Bancuri pentru fiecare zi!

 

Motto: „Dintre toate zilele noastre, cea mai irosită este aceea în care n-am râs” – Nicholas Chamfort 
 

 
 





Istoria medicinei:
2000 i.Hr. – Ia şi mănâncă rădăcina asta .
1000 d.Hr. – Rădăcina asta e păgână, mai bine spune rugăciunea asta.
1850 d.Hr. – Rugăciunea e superstiţie, mai bine bea poţiunea asta.
1940 d.Hr. – Poţiunea asta e făcută din untură de şarpe, mai bine ia pastila asta.
1985 d.Hr. – Pastila asta nu e eficientă, mai bine ia antibioticul ăsta.
2000 d.Hr. – Antibioticul e artificial. Ia şi mănâncă rădăcina asta…

La examen un student ia un bilet – nu ştie. Ia altul – iarăşi nu ştie. Al treilea – de asemenea… Şi aşa al patrulea, al cincilea… Profesorul îl opreşte şi îi dă notă „5”. Ceilalţi studenţi se revoltă:
– Pentru ce?
– Cum pentru ce? După cum căuta, înseamnă că ştie ceva.

Pe marginea drumului doi oameni lucrează inr-un mod straniu: primul sapă o groapă, iar al doilea o astupa şi tot aşa înainte. Se apropie de ei un domn şi îi întreabă :
– Ce faceţi, domnilor?! foarte mirat, unde primeşte răspuns:
– Noi sădim ne facem datoria-de a sădi pomi, eu sap groapa, celălalt o astupă, iar cel ce pune copacii are azi zi liberă!!!!!

Ion creşte într-un oraş mic şi-apoi se mută la Bucureşti pentru a urma facultatea de drept. Decide să se mute înapoi în oraşul natal şi să îşi deschidă propriul birou de avocatură, însă afacerile îi merg cam greu la început. Într-o zi, vede un om apropiindu-se de uşa biroului. Fiind primul sau client doreşte să îi facă impresie bună. Când acesta ajunge la uşă, Ion ridică rapid receptorul telefonului şi începe, făcându-I semn cu mâna să intre:
– Nu. În nici un caz. Spune-le idioţilor că nu mă voi opri până nu primesc un miliard despăgubire. Da. La tribunal am şedinţă mâine. Spune-i procurorului general că am timp să mă întâlnesc cu el numai săptămâna viitoare cândva.
Şi continuă aşa pentru vreo cinci minute. Omul aşteaptă cu răbdare până Ion termină. Acesta pune jos receptorul şi se întoarce către noul venit.
– Îmi pare rău că v-am făcut să aşteptaţi. Sunt foarte ocupat. Cu ce vă pot ajuta?
Omul răspunde:
– Sunt de la Romtelecom. Am venit să vă instalez telefonul…

Vine Ion acasă de la oraş, şi zice către Maria, hotărât:
– Marie, stinge lumina, trage jaluzelele, şi în pat iute.
– Mă, Ioane, da’ mai am de lucru.
– Dac-am zis, am zis.
Vede Maria că n’are încotro, se conformează.
Se pune şi Ion în pat, trage plapuma peste ei, şi zice:
– No, acum Marie, să-ţi arăt ce ceas cu fosfor mi-am cumpărat.

Într-un spital pshihiatric, doctorul face o vizită. Toţi se agită, doar unul era liniştit. Doctorul se duce şi-l întrebă:
– Ce faci?
– Scriu o scrisoare.
– Cui?
– Mie.
– Cum, ţie?!
– Da, mie.
– Şi ce scrie în ea?
– Nu ştiu, că mâine o primesc.

Se face un sondaj internaţional de opinie pentru a se află cine sunt cei mai buni din lume pentru a păstra secretul de serviciu.
O americancă este prima care îşi spune părerea:
– Soţul meu ştie unde lucrez, dar nu ştie cu ce mă ocup. Iar eu nu ştiu nici unde lucrează şi nici cu ce se ocupa. Eu nu duc acasă hârtii de la serviciu şi nici el nu aduce acasă hârtii de la serviciu.
Japonezului spune:
– Eu şi soţia mea lucrăm în acelaşi birou, dar eu nu ştiu cu ce se ocupă şi nici ea nu ştie cu ce mă ocup.
În sfârşit vine şi rândul românului:
– Eu lucrez singur în birou. Nu ştiu cu ce mă ocup. Dar nici nu mă interesează!

Pe patul de moarte
Un scoţian pe patul de moarte:
– Mamă, eşti aici?
Mama:
– Da, fiule, sunt aici!
– Nevastă eşti aici?
Nevasta:
– Da, bărbate, sunt aici!
– Copii, sunteţi aici?
Copiii:
– Da, tată, suntem aici!
– Toată lumea e aici?
– Da, mai, toţi suntem aici!
– Atunci de ce e lumina aprinsă la bucătărie?

Două vecine se întâlnesc într-o dimineaţă.
– Ce-i cu tine, dragă, eşti bolnavă?
– Nu, de ce întrebi?
– Am văzut azi-dimineaţă doctorul ieşind din apartamentul tău.
– Şi ce ? De la tine au ieşit trei soldaţi. Te-am întrebat eu dacă a izbucnit războiul?

Miezul nopţii. Un beţiv se leagănă din gard în gard, când e oprit de un poliţist.
– Vă rog frumos, actele dv. şi să-mi spuneţi unde mergeţi!
Beţivul se uită lung şi răspunde:
– Mă duc la o conferinţă despre efectele nocive ale alcoolului şi despre riscul beţivilor de a deveni rataţi.
Poliţistul se uită la el fix şi întreabă:
– La ora asta? Cine ţine o conferinţă despre aşa ceva la miezul nopţii?
– Nevastă-mea şi, mai mult ca sigur, şi soacră-mea.



Ştiaţi că …

– În parlamentul britanic, care numără 650 de membri, sunt doar 400 de locuri iar cine întârzie trebuie să stea în picioare?
– Un melc poate dormi trei ani?
– Greutatea tuturor furnicilor de pe Terra este mai mare decât greutatea tuturor oamenilor?
– Crocodilul nou-născut este de trei ori mai mare decat oul din care a ieşit?
– Urşii polari sunt stângaci?

 

Statistici amuzante şi complet nefolositoare

  • Ai mai multe şanse să fii lovit de fulger decât să câştigi marele premiu la loto.
  • 21% dintre oameni îşi fac patul în fiecare zi. 5% nu îl fac niciodată.
  • 13% dintre adulţi au petrecut cel puţin o noapte în închisoare.
  • 85% dintre femei poartă o mărime nepotrivită a sutienului.
  • 82% dintre oameni cred în viaţă de după moarte. 45% cred în stafii.
  • 10% au schimbat cel puţin o dată eticheta unui produs pentru a plăti mai puţin.
  • 22% dintre mesele servite la restaurant conţin şi cartofi prăjiţi.
  • 9% dintre femei şi 8% dintre bărbaţi au cel puţin o operaţie estetică.
  • 33% dintre femei mint în legătură cu greutatea.
  • 10% spun că au văzut o fantomă.
  • Una din două persoane se spală pe mâini după ce a mers la toaletă.
  • Un adult de peste 50 de ani a petrecut în medie 5 ani stând la cozi.
  • Mai puţin de 10% ştiu mai mult de două limbi străine.
  • 53% îşi citesc horoscopul regulat.
  • 40% se căsătoresc cu prima iubire.
  • Cele mai multe certuri în familie sunt legate de bani.
  • Unul din cinci bărbaţi se aşează în genunchi când îşi cere în căsătorie iubita.
  • 4 din 5 persoane cântă în maşină.
  • 56% dintre bărbaţi au făcut amor la birou.
  • Una din trei persoane au avut o relaţie extraconjugală.
  • Femeile clipesc de două ori mai des decât bărbaţii.
  • China are mai mulţi vorbitori de limba engleză decât SUA.
  • Poşeta unei femei cântăreşte în medie între 1,5 şi 2,5 kilograme.
  • Şansele de a muri într-un accident aviatic sunt mai mici decât şansele de a muri lovit de un măgar.

Pastile de umor

  • Toate generalizările sunt false… inclusiv aceasta.
  • Împrumută bani de la un pesimist. Nu se aşteaptă să i-i dai înapoi.
  • Moartea este ereditară.
  • Nu fi de neînlocuit. Dacă nu poţi fi înlocuit, atunci nu o să fii niciodată promovat.
  • Experienţa este ceva ce obţii abia atunci când nu mai ai nevoie de ea.
  • Puţine femei îşi dezvăluie vârsta reală. Puţini bărbaţii se comportă adecvat vârstei reale.
  • Cel ce râde la urmă, este mai încet la minte.
  • Cine crede în telekinezie, să îmi ridice mâna.
  • Mi-am făcut un test de inteligenţă şi rezultatele au fost negative.
  • Înainte eram mereu indecis. Acum nu mai sunt aşa sigur.
  • Dacă păpuşă Barbie e aşa populară, de ce trebuie să îi cumpărăm prieteni?
  • Dacă ai impresia că nu îi pasă nimănui dacă mai trăieşti, încearcă să nu plăteşti câteva rate la bancă.
  • Multitasking înseamnă să faci mai multe lucruri prost în acelaşi timp!
  • Puritanism: teama că cineva, undeva s-ar putea să fie fericit.
  • Zâmbeşte! E al doilea cel mai frumos lucru pe care îl poţi face cu buzele.
  • Unii beau din fântâna cunoaşterii. Alţii fac gargara.
  • Cel mai scurt drum dintre două puncte este mereu în construcţie.
  • Există trei tipuri de oameni: cei care pot să numere şi cei care nu pot.
  • Dacă furi idei de la o persoană, se numeşte plagiat. Dacă furi idei de la mai multe persoane se numeşte cercetare.
  • De ce abreviere este un cuvânt atât de lung?
  • Femeile care vor să fie egalele bărbaţilor nu sunt ambiţioase.
  • M-am rugat la Dumnezeu să îmi dea o bicicletă, dar am aflat că Dumnezeu nu îţi pune în traistă. Aşa că am furat o bicicletă şi m-am rugat pentru iertare.
  • Femeile nu vor fi niciodată egale bărbaţilor până când nu vor putea să se simtă sexy în ciuda cheliei şi burţii.
  • Dumnezeu sigur iubeşte proştii. Altfel nu ar fi creat atât de mulţi.
  • Trăim într-o societate în care pizza ajunge mai repede decât poliţia.
  • Un bărbat îndrăgostit nu este complet până nu se însoară. După aia e terminat.
  • Ştii că lumea s-a întors pe dos când cel mai bun rapper este alb, cel mai bun jucător de golf este negru şi cel mai înalt baschetbalist din NBA este chinez.
  • Un nou studiu guvernamental finanţat prin fonduri europene şi desfăşurat pe o perioadă de 10 ani a concluzionat că trei sferturi din populaţia României înseamnă 75% din populaţie.
  • Intenţionez să trăiesc veşnic. Până acum sunt în grafic.
  • Psihiatrul mi-a zis că sunt nebun. I-am zis că am nevoie şi de o a doua opinie. Mi-a zis că sunt şi urât.
  • Banca este locul de unde poţi să împrumuţi bani dacă demonstrezi că nu ai nevoie de ei.

Era odată un tânăr care vroia să devină cel mai mare scriitor. Când i s-a cerut să definească „cel mai mare”, a spus:
– Vreau să scriu chestii pe care să le citească toată lumea, chestii la care lumea să reacţioneze emoţional, lucruri care să-i facă să strige, să plângă, să urle, să se zbată şi să se frământe ore.. zile…!
Acum lucrează pentru Microsoft şi scrie mesajele de eroare.

O manichiuristă foarte frumoasă făcea manichiura unui tip într-o frizerie.
– Ce zici de o întâlnire când termini lucrul? întreabă tipul.
– Nu pot, spuse ea. Sunt măritată.
– Sună-l pe soţul tău şi spune-i că te duci să vizitezi o prietenă bolnavă!
– De ce nu-i spui chiar tu? E cel care te bărbiereşte!

 - Ţi-am spus de o mie de ori, strigă regizorul la actriţa care părea cam plictisită, interpretezi rolul unei femei părăsite, pricepi? Ia gândeşte-te, te-a părăsit brusc iubitul. Ce faci?
– Îmi găsesc altul.

– Soţul tău e în continuare gelos fără motiv?
– Nu.
– Nu mai e gelos?
– Ba da. Dar acum are motiv.

Se duce Gigi Becali la pescuit cu lanseta de platină, fir de mătase şi ac de diamant. După câteva momente, surpriză de proporţii! Prinde un peştişor de aur: „Ştii sunt peştişorul ala de aur cu 3 dorinţe..” La care Gigi: „Bine fie, ce vrei?”
 

 
 
Examenul final de filozofie:
– Este aceasta o întrebare?
– Doar dacă acesta este un răspuns!
 

 
Un chimist intră într-o farmacie şi întreabă:
– Aveţi acid acetilsalcilic?
– Adică aspirină?
– Of, niciodată nu-mi amintesc cuvântul ăsta!
 

 
Doi calculatorişti împătimiţi vorbesc pe mess:
– Ai văzut? Ninge afară!
– Dă un link să văd şi eu.
 

 
La tribunal, judecatorul:
– Şi vreti să susţineţi că atunci aţi crezut că portmoneul găsit vă aparţine?
– Portmoneul nu, dar bancnotele îmi păreau cunoscute…
 

 
Judecătorul la proces:
– Fiind vinovat de bigamie, eşti condamnat la zece ani închisoare. Dar, de ce râzi?
Acuzatul:
– Mi-era teamă că mă achitaţi!

 

Anunţ la mica publicitate:
– Caut un sponsor pentru publicarea cărţii „Cum am devenit miliardar”.

Englezii se hotărăsc să intre cu totul în rândul ţărilor europene şi să modifice codul rutier pentru a circula şi ei pe dreapta. Dar nu prea ştiu cum să abordeze problema, aşa că îi roagă pe francezi să îi ajute.
Răspunsul francezilor:
– E prea complicat, după atâţia ani de mers cu maşinile pe stânga, să convingi oamenii să meargă pe dreapta. Duceţi-vă la nemţi, că ei sunt cei mai ordonaţi.
Răspunsul nemţilor:
– Aici nu e vorba de o chestie simplă, asta e reformă în toată regula. Vă sfătuim să cereţi aportul românilor, că în ultimul timp ei s-au specializat în reforme.
Răspunsul românilor:
– Este vorba de o schimbare mult prea mare ca să poată fi făcută brusc! Vă propunem o reformă în trepte; pentru început, în primele 6 luni, să circule doar camioanele pe partea dreapta!

Doi patroni stau la o bere şi vorbesc d-ale lor.
– Măi, zice unul, ţie cum îţi merge?
– Prost tare, zice-al doilea, da’ ţie?
– Prost, prost, e criminală situaţia!
– Frate, dar tu mai dai salarii la angajaţi?
– Nuuu! de vreo trei luni. Dar tu le mai dai?
– Nici vorbă, de prin octombrie; dar ai tăi mai vin la muncă?
– M-am mirat şi eu dar vin în fiecare dimineaţă, semnează condica, muncesc. Dar ai tăi?
– Şi-ai mei vin!
Stau ei şi se gândesc şi după câteva minute, unul dintre ei zice:
– Măi, ce-ar fi sa le punem o taxă la intrare?!

Vine limuzina să-l ia pe Papă de la aeroport. şoferul ia bagajele şi le pune în portbagaj. Papa aşteptă şi nu se urcă….
– Sfinţia Ta, vă rog să poftiţi.
– Ştii fiule, pe mine nu mă lasă niciodată nimeni să conduc maşina… Lasă-mă de data asta tu, te rog.
– Sfinţia ta, e imposibil. Mi-aş pierde slujba.
– Te rog, şi să ştii că sunt extrem de generos…
Şoferul până la urmă cedează. Papa la volan. 120 Km la oră.
Şoferul:
– Sfinţia Ta, vă rog, puţin mai uşor, ne prinde poliţia.
Papa nimic. 160 Km la oră. În spate apare maşina poliţiei.
Poliţistul le face semn să oprească. Papa lasă geamul în jos. Poliţistul rămâne cu gura căscată… Se întoarce la maşină. Ia staţia:
– Sunt 1435. Dă-mi-l pe şefu…
– Care-i treaba, bă?
– Şefu, nu ştiu ce să fac. Am prins pe cineva cu 160 la oră.
– Arde-l.
– Nu cred că pot, e tare.
– Cine e, primaru?
– Nuu, mai important.
– Un guvernator, senator ceva?
– Şefu, e mai tare!
– Cine?
– Cred că-i Dumenzeu că Papa-i conduce maşina.

La un interviu pentru angajare:
– Câţi ani aţi stat la ultimul loc de muncă?
– Aproape 20.
– Şi de ce aţi plecat?
– M-au graţiat…

Un lucrător îi spune şefului:
– Dacă nu-mi adăugaţi 100$ la salariu, o să le spun tuturor că mi-aţi adăugat 200$.

Un proprietar de Trabant în magazinul de piese auto:
– Pentru Trabantul meu aş dori două ştergătoare de parbriz.
La care vânzătorul:
– Este în ordine. Găsesc că e un schimb cinstit…

La recepţia unui hotel sunt afişate cotele zăpezii: Buşteni 17 cm, Clăbucet 21 cm, Postăvarul 28 cm. Intră o tipă, citeşte, merge la recepţioner şi întreabă:
– Care este camera domnului Postăvarul?

– Alo?
– Da!
– Institutul internaţional de astrofizică, spectroscopie nucleară, prospecţiuni intergalactice, studiul quasarilor şi determinarea universurilor ciclice cu structura toroidală?
– Da, noi suntem!
– Cu Gogu de la cazane, vă rog.

Un bărbat avea febră mare, aşa că soţia l-a dus la doctor. După o consultaţie, acesta a spus:
– Doamnă, soţul dumneavoastră are nevoie de odihnă. Vă scriu nişte somnifere.
– Bine, domnule doctor. Şi când trebuie să i le dau?
– Dar nu sunt pentru el, sunt pentru dumneavoastră!

Toţi elevii scriu cu asiduitate la lucrarea „Ce aş face dacă aş fi patron?”. Unul singur stă cu mâinile la piept şi meditează.
– Marinescule, tu nu scrii?
– Nu, domnule profesor, aştept să-mi vină secretara.

– Dumneata într-adevăr ai 114 ani, moşulică?
– Exact!
– Şi ce ai făcut de ai ajuns la o vârstă aşa de înaintată?
– Am avut răbdare!

În junglă Tarzan se întâlneşte cu un şoricel.  
– Ce mic eşti şi totuşi ai nişte mustăţi aşa mari!, îi spune Tarzan.
– Da’ tu vorbeşti? Nu vezi ce mare eşti şi încă mai porţi scutec!

Două blonde stau de vorba:
– Dacă ar veni un extraterestru la tine, te-ai întâlni, ai ieşi cu el?
– Nu… nu cred în relaţiile la distanţă!
– Dar tu?
– Doar dacă ar avea o navă spaţiala decapotabilă!

O ambulanţă goneşte pe străzi şi la o intersecţie răstoarnă şi accidentează un pieton. Şoferul coboară imediat, ridică victima, o instalează pe targă şi continuă drumul spre spital. La un moment dat, se întoarce zâmbind spre accidentat şi îi spune:
– Ce noroc formidabil aţi avut că treceam pe aici!

Gheorghe cu ghiozdanu-n spate mergea spre casă. Pe drum apare o căruţă, era Vasile, un vecin:
– Hai băi Gheorghe urcă, te duc eu acasa!
După ce merg ei ce merg, Vasile îi spune:
– Băi Gheorghe  lasă ghiozdanu ăla jos din spinare!
La care Gheorghe:
– Lasă băi să-i fie mai uşor la cal!

Cinci chirurgi discută despre care pacienţi sunt cei mai buni de operat. Primul chirurg zice: „Îmi place să am contabili pe masa mea de operaţii, pentru ca atunci când îi tai, totul înăuntru este numărat.” Al doilea spune: „Mda, dar să-i vezi pe electricieni! Totul în interiorul lor este codificat pe culori.” Al treilea chirurg spune: „Nu, eu sunt convins că bibliotecarii sunt cei mai buni; totul în ei este în ordine alfabetică.” Intervine şi al patrulea chirurg: „Ştiti, mie îmi plac muncitorii din construcţii… aştia întotdeauna înteleg când îţi mai rămane câte ceva în plus la sfârşit şi când lucrarea durează mai mult decât ai spus că va dura la început.” Însă al cincilea chirurg le-a închis gura la toţi: „Greşiti total. Politicienii sunt cei mai uşor de operat. Nu au sânge în vene, nu au inimă, nu au coloană vertebrală, iar capul şi fundul sunt interschimbabile.”

Apel telefonic la o agenţie de fotomodele din capitală. O voce piţigăiată spune:
– Alo! Agenţia de fotomodele Superstar?
– Da.
– Aş vrea să ştiu… Cât plătiţi pentru o şedinţă foto?
– De plătit, plătim foarte bine, dar suntem şi foarte exigenţi. Primim doar fotomodelele care se încadrează în măsurile 90-60-90.
– O, din punctual acesta de vedere vă asigur că nu vor fi niciun fel de probleme. La mine coincide întru totul: şi înălţimea, şi vârsa, şi greutatea.

Georgiana nu putea să-şi dea seama de ce e atât de populară.
– Să fie oare părul meu strălucitor? îşi întreabă o prietenă.
– Nu.
– Să fie oare silueta mea atrăgătoare?
– Nu.
– Atunci cedez…
– Asta e!

2009… Criza Financiară Mondială… În SUA firma Ford a concediat 1.000 angajaţi… În Franţa firma Renault a concediat 2.000 angajaţi… În Germania firma VolksWagen a concediat 3.000 angajaţi… În Japonia, pentru a se alinia politicii mondiale, firma Toyota a scos din priză 4.000 de roboţi.

Două blonde:
– Aseară am făcut un test de sarcină.
– Vai! Şi au fost grele întrebările?

Sâmbătă dimineaţă m-am trezit devreme, m-am îmbrăcat în linişte, mi-am pregătit un pachet cu mâncare pentru prânz, am luat câinele, am mers apoi tiptil până în garaj şi am ataşat barca la Jeep şi am pornit la drum. Spre disperarea mea, la ieşirea din garaj am observat că afară era o vijelie de nedescris, ploaie amestecată cu fulgi de zăpadă, vântul sufla cu peste 95km/h. Am revenit cu maşina în garaj şi am pornit radioul. La ştiri se anunţa că vremea se va înrăutăţi în continuu. M-am întors în casă. M-am dezbrăcat înapoi în linişte şi m-am strecurat în pat lângă soţia mea şoptindu-i la ureche:
– E o vreme îngrozitoare afară.
Ea a răspuns somnoroasă:
– Îţi vine să crezi… soţul meu s-a dus la pescuit pe o vreme ca asta!?

Pilotul unui avion către turnul de control:
– Mă aflu la 700 km de pământ, la 1300 de m deasupra apei şi mi se termină combustibilul. Aştept instrucţiuni.
Turnul de control către pilot:
– Repetă după noi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri….”

Cineva suna la uşă. Bărbatul deschide.
Moartea se află în faţa lui şi îi spune:
– Am venit după viaţa ta!
Bărbatul se întoarce şi-o strigă pe nevastă-sa:
– Viaţa mea! Pe tine te caută!

Soţul ajunge acasă la 5 dimineaţa. Nevasta:
– Unde ai fost, Superman?
– Păi, să vezi, am fost cu niste clienţi în oraş…
– Şi ai stat cu ei până la 5 dimineaţa, Superman?
– Păi, da, am reuşit să obţin un contract şi…
– Şi după aia ce ai mai făcut, Superman?
– Păi, am fost să bem ceva la un bar…
– Şi pe urmă, Superman?
– Păi, am fost la un bar de streaptease, aşa au vrut clienţii, dar a fost foarte urât şi plicticos. Dar de ce imi tot zici „Superman”?
– Păi doar Superman îşi mai poartă chiloţii peste pantaloni!

Departe, într-o pădure, o broscuţă ţestoasă încerca să se caţere într-un copac… După ore întregi de chin, a ajuns în vârf, a sărit în aer fluturându-şi picioruşele din faţă şi s-a prăbuşit la pămant. După ce şi-a revenit, s-a căţărat din nou cătinel în copac, a sărit şi s-a prăbuşit din nou. În timp ce ţestoasa încerca şi încerca din nou, două păsari stăteau pe o ramură şi-i urmăreau eforturile disperate. În cele din urmă, pasărea femelă i-a ciripit perechii sale:
– Dragă, cred că a sosit momentul să-i spunem că e adoptată!

O pereche de proaspăt căsătoriţi ajung seara la hotel. Când se cazează în apartamentul nupţial, recepţionistul îi întreabă politicos:
– La ce ora doriţi să vă trezim dimineaţă?
Tinerii, fără să se gândească:
– La 1, la 3 şi la 5!

Nasterile sunt de trei tipuri: 1) spontane – când nevasta naşte la o lună după căsătorie; 2) tardive – când naşte nevasta la doi ani de la moartea soţului; 3) extrauterine – cand naşte servitoarea.

Domnule doctor, am nevoie de ajutorul dumneavoastră. Am încercat tot felul de medicamente, dar tot n-am rămas gravidă!
– Staţi s-o luăm metodic! Poate e o chestiune de ereditate. Mama dumneavoastră a avut copii?

Ardeleanul se duce la doctor deoarece tusea foarte tare. Doctorul îl consultă şi îl întreabă cu o voce gravă:
– Fumaţi?
Ardeleanul, după câteva momente de ezitare, răspunde:
– Mai bine aş bea ceva.

Pe o stradă din Scoţia, are loc un accident rutier. Un turist iese de pe carosabil şi dă cu maşina într-un pom. Omul se târăşte afară din maşină şi rămâne întins în iarbă. Un scoţian trece prin apropiere. Se duce la accidentat şi întreabă:
– Sunteţi asigurat ?
– Da, răspunde acesta cu greu.
– Aveţi o asigurare şi pentru persoanele aflate în maşină?
– Daaaaa ……….
– Aveţi ceva împotrivă dacă îmi răvăşesc puţin hainele şi mă întind lângă dumneavoastră?

În mijlocul deşertului un om cânta dumnezeieşte din vioară. Un leu se apropie şi dă târcoale violonistului şi se aşează la câţiva paşi de el mişcându-şi capul în ritmul muzicii. Mai vin doi lei şi se aşează şi ei lângă violonist. După încă ceva timp vine un al patrulea leu care îl mănâncă pe interpretul nostru. Pe o cracă în apropiere doi vulturi fac conversaţie:
– Ţi-am spus eu că dacă vine surdul s-a zis cu muzica…

Psihiatrul întreabă:
– Au mai existat în familia dumneavoastră cazuri cu boli mintale?
– Da, acum trei ani sora mea a refuzat să se căsătorească cu un american miliardar…

Un individ cu un câine intră într-un bar. Comandă o bere şi zice:
– Am un câine foarte deştept!
După câteva minute:
– Câinele meu este cel mai inteligent!
Lumea din jur se uita deja urât la el. Paharul s-a umplut de tot când el iar afirmă:
– Câinele meu vorbeşte!
– Dar, bine, omule, ne crezi tâmpiţi?! Cum să vorbească un animal?
– Hai să facem pariu! Voi îmi puneţi o întrebare şi dacă nu răspunde mă scoateţi de aici în şuturi, dar dacă răspunde, faceţi cinste !
– Bine, mă! Ia să vedem!
– Mă animalule, cum se cheama chestia aia din piele cu care ţii calul?!
Câinele se uita în ochii lor şi spune:
– Ham!
– Ăsta a fost un latrat! Şi-l scot în şuturi pe individ afară. Câinele se duce docil după el şi-l întreabă:
– Trebuia să fi spus capastru?

O fetiţă se uita pe gaura cheii în camera părinţilor. La un moment dat exclamă: “Şi când te gândeşti că pe mine vor să mă ducă la psihiatru pentru că-mi sug degetul!”

Un ardelean vine acasă mai devreme de la câmp şi aude zgomote în dormitor. Se duce în fugă şi-şi găseşte nevasta dezbrăcată complet, întinsă pe pat, transpirată şi gâfaind…
– Ce-i mă nevastă, ce ai?
– Am infarct… zice ea.
Ardeleanul da să fugă afară să-l cheme pe doctor, când copilul lui de 4 ani zice:
– Tata, tata, unchiu’ Gheorghe este sub pat în pielea goală…
Ardeleanul fuge înapoi, ridică patura şi-l vede pe Gheorghe sub pat dezbrăcat şi zice:
– Pai bine mă nenorocitule, nevastă-mea moare de inima şi tu umbli ca un bezmetic prin casă în pielea goală de-mi speri copilul…

Două blonde: Prima o întreabă pe cea de-a doua:
– Auzi fată, care crezi tu că e mai departe: Luna sau Londra?
– Da’ proastă mai eşti, fato… vezi tu Londra de aici???

În perioada crizei Guvernul României va asigura slujbe pentru şomeri. Acestea vor fi oficiate de către preoţi, episcopi sau mitropoliţi…

Telefon la măcelarie:
– Alo, aveţi căpăţână de porc?
– Da.
– Şi picioare de porc?
– Şi…
– Urât trebuie să mai arătaţi!

Anunţ: Vă putem ajuta să vă onoraţi datoriile, inclusiv cea conjugală. 

La un salon de tablouri cu vânzare:
– Ce garanţie am că acest tablou e original şi nu este o copie?
– Noi eliberăm garanţie pe trei ani.

 

Cand tata spăla vesela, a fost absorbit de valul de apă, care l-a dus până în baia vecinilor, unde tocmai se îmbăia tanti Vera. Cel puţin, aşa i-a spus tata mamei.

 

Viteza medie de deplasare a soţiei mele prin magazin e de 200$/oră.

 

Fiul (bucuros):
Mămico, azi am făcut o faptă bună! Un nene alerga după tren; eu am dezlegat câinele nostru şi… nenea a ajuns trenul!

 

Soţul revine dintr-o delegaţie şi îşi anunţă soţia că a pierdut verigheta.
Soţia:
– Nu înţeleg cum poţi să pierzi aşa un lucru!
Soţul:
– Tu eşti vinovată. De câte ori ţi-am spus că am o gaură în buzunarul pantalonilor?

 

Ce este soacra?
Soacra este un regizor al scenelor din familie.

 

Plutonierul:
– Ostaş Gavriliţă, poţi să înoţi?
Ostaşul:
– Pot, să trăiţi!
Plutonierul:
– Şi unde ai învăţat să înoţi?
Ostaşul:
– În apă, dom’ plutonier!

 

– Drăguţule, mi-am cumparat pantofi. Uită-te cât sunt de frumoşi, parcă-s două luntrişoare.
– Judecând după preţ, mai degrabă ar fi două şalupe cu petrol…

 

– Soţia mea susţine că e mai bine să consumi legumele crude.
– Nici soţiei mele nu-i place să gătească.

 

– Ia de la mine o bombonică.
– Păi, e produsă în decembrie, iar acum e octombrie…
– O! E din viitor!

 

Către un meteorolog:
– Câţi ani are fiul dumneavoastră?
– Plus cinci.

 

– Chelner, şniţelul vostru are gust a pantof de cameră vechi frecat cu usturoi!
– Doamne fereşte, ce v-a fost dat să mâncaţi în viaţă!?

 

O bătrânică sună la pompieri:
– Pisica mea nu vrea să coboare din copac. Veniţi, vă rog, s-o daţi jos!
– Nu vă faceţi griji. Va sta cât va sta şi va coborî.
– Dar dacă nu coboară şi moare de foame?
– Mătuşică, ai văzut vreodată un schelet de pisică în copac?

 

Un securist rău, un securist bun şi Moş Crăciun intră într-un restaurant. Comandă o masă plină de bucate şi, când să înceapă să mănânce, se stinge lumina. După câteva minute se aprinde, dar masa este goală, bucatele au dispărut.
Cine le-a mâncat?
Securistul rău, pentru că securistul bun şi Moş Crăciun sunt personaje imaginare.

Un pensionar îşi sună fiul:
– Trebuie să-ţi spun că eu şi cu mama ta divorţăm, 45 de ani de mizerie mi-au ajuns!
Fiul răspunde derutat:
– Tată, dar despre ce vorbeşti?
Tatăl continuă:
– De un timp nu ne mai suportăm şi m-am săturat să discut despre acest subiect. Sun-o tu pe sora ta şi spune-i.
Apoi bătrânul închide telefonul.
După ce afla, fiica speriată îşi sună tatăl şi îi spune:
– Nu se poate aşa ceva, mâine venim acasă să discutăm!
Bătrânul închide telefonul şi îi spune soţiei:
– Gata, am aranjat, de Craciun vin sigur, ce le mai spunem să vină şi de Paşti?

Doi naufragiaţi reuşesc cu greu să ajungă pe o insulă pustie.
– Suntem pierduţi!
– Nu-ţi face griji, ne găsesc ei!
– Crezi?
– Sunt sigur! Am datorii de peste un milion de euro!

Un domn se trezeşte şi vede că e cărat pe o targă. Întreabă impacientat:
– Unde mă duceţi ?
– La morgă
– Păi încă nu am murit!
– Încă nu am ajuns…

Bulă, la cabinetul medical al regimentului:
– Dom’ doctor, mă simt foarte rau!
– Unde vă simţiţi rău?
– Să trăiţi, aici în armată…

Anunţ la grădina zoologică:
”Vă rugăm nu speriaţi struţul, podeaua este cimentată.”

Un apel telefonic la o agenţie de turism:
– Organizaţi excursii în Egipt?
– Da, desigur…
– Spuneţi-mi, vă rog, ce staţiuni balneare sunt acolo?
– Sharm-el-Sheick, Hurgada, Taba, Nuveiba…
– Stop…. Nuveiba. Nuveiba e bun!
– Când doriţi să plecaţi, câte persoane?
– A, nu, nu plecăm. Noi doar rezolvam integrame…

Nevasta unui deţinut merge în audienţă la directorul închisorii.
– Domnule director, vă rog să-i daţi bărbatului meu o muncă mai uşoară.
– Dar, doamnă, soţul dumneavoastră lipeşte etichete pe sticle, vi se pare că e greu?
– Nenorocitul, mi-a zis că sapă un tunel…

Doi şoricei, într-o sală de cinematograf, ronţăiau banda unui film.
– Îţi place?, întreabă un şoricel.
– Nu prea, răspunde al doilea. Mai mult mi-a placut cartea!

Soţia începe să plângă prin somn.
– Ce ai draga mea?, o întreabă soţul.
– A murit Nataşa, spune ea.
– Care Nataşa?
– N-o ştii tu… am cunoscut-o în vis.


Un bărbat merge la psihiatru:
– Doctore, soţia mea e infidelă. În fiecare seară merge la barul pescarilor şi agaţă bărbaţi. Chiar mai rău, se culcă cu oricine o întreabă! Înnebunesc! Ce crezi că ar trebui să fac?
Doctorul răspunde:
– Relaxează-te, respiră adânc şi încearcă să te calmezi. Acum spune-mi, unde mai precis e barul acesta?  Un poliţist îl legitimează într-o seară pe un trecător.
– Cum te numeşti?
– Dumitru Constantinescu.
– Ocupaţia?
– Sunt medic primar.
Nedumerit, poliţistul se gândeşte:
– Cum medic primar? Ori e medic, ori e primar. Asta e cam dubios…
– Hai la secţie să vorbim acolo despre această problemă!
– Dar ce-am făcut?
– Gura!
Ajunşi la secţie, poliţistul îi raportează superiorului.
– Şi acum ce fac cu el, dom’ şef?
Superiorul, scărpinându-se la ceafa, îi spune:
– Întreabă-l dacă are facultatea făcută. Dacă are, înseamnă că e medic, dacă nu, înseamnă că e primar.

Un bărbat la volanul unei maşini… e noapte, el e foarte obosit după multe ore de condus. La un moment dat, trage pe dreapta pentru necesarul pui de somn. Nici n-apucă s-aţipească, că-l trezeşte unul:
– Nu vă supăraţi, aveţi un ceas?
Acesta nervos răspunde:
– E 4 jumate! Se bagă iar la somn. După ceva timp, altul îi bate-n geam:
– Nu vă supăraţi, aveţi un ceas?
Şi mai nervos răspunde:
– E 5 fără 10! După care scrie pe o foaie mare: „NU ŞTIU CÂT E CEASUL” şi o lipeşte pe maşina. Un al treilea se opreşte şi îi bate-n geam.
– Tu ce mai vrei mă? întreabă şoferul enervat la culme.
– E 5 şi 10!

Reporter:
– De ce nu scade preţul la carburant proporţional cu evoluţia preţului barilului de petrol?
Oficial Petrom:
– Nu putem scădea preţurile mai mult de atât. Şi asta din cauza nenorociţilor de la Apa Nova, care au mărit preţurile la apa pe care noi o punem în benzină.

Un om căruia îi cam plăcea să bea merge la doctor, acuzând grave dureri de cap. Doctorul îl consultă, după care îi spune:
– Nu pot să pun un diagnostic bolii dumneavoastră. Cred că de vină este alcoolul.
– Nici o problemă, domnule doctor, am să vin când sunteţi treaz.

 Un băieţel îl întreabă pe tatăl lui:
– Tăticule, cât costă să te însori?
Tatăl răspunde:
– Nu ştiu, eu plătesc încă…

El şi ea în pat. Sună telefonul. Ea răspunde. După ce ea se întoarce, el întreabă:
– Cine a fost?
– Soţul.
– Atunci plec.
– Stai liniştit. A zis că mai stă încă o oră, fiindcă a ieşit la o bere cu tine! 

Soţia: E bună ciorba?
Soţul: Ai chef de ceartă?

O blondă ia cina împreună cu soţul ei: „Auzi iubitule, mi-a spus azi un coleg de serviciu un banc cu blonde… am râs de era să cad jos din pat!”  Doi prieteni se întâlnesc dimineaţa, la cafea. Unul din ei are un ochi vânăt. – Ce-ai păţit la ochi? – M-a lovit nevasta. – De ce? – I-am vorbit cu „TU”. – Doamne, iartă-mă, dar ce fel de relaţie aveţi voi în familie de te-a lovit pentru atâta lucru? – Păi aseară, pe când mâncam, mi-a zis: „Ştii, dragă, noi n-am mai făcut dragoste de trei luni”. Şi eu i-am răspuns: „Poate TU…”
 Criza financiară este atât de gravă în acest moment, încât femeile sunt nevoite să se căsătorească din dragoste…

O maşină se loveşte brutal de o căruţă. În urma  accidentului calul şi căruţaşul sunt răniţi destul de grav. Poliţistul vine la  faţa locului şi văzând calul chinuindu-se, într-un acces de milă, îl  împuşcă. Apoi se îndreaptă către căruţaş cu pistolul în mana şi îl  întreabă:
– Şi dumneavoastră sunteţi rănit?
– Nu, nu! Doamne fereşte, aşa de bine nu m-am simţit niciodată!

Un ceh merge la oftalmolog, care îi arată pe tablă literele: C Z W N O S T A X C Z.
– Poţi să citesti asta? îl întreabă doctorul.
– Dacă pot sa citesc? Chiar îl cunosc pe tip!

Copiii stăteau la rând pentru a servi prânzul în cantina unei şcoli gimnaziale catolice. Pe un colţ al mesei era o grămadă mare de mere. Măicuţele lipiseră pe tava cu merele un bilet pe care scria: „Ia doar unul, Dumnezeu te supraveghează”. Puţin mai în faţă, la capătul celalalt al mesei se afla o grămadă mare de prăjituri cu ciocolată. Unul dintre copiii a scris un bilet: „Ia câte vrei, Dumnezeu supraveghează merele”.

                       Doi stau de vorbă:
– Auzi, mă, ce e ăla şah?
– Bă, şahu’ e piesele alea care le băgăm noi în pungă când jucăm table.

O blondă sună la informaţi CFR:
– Cât face trenul rapid de la Iaşi la Bucureşti?
– O secundă…
– Multumesc!
 
 Ce rezultă din încrucisarea unui peştişor auriu cu un rechin? Un peşte care îţi va îndeplini ultimele trei dorinţe…

Doi croitori munceau alături, de o viaţă întreagă, într-un cartier sărac din Londra. Unul dintre ei a întrebat:
– Îţi iei concediu anul asta?
– Nu, a răspuns celălalt, după ce s-a gândit puţin.
Amândoi au tăcut. Ceva mai târziu, cel de-al doilea a spus:
– Mi-am luat concediu anul trecut.
– Ţi-ai luat concediu anul trecut?, s-a mirat primul croitor, care nu-şi amintea ca tovarăşul său să fi lipsit vreodată de la lucru.
– Şi unde ai fost în concediu?
– În India.
– În India?
– Da, am fost la vânătoare de tigri în Bengal.
– La vânătoare de tigri în Bengal? Tu?!
Al doilea dintre ei, cu aerul cel mai calm din lume, a început să povestească.
– Am pornit în zori călare pe un elefant minunat, pe care mi-l împrumutase un prinţ vestit. Înarmat cu patru puşti cu paturile de argint şi însoţit de o întreagă escortă de hăitaşi, am urcat pe un munte. Deodată un tigru uriaş a sărit în faţa elefantului, scoţând răgete înspăimântătoare; era cel mai mare tigru care fusese văzut vreodată în acel ţinut. Elefantul meu, speriat, a dat înapoi, eu am căzut în nişte tufe pline de spini, iar tigrul s-a năpustit asupra mea şi m-a mâncat.
– Te-a mâncat zici?! a întrebat primul croitor, care ascultase totul cu ochii holbaţi de uimire.
– M-a mâncat cu totul, până la ultimul oscior.
– Ce tot înşiri acolo? Nu te-a mâncat niciun tigru, de vreme ce eşti aici, în viaţă!
Atunci, cel de-al doilea croitor, luând acul şi aţa a spus:
– Asta numeşti tu viaţă?

Un tip este arestat şi dus la secţie deoarece vindea oamenilor elixirul nemuririi. La secţie poliţiştii află că individul nu numai că păcăleşte oamenii, dar este şi recidivist, fiind arestat pentru aceeaşi cauză în 1794, 1856, 1928 şi 2002…

La tribunal:
– Ştiţi cât primiţi pentru mărturie mincinoasă?
– Da, un Mercedes.

Într-o noapte, un beţiv se sprijinea de un pod, când peste el a dat un prieten. Cei doi au început să sporovăiască.
– Ce se vede acolo jos? a întrebat beţivul.
– Luna, i-a răspuns amicul.
Beţivul a privit din nou, a scuturat din cap cu neîncredere, după care a spus:
– Hmmm, bine, te cred, dar cum am ajuns eu deasupra ei?!

– Nu ştiu ce să fac cu soţul meu, doctore. Vorbeşte în somn.
– Da, este un lucru neplăcut…
– Neplăcut? Puţin spus! Alaltăieri râdea de el tot Senatul.

– Ce fac peştii când sunt mulţi?
– Bancuri!

Ea: „Dacă eu aş muri, te-ai recăsători?” El: „Nu draga mea, niciodată!” Ea: „De ce, ai ceva împotriva căsătoriei?” El: „A, nu, nu am nimic împotrivă…”Ea: „Şi atunci, de ce să nu te recăsătoreşti?!”El: „Bine, m-aş recăsători… asta doar ca să-ţi fac plăcere!” Ea: „A, deci te-ai recăsători…” (cam tristă) El: „Păi, da…” Ea: „Şi te-ai culca cu ea în patul nostru?” El: „Păi unde ai vrea să mă culc?”Ea: „Şi ai înlocui fotografia mea cu a ei?” El: „Păi, e normal…” Ea: „Şi ar conduce maşina mea?”El: „Nu, că nu ştie să conducă…”  Un înţelept a fost întrebat ce crede în legatură cu realizările tehnologiei moderne. El a răspuns prin următoarea poveste: „Un profesor distrat a întârziat la seminarul pe care trebuia să-l ţină. Dându-şi seama de întârziere, el a sărit într-un taxi şi i-a strigat şoferului: «Grăbeşte-te, grăbeşte-te! Cu viteză maximă!» În timp ce taxiul rula cu o viteză nebună pe şosea, el şi-a dat seama că nu i-a spus şoferului în ce direcţie să o ia. De aceea, i-a strigat acestuia: « -Ştii în ce direcţie te îndrepţi?» « -Nu domnule, dar merg cu viteză maximă!….»”  Un turist se adresează unui ţăran:
– Spune uncheşule, care este cel mai rapid drum spre Bucureşti?
– Sunteţi pe jos sau cu maşina?
– Cu maşina.
– Atunci, după părerea mea, cu maşina…

Un călător ajunge la hanul „Gheorghe şi Balaurul”. Bate la uşă, aceasta se întredeschide şi o figură feminină întreabă:
– Ce vrei?
– As dori să înnoptez la han şi dacă aţi avea şi o farfurie cu mâncare…
– N-avem! Şi i se trânteşte uşa în nas.
Omul bate din nou la uşă şi, când se întredeschide, aceeaşi femeie întreabă:
– Acum ce mai vrei?
– N-aş putea să vorbesc şi cu Gheorghe?

O discuţie între doi copii în camera lor. Băieţelul către fetiţă:
– Ce-i vei cere lui Moş Crăciun anul acesta?
– O păpuşica Barbie. Dar tu ?
– Eu îi voi cere un Tampax.
– Tampax ? Ce e asta ?
– …habar n-am , dar zic ăştia la televizor că dacă-l foloseşti poţi merge la plajă sau la piscina în fiecare zi, să mergi cu bicicletă, să dansezi, să alergi, să faci o mulţime de lucruri… fără ca nimeni să-şi dea seama!

Doi bătrâni stăteau pe o bancă în parc:
– Auzi, o vezi pe tipa aia? Asta moare după mine!
– Zău?! Da de unde ştii?
– Uite ce tinerică e, doar n-o să moară înaintea mea…

Badea Ion ajunge în ultimul moment la gară, numai atât cât să vadă cum îi pleacă trenul de sub nas.
Necăjit, zvârle căciula pe peron şi exclamă cu năduf:
– No, vezi ce-nsamnă să n-ai lucru tău?!

Un beţiv povestea:
– Eeee şi cum mergeam eu liniştit spre casă, deodată simt că cineva mă calcă pe mână!

Dialog la Oficiul pentru Plasarea Forţei de muncă.
– Bună ziua, vreau şi eu un loc de muncă.
– Avem ceva foarte bine plătit, dar e mult de lucru.
– Nu, mulţumesc. Dacă am bani, îi dau pe băutură.
– Atunci, avem un loc în care nu prea aveţi de muncă, dar e prost plătit.
– Nu, pentru că dacă am timp, fac rost de bani şi îi dau pe băutură. Nu aveţi ceva unde să muncesc toata ziua şi să fiu prost plătit ?
– Îmi pare rău, dar nu aveţi studii superioare…

La tribunal.
Soţul: “Intru în casă şi-mi văd femeia în pielea goală pe pat, geamul deschis, mă uit pe geam şi văd pe unul în chiloţi, alergând. Iau noptiera şi arunc după el”.
Soţia: “Era cald. M-am dezbrăcat, am deschis geamul. Văd cum intră soţul meu furios şi fără să zică ceva aruncă cu noptiera prin geam”.
Victima: “Eu sunt sportiv. Alerg în fiecare zi pe acel traseu. Întorc capul şi vad cum zboară o noptieră spre mine…”.
Martorul: “Eu nici nu ştiu ce caut aici!!! Stăteam liniştit în noptieră…”

  Dintr-un turn de pază al unui fort din vestul sălbatic, santinela strigă:
– Domnule căpitan, vin indienii!
– Prieteni sau duşmani? întreabă căpitanul.
– Cred că-s prieteni, că vin împreună!

Un bărbat supărat sună la pompieri ca să raporteze un incendiu în cartier.
Operatorul îl întreabă:
– Cum ajungem acolo?
Bărbatul răspunde:
– Pai nu mai aveţi maşinile alea mari şi roşii?

Soţia unui programator îl trimite la alimentară:
– Dragă, cumpără şi tu un salam şi dacă au şi oua, ia 10.
Se duce acesta la alimentară:
– Daţi-mi vă rog un salam. Dar ouă aveţi?
– Da.
– Atunci daţi-mi 10 salamuri.

La grădiniţă :
– Închipuie-ţi… am găsit acasă sub sofa un prezervativ!
– Nu mai spune! Dar ce este aceea o „sofa”?


Doi ardeleni intră într-un bar. Ion îl întreabă pe Vasile: – No, mă, ce eşti aşa de supărat? – Apăi abia aştept să ajung acasă şi să rup chiloţii muierii. – D-apăi ce ai, mă, cu chiloţii femeii? – Apăi mă, aşa mă strâng că de-abia pot mere cu ei pe stradă.   O mamă îşi dojeneşte fiul: – Aha, deci în Spania nu vrei să te duci, în Italia nu vrei să te duci, fotbal nu ştii să joci… Bine mă, atunci dă la facultate… să ajungem de râsul blocului!    - Mămico, mi-ai spus că îngeraşii au aripi şi pot zbura!
– Desigur, scumpa mea.
– Aseară, când tu nu erai, am auzit cum tata îi spunea bonei „îngeraş”. Ea când o să zboare???
– Mâine dimineaţă scumpo, mâine dimineaţă…  Un bărbat la librărie: Aş dori cartea cu titlul “Superioritatea bărbatului faţă de femeie”.Vânzătoarea: Utopie şi SF-uri la etajul întâi, vă rog.
  
 Angajaţii unei companii multinaţionale sunt întrebaţi ce vor face cu banii din prima de Crăciun. Elveţianul: Din banii de primă îmi cumpăr o barcă. Reporterul: Şi cu restul? Elveţianul: şi cu restul îmi renovez faţada casei. Englezul: Din banii de primă îmi cumpăr o maşină sport. Reporterul: Şi cu restul? Englezul: şi cu restul mă duc într-o excursie în Africa. Românul: Din banii de primă îmi cumpăr un pulover. Reporterul: Şi cu restul? Românul: Restul mi-l dă mama.  yogaesoteric
  

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More