BALAYOGI: Alchimia tainică a tăcerii

Preambul

Paginile care urmează redau istoria cu totul excepţională a unui mare yoghin al Indiei care este cunoscut sub numele de Balayogi, sau, în traducere românească, „copilul yoghin”.

Această fiinţă umană a fost şi a rămas absorbită timp de 40 de ani în samadhi – starea meditativă de extaz divin care este cea mai profundă stare pe care o fiinţă umană care este angrenată pe o cale spirituală poate să o atingă – fără să mai fie absolut deloc nevoie să se hrănească, să bea, să doarmă, sau să vadă lumina zilei.

Am considerat că este foarte important să relatăm istoria cu totul uluitoare a lui Balayogi pentru ca existenţa exemplară a acestui mare yoghin şi sfânt al secolului XX să devină mai vie şi mai accesibilă pentru inimile unui cât mai mare număr de oameni care practică yoga. Mesajul esenţial al acestei mărturii este simplu şi pur: fiinţa umană nu înfloreşte numai dacă face ceva, pentru că înainte de toate ea este chemată să fie perfectă aşa cum Tatăl Nostru – Dumnezeu, este veşnic perfect în ceruri.

Nemişcarea şi tăcerea tainică a lui Balayogi ne invită acum şi aici, pe fiecare dintre noi, să-i urmăm exemplul.

Gregorian Bivolaru, profesor yoga

Prefaţă
Capitolul 1. Autobiografia lui Balayogi
Capitolul 2. Povestea lui Balayogi
Capitolul 3. Drumul către marea alchimie
Capitolul 4. Mahashivaratri – unica zi a apariţiei sale
Capitolul 5. Mesajul lui Balayogi
Capitolul 6. Pelerinaj la ultima darshan
Capitolul 7. Moartea, ultima etapă a misterului
Capitolul 8. Testamentul lui Balayogi
Capitolul 9. Templul
Capitolul 10. Discipolii
Capitolul 11. Câteva istorii

yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More