Simpla apelare a Ghidului spiritual îl face pe acesta prezent pentru aspirant

de Justina Cojan

Citiţi aici articolul anterior:

Transfigurarea existenţei aspirantului prin relaţia sa cu Ghidul spiritual

Ghidul spiritual ne călăuzeşte prin forţa spiritului său spre adâncul esenţei noastre unde există mereu şi ne aşteaptă să-l descoperim, ca într-o revenire acasă, spiritul etern al Creatorului. Pentru darurile pe care ni le oferă, Ghidul spiritual ne este un prieten spiritual şi totodată un părinte grijuliu care nu ne mai poate părăsi şi spre care ne putem îndrepta ori de câte ori avem nevoie. Între fiinţa noastră şi Ghidul nostru spiritual nu mai există distanţe indiferent de ce natură ar fi ele, iar întâlnirile cu el se vor petrece deopotrivă atât în planul fizic cât şi în planurile subtile.
 
Este esenţial, aş putea spune, ca fiecare aspirant autentic să-şi răspundă cu toată sinceritatea la o întrebare, şi anume, aceea dacă este capabil să urmeze sfaturile Ghidului spiritual la modul absolut. Înainte de a cere un sfat Ghidului spiritual, trebuie să fim convinşi de faptul că vom fi în stare să-l acceptăm şi să-l urmăm în mod total şi necondiţionat.

Este absolut necesar să înţelegem că relaţia Ghid spiritual-aspirant este fundamentată pe o legătură ce transcende orice altă legătură interumană cunoscută: părinte-copil, soţ-soţie, legătură de prietenie, colegialitate etc. Această relaţie se bazează în principal pe aceea că Ghidul spiritual ne inspiră credinţă, devotament, disciplină, înţelegere profundă şi iluminare prin iubire. În acest sens, aspirantul trebuie să fie înzestrat cu capacitatea de a înţelege ceea ce transmite Ghidul spiritual.

Aspirantul trebuie să fi pornit în căutarea Adevărului încă înainte de aflarea Ghidului spiritual. El trebuie să fie convins de necesitatea unei vieţi spirituale trăită în Adevăr. Această convingere creează premizele accederii pe o cale spirituală şi întâlnirea cu Ghidul spiritual. Din acest moment al întâlnirii, menţinându-şi ferm deschiderea pentru spiritualitate, oricât ar fi o fiinţă umană de imperfectă şi oricâte defecte ar manifesta, oricâte obstacole îi vor putea apărea în faţa evoluţiei spirituale, toate vor fi depăşite cu ajutorul Ghidului spiritual. Ceea ce trebuie să ne însoţească mereu, să ne caracterizeze ca aspiranţi, este perseverenţa (cheie a succesului) şi exerciţiul practicat mereu; împreună, acestea ne vor apropia de perfecţiunea Ghidului nostru spiritual (pe maestru îl face exerciţiul).

După ceea ce simţim în preajma Ghidului spiritual ne dăm seama dacă el este sau nu Ghidul nostru spiritual. Un om cu adevărat spiritual ştie că Dumnezeu este omniprezent şi omniscient. Astfel, Dumnezeu îl aduce pe aspirant în contact cu Ghidul spiritual personal. Efortul personal într-o formă sau alta este absolut necesar până la deplina realizare a Sinelui. Ghidul spiritual nu va munci în locul nostru, El ne va arăta ceea ce ni se potriveşte cel mai bine la un anumit moment dat pentru a evolua spiritual. Adeseori, lăsând să se manifeste delăsarea, unii dintre noi mai „cochetează“ cu faptul, indubitabil, cum că orice izbândă este de fapt Graţia lui Dumnezeu. Este adevărat, şi în baza acestui adevăr să lăsăm manifestarea Graţiei lui Dumnezeu în grija Ghidului nostru spiritual.

Ramakrishna spune că există două tipuri de oameni perfect realizaţi spiritual în această lume, şi anume:
– cei care au atins Adevărul şi trăiesc în această fericire fără a o face cunoscută;
– cei care nu pot păstra bucuria realizării Ultime doar pentru ei şi o dăruiesc şi celorlalţi pentru a o cunoaşte şi a se bucura la rândul lor de Adevărul Ultim.

Cel de al doilea tip de Ghid spiritual este cel mai adesea întâlnit pe o cale spirituală a cărei învăţătură, de regulă, acesta o fundamentează. Modul şi măsura în care realizează aceasta îi diferenţiază esenţial pe Ghizii Spirituali. Ştiind aceasta vom căuta să vedem care este „valoarea” Ghidului nostru spiritual pentru a putea aprecia calitatea relaţiei ce se stabileşte şi a percepe mai uşor modalitatea prin care el ne conduce la Adevărul Ultim.

În textul spiritual KULARNAVA TANTRA, fără a fi exhaustiv, sunt expuse şase categorii de Ghizi spirituali a căror descriere ne poate ajuta în aprecierea sinceră şi deschisă a Ghidul nostru spiritual. Cea de a şasea categorie este cea a Ghizilor spirituali BHODAKA, care îi impulsionează şi îi ajută în mod nemijlocit pe aspiranţi. Mai mult, potrivit gradului de pregătire lăuntrică a aspirantului, aceştia vor experimenta stări simultan empatice şi telepatice exemplificate prin trezirea în propria fiinţă a energiei KUNDALINI. Aceşti Ghizi spirituali reuşesc prin transmiterea unei energii superioare să transfere în universul lăuntric al aspirantului, pregătit să o primească, propria lor trăire. Valoarea acestor Ghizi spirituali este dată de faptul că transferând în universul lăuntric al aspirantului, trezit şi deschis, într-un mod paranormal, propria lor realizare spirituală, energizează fiinţa aspirantului cu propria lor lumină spirituală. În funcţie de gradul de pregătire lăuntrică, aspirantul va putea fi ajutat de Ghidul spiritual BHODAKA să trăiască într-un mod intim şi inefabil aceeaşi stare pe care Ghidul spiritual şi-o induce şi o transmite totodată la orice distanţă. Aceasta se petrece ori de câte ori acest Ghid spiritual realizează aşa numitele exemplificări spirituale. Noi nu numai că beneficiem de acestea ca de nişte daruri spirituale deosebite oferite celor deschişi să le primească, celor perseverenţi în practica spirituală, dar fiecare dintre noi le poate aprecia adevărul şi valoarea incontestabilă. Astfel, prin punerea la dispoziţie a acestor exemplificări spirituale, putem realiza aceleaşi meditaţii în afara orelor şi a zilelor în care realizează aceasta Ghidul nostru spiritual. Vom putea astfel să comparăm trăirile prin experienţă proprie, la reluarea individuală a exemplificărilor, cu stările dobândite în timpul exemplificărilor susţinute de Ghidul nostru spiritual. Vom putea astfel savura, spiritual vorbind, ori de câte ori dorim, beneficiile unor astfel de exemplificări prin intermediul câmpului tainic spiritual specific iniţiat şi susţinut de Ghidul nostru spiritual.

Fiecare aspirant îşi va putea recunoaşte Ghidul său spiritual doar în baza cunoaşterii dobândite prin practica sa spirituală. Această recunoaştere nu se poate realiza la modul profund făcând tot felul de evaluări mentale sau împrumutând lămuriri din „istoria” evolutivă a altora, ci doar prin experienţă proprie. Mai mult, fiecare poate aprofunda, prin experienţă proprie, dimensiunile universului comuniunii lăuntrice cu Ghidul spiritual BHODAKA. Doar Ghizii spirituali BHODAKA reuşesc să facă aceste daruri spirituale, şi aceasta atât în universul manifestat cât şi în universurile subtile.

„Treceam printr-o perioadă în care grijile de tot felul mă copleşeau. Aveam nevoie disperată de un ajutor, de un sprijin. Eram atât de copleşită încât uitasem şi de şansa de a mai cere ceva cuiva. Disperarea mea «credincioasă» m-a dus, la ceas de odihnă, într-o minunată lume de vis unde m-am întâlnit ca din întâmplare cu Ghidul meu spiritual Grieg. De cum l-am «văzut» cuvintele nerostite a multe rugăminţi s-au îndreptat puzderie spre el. «Vino să te îmbrăţişez!» mi-a «spus»şi m-a cuprins de după umeri, dizolvându-mă într-o clipă în acel univers de vis. Nu aveam dimensiune şi eram nemărginită, nu exista nimic şi exista totul, mă percepeam deopotrivă reflectată în exteriorul fără margini şi eu cea care mă reflectam eram nemărginită.
Când am revenit în realitatea manifestată eram liniştită iar problemele care mă asaltau cu ceva timp în urma le simţeam aproape ca pe nişte prieteni dragi cu care trebuia să vorbesc, cu care trebuia să mă înţeleg. Trăiam o dulce nelămurire indusă de starea de împăcare cu grijile mele nenumărate. Nu am spus nimănui nimic. Acum aveam forţa necesară de a le lua pe toate la rând şi, mai mult, certitudinea că, într-o minunată armonie, acestea toate se vor rezolva. Au trecut câteva zile şi iubitul meu, care este şi un bun tălmăcitor de «vise» a primit o scrisoare de la Grieg care se întindea pe câteva pagini. Eu stăteam liniştită într-o ASANA iar el citea în tăcere şi cu atenţie scrisoarea. La un moment dat mi-a spus: «Fii atentă! Scrie aici ceva care nu are nicio legătură cu răspunsul cuprins în scrisoare. Te rog totodată să o îmbrăţişezi pe Margareta din partea mea.» Instantaneu m-a cuprins nemărginirea din vis. Mintea mea a cuprins misterul lui «totodată» şi s-a relaxat într-o inefabilă reverie tandră şi dulce. Glumind năstruşnic l-am întrebat: «Ei! şi acum nu faci ceea ce ţi-a spus Grieg!?»«Ai răbdare să mă pregătesc puţin», mi-a spus parcă emoţionat de misiunea ce o avea de îndeplinit. După aproximativ o oră, poate două, oricum eu nu mai percepeam timpul deoarece păstram nealterată starea dobândită la citirea rugăminţii pe care trebuia să o îndeplinească, i-am auzit ca prin vis vocea: «Gata, sunt pregătit. Vino să te îmbrăţişez!» Ne-am ridicat solemn în picioare şi m-a cuprins în braţe real, practic, palpabil la fel ca în «visul» meu nemărginit. Starea din «vis» mi-a cuprins întreaga fiinţă. Acum simţeam fizic universul nemărginit, mă vedeam pe mine cuprinzându-l, eram chiar Eu cea adevărată.”

Repetarea în realitatea manifestată a gestului de tandreţe divină oferit de Grieg în plan subtil a fost un dar primit a doua oară. Numai el trebuie să fii ca să poţi oferi aceleaşi daruri în mai multe universuri. Noi trebuie doar să fim treziţi şi prezenţi pentru a le primi.

Ghizii spirituali BHODAKA reuşesc aceasta prin practica gradată şi perseverentă a sistemului YOGA străvechi GUPTA MAHA SIDDHA YOGA. Sunt extrem de puţine şcoli spirituale în universul manifestat în cadrul cărora se află un astfel de Ghid spiritual. Doar aceştia au capacitatea de a transfera lumina cea tainică a cunoaşterii spirituale în fiinţa spirituală a aspirantului, conducându-l plin de dragoste la revelarea esenţei sale Ultime.

Prezenţa Ghidului spiritual în conştiinţa noastră, în orice moment al existenţei, ne rafinează structurile subtile iar noi vom putea simţi în mod indubitabil beneficiile existenţei acestei prezenţe în tot ceea ce ni se petrece. Dacă Ghidul nostru spiritual este mereu şi cu adevărat în inima noastră, o simplă apelare a lui cu ardoare şi credinţă, în orice situaţie ne-am afla, îl va face prezent pentru a ne dărui cu compasiune infinită ajutorul.

„Eram disperată. Trebuia să mă prezint la procuratură pentru a da declaraţii despre legătura pe care o am cu ceea ce reprezintă mai de preţ pentru mine în această viaţă: Ghidul meu spiritual şi şcoala noastră de YOGA. Spre ruşinea mea, disperarea îmi paraliza până şi orice intenţie de a aplica tehnicile cunoscute din învăţătura primită. Oricât mă străduiam, teama de necunoscut mă confisca total. Timpul trecea nemilos şi îmi anula orice şansă de a mă salva singură din marasmul fricii care devenea organică. Nu mai credeam nici măcar în sfetnicia ultimei nopţi din faţa confruntării. M-am cufundat în somnul nopţii ca într-o unică salvare. Spun salvare deoarece aceasta a fost cu adevărat. Undeva, mereu prezent, în planul astral, Grieg mă aştepta «cuminte» şi răbdător să vin, parcă, la o întâlnire stabilită de el cu Graţie nemărginită. «Spune-mi ce să fac!» l-am întrebat cu o disperare a cărei dimensiune am simţit-o ca fiind totală şi fără de margini. Eram însăşi disperarea, eram doar disperare. M-a privit liniştit şi mi-a spus: «Îmbraţişează-mă aşa cum numai tu ştii să mă îmbrăţişezi». Răspunsul lui m-a lăsat fără replică, am simţit că nu se adresase eu-lui cu care mă identificam. Desigur nu vorbise cu mine, era prea calm şi apoi eu nu ştiam exact cum să-l îmbrăţişez. Disperarea se sublimase într-o nedumerire de o aceeaşi cuprindere. M-am trezit în realitatea manifestată. Mai puţin împovărată, eram totuşi tăcută deoarece nu aveam clară soluţia salvatoare. Refuzam zgomotele din jur pentru a nu-mi tulbura tăcerea în care existam şi în care nu mai încăpea nimic. Deoarece atitudinea mea nu putea să treacă neobservată, aici intervine tălmăcitorul meu grijuliu de «vise». Întrebată ce am «visat» m-am desprins greu din tăcere şi i-am spus ceea ce Grieg îmi spusese în «vis»: «îmbraţişează-mă aşa cum numai tu ştii să mă îmbrăţişezi». Dar este minunat, mi-a spus. Aceasta este salvarea. Mesajul este foarte clar. Acolo unde vei merge, să-l ţii în braţe pe Dumnezeu şi nimic rău nu ţi se va putea petrece. Şi aşa a fost.“

Această apropiere de Ghidul spiritual, în indiferent care plan, este uşurată de existenţa în memoria discipolului a chipului Ghidului spiritual sau de prezenţa în permanenţă în imediata apropiere a unei fotografii care să-l reprezinte. Aceasta deoarece, mai mult decât apare privirii obişnuite, Ghidul spiritual are grijă să transmită discipolului, cu fiecare fotografie, o anumită stare spre care acesta tinde sau îşi doreşte să o experimenteze la un moment dat, şi pe care o va putea dobândi astfel mai lesne.

„La evenimentele din martie 2004 persoanele care acţionau la noi în casă adunau cu mare satisfacţie pozele lui Grieg, bucuroşi pentru că aveau «probe». Când au ajuns aproximativ la un număr de 50 de fotografii, de toate dimensiunile, au renunţat; erau prea multe şi le-a pierit subit entuziasmul. Că aveam poze cu Ghidul nostru spiritual Grieg  ştiam, dar că erau aşa de multe şi mereu în locurile cele mai ascunse a rămas un mister chiar şi pentru noi, mister pe care nu l-am desluşit nici până astăzi. Parcă răsăreau în calea celor care le căutau ca într-un joc ghiduş întreţinut de CINEVA care avea un rafinat simţ al umorului.“

În funcţie de nivelul de conştiinţă manifestat la un anumit moment dat, în funcţie de ceea ce am putut experimenta şi dobândi prin cunoaştere existenţială, putem percepe valoarea spirituală a Ghidului nostru spiritual. Aceasta în măsura în care prin practică perseverentă şi comuniune la nivel subtil şi profund cu Ghidul nostru spiritual am putut realiza faptul că el manifestă un grad înalt de perfecţiune într-una sau în mai multe din tehnicile oferite. A-l percepe pe Ghidul nostru spiritual ca pe un yoghin avansat având o înaltă realizare spirituală ţine de nivelul de evoluţie atins în urma practicii perseverente de către fiecare dintre noi. Astfel, Ghidul meu spiritual Grieg este cel care a realizat în propria fiinţă ABSOLUTUL şi a fundamentat o şcoală spirituală având la bază, printre altele, mai multe sisteme YOGA cunoscută ca YOGA integrală.

Progresul obţinut pe calea spirituală este indubitabil atunci când, existând într-o relaţie autentică cu Ghidul spiritual, inima şi fiinţa noastră au dobândit o stare plenară de puritate sau aşa cum spune Grieg: „Atunci când ea apreciază şi chiar simte că oamenii care sunt consideraţi aproape în unanimitate buni de către ceilalţi îi apar şi ei ca fiind buni şi ea trăieşte din plin această stare mai ales prin intermediul sufletului.”

Atunci, ca aspiranţi autentici, vom putea înţelege mesajul profund transmis de Grieg prin următoarele gânduri, care trebuie să ne definească ca şi atitudini spirituale:
„Nu numi niciodată rău tot ceea ce oamenii în ignoranţa şi limitarea lor numesc rău. Trebuie să respingi totdeauna numai ceea ce Dumnezeu respinge. Nu numi niciodată bine tot ceea ce oamenii în ignoranţa şi limitarea lor numesc bine. Acceptă totdeauna numai ceea ce Dumnezeu acceptă;
–    Totul este pur doar pentru acela care este pur.“

Fiecare dintre noi vom putea aprecia cu sinceritate modul în care întreaga existenţă este transfigurată prin practica noastră spirituală, meditând cu înţelepciune la ceea ce Grieg ne spune în următorul mesaj: „Întregul MACROCOSMOS este întotdeauna pentru fiecare dintre noi întocmai ca o gigantică şi misterioasă oglindă. Modul în care noi reflectăm la un moment dat lumea arată cu exactitate starea preponderentă în care ne aflăm atunci. Nu trebuie să uităm niciodată că, dacă pomul se cunoaşte după roade, iar omul se cunoaşte după fapte, la rândul său yoghinul se cunoaşte după stările predominante bune sau rele care apar în universul său lăuntric.”

Citiţi şi:
Gânduri inspiratoare cu privire la relaţia Ghid Spiritual – aspirant
Chemarea divină ne face să căutăm, mai devreme sau mai târziu, o Cale spirituală şi un Ghid spiritual

yogaesoteric
octombrie 2008

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More