Fericirea şi misterul subconştientului



o lucrare de Gregorian Bivolaru și Liviu Gheorghe

– prezentare - 
 
 


„Marele secret caracteristic geniilor şi tuturor oamenilor din toate epocile, este capacitatea lor uluitoare de a intra în contact, fie conştient, fie în mod spontan, cu puterile nelimitate ale subconştientului eliberându-le. Dacă vom putea face la fel, vom deveni capabili de performanţe extraordinare. Subconştientul nostru deţine deja, în profunzimile sale latente, soluţiile la toate problemele care ne frământă şi ne poate îndeplini direct proporţional cu intensitatea încrederii orice dorinţă. El este servitorul, constructorul şi susţinătorul corpului. Dacă învăţăm  cum să ne folosim de el, şi în ce mod să-l comandăm, el ne poate ridica pe culmi nebănuite, asigurându-ne mereu succesul. În această direcţie, o modalitate simplă dar extrem de eficientă de a dinamiza subconştientul şi de a amplifica puterea de manifestare a acestuia, este sugestia”.

Energia fericirii este acea energie de neînlocuit pe care mai mereu viaţa o utilizează în toate manifestările sale binefăcătoare. Adeseori ea se exprimă în fiinţa noastră sub forma ENERGIEI VITALE care trebuie să poată circula liber  în corpul nostru pentru a dinamiza la rândul ei toate potenţialităţile fizice, psihice şi mentale ale fiinţei umane… Fericirea este o parte importantă a vieţii şi poate fi considerată instrumentul său de comunicare… de chemare a vieţii la o viaţă împlinită… de misterioase mesaje tacute purtătoare de iubire.



Dinamizarea armonioasă a subconştientului ne permite să dărâmăm zidurile noastre interioare şi să ne eliminăm blocajele care ne fac să fim stresaţi, suspicioşi, nefericiţi şi incapabili de a iubi. Angrenându-ne creator posibilităţile fabuloase ale subconştientului suntem ghidaţi către o explorare a fiinţei noastre în diferitele sale aspecte sau straturi în vederea revelării microcosmosului nostru lăuntric, a facultăţilor noastre divine, esenţiale. Ideile prezentate în această lucrare sunt capabile să ne transforme în mod radical existenţa prin eliminarea tuturor energiilor subtile malefice din universul nostru lăuntric. Cei care vor aplica aceste modalităţi extrem de simple îşi vor putea da seama că în această direcţie „UN GRAM DE PRACTICĂ ÎN ANGRENAREA BINEFĂCĂTOARE A SUBCONŞTIENTULUI VALOREAZĂ CÂT TONE DE TEORIE.”

yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More