Cazul MISA, hopul pe care Botoş nu-l poate trece?


Orice lucru care are un început are şi un sfârşit 

de Anca Munteanu 

13 săptămâni, 15 mitinguri. Toate cu acelaşi scop: demisia sau demiterea procurorului general al României, Ilie Botoş. În faţa Consiliului Suprem al Magistraturii, cursanţii şcolii de yoga MISA a căutat din nou azi, 21 decembrie, dreptatea.

Noi cerem demisia sau demiterea lui Botoş pentru că el este vinovatul moral al abuzurilor realizate de procurorii şi magistraţii din subordinea sa în timpul percheziţiilor din 18 martie 2004 şi a anchetelor ce au urmat apoi, în care au fost implicaţi cursanţii şcolii MISA. Nu suntem deloc singurii care ne dorim ca frâiele Ministrului Public să intre pe mâini mai bune. Însă, în viaţa politică, jocurile de putere au alt set de reguli. Faptul că Botoş a fost în timpul guvernării PSD o marionetă în mâinile puterii este bine ştiut. Deşi a trecut mai bine de un an de la instalarea noilor aleşi ai neamului, Botoş stă bine mersi în fotoliul cald al funcţiei de procuror general. Ceea ce arată că a tras cărţi bune. Sau poate că trişează. Însă, şi aşii din mânecă se termină, la un moment dat. Pentru că orice lucru care are un început, are şi un sfârşit.

Ministrul Justiţiei, Monica Macovei a declarat că nu este deloc mulţumită de activitatea procurorului general şi că în urma raportului activităţii acestuia va lua poziţie, cerând sau nu revocarea. Macovei a afirmat că în situaţia în care va solicita demiterea procurorului general Ilie Botoş, iar preşedintele Traian Băsescu nu o va semna fiecare îşi va asuma răspunderea. Un răspuns clar privind revocarea din funcţie a lui Ilie Botoş va fi dat după raportul anual al procurorului general din ianuarie şi după finalizarea evaluării. Înainte de finalizarea acestui raport, Botoş a mai primit o „castană” de la Macovei. Aceasta i-a trimis procurorului general o solicitare prin care cere de urgenţă verificarea modului în care s-au realizat anchetele în cazul lui Gregorian Bivolaru. Adresa a fost trimisă şi preşedintelui CSM, Dan Lupaşcu.  

Demersul Monicăi Macovei a fost determinat de faptul că Minsiterul Justiţiei a primit din partea autorităţilor suedeze decizia de respingere a celor două cereri de extrădare formulate de statul român pe numele lui Gregorian Bivolaru. Instanţa supermă suedeză a stabilit că acuzaţiile aduse metorului spiritual al MISA nu se susţin şi că acesta nu poate fi trimis în România, din cauză că aici ar putea fi supus unor persecuţii. Decizia ministrului Justiţiei de a ancheta modul în care drepturile şi garanţiile procedurale au fost respectate în cazul lui Gregorian Bivolaru dă cazului MISA o nouă dimensiune. Şi în plus, poate transforma acest dosar într-un motiv suficient de puternic pentru a argumenta semnarea revocării din funcţie a lui Ilie Botoş.  

yogaesoteric.net
21 decembrie 2005 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More