paradisiace în care nu avea acces până atunci. Starea profund transformatoare de uimire începe să fie din ce în ce mai des prezentă în fiinţa aspirantului.

Aceasta este o etapă de apropiere în care practic Puterea Cosmică îl fascinează pe aspirant pentru ca el să aibă motivaţia şi puterea de a merge mai departe. Deşi este prima etapă, totuşi efortul pe care îl depune aspirantul aici este mic în comparaţie cu ceea ce primeşte şi de aceea el (aspirantul) trebuie să-şi păstreze luciditatea şi să se pregătească în perspectivă pentru un efort de lungă durată.

Dacă yoghinul înţelege aceste aspecte şi se angrenează cu perseverenţă în practica metodelor recomandate în Maha Vidya Yoga, el poate acumula o energie uriaşă care îl va ajuta ulterior să parcurgă mult mai rapid celelalte etape, cu condiţia ca efortul depus să fie făcut la maximum de posibilităţi şi nu din prisma rezultatelor deoarece acestea, în această etapă depăşesc aşteptările aspirantului. Aşadar în această etapă trebuie evitată greşeala de a ne „lăsa” fascinaţi doar de rezultatele practicii spirituale ci trebuie să urmărim transformările care încep să se producă.

Etapa deşertului – PRACTICA PERSEVERENTĂ, STĂRUITOARE ŞI CONTINUĂ

Această etapă este deja o etapă avansată, care presupune acumularea unor experienţe spirituale. Aici ajung doar cei care s-au angrenat efectiv în practica Maha Vidya Yoga un interval suficient de lung şi nu „s-au pierdut pe drum” după câteva săptămâni sau luni de la iniţiere.

De cele mai multe ori, aspiranţii se opresc pe drumul care duce la această etapă, ei urmând să înceapă un alt drum asemănător atunci când primesc o nouă iniţiere, cu o altă Mare Putere Cosmică, bucurându-se astfel din nou, de „gratuităţile” primei etape.
 
Aceasta este etapa în care aparent Graţia Marii Puteri Cosmice a părăsit aspirantul. Totul pare că revine la „normal”, ceea ce se transformase până acum pare că revine la starea dinainte. Momentele de revelaţie pălesc şi devin din ce în ce mai rare, iar aspirantul revine la starea anterioară care privită din prisma „înălţimilor” temporar întrezărite apare mult mai ternă şi mai joasă. De aceea tratatele spirituale compară adeseori calea evoluţiei spirituale cu o spirală: pe măsură ce ne transformăm revenim periodic în anumite etape sau stări, însă pe o „octavă” superioară.

Stări precum neîncrederea, dezamăgirea, descurajarea testează acum sufletul aspirantului. Acum aspirantul întrevede fulgerător aspectele teribile ale Marii Puteri Cosmice şi hotărârea de a merge mai departe este serios pusă la încercare. Practica spirituală pare că „bate pasul pe loc”.

În unele momente, poate apare o tensiune în sufletul aspirantului, tensiune generată de sentimentul de a fi părăsit de ghidarea Marii Puteri Cosmice. Uneori tensiunea pare insuportabilă. Aspirantul are impresia că a ajuns la capătul puterilor. Atunci şi numai atunci, apare un mic impuls venind de la Marea Putere Cosmică ce pare atunci să spună: „sunt aici, nu te-am părăsit nici o clipă! Numai tu nu poţi să mă vezi!”

Apar sincronicităţi care se înscriu în sfera de forţă a Marii Puteri Cosmice, dar ele nu par să mai fie explicit în ajutorul aspirantului. Spre deosebire de prima etapă, când rezultatele erau foarte mari raportat la eforturile depuse, acum aceste rezultate par foarte mici comparativ cu eforturile.

Aceasta este etapa care „filtrează” aspiranţii. În funcţie de fiecare, această etapă poate fi mai evidentă sau mai puţin evidentă, dar cu siguranţă ea apare. Singura modalitate de a o depăşi este de a merge mai departe şi de a nu te opri din drum. Uneori poate apărea foarte explicit şi chiar logic ideea de a renunţa pe moment la practică pentru a o relua într-un moment mai favorabil dar atenţie: acesta este momentul cel mai favorabil de a continua! Este semnul că reuşita nu este prea departe, iar renunţând acum nu faci altceva decât să anulezi o bună parte din efortul de până acum. Analogic vorbind este ca şi cum ai dori să traversezi înnot o apă şi după ce ai ajuns să parcurgi trei sferturi din distanţă constaţi că ai obosit şi te întorci de unde ai plecat.

Etapa cristalizării aspiraţiei – EVOLUŢIA CONŞTIENTĂ

Aceasta este etapa în care apar primele semne ale opţiunii conştiente a aspirantului. În această etapă se trece de la “fac acest tapas pentru a o adora pe Marea Putere Cosmică” la “o ador pe Marea Putere Cosmică făcând acest tapas”.

Apare din ce în ce mai evidentă o modificare a structurii aspirantului atât a nivel psiho-mental cât şi la nivel fizic, modificări corespunzătoare sferei de forţă a Marii Puteri Cosmice. Apare posibilitatea conştientizării diferenţelor dintre etapa 1 şi etapa 2 şi astfel se prefigurează drumul şi mai ales orientarea către un scop spiritual elevat.

Din ce în ce mai frecvent apar stări de dor foarte intens pentru a trăi din nou stări în care se manifestă graţia Marii Puteri Cosmice. Uneori starea de dor se amplifică foarte mult până la cote nemaiîntâlnite până atunci de aspirant. Pe fondul acestor stări apar revelaţii profunde legate de sfera de forţă a Marii Puteri Cosmice. Lecţiile vieţii, sincronicităţile, sunt din ce în ce mai evidente şi au darul să amplifice hotărârea aspirantului de a fuziona cu Marea Putere Cosmică.

Aspirantul realizează din ce în ce mai distinct şi pe durate mari de timp că preferă să fuzioneze prin iubire cu Marea Putere Cosmică decât să se bucure în mod inconştient de darurile acesteia! Secretele teoriei ce descrie Puterea Cosmică încep să-şi deschidă porţile. Totul începe să capete un sens mai profund, neintuit până atunci. Motivaţia raţională de a lucra este gradat înlocuită de aspiraţie şi iubire pentru Marea Putere Cosmică.
 
Mintea capătă o dimensiune spirituală de percepţie care este legată direct de inimă. În momentele de Graţie apar dialoguri spirituale cu Marea Putere Cosmică. Prezenţa Ei gigantică este simţită atunci foarte concret de către aspirant. Frecvent apar spontan în sufletul aspirantului, pe fondul unei stări de profundă recunoştinţă faţă de Dumnezeu, stări exemplare de iubire, umilinţă, credinţă etc., care se menţin apoi pentru perioade din ce în ce mai mari de timp.
 
În această etapă putem vorbi de evoluţie spirituală conştientă deoarece aici aspirantul îşi pune pentru prima dată problema scopului pe care îl urmăreşte. Odată ajuns aici, ai trecut de “deşert” şi nu te mai laşi păcălit de tentaţia aparentei uşurinţe cu care se desfăşoară practica spirituală în anumite momente. În această etapă însă este foarte important să nu ne lăsăm păcăliţi de tentaţia de a încetini ritmul. Deasemenea nu trebuie să ne lăsăm furaţi de lucrurile minunate pe care abia începem să le descoperim. Fiind o etapă de cristalizare este important ca ceea ce am învăţat până acum să fie pus cu fermitate în aplicare chiar dacă uneori pare că nu mai este necesar. Fermitatea deciziilor luate acum va aduce mai târziu multe bucurii şi împliniri.

Etapa marilor revelaţii – ÎMPLINIRILE

În această etapă porţile marilor mistere se deschid sub ochii uluiţi ai aspirantului. Strălucirea din sufletul aspirantului se regăseşte şi în afara sa într-un joc fascinant care de cele mai multe ori generează în fiinţă stări de extaz spiritual (samadhi). În această etapă eforturile sunt răsplătite, dar nu încă încununate.

Tot ceea ce până acum era separat se integrează într-un mare TOT. Simplitatea şi fericirea caracterizează stările sufleteşti în această etapă, iar raţiunea devine doar un instrument destinat să sorteze experienţele şi să ajute sufletul în eforturile sale. Părţi ale experienţei teoretice şi practice de până acum se integrează într-un tablou de ansamblu mult mai vast şi mai complex decât suma părţilor sale componente.

Viaţa aspirantului capătă un sens foarte profund şi coerent, totul înscriindu-se în sfera de forţă a Marii Puteri Cosmice. În toate evenimentele putem distinge prezenţa şi acţiunea Marii Puteri Cosmice adorate, care îşi manifestă acum graţia sa sublimă, revărsând-o asupra aspirantului în nenumărate moduri.

Înţelegeri inefabile umplu inima aspirantului de extaz. Ceea ce se petrece în inima sa este în perfectă coerenţă de fază cu ceea ce se petrece în afară, totul fiind scăldat în razele graţiei Marii Puteri Cosmice care acum se arată la tot pasul. Manifestări excepţionale, fenomene paranormale, vin să confirme adesea fenomenele ce se petrec în inima aspirantului. Dialogul cu Marea Putere Cosmică îmbracă forme foarte clare, iar totul se desfăşoară pe un fundal de certitudine lăuntrică.
 
Aspectele paradoxale, extremele, îşi găsesc acum adesea loc simultan în conştiinţa dilatată în nemărginire a aspirantului. Stări de fericire paradisiacă se succed neîncetat în sufletul adeseori copleşit al aspirantului. Pentru scurte perioade de timp apare o stare de transcendere a oricăror aspecte manifestate şi implicit transcenderea mentalului şi în acele momente binecuvântate aspirantul se află în “faţa” unei realităţi care este dincolo de timp şi spaţiu.

“Ceva” misterios, sublim, umple sufletul aspirantului de o savoare idescriptibilă, dincolo de orice imaginaţie, ceva Viu, Adevărat, care lasă în urma Sa amprenta dorului arzător de Absolut. Această etapă este cea în care ajungem la o fuziune foarte profundă cu sfera de forţă a Marii Puteri Cosmice respective. Tot ceea ce ne-am fi imaginat despre această etapă până atunci, păleşte în faţa realităţii.

Este totuşi important de reţinut că dincolo de acest joc sublim cu Marea Putere Cosmică se află Sinele Suprem. În fuziune profundă cu sfera de forţă a Marii Puteri Cosmice este important să urmărim să-I cerem să ne reveleze Sinele Suprem, acesta fiind cu adevărat încununarea efortului nostru. Este necesar de aceea ca şi aici să dăm dovadă de fermitate şi să ne focalizăm atenţia asupra acestui scop spiritual sublim.  
 
Etapa realizării Sinelui Suprem – IDENTIFICAREA

Aceasta se poate numi etapa de încununare a eforturilor spirituale. Această etapă apare practic în mod firesc, de la Sine, dacă aspirantul, ferm angrenat în practica spirituală, rămâne suficient de mult timp în stările specifice etapei precedente. Dacă practica sa spirituală va scădea în intensitate, el va reveni în etapa a doua sau chiar poate recădea foarte mult.

Aici, ca urmare a identificării perfecte cu Marea Putere Cosmică, aspirantul realizează Absolutul revelându-şi Sinele Suprem prin Graţia Marii Puteri Cosmice. Apare o stare de centrare într-un “punct neutru” care se află chiar dincolo de transformările fascinante care ni le revelează jocul Marii Puteri Cosmice.
 
O linişte plină de înţelesuri umple sufletul iniţiatului. El contemplă acum de undeva din centru jocul fascinant al energiilor desfăşurate la periferia „roţii energiilor divine”. Sufletul yoghinului se menţine acum permanent „dincolo”, în tărâmul tăcut, sublim şi nemişcat al trancendenţei divine.

Pentru yoghinul care a atins această fază de desăvârşire, totul este un joc care se derulează izvorând din inima Sa (a iniţiatului) şi generează stări de extaz. Apare o capacitate excepţională de “cunoaştere fără cunoaştere”, de detaşare şi rupere a ultimelor ataşamente.

O fericire inexprimabilă, tăcută, este fundalul a tot ceea ce experimentează acum iniţiatul. Un sentiment de sacru înnobilează permanent viaţa lui până în cele mai aparent banale aspecte ale sale. Relaţia cu DUMNEZEU devine directă şi nemijlocită. Fiinţa este permanent animată de inspiraţii sublime, manifestate blând, pe un fundal de Certitudine Spirituală.

Forţa, capacitatea de muncă şi inteligenţa practică a iniţiatului cresc foarte mult şi aparent fără o cauză directă. Armonia şi iubirea se degajă din toate acţiunile lui, trezind spontan fascinaţia, iubirea şi respectul altor fiinţe umane. Aceste fenomene poartă de cele mai multe ori “amprenta” specifică a Marii Puteri Cosmice.

Calea prin care se produc această revelaţii este specifică Marii Puteri Cosmice abordate. Acum se prefigurează legături cu celelalte Mari Puteri Cosmice, care acum se integrează în tabloul Universului.

yogaesoteric

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More