Privatizarea în România – un jaf naţional


de Valentin Manoliu

Un al treilea scop al Loviturii de Stat din România a fost transferul patrimoniului de stat din regimul proprietăţii socialiste de stat în cel privat (adică PRIVATIZAREA). În acest proces mai precis s-au transferat în proprietatea agenţilor KGB (şi arabi) aduşi în România de armata sovietică eliberatoare în 1944 :

– bogăţiile naturale ale solului şi ale subsolului (de exemplu, marmura, bogăţie naturală foarte valoroasă, a trecut în posesia lui Adriean Videanu care a preluat industria marmurei),
– terenurile şi pădurile (care au fost făcute cadou agenţilor arabi şi ruşi),
– intreprinderile (REPUBLICA a ajuns la KGB, care refuză să plătească salariile cetăţenilor români; de fapt se urmăreşte distrugerea acestei intreprinderi, iar când Radu Ciuceanu, membru PRM, a intervenit în favoarea muncitorilor de la Republica care nu primesc salariile de luni de zile, a primit un telefon din partea SRI-KGB să înceteze să mai susţină muncitorii de la Republica. Mai mult, când Radu Ciuceanu s-a implicat în găsirea conturilor Crescent, a primit un telefon tot de la SRI-KGB să îşi vadă de treaba lui, că banii din conturile Crescent se află la ei),
– fermele (făcute cadou agenţilor arabi care au participat la conspiraţia internaţională din decembrie 1989),
– magazinele şi complexele agro-alimentare (intrate în proprietatea membrilor SRI-KGB: de MAGAZINUL TINERETULUI au beneficiat Radu Timofte, director SRI şi agent KGB, generalul Nicolae Badea, preşedinte CA DINAMO, agent SRI şi KGB, Gabriel Popoviciu şi Florin Stoica; multe magazine au fost făcute cadou agenţilor arabi pe două baxuri de ţigări),
– fondurile (fostele fonduri ale UTC, PCR şi altele),
– conturile (conturile Crescent, estimate la câteva zeci de miliarde de dolari, au ajuns în mâinile KGB-ului sovietic, Dan Voiculescu fiind implicat în confiscarea acestor conturi),
– afacerile imobiliare (RA LOCATO, dosarul Apartamentul),
– vânzările de armament (armament trecut direct şi gratuit din unităţile militare româneşti în firmele agenţilor KGB, fiind apoi vândut cu acordul clasei politice şi al agenţiilor de informaţii străine, CIA, M16, MOSAD şi altele, care sunt instalate în instituţiile statului român după Lovitura de Stat), etc.

Ce înseamnă PRIVATIZAREA în România?

După Lovitura de Stat din decembrie 1989, mulţi agenţi ai serviciilor de informaţii (din fosta Securitate, Direcţia de Investigaţii Externe şi Direcţia de Investigaţie a Armatei) au ajuns miniştri, secretari de stat, deputaţi, senatori, dar şi manageri, directori sau şefi de secţii la fostele întreprinderi de stat. Împreună cu rudele şi protejaţii lor ei şi-au făcut firme private care îşi desfăşoară activitatea chiar în întreprinderile şi instituţiile statului român, acolo unde aceştia sunt angajaţi, firme cu care devalizează instituţiile statului.
Cu ajutorul firmelor private, anumiţi miniştri, secretari de stat, deputaţi, senatori, manageri, directori, şefi de secţii şi rudele lor beneficiază de contracte pentru lucrări de întreţinere, reparaţii, construcţii, aprovizionare, producţie şi alte servicii, în toate instituţiile statului roman.

În firmele private din instituţiile statului român au fost angajate cadre noi, care au înlocuit salariaţii de drept din aceste instituţii, prin renumita restructurare şi disponibilizare abuzivă, care de fapt înseamnă înlocuirea salariaţilor cu vechime în întreprindere cu alţi salariaţi, aduşi de conducerea acestor instituţii, rude sau protejaţi ai cadrelor de conducere. Firmele private ale demnitarilor şi ale rudelor lor risipesc fondurile acestor instituţii, banii intrând în buzunarele lor şi ale rudelor lor, cu toţii fiind protejaţi de SRI, Justiţie, Parchet şi Poliţie.

Mai nou au intrat în acest joc şi cetăţenii arabi, cum este cazul lui Omar Hayssam, care are o firmă privată de întreţinere a parcului auto de la Senatul României. Agenţii arabi au intrat în sistemul de privatizare în urma unor disponibilizări abuzive şi ilegale. La polul opus, salariaţii români angajaţi la firmele arăbeşti, cu sau fără carte de muncă, deseori nu îşi primesc salariile cuvenite.

Numeroşi cetăţeni ai României “s-au privatizat” şi întreprinzători fiind, şi-au deschis chioşcuri în toate oraşele ţării. O mare parte au fost însă desfiinţate rând pe rând de clasa politică, desfiinţare la care a contribuit şi Traian Băsescu în perioada în care a fost primar al Capitalei. Chioşcurile agenţilor arabi şi ale prietenilor lor nu sunt însă desfiinţate şi îşi desfăşoară în continuare activitatea. Mai mult, unii români care aveau chioşcuri sau tarabe aveau şi datorii la bănci şi la persoane particulare în lei şi dolari, girând cu propria locuinţă aceste credite, iar după desfiinţarea chioşcurilor au ajuns în stradă, fără chioşcuri, fără locuinţă şi fără hrană.

Ion Iliescu şi PSD, pentru a intra în legalitate cu terenurile, pădurile, casele şi întreprinderile făcute cadou agenţilor arabi şi internaţionali care au participat la Conspiraţia Internaţională din România din decembrie 1989, formulează o nouă Constituţie a României în 2003 („părinte“ al acesteia fiind Antonie Iorgovan, membru PSD şi avocatul lui Omar Hayssam), Constituţie care a fost aprobată prin referendum. La aprobarea Constituţiei a atârnat greu votul tinerilor României, care au fost minţiţi că nu vor mai face armata. Noua Constituţie prevede că orice persoană de pe această planetă poate cumpăra teren, casă, pădure sau fabrică în România, iar după votarea Constituţiei tinerii României fac trei ani de puşcărie dacă refuză să se prezinte la încorporare în armată.

Mai mult, în art. 72, aliniatul 2 al noii Constituţii se prevede că miniştrii, deputaţii şi senatorii, adică jefuitorii statului român, hoţii, bandiţii şi escrocii, nu pot fi cercetaţi de PARCHETUL NAŢIONAL ANTICORUPŢIE ci numai de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, dar după ce dosarele ajung la Parchetul General, unde de obicei procurorii dau soluţia de NEÎNCEPERE A URMĂRIRII PENALE (NUP). De fapt, prin această acţiune se urmăreşte pierderea urmelor jafurilor naţionale şi a vinovaţilor. PSD, clasa politică în general a înfiinţat comisii parlamentare şi subcomisii pentru a se pierde urmele Loviturii de Stat din România şi ale jafurilor naţionale (BANCOREX, conturile CRESCENT şi altele).
Agenţii sovietici-ruşi SRI-KGB acţionează după propriile principii şi reguli care nu
au de-a face cu democraţia şi nici cu regulile economiei de piaţă. Ei sunt principalii vinovaţi de situaţia în care se află în prezent România şi tot ei sunt principalele surse de corupţie şi de afaceri oneroase, ilegale. Ei sunt implicaţi în acţiuni de contrabandă cu ţigări, motorină, alcool, arme; sunt consilieri în direcţia falimentării băncilor, organizatori ai escrocheriilor financiare sub acoperirea unor fonduri de investiţii, care sunt serios sprijinite întotdeauna la nivel politic şi logistic.

Numeroşi securişti neîncadraţi în structurile serviciilor de informaţii, în aparatul central sau teritorial al guvernului sau pe liste de candidaţi la alegeri, constituie o forţă de elită care se ocupă de falimentarea întreprinderilor de stat, prin contracte de aprovizionare şi desfacere supraevaluate, operaţiuni de import-export de anvergură (trafic de ţigări, arme, droguri, carne vie şi altele) şi controlul asupra restructurărilor şi privatizărilor (adică vinderea întreprinderilor cu tot cu salariaţi, materii prime şi produse agenţilor arabi şi de alte naţionalităţi; vezi cazul IPRS-Băneasa şi altele) care constituie puntea de legătură  între SRI şi clasa politică. Ulterior, după ce s-au îmbogăţit prin contrabanda de stat şi jefuirea statului român, aceşti securişti au devenit la rândul lor senatori, deputaţi, miniştri, ori candidează la preşedinţia României.

Acest articol este un fragment din cartea Dezvăluiri uluitoare despre modul în care este afectată România de gigantica conspiraţie internaţională a Noii Ordini Mondiale
Citiţi aici o prezentare a acestei cărţi…

Citiţi şi alte fragmente din această carte-document de o valoare excepţională:

Serviciile secrete, loviturile de stat şi atentatele
OTV şi şcoala de yoga MISA atacate din umbră de Francmasonerie prin intermediul serviciilor secrete

mai 2006
yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More