Camere ascunse spionează comportamentul pasagerilor din avion

 
de George Preda


Un nou sistem de tip Big Brother se află în teste pentru a fi implementat în avioanele europene, cu scopul de a-i identifica pe “potenţialii terorişti”.

Proiectul „Uniunii Europene pentru Siguranţa Zborurilor în Viitorul Mediu European” (SAFEE) prevede instalarea de camere video, nu mai mari decât suprafaţa unei unghii, pe spătarele scaunelor avioanelor. Acestea vor înregistra fiecare tresărire, clipire, expresie facială sau mişcare a pasagerilor, după care vor trimite informaţiile într-un computer, care va analiza datele şi va verifica profilul psihologic al fiecărei persoane.

În plus, scaunele vor fi dotate şi cu sisteme audio, capabile să înregistreze conversaţiile dintre aceştia, până la cele mai mici şoapte. Motivul? Oamenii de ştiinţă de la SAFEE pretind că teroriştii (asimilaţi de regulă unor musulmani) au obiceiul să se roage în şoaptă înainte de atac şi că mişcările faciale infinitezimale le trădează nervozitatea.

Sistemul s-a comportat foarte bine la testele realizate în ianuarie 2008, când a fost simulată prezenţa unui pasager terorist într-un zbor Airbus A380, spun cei care l-au construit. „Era o persoană care se tot mişca, mergea deseori spre zona care dă spre cabina piloţilor şi prezenta toate combinaţiile de semne, care sugerează o ameninţare,” a declarat James Ferryman de la University of Reading, Marea Britanie, unul dintre autorii sistemului.

Tot el dă asigurări că se poate face distincţia dintre semnalele false, generate de frica de zbor sau stres şi semnalele cu potenţial terorist. În ultima categorie intră: clipitul des, mişcările rapide ale ochilor, umezirea frecventă a buzelor, transpiraţia excesivă, atingerea frecventă a feţei, nasului sau a urechilor.

Dezvoltarea acestui sistem, care sub pretextul combaterii terorismului este de fapt un nou instrument de supraveghere a populaţiei, costă 25 de milioane de lire, bani ce ar fi putut fi utilizaţi într-un mod mult mai eficient.

Citiţi şi:
S-a dat liber la supravegheat şi ascultat populaţia! 
Microfoane Big Brother ar putea fi conectate la camerele de luat vederi de pe stradă

yogaesoteric
15 iulie 2008

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More