Propagandă reptiliană pe străzile Bucureştiului

de Mihaela Gheorghiu

În ultimele zile Bucureştiului a fost invadat de o mulţime de afişe publicitare, în care apar doi monştri hidoşi, îmbrăcaţi într-un fel de costume de astronaut. Aceştia sunt fotografiaţi în faţa clădirii Ateneului şi ţin o pancartă pe care scrie:”Vrem. Ajutăm. Aici să ascultăm problemele tale”. Afişele respective se găsesc, deloc întâmplător, în toate zonele frecventate de un mare număr de oameni: în staţiile de autobuz şi de metrou, în vecinătatea universităţilor, în pieţele şi pe bulevardele din centrul Bucureştiului. Trecătorii se opresc şi citesc nedumeriţi sloganul ţipător de pe afiş: „Omenirea are nevoie de EI”. Apoi pleacă mai departe fără să înţeleagă nimic. O bătrână îşi face cruce speriindu-se de hidoşenii.  Un grup gălăgios de tineri vociferează: „Cool! E cu extratereştri!”. Oare câţi din cei care îl văd îi înţeleg semnficaţia?

Omenirea NU are nevoie de “EI”!

În colţul de jos al afişului citim: “Dovezi că au mai ajutat Pământul ai zilnic pe Discovery Channel. Urmăreşte emisiunile care le sunt dedicate”. Să fie vorba despre o reclamă la o serie de emisiuni având ca subiect extratereştrii? Sau e de fapt o reclamă chiar pentru extratereştrii „reptilieni”? Cineva se străduieşte foarte mult să îi convingă pe oameni că extratereştrii de tipul celor din afiş ajută omenirea să evolueze. Spre ce? Se vede peste tot în jur. Din cauza “ajutorului” lor, ceea ce este bun, frumos, armonios, spiritual pe această planetă este permanent ameninţat de războaie, violenţe, crime, droguri, teroare, manipulare şi minciună. Din cauza lor, fiinţele umane, care prin natura lor aspiră să evolueze spiritual, sunt continuu deturnate şi împiedicate prin toate ororile posibile să avanseze pe acest drum. În schimb, li se oferă tot felul de tentaţii şi capcane karmice, alături de “proteze” tehnologice care ameninţă acum chiar echilibrul Terrei.

În spatele acestei campanii desfăşurate sub masca unui nevinovat joc televizat se ascunde un program de sensibilizare a oamenilor pentru a accepta mai uşor ideea că REPTILIENII sunt nişte extratereştrii buni şi extrem de utili. Campania nu se desfăşoară doar în România ci şi în Anglia, Franţa, Germania, Italia, Spania, Rusia, Danemarca, Norvegia, Suedia şi Polonia.
 
“Omenirea are nevoie de ajutor” este pretextul sub care, susţin realizatorii programului, se vizează înregistrarea unei melodii cântată de patru “staruri extraterestre”. Publicul este invitat – nici mai mult nici mai puţin – să îşi transforme prietenii în extratereştri, pe motiv că toţi oamenii ar fi extratereştri. Numele şi înfăţişarea lor spun totul: Clive Salamandră şi Pyrhus Inimă de broască (foto) nu sunt altceva decât REPTILIENI. Cercetătorii domeniului ştiu că aceştia, alături de Micii Cenuşii, sunt una dintre cele mai malefice rase de extratereştri, care de-a lungul mileniilor s-au străduit să controleze omenirea şi să îi împiedice evoluţia spirituală. 
 

Convingerea lor principală, că oamenii le sunt inferiori, se regăseşte în inima acestei campanii. Observaţi spre exemplu în poza alăturată în ce postură este reprezentat omul faţă de extraterestru. El apare în mod intenţionat ca o fiinţă pasivă, perplexă, prostuţă faţă de reptilianul aşezat în prim plan care poartă la gât  pe post de bijuterie un glob pământesc. Mai mult, pe siteul  asociat acestei campanii vizitatorii sunt instigaţi nici mai mult nici mai puţin decât să îşi transforme prietenii în extratereştrii!
 
În superioritatea lor trufaşă REPTILIENII nu pun nici un moment problema crizei spirituale în care se află omenirea şi asta pentru că această criză spirituală este chiar opera lor: “Evoluţia biologică şi progresul tehnic al omenirii ameninţă să stagneze.[…] Cea mai recentă încercare de a ajuta rasa umană a reunit superstarurile pop ale Galaxiei, care au înregistrat un single şi un clip video, subliniind situaţia tehnologică dificilă în care se află rasa umană. Stelele pop ale galaxiei s-au reunit pentru un concert pentru a atrage atenţia publicului asupra stării precare a Pământului şi pentru a ne ajuta să revenim pe drumul spre excelenţă tehnologică.”

“EI” sunt cei mari duşmani ai omenirii

În ultimii ani numărul de cărţi, studii, filme documentare şi mărturii ale unor persoane care s-au întâlnit cu reptilieni a crescut foarte mult.  Este vorba despre mii de astfel de cazuri, izbitor de asemănătoare deşi provin din diferite colţuri ale lumii. Până acum reptilienii au acţionat din umbră. Acum tot mai mulţi oameni s-au convins de existenţa lor şi le cunosc faptele şi metodele. În România chiar s-a constituit în luna iunie 2006 un Front Naţional Anti-reptilian. Pentru a se apăra în faţa acestor tot mai numeroase dezvăluiri, reptilienii apelează acum la alte metode de manipulare. Se străduiesc să mascheze adevărul sufocându-l într-o mare de minciuni menite să le creeze o imagine favorabilă. O veche zicală populară spune că, pentru a păcăli, diavolul vrea să pară înger. Multitudinea de filme cu extratereştrii din ultima vreme face parte din acest demers. Veţi înţelege cel mai bine acest lucru dacă veţi cere unui copil de grădiniţă să deseneze un extraterestru. Imediat o să schiţeze o figură asemănătoare cu ET, personajul din filmul cu acelaşi nume, creat după prototipul Micilor Cenuşii şi apoi o să vă povestească ce drăguţi şi simpatici sunt extratereştrii. Filme precum acesta sau Alien, Războiul stelelor, Ziua indepedenţei, Mario Brothers sau multitudinea de desene animate cu Familia Flintstone şi drăgălaşul ei dinozaur, Ţestoasele mutante Ninja, Omul păianjen sau Batman modelează încă din copilărie minţile oamenilor, astfel încât aceştia să devină receptivi faţă de influenţa reptiliană.
 

În imaginea alăturată vedeţi o reclamă făcută unor jocuri pe computer în Japonia, reclamă în care fiecare om duce în spate o reptilă. Imaginea nu este departe de visele cele mai ascunse ale reptilienilor. Cei care în vechime erau consideraţi demoni devoratori de copii, astăzi au devenit personaje de desene animate „îndrăgite” de copii. Această diferenţă de percepţie ar trebui să ne pună pe gânduri. Reptilienii nu au stat degeaba şi au muncit mult pentru a-i convinge pe oameni că „EI” le sunt de ajutor şi au intenţii benefice.  

Numeroşi clarvăzători sunt capabili să perceapă adevărata înfăţişare a acestor reptilieni şi explică cum este posibil ca aceştia să îşi creeze o aparenţă umană atunci când se află printre noi. Acesta este şi motivul pentru care reptilienii fac tot posibilul ca oamenii să nu îşi dezvolte capacităţile spirituale înnăscute, de exemplu clarviziunea. Imaginaţi-vă cum ar fi dacă toţi oamenii, încă din copilărie, ar fi capabili să perceapă hidoasa formă subtilă pe care o au reptilienii. Acestora le-ar fi imposibil să se mai ascundă şi nimeni nu ar mai cădea în capcana lor.

Tot mai mulţi martori relatează cum sub ochii lor, fiinţe pe care le credeau oameni au căpătat înfăţişarea unei reptile în momente de furie. David Icke relatează de exemplu despre un caz petrecut în SUA: ”Pe 20 iulie 1988 mai mulţi oameni din Bishopville, Carolina de sud au fost terorizaţi de un om şopârlă fără păr, sprâncene şi buze. El avea câte trei degete la fiecare mână, ochii mari ieşiţi din orbite şi roşii. S-au scris cinci articole despre omul şopârlă care au apărut în Los Angeles Times şi Herald Examiner”. Un alt caz este cel al unor prezentatori de televiziune care în timpul unui interviu luat unui important om politic i-au văzut amândoi faţa transformându-se în cea a unei reptile şi apoi revenind la forma ei umană. Şi mai există multe alte mărturii de acest gen.

Dacă adăugăm la toate acestea paginile din istoria Terrei în care se vorbeşte despre zmei, balauri, dragoni, şerpi, monştri care îi terorizau pe pământeni şi le cereau sacrificii umane înţelegem că existenţa reptilienilor este o problemă foarte veche. Străvechile scrieri şi inscripţii sumeriene, egiptene, indiene, mayaşe povestesc sau chiar redau în imagini astfel de fiinţe malefice. Ele seamănă izbitor cu ceea ce descriu martorii de astăzi. Într-un fragment din manuscrisele de la Marea Moartă  se vorbeşte despre „Belial, prinţul întunericului sau regele răului care are o înfăţişare terifiantă ca un şarpe cu faţă de viperă”.

Cercetători ai fenomenului precum dr. Arhtur David Horn, bio-astrofizicianul Fred Hoyle, scriitorul american David Icke, Credo Mutwa vorbesc la unison despre fiinţe cu piele de reptilă şi sânge rece, cu ochi mari ieşiţi din orbite având de multe ori pupilă verticală, cu nas turtit şi gură fără buze, mâini cu patru sau şase degete acoperite de solzi şi o coadă aşa cum întâlnim în descrierea populară a demonilor. Reptilienii sunt descrişi ca fiind foarte avansaţi din punct de vedere tehnologic şi având o minte ascuţită, însă sunt foarte cruzi şi violenţi, lipsiţi de compasiune şi de iubire. Se hrănesc cu energii joase şi le place foarte mult sângele uman, în special cel încărcat de hormonii descărcaţi în timpul unor stări de teroare, frică, durere, suferinţă. Obiceiuri umane cum ar fi vănătoarea sau hrănirea cu carnea unor animale crescute pentru a fi mâncate sunt preluate de la aceşti reptilieni. Ei i-au învăţat pe oameni să trateze animalele aşa cum ei înşişi tratează oamenii. Pentru ei fiinţele umane sunt ceva inferior menit să le servească drept hrană, să le satisfacă poftele inferioare şi să îi slujească. 

De aceea a spune că omenirea are nevoie de ei este sinonim cu a spune că un trup sănătos are nevoie de celule canceroase. Reptilenii sunt în realitate nişte fiinţe parazite, care luptă prin toate mijloacele să îşi menţină „gazdele” într-o stare de pasivitate şi ignoranţă. De aceea ei caută să întreţină stările inferioare precum frica, furia, ura, invidia, învinovăţirea, ignoranţa, plăcerile şi ataşamentele inferioare. Cu cât oamenii vor căuta să intre în rezonanţă cu stări armonioase, benefice, elevate, să manifeste iubire, compasiune, fericire, astfel de entităţi joase nu îşi vor mai găsi focare de rezonanţă pe Pământ şi astfel odată cu ele vor dispărea toate nenorocirile şi suferinţele pe care le aduc. 

Bibliografie:

1. David Icke – The biggest secret
2. Arthur David Horn – Humanity’s extraterrestrial origins, ET influences on human kind biological and cultural evolution
3. John Bathhurst Deane -The worship of the serpent
4. John Rhodes – The human reptilian connection
5. Cathy o Brien mark Phillips – Trance formation of America
6. Andrew Collins  – From the ashes of angels the forbidden legacy of a fallen race
7. David Icke – Revelations of a Mother Goddess (video)
8. http://www.reptoids.com/
9. http://www.reptilianagenda.com
10. http://www.thewatcherfiles.com/exposing_reptilians.htm

yogaesoteric
27 octombrie 2006

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More