Comisari ai Uniunii Europene pun sub semnul întrebării corectitudinea justiţiei române

de Cătălin Dobrescu

Nu numai euro-parlamentarii s-au arătat indignaţi de abuzurile comise de statul român împotriva lui Gregorian Bivolaru. Îngrijorat de concluziile comunicate de justiţia suedeză,  Elmar Brok, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European a cerut explicaţii oficialilor ce reprezintă România pe lângă Uniunea Europeană. I s-au oferit în loc de răspuns doar asigurări fără nici o acoperire reală. Verdictul lui Elmar Brok a venit imediat. Încălcările drepturilor omului din cazul Gregorian Bivolaru vor înclina puternic balanţa în defavoarea României atunci când se va întocmi următorul raport de ţară. Şi aceasta cu doar câteva luni înainte de aderarea prevăzută pentru 2007.

Am tradus pentru dumneavoastră corespondenţa privind cazul Gregorian Bivolaru dintre Elmar Brok, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European şi responsabilii pentru România.
 

Către Wenceslas de Lobkowicz
Şeful Unităţii A3 România
Direcţia Generală „Extindere” a Comisiei Europene
 

Bruxelles, 29 noiembrie 2005 

Dragă domnule Lobkowicz,

Vă trimit alăturat spre informare scrisoarea către ambasadorul României la UE, domnul Comănescu.

Scrisoarea în cauză priveşte cazul profesorului român de yoga Gregorian Bivolaru, care ar trebui să vă fie deja cunoscut. În octombrie, Curtea Supremă Suedeză a decis să nu dea curs unei extrădări solicitate de statul român, în baza concluziei că domnul Bivolaru „din cauza convingerilor sale religioase riscă să fie subiectul unor persecuţii severe” (conform documentului ataşat).
 

În vederea aderării României la UE, faptele descoperite de Curtea Supremă Suedeză sunt îngrijorătoare. În consecinţă, m-am gândit că ar putea fi interesant să luaţi această chestiune în considerare, pentru momentul în care va fi redactat noul raport de evaluare privind progresul României pe calea aderării. Orice idee privind modul în care Comisia ar putea ajuta la restabilirea dreptăţii în acest caz particular ar fi binevenită. 

Al dumneavoastră sincer,
E
lmar Brok
 

Către Ambasadorul Lazăr Comănescu
Şeful Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană 
 
Bruxelles, 29 noiembrie 2005
 

Dragă domnule ambasador Comănescu,

Vă mulţumesc pentru faxul trimis în data de 14 octombrie în care mă asiguraţi că procesul în cazul lui Gregorian Bivolaru „se va desfăşura în concordanţă cu principiile independenţei justiţiei şi respectarea drepturilor omului” şi în acord cu standardele europene.  

Cu toate acestea, după cum bine ştiţi, Curtea Supremă Suedeză a decis pe 21 octombrie să nu dea curs extrădării formulate de statul român, ajungând la concluzia că domnul Bivolaru „din cauza convingerilor sale religioase riscă să fie subiectul unor persecuţii severe”. Mai mult, Curtea supremă suedeză îşi întemeiază sentinţa pe considerentele că interogarea presupusei victime a domnului Bivolaru a fost realizată într-un mod defectuos şi că autorităţile române au contribuit la instigarea opiniei publice împotriva acuzatului. 

Libertatea religioasă şi independenţa justiţiei sunt două principii fundamentale pe care se bazează Uniunea Europeană. În lumina aspiraţiilor României de aderare la UE sentinţa Curţii Supreme Suedeze  este  extrem de îngrijorătoare.

Se pare că  există o discrepanţă între asigurările dumneavoastră privind aplicarea standardelor europene în sistemul judiciar român şi  cele descoperite  de Curtea Supremă Suedeză. Un punct de vedere din partea dumneavoastră cu privire la acest aspect ar fi foarte apreciat. Ar fi  de asemenea interesant de aflat cum anume şi-a propus România să asigure respectarea acestor standarde în viitor şi cum va fi asigurată securitatea domnului Bivolaru dacă el s-ar reîntoarce în România.  

Al dumneavoastră sincer,
Elmar Brok

Citiţi şi:

Integrarea României în UE, pusă sub semnul întrebării de cazul Gregorian Bivolaru

Federaţia Internaţională de Yoga contactează autorităţile suedeze in cazul d-lui Gregorian Bivolaru

Câteva exemple de încălcări ale drepturilor omului în cazul Gregorian Bivolaru

7 ianuarie
yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More