Priza de conştiinţă şi experienţa individuală în manifestare (I)

 
de profesor YOGA Dan Bozaru

Totalitatea fenomenelor care apar în câmpul conştiinţei noastre sunt experimentate în mod direct chiar din clipa iniţială în care sunt percepute, atunci când nu s-au diferenţiat încă de conştiinţă. Ele sunt, prin urmare, în fuziune cu subiectul care simte (cu noi înşine). Percepţia instantanee, primară pe care o avem asupra oricărui lucru sau proces din Creaţie se confundă aşadar cu însăşi Lumina Conştiinţei. Dacă am reuşi, de pildă, să ne menţinem ferm focalizaţi asupra momentului iniţial al percepţiei, am rămâne în acest fel pe deplin fuzionaţi cu esenţa fiinţei noastre, Conştiinţa absolută a lui Dumnezeu Tatăl.

Pe de altă parte, natura Conştiinţei supreme este Lumina divină necreată. Aceasta înseamnă că, în acel moment de început, conştiinţa noastră individuală este pe deplin unificată cu Lumina supremă. Totuşi, în majoritatea cazurilor, feluritele forme-gând care ne apar se interpun între noi, subiectul care percepe şi trăieşte experienţa respectivă, şi obiectul acelei experienţe şi ocultează astfel Lumina divină pură a percepţiei iniţiale.

Este important de remarcat că, deşi face posibilă apariţia şi manifestarea fenomenelor în Creaţie în modul descris mai sus, Lumina Conştiinţei supreme nu se identifică în totalitate cu experienţa pe care o trăim prin raport la fenomenul respectiv. Explicaţia este că nicio experienţă nu e posibilă în lipsa prizei de conştiinţă individuală asupra ei. Cu alte cuvinte, ea trebuie să fie neapărat personală ca să o percepem şi să o înţelegem în totalitate. Acesta, de altfel, este şi motivul pentru care nu putem fi eliberaţi prin acţiunea sau intervenţia cuiva exterior, ci doar prin eforturile noastre susţinute şi prin înţelegerea profundă a experienţelor pe care le trăim (oricare ar fi natura lor).

Lumina se reflectă pe ea însăşi

Cunoaşterea este esenţială pe calea revelării Sinelui esenţă (indiferent că o realizăm prin devoţiune, prin iubire, prin discriminare între real şi nereal etc.). În această direcţie, psihanalistul Carl Gustav Jung a remarcat cu obiectivitate în celebra lucrare Psihologie şi religie: Orient şi Occident: „Experienţa nu poate avea loc fără reflexie, deoarece este înainte de toate un proces de asimilaţie, în lipsa căruia nu poate să apară înţelegerea (individuală)”.

Conform şivaismului din Caşmir, reflexia la care se referă Jung este, de fapt, priza de conştiinţă asupra unor imagini care apar în oglinda Luminii divine supreme. Pentru ca procesele cosmice care se desfăşoară la nivelul Conştiinţei dumnezeieşti universale să poată fi percepute de fiinţa individuală ca tot atâtea experienţe, conştiinţa trebuie să le reflecte în ea însăşi. Marele înţelept Abhinavagupta afirmă în TANTRA SARA că Supremul divin poartă în El Însuşi reflectarea întregului Macrocosmos (a întregii Creaţii), iar aceasta reprezintă chiar propria Lui natură, care ia forma lucrurilor din manifestare.

Acest act de conştiinţă reflectivă este numit VIMARSHA. Cuvântul derivă din rădăcina sanscrită MRISH, care înseamnă a atinge, a simţi, a înţelege, a  percepe, a reflecta sau a examina. Astfel, VIMARSHA semnifică puterea conştiinţei de a înţelege, de a se percepe pe ea însăşi şi de a analiza evenimentele care au loc în ea însăşi. Cu alte cuvinte, VIMARSHA face ca suprema Conştiinţă divină să acţioneze ca o fiinţă vie, gigantică, nelimitată. Caracteristica sa esenţială de a se reflecta în ea însăşi este inerentă chiar Luminii Conştiinţei absolute. Ea constituie elementul fundamental al Conştiinţei divine şi viaţa naturii ei pulsatorii. În lipsa ei, Lumina Conştiinţei nu ar forma decât fenomene necunoscute fiinţelor din Creaţie, prin imposibilitatea experimentării şi înţelegerii lor.

Are libertate absolută

Capacitatea de reflexie a Conştiinţei divine în ea însăşi îi conferă înţelegerea că este singura realitate şi tocmai de aceea există prin şi se odihneşte în ea însăşi. Această odihnă nu seamănă cu aceea a unui obiect lipsit de viaţă. Dimpotrivă, Conştiinţa divină se bucură de o infinită libertate şi este pe deplin mulţumită în cunoaşterea a tot ceea ce se manifestă (subiect, obiect sau mijloc de cunoaştere).
Atunci când îl extrapolăm, conceptul de priză de conştiinţă devine însăşi omniscienţa lui Dumnezeu, plinătatea a tot ceea ce este cuprins de Conştiinţa Lui supremă, beatitudinea divină sau extazul nesfârşit care conţine în sine varietatea infinită a tuturor lucrurilor.

În contemplarea propriei naturi, Conştiinţa divină îşi asumă forma tuturor planurilor de existenţă, de la cel mai subtil la cel mai grosier. Puterea reflexiei conştiinţei (VIMARSHA) reprezintă aşadar libertatea creatoare inerentă Luminii Conştiinţei divine. Această libertate infinită poate determina suprema Conştiinţă să se orienteze asupra sa însăşi, într-un act introspectiv de autocontemplare care nu este condiţionată de nicio formă exterioară.
Conştiinţa poate alege, de asemenea, să se orienteze spre exterior, pentru a-şi contempla forma universală în manifestările sale. Aflat într-o deplină armonie cu oscilaţia Conştiinţei supreme între aceste polarităţi fundamentale (interior-exterior), Macrocosmosul manifestat este mereu reînnoit şi susţinut prin ritmul pulsaţiei divine. Suprema vibraţie divină (SPANDA) reprezintă de fapt chiar această oscilaţie sau modificare de percepţie a conştiinţei lui Dumnezeu între cele două polarităţi (interioară şi exterioară).

Priza de conştiinţă totală, deziderat la care omul doreşte să ajungă prin practica YOGA intensă şi perseverentă, reprezintă unitatea viziunii nelimitate asupra Întregului sau, altfel spus, a Totului. Lipsa acestei percepţii integratoare rezultă dintr-o viziune incompletă asupra realităţii fenomenale şi conduce la un fel de divizare a Întregului în părţi. Fiecare dintre părţi este atunci înţeleasă ca un acesta (IDAM) specific, ce contrastează şi se distinge de restul existent. Fără a fi atunci focalizaţi asupra cunoaşterii de sine, noi ne orientăm exclusiv asupra părţii şi ignorăm Întregul. Dar când Conştiinţa se odihneşte în ea însăşi şi îşi contemplă propria natură, se percepe sub forma purului şi supremului subiect conştient ce se dezvoltă şi se desfăşoară ca unitate indivizibilă a tuturor lucrurilor.

În sinteză, priza de conştiinţă reflectivă (VIMARSHA) are două aspecte fundamentale:
1.Aspectul intern
Atunci când lumina Conştiinţei divine este orientată asupra ei însăşi sau când Conştiinţa supremă se odihneşte în ea însăşi. Aceasta este conştiinţa pură a lui „Eu suprem” (AHAMVIMARSHA), lipsit de orice constrângeri mentale, total liber şi cuprins de o nesfârşită uluire şi beatitudine.
2.Aspectul extern
Atunci când actul de reflexie a conştiinţei este direcţionat dinspre subiect către obiect. Obiectul este perceput separat de subiect, ceea ce face să apară dualitatea. În această situaţie, realitatea poate fi redată sub forma unor reprezentări discursive (rodul unor concepţii, gânduri şi atitudini mentale).

Întreaga cunoaştere se topeşte în El

Conştiinţa are rolul de a realiza legătura dintre subiectul care experimentează şi obiectul care este perceput, astfel încât, în final, obiectul este total integrat în cunoaşterea de sine a subiectului. În realitate, conştiinţa reflectivă este totdeauna conştiinţa lui „Eu suprem” şi, practic vorbind, nu se obiectivează niciodată, nici chiar atunci când ia forma conştiinţei lui acesta (IDAM) şi se reflectă asupra obiectului. Experienţa pe care noi o avem cu privire la lucrurile care există aşa-zis „în afara conştiinţei” se datorează lipsei de vigilenţă, faptului că nu avem o priză totală de conştiinţă. Astfel, conştiinţa noastră (a subiectului care percepe) nu este, niciodată „în exterior, acolo”, ci continuă să existe, în eternitate, în chiar inima esenţială a subiectului cunoscător. De fapt, toate formele de cunoaştere există mereu şi se odihnesc în subiectul cunoscător.

„Aşa cum fiecare picătură de apă se odihneşte în ocean, toate acţiunile şi percepţiile ajung să se odihnească în Supremul divin, oceanul Conştiinţei absolute. Chiar şi cea mai mică picătură de apă de pe pământ, care se evaporă sub razele soarelui, ajunge mai apoi tot în ocean, sub forma ploii. Tot astfel, întreaga cunoaştere şi acţiune din Macrocosmos se resoarbe în oceanul nesfârşit de conştiinţă al lui SHIVA, fie direct, spontan, prin ea însăşi, fie indirect, printr-o serie de alte procese.” – MALINIVIJAYAVARITIKA

Articol preluat din Revista YOGA MAGAZIN nr. 60

Citiţi continuarea acestui articol.

Citiţi şi:

Stările de conştiinţă şi analiza lor comparativă din perspectiva şivaismului din Kashmir (I)

Conştiinţa individuală şi lumea manifestată (I)

yogaesoteric
februarie 2009

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More