În relaţiile cu fiinţele umane pe care le iubiţi, transfiguraţi-le profund şi fără încetare şi nu vă feriţi să le faceţi complimente

 
de Gregorian Bivolaru

Motto: „Frumuseţea se află în ochii privitorului.“

 

Atunci când ne-am trezit suficient de mult intuiţia şi sensibilitatea, devenim capabili să manifestăm mai mereu o viziune transfiguratoare, care ne permite să descoperim la toate fiinţele umane din jurul nostru calităţi şi înzestrări latente pe care ele le au. O astfel de viziune transfiguratoare are un dublu avantaj:
a) pe de o parte, viziunea noastră transfiguratoare va trezi instantaneu în fiinţa asupra căreia ne focalizăm calităţile şi înzestrările latente pe care ea le are. În cazul în care acele calităţi sunt deja trezite, ele se vor amplifica datorită viziunii noastre intense şi profunde.
b) această viziune a noastră se va repercuta într-un mod minunat în propriul nostru univers lăuntric şi va genera imediat trezirea şi chiar amplificarea în fiinţa noastră a acelor calităţi şi înzestrări admirabile pe care le-am remarcat la celălalt.

Viziunea transfiguratoare trezeşte universul paradisiac din noi

Procedând în felul acesta, vom trezi rapid şi sigur universul paradisiac care există în noi. Totodată aceasta va face să apară în fiinţa noastră o stare inefabilă de fericire, care se va nuanţa în funcţie de ceea ce sesizăm în afara noastră. Dacă, având trezită această viziune, vom aplica transfigurarea, de exemplu atunci când ne plimbăm, efectele ei nu vor întârzia să apară înainte de toate în propriul nostru univers lăuntric. Totodată, în felul acesta îi vom ajuta, chiar dacă ei nu ştiu de unde le vine acest sprijin, pe aceia pe care îi vom transfigura şi admira.

Dacă o vom privi cu atenţia şi transfigurarea necesară, vom constata că aproape fiecare fiinţă umană merită să primească admiraţia, complimentele şi elogiile noastre pentru calităţile deja trezite sau care se află în stare latentă în universul său lăuntric. O astfel de viziune preponderent transfiguratoare ne va îmbogăţi extraordinar de mult.

Transformările care pot să rezulte prin intermediul acestei viziuni transfiguratoare sunt rapide şi considerabile. Este important să reţinem că până şi o fiinţă umană necunoscută merită o astfel de viziune profund transfiguratoare şi plină de admiraţie.

Dacă, aflându-vă în această stare transfiguratoare, îi veţi acorda atenţia pe care o merită fiecărei fiinţe umane cu care vă întâlniţi pe stradă, prietenilor, colegilor de serviciu şi mai ales colegilor împreună cu care frecventaţi aceste cursuri de YOGA, veţi începe să percepeţi, cu siguranţă, din ce în ce mai profund şi mai intens ceva inefabil, frumos, pur şi autentic care există în aproape fiecare fiinţă umană.

Procedând mai mereu în felul acesta, vă veţi da seama că, în afara anumitor excepţii (fiinţe umane foarte rele, vicioase, malefice, la care nu avem ce admira), aproape fiecare fiinţă umană prezintă felurite calităţi şi înzestrări latente, care merită să fie remarcate. În astfel de situaţii, dacă veţi avea suficient curaj şi veţi dori să le ajutaţi să se descopere şi să-şi conştientizeze acele înzestrări latente, veţi putea chiar să vă apropiaţi de ele şi, abordându-le cu simpatie şi sinceritate, dacă le veţi spune câteva cuvinte frumoase, care le elogiază calităţile sau înzestrările latente care există în fiinţa lor, veţi vedea cât este de uşor să obţii un zâmbet cald şi plin de uimire din parte unei fiinţe umane, chiar necunoscute.

Ştiind toate acestea cu privire la puterea tainică, magică a transfigurării, se poate spune că întotdeauna, cu atât mai mult merită complimente, elogii şi o stare intensă de admiraţie şi recunoştinţă fiinţa iubită, pe care am ales-o pentru a o adora, pentru a o iubi, pentru a o face cât mai fericită şi pentru a o extazia. Fiţi siguri că de fiecare dată această viziune profund transfiguratoare, complimentele noastre, starea noastră intensă de admiraţie, elogiile sincere pe care i le vom aduce îi vor umple inima de bucurie şi, pe lângă faptul că o vor încânta, totodată vor impulsiona în ea, prin declanşarea unor procese specifice de rezonanţă, trezirea calităţilor latente sau amplificarea acelora care deja sunt trezite.
 

Cuvintele pline de iubire întăresc legăturile afective dintre cei doi iubiţi

Mai ales bărbaţii au prosteasca prejudecată, care le este comună, că nu trebuie să îşi exprime admiraţia faţă de fiinţa iubită prin elogii şi complimente pentru că după aceea, ea nu le va mai acorda atenţia şi iubirea pe care le merită, toate acele complimente urcându-i-se fiinţei iubite, cum spun ei, la cap. În virtutea aceleiaşi prejudecăţi prosteşti, mulţi bărbaţi nu îndrăznesc decât extrem de rar să spună „Te iubesc“ aceleia cu care se află într-o relaţie aşa-zis amoroasă. Fără îndoială, toate acestea reprezintă grave erori în relaţia de cuplu.

Din nefericire, chiar şi printre yoghini, apropierea intimă care urmează după momentul magic al începutului relaţiei amoroase, atrage după sine, mult prea des, o stranie orbire şi amnezie. Mai ales datorită uzurii şi obişnuinţei, noi uităm să mai subliniem calităţile extraordinare, autentice, înzestrările cu totul excepţionale sau caracteristicile cu totul aparte care ne-au sedus în primul moment şi au declanşat în fiinţa noastră flacăra iubirii şi a pasiunii pentru fiinţa umană cu care după aceea am rămas în relaţie.

Acest defect major este, cel mai adesea, caracteristic bărbaţilor. În viziunea lor limitată şi obtuză, de îndată ce a fost capturată prada, femeia în cauză fiind sedusă (tocmai datorită calităţilor sale excepţionale care la început generează admiraţie şi le trezesc o puternică atracţie, cum ar fi strălucirea fermecătoare a ochilor, un trup frumos şi foarte armonios, umorul, gingăşia pielii, o anumită culoare a ochilor, un magnetism erotic copleşitor, trezirea foarte puternică a anumitor centri de forţă, inteligenţa sclipitoare, sensibilitatea cu totul aparte, etc.), ei devin din ce în ce mai leneşi, chiar foarte avari cu complimentele, privând-o pe fiinţa iubită de acele cuvinte minunate care, dacă ar fi rostite, ar putea constitui un balsam pentru toate suferinţele şi frustrările sale trecute.

Totodată, astfel de cuvinte pline de iubire şi duioşie, care exprimă complimente şi aprecieri pe care femeia le merită, ar putea întări legăturile afective care îi unesc pe cei doi iubiţi.

Mulţi dintre yoghini apelează la complimente, la elogii şi la o admiraţie covârşitoare numai în prima fază, aşa-zisă de început, care, având în vedere comportamentul lor ulterior, se dovedeşte a fi o simplă fază a seducţiei, a capturării fiinţei iubite, după care ei uită că elogierea constantă a calităţilor fiinţei iubite reprezintă unul dintre suflurile care dau viaţă iubirii.

Transfigurarea intensă şi profundă, complimentele, elogiile şi, de asemenea, admiraţia sinceră şi necondiţionată ajută nu numai fiinţa, ci şi inima să se deschidă, dând astfel viaţă sufletului trezit care beneficiază de toate acestea. Transfigurarea şi admiraţia intensă şi sinceră modelează şi totodată ameliorează comportamentele în cadrul cuplului amoros. Complimentele,  pentru tot ceea ce una din fiinţele umane face în cadrul cuplului, precum şi manifestarea unei stări de admiraţie şi transfigurare încurajează anumite manifestări şi totodată facilitează repetarea anumitor gesturi sau acţiuni care atrag complimentele şi admiraţia.

Elogierea anumitor realizări în cazul relaţiilor amoroase favorizează transformările şi remodelează uşor şi repede psihicul. Subliniind măreţia şi extraordinarul care deja sunt prezente în ea, elogiul impulsionează şi alimentează transformarea gradată şi continuă a fiinţei umane care este iubită şi transfigurată fără încetare.

Ştiind toate acestea, dacă aspiraţi cu adevărat ca relaţia voastră să fie dublată de o imensă bucurie, de fericire, dacă iubiţi frenetic şi totodată vă consideraţi iubit (şi simţiţi din plin aceasta) de o fiinţă umană cu totul extraordinară, căreia i-aţi remarcat la începutul acestei relaţii calităţile şi înzestrările, urmăriţi să aveţi mai mereu asupra ei o viziune profund transfiguratoare şi nu fiţi niciodată zgârciţi cu complimentele, cu aprecierile şi cu elogiile, de fiecare dată când merită aceasta. Fiţi cât mai generoşi şi chiar uluitori cu complimentele, fără să excludeţi, desigur, sinceritatea, precizia şi pertinenţa.
 
 

Citiţi şi:

Când facem dragoste cu continenţă şi transfigurare, sacrul se revelează în profan

Angajament şi iubire conştientă într-un cuplu spiritual 

 
 

yogaesoteric

noiembrie 2008

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More