În România există porţi către lumea cea tainică a Shambalei

de Monica Dascălu

De ce să mergeţi până în Tibet pentru a căuta ceea ce deja acolo nu mai există? Occidentul a proiectat vreo trei secole asupra Tibetului toate năzuinţele sale către o lume spirituală tainică şi ascunsă, ferită de griji şi pericole. Pentru yoghinii occidentali, Tibetul exercită o fascinaţie greu de egalat. Realitatea Tibetului este cu totul alta. Acum, cel puţin, Tibetul este o ţară complet devastată din punct de vedere spiritual. În schimb, în întreaga lume există nenumărate focare spirituale, unele latente, altele încă vii, unele chiar foarte intense, care ne pot pune în legătură cu tărâmul cel tainic al înţelepţilor, Shambala. În România există multe astfel de focare active, care sunt veritabile porţi permanent deschise, care ne permit să translatăm în lumea Shambalei şi să intrăm în stare de comuniune profundă cu această lume.


Comuniunea noastră cu lumea Shambalei se poate realiza în diferite forme. Într-o stare de comuniune spirituală telepatică, preponderent afectivă sau mentală, vom simţi apariţia unor stări speciale sau a unor idei inspirate de tărâmul cel tainic al Shambalei; este posibil să nu se manifeste percepţii astrale clare (imagini, sunete etc), dar intensitatea trăirilor profund pozitive care apar atunci, precum şi remanenţa lor, ne vor convinge în timp că este vorba de fenomene autentice. Putem reuşi de asemenea proiecţii astrale în care să ne proiectăm cu toate simţurile sau măcar o parte dintre ele, astfel încât să percepem şi imagini, sunete, mirosuri, arome sau atingeri din Shambala. Trebuie să fim foarte lucizi şi să urmărim în timp să ne obiectivăm şi să ne confirmăm aceste percepţii, conform informaţiilor spirituale pe care le avem sau consultând un instructor yoga.

Proiecţia în timp (în trecut, în acest caz) este de fapt o proiecţie în memoria magnetică universală, AKASHA, acolo unde sunt înregistrate fidel absolut toate evenimentele care au avut loc vreodată pe planeta noastră (şi în întreg universul). Vă puteţi imagina AKASHA ca pe nişte imense arhive celeste. Pentru a avea acces în AKASHA este esenţială dinamizarea centrului de forţă vishuddha chakra. Ne ajută de asemenea foarte mult, pentru a selecta cu precizie destinaţia proiecţiilor noastre în timp, dinamizarea foarte intensă a lui ajna chakra. Atunci când ne aflăm într-un anumit loc cu o încărcătură spirituală specială, ne ajută foarte mult faptul de a atinge cu mâna stângă vestigiile istorice care există acolo (o piatră, o coloană, o statuie).

Sarmisegetuza

În complexul de la Sarmisegetuza, cel mai încărcat loc din punctul de vedere al rezonanţei cu Shambala este chiar „Soarele de andezit” sau discul solar. În zonă se remarcă o încărcare vitală cu totul şi cu totul excepţională, evidenţiată şi de dimensiunea mult peste medie a arborilor şi a vegetaţiei din jurul sanctuarului dacic. Acesta este un loc extraordinar pentru a realiza proiecţii în timp, mai ales dacă nu avem idei preconcepute în ceea ce priveşte tradiţia spirituală dacică – pentru că adevărata tradiţie care a înflorit pe aceste meleaguri este cu mult mai veche decât datele vehiculate de istoria convenţională.

„Am simţit foarte clar că deasupra discului de piatră era un tub ascendent luminos pe care eu l-am perceput atunci precum o poartă care se deschide. Şi acolo, în interiorul acelui tub, erau valabile cu totul alt fel de legi ale timpului şi ale spaţiului, totul era complet diferit de tot ceea ce ştiam sau am simţit eu vreodată. Mi se părea atunci evident faptul că pot să ajung oricând doresc, imediat, în Shambala, mi se părea că pot întinde mâna şi să ating acea lume, că pot vorbi cu fiinţele care trăiesc acolo. Mă simţeam invincibil şi nemuritor, una cu pământul şi cu stelele”. (Horia, 45 ani)

„De câte ori ajung la sanctuarul de la Sarmisegetuza am sentimentul că aş vrea să rămân acolo pentru totdeauna şi că aş putea rămâne mereu acolo, căci acolo este tot ceea ce îmi doresc. Ceea ce simt mai ales este o nevoie organică de-a dreptul covârşitoare de a atinge discul solar, de a mă lipi de el, de a mă întinde de exemplu pe acest disc. Atunci am certitudinea că sunt pe de o parte în deplină siguranţă şi pe de altă parte că sunt conectată la un fel de baterie vitală care mă încarcă cu forţa vieţii. De asemenea, atunci eu vorbesc în inima mea în mod tainic cu Regele Shambalei şi pentru mine acest dialog este dincolo de orice îndoială. De oricâte ori vreau să intru în stare de comuniune tainică cu Regele Lumii din Shambala, pentru mine este suficient să evoc foarte intens momentele în care ating piatra acelui disc de la Sarmisegetuza”. (Andreia, 26 ani)

Sfinxul din Bucegi

Un alt focar tainic de putere care ne permite să intrăm în rezonanţă cu Shambala este Sfinxul din Bucegi, chiar corpul de piatră al Sfinxului şi mai ales „capul” său. Deşi se consideră în general că acesta este numai o stâncă modelată într-un mod mai special de ploaie, zăpezi şi vânt de-a lungul a milioane de ani, Sfinxul din Bucegi este totuşi învăluit în mister. Roca din vârful Sfinxului este foarte diferită de rocile existente în zonă şi, se spune, este similară cu cea din care este făcut Sfinxul din Egipt. Dacă vom realiza în această zonă proiecţii în trecutul îndepărtat vom putea pătrunde cu uşurinţă într-o perioadă fascinantă a miturilor, în Vârsta de Aur a umanităţii, de unde răzbat până la noi ecourile unei sacralităţi dincolo de cuvinte. Pe atunci oamenii erau asemenea zeilor şi nu erau deloc limitaţi la existenţa în această lume fizică.

„Totul părea să vină către mine precum o cascadă luminoasă care pornea de undeva din negura timpului. Mă simţeam eu însumi precum un fel de stea, o fiinţă gigantică dilatată în cosmos, trăind undeva în sfera marilor adevăruri universale (în planul cauzal, n.n.). Şi Sfinxul era precum un Mare Spirit aflat undeva în inima lumii. Aveam sentimentul foarte clar al lucrurilor măreţe care s-au petrecut acolo, al fiinţelor de lumină care au trăit pe aceste meleaguri. Totul era sub semnul luminii, sub semnul Soarelui şi al înţelepciunii. Acest Mare Spirit al Sfinxului din Bucegi părea în mod covârşitor pentru mine a fi undeva înafara timpului şi mult deasupra noastră. Părea a fi protectorul nostru al tuturor şi părintele nostru.” (Mihai, 35 ani)

„Era ger şi se stârnise o furtună de zăpadă; ne-am aşezat într-un fel de cerc, eram patru prieteni pe care un imbold dincolo de puterea noastră de înţelegere ne îndemnase să mergem atunci la Sfinx să medităm. Imediat s-a creat între noi un fel de vortex de energie foarte puternic care parcă radia căldură, şi acea energie ne-a propulsat cu forţă într-o lume a liniştii şi armoniei, într-o lume unde era foarte multă lumină şi frumuseţe, aveam senzaţia unei bunătăţi şi bucurii divine care pluteau în aer şi am ştiut fără nici un dubiu că suntem în Shambala. Interesant a fost faptul că eram împreună cu toţii şi acolo, în Shambala, şi ne-am îndreptat împreună către un fel de templu minunat şi fastuos unde ne-a întâmpinat Regele Lumii şi ne-a numit „Cavaleri” ai lui. Nu am reuşit să îi vedem chipul, dar eram siguri că este chiar el, Regele Shambalei, şi că el era cel care ne-a chemat acolo la Sfinx pentru a putea mai uşor să intrăm în legătură cu el.” (Daniel, 30 ani)

Vârful Omu

Conexiunea acestui loc special cu lumea Shambalei este directă, prin simbolismul de centru, axă a lumii sau buric al pământului care este asociat în tradiţia românească acestui loc cu totul extraordinar.

„Vedeam parcă în faţa mea, în ceaţă, un şir de oameni tineri şi frumoşi îmbrăcaţi în alb. Ei păreau a aparţine unei tradiţii imemoriale, sau poate unei alte lumi. I-am urmat cu toată fiinţa mea şi am simţit că păşesc în miracol, undeva într-o lume a ritualurilor şi spiritualităţii, într-o lume a Soarelui şi a Luminii. Apăruse de undeva de nicăieri Soarele şi era foarte aproape de mine; încercând să îl privesc am realizat că de fapt acolo între Soare şi mine era de fapt o prezenţă plină de putere şi orbitor de luminoasă. Poate că de fapt era acea prezenţă cea pe care eu o asociam cu Soarele. Fiinţa aceea mi-a spus că este Regele Shambalei. Mi-a spus că va veni curând o vreme când şi Pământul va deveni un loc sacru, va deveni un tărâm al luminii. Ceea ce am simţit atunci şi mi-a rămas apoi cel mai intens în amintire este senzaţia de purificare intensă a inimii şi a minţii. Parcă aveam un fel de cristal în cap şi un fel de foc în inimă.” (Maria, 32 ani)

Peştera Ialomiţei

Un alt loc sacru al tradiţiei sprirituale dacice străvechi. Legendele asociază mari mistere cu această peşteră, se spune că aici aveau loc iniţierile dacice şi unii cred că aceasta era peştera lui Zamolxe. Chiar şi printre călugării care locuiesc acolo la schit în ultimii ani circulă poveşti despre pasaje tainice prin care se poate trece direct în Shambala, lumea nevăzută a înţelepţilor…

„Eram un grup destul de mare şi am meditat în întuneric perfect. La început acest lucru era inconfortabil, dar cu timpul am început să percep întunericul ca pe ceva viu, cald şi chiar uşor luminos. Am început să mă simt din ce în ce mai sigur pe mine şi protejat. Sinţeam că acel întuneric este un fel de barieră din ce în ce mai fragilă între mine şi alte lumi. Mi-am dorit atunci foarte intens, din tot sufletul, să translatez în lumea Shambalei. Lăuntric, a fost ca un fel de aruncare, ca şi cum m-am aruncat cu pieptul înainte pentru a sparge acea barieră subtilă. Am simţit imediat cum ea s-a rupt şi apoi instantaneu am fost catapultat într-o lume plină de lumină şi culoare. Am certitudinea că aceasta a fost o proiecţie autentică în lumea Shambalei, pentru că ulterior am avut posibilitatea să experimentez foarte mult în diferite circumstanţe proiecţii astrale în Shambala.” (Bogdan, 25 ani)

Lângă Peştera Ialomiţei mai există o mică peşteră unde mai mulţi yoghini au mers să realizeze meditaţii, în special urmărind comuniunea cu lumea Shambalei.

„Am fost să medităm în această peşteră împreună cu un grup de prieteni, trei dintre noi eram înăuntru şi meditam, iar ceilalţi doi erau la intrarea peşterii şi se odihneau. La un moment dat am început să auzim voci – toţi cei trei care eram în peşteră şi meditam am avut aceleaşi percepţii cu o acureteţe şi similitudine uluitoare pentru noi. Se auzeau deci tot felul de voci în special bărbăteşti, ca şi cum erau mai mulţi oameni ştrânşi la o adunare. Vocile se auzeau din ce în ce mai aproape, noi la început am crezut chiar că era cineva la intrarea peşterii şi apoi că au intrat în peşteră, dar colegii noştri de afară ne-au asigurat de faptul că nu fusese nimeni şi că ei au menţinut o linişte perfectă. Ne-am dat seama apoi că nu înţelegem limba în care vorbesc acei oameni, deşi ne părea foarte familiară. Apoi s-a făcut brusc linişte şi apoi la un moment dat a început un fel de ritual însoţit de incantaţii care practic ne-au indus la toţi o stare de transă pentru câteva ore. Eram siguri, nu ştiam de ce, că e vorba de un ritual pentru pacea pe Pământ(…) În noaptea aceea am dormit cu toţii la gura peşterii şi am avut vise extraordinar de frumoase, în care se făcea că hoinăream prin lumea Shambalei.” (Cristina, 30 ani)

Insula Şerpilor

Este un loc privilegiat unde, se spune, a existat un templu închinat lui Apollo pe care însă ruşii l-au demontat piatră cu piatră şi au transportat bucăţile la Moscova în secolul XIX şi astfel vestigiile au dispărut complet. Insula Şerpilor sau Insula Albă este strâns legată de tradiţia Shambalei şi, din acest punct de vedere, faptul că administraţia Constantinescu a cedat în mod absurd această insulă Ucrainei este cel puţin bizar. Deşi acum acolo nu mai este nimic, probabil memoria vremurilor trecute ne va descoperi multe taine atunci când va fi din nou permis să se viziteze această insulă.
 

Histria

Cetatea de pe malul mării unde s-a dezvoltat în antichitate o tradiţie înfloritoare… şi aceasta, ca şi cea de la Sarmisegetuza, mult anterioară istoriei oficial recunoscute. Şi foarte diferită de ceea ce se învaţă la şcoală la istorie. Faptul că aici a existat o tradiţie spirituală puternică şi autentică este uşor resimţit în meditaţii, iar rezonanţa cu lumea Shambalei este şi acum vie.

„Atunci când ne-am apropiat de Histria, pe şoseaua spre Constanţa, am remarcat cu încântare tot felul de manifestări luminoase de excepţie pe cer. Raze care se conturau într-un mod mirific, curcubee, explozii de culori. Deşi nu intenţionam deloc să vizităm Histria, am simţit că toate aceste manifestări erau un semn special pentru noi. Aşa că ne-am dus până la ruinele cetăţii. Acolo, într-o stare de contemplare profundă, am simţit cum cerurile se deschid pentru noi. Spontan, am început să facem meditaţie de comuniune cu lumea Shambalei. Am simţit foarte clar răspunsul plin de graţie al Regelui Lumii şi în momentul în care am deschis ochii ne-a încântat sufletele un nou curcubeu. Am interpretat acest curcubeu ca pe un semn divin, ca pe acea punte care leagă lumea fizică de lumile nevăzute. A fost un moment extraordinar de frumos, de neuitat.” (Alin, 40 ani)

Citiţi şi:
Porţi către Shambala, tărâmul tainic al înţelepţilor
Arhitectura iniţiatică- Egiptul antic şi descoperirea centrilor de forţă

yogaesoteric
noiembrie 2007

Also available in: Français