Peter Deunov – Profeţii despre vremurile pe care le trăim

„Atunci când eram un tânăr discipol al Maestrului Peter Deunov, în Bulgaria, am remarcat la el o atitudine care m-a nedumerit. Aveam deodată impresia că uită de tot ceea ce îl înconjura pentru a pătrunde profund în sine însuși, și îi vedeam buzele abia mișcându-se și pronunțând câteva cuvinte imposibil de deslușit. Aceasta se întâmplă oricând: orice făcea, la un moment dat se oprea, închidea ochii și pronunţa câteva cuvinte în această stare; și, ca și cum s-ar fi retras într-o lume, chipul său exprima ceva extraordinar de calm și profund.
Desigur, nu îndrăzneam să-l întreb. Dar într-o bună zi am reușit să disting aceste cuvinte care erau: «Slavă Ție, Doamne». Apoi m-am gandit: «Dacă un așa Maestru, care este mereu atât de aproape legat de Domnul, are nevoie să pronunțe de mai multe ori pe zi numele Său, cu atât mai mult trebuie să o facem și noi». Și am dorit să-l imit. În cursul zilei, oriunde mă aflam, m-am obișnuit să repet: «Slavă Ție, Doamne». Gândiți-vă și voi să o repetați. Aceasta nu vă va lua decât câteva secunde. Fie că sunteți acasă, pe stradă, la lucru, opriți-vă un moment ca să vă legați de Domnul pronunțând aceste câteva cuvinte pe care nimeni nu le va auzi, și vă veți simți imediat legați de Sursa Divină a vieții. Chiar și pentru câteva secunde, faceți-o cu sentimentul de a împlini un act sacru. Intensitatea este cea care contează, nu durata.

Este sarcina noastră să-L slăvim pe Dumnezeu pe pământ așa cum îngerii o fac în Cer.
Îmi amintesc îndeosebi ceea ce am resimțit ascultându-l pe Maestrul Peter Deunov care spunea că nimic nu este mai important decât să te consacri să-l Slavești pe Domnul prin cuvânt, prin privire, prin gesturi, prin tot ceea ce facem, fiindcă astfel intrăm în contact cu Sursa Vieții.” Omraam Mikhael Aivanhov
 
 
Cunoscut sub numele său spiritual de Beinsa Douno, îndrumătorul spiritual bulgar Peter Deunov (1864-1944) a fost fiul unui preot ortodox și destinat a deveni și el cleric. A studiat teologia, după care a urmat cursurile de medicină în Statele Unite, însă după întoarcerea sa în Bulgaria, în 1895, nu şi-a mai găsit locul în contextul rigid al instituţiei şi dogmelor Bisericii Ortodoxe.

Din 1900 a început să ţină prelegeri publice ce au adus un suflu nou doctrinelor tradiţionale creştine. Deunov a avut un înalt nivel de conştiinţă şi a fost de-a lungul întregii sale vieţi un model de puritate, înţelepciune, inteligenţă şi creativitate. De asemenea, a fost un foarte bun violonist care a compus sute de melodii pe care le-a folosit, pe urmă, drept exerciţii în cadrul şcolii sale – Frăţia Albă – pe care a fondat-o la trecerea anilor în secolul al XX-lea.

Timp de mulţi ani a locuit aproape de oraşul Sofia, înconjurat de numeroşii săi discipoli. Se spune că Deunov a trezit spiritual sute de suflete atât din Bulgaria, cât şi din Estul Europei.

Filosoful Rene Guenon spunea despre Deunov astfel: „El este cel mai mare magnet spiritual de până acum venit pe Pământ. El îşi va magnetiza discipolii cu magnetismul iubirii, iar aceştia la rândul lor vor transmite acest magnetism întregii omeniri”. În zilele dinaintea morţii sale (în anul 1944) Deunov a intrat într-o profundă transă mediumică. Fiind în această transă a făcut o profeţie extraordinară cu privire la timpurile noastre zbuciumate – o profeţie despre Sfârşitul Timpului şi apropiată venire a Noii Epoci de Aur a Umanităţii.
 
Și când El va sufla în cornul său, vechi lumi vor muri și altele se vor naște.”

„De-a lungul vremurilor conştiinţa omului a traversat o lungă perioadă de întuneric. Această perioadă pe care hinduşii o numeau Kali Yuga e pe terminate.

Astăzi ne aflăm la frontiera dintre două epoci: cea a Kali Yuga şi cea a Noii Ere în care intrăm.

O uşoară îmbunătăţire se întâmplă în gândurile, sentimentele şi faptele oamenilor, dar în curând fiecare va fi supus Focului Divin care îi va purifica şi pregăti pentru noua eră. Astfel, omul se va ridica la un nivel superior de conştiinţă indispensabil intrării sale în noua viaţă. Este ceea ce unii înţeleg prin înălţare. Câteva decade vor trece înainte ca acest Foc să vină pentru a transforma lumea, ridicând-o la o nouă moralitate.

Aceste valuri imense vin din spaţiul cosmic şi vor inunda întregul Pământ. Toţi cei care vor încerca să se opună vor fi înlăturaţi şi duşi altundeva.

Cu toate că nu toţi locuitorii acestei planete sunt la aceleaşi niveluri de evoluţie, noul val va fi simţit de fiecare dintre noi şi această transformare nu va atinge doar Pământul şi întregul Cosmos.

Cel mai bun şi singurul lucru pe care omul îl poate face acum este să se întoarcă înspre Dumnezeu şi să devină mai bun, conştient, să-şi ridice nivelul vibrational astfel încât să ajungă în armonie cu puternicul val ce în curând îl va înghiţi.

Focul despre care vorbesc şi care însoţeşte noile condiţii oferite planetei noastre va întineri, purifica şi reface totul în calea lui. Materia va fi rafinată, inimile voastre vor fi eliberate de angoase, necazuri, incertitudine, devenind luminoase.

Totul va fi îmbunătăţit, elevat: gândurile, sentimentele şi faptele negative vor fi distruse. Viaţa voastră de astăzi este sclavie într-o grea închisoare. Înţelegeţi-vă situaţia şi eliberaţi-vă din ea. Vă spun acest lucru: «Ieşiţi din închisoarea voastră!» E aşa de mare păcat să vezi atât de multă inducere în eroare, atât de multă suferinţă atât de multă neputinţă în a înţelege unde se află adevărata fericire. Tot ceea ce vă înconjoară se va prăbuşi şi va dispărea în curând. Nimic nu va mai rămâne din această civilizaţie perversă. Întregul Pământ va fi scuturat şi nicio urmă nu va rămâne din cultura sa greşită ce-l menţine pe om în chingile ignoranţei. Cutremurele nu sunt doar fenomene mecanice, scopul lor este şi cel de a trezi mintea şi inima oamenilor, astfel încât ei să se poată elibera de ei înşişi, de greşelile şi nebuniile lor şi să ajungă să înţeleagă că nu sunt singuri în Univers.
Sistemul nostru solar traversează acum o regiune a Cosmosului unde o constelaţie ce a fost distrusă şi-a lăsat pecetea – praful ei. Trecerea printr-un astfel de spaţiu contaminat e o sursă otrăvitoare nu doar pentru locuitorii Pământului, ci şi pentru cei ai celorlalte planete din galaxia noastră. Doar sorii nu sunt afectaţi de influenţa unui mediu atât de ostil. Această zonă e numită «A 13-a regiune», unii o numesc «Zona contradicţiilor». Planeta noastră a fost prinsă în ea timp de sute de ani, dar în sfârşit ne apropiem de ieşirea din acest spaţiu al întunericului şi suntem pe punctul de a atinge o regiune mai spirituală, unde trăiesc fiinţe mult mai evoluate.

Pământul are acum o mişcare ascendentă şi fiecare ar trebui să se străduiască să se armonizeze cu aceste curente de ascensiune. Cei care refuză să se supună acestui drum vor pierde avantajul bunelor condiţii ce le vor fi oferite în viitor pentru ca ei să evolueze. Ei vor rămâne în spate în ceea ce priveşte evoluţia şi vor trebui să aştepte zeci de milioane de ani pentru ca valul acesta ascendent să revină.

Pământul, sistemul solar şi Universul – totul este redirecţionat de Impulsul Iubirii. Mulţi dintre voi consideraţi Iubirea drept o forţă derizorie, dar în realitate este cea mai mare dintre forţe! Banii şi Puterea continuă să fie venerate ca şi când destinul vostru ar depinde de ele. În viitor, totul va fi stăpânit de Iubire şi toată lumea i se va supune. Dar nu numai prin suferinţă şi necazuri conştiinţa omului va fi trezită.

Teribilele profeţii ale profetului Daniel scrise în Biblie povestesc despre epoca ce va veni. Vor fi inundaţii, uragane, focuri gigantice şi cutremure ce vor mătura totul în calea lor, sângele va curge din abundenţă, vor fi revoluţii, teribile explozii vor răsuna în numeroase locuri de pe Pământ. Acolo unde este pământ, apa va veni, acolo unde este apă, pământul va sosi. Dumnezeu e Iubire şi cu toate acestea avem de-a face cu prigoniri. O replică a naturii împotriva crimelor repetate de om încă din noaptea vremurilor împotriva mamei sale: Pământul. După aceste suferinţe, cei care vor fi salvaţi, elita, vor cunoaşte Epoca de Aur, armonia şi frumuseţea infinită. Aşa că păstraţi-vă pacea şi credinţa în timpurile ce vor veni şi vor aduce suferinţă şi teroare pentru că e scris că nici un fir de păr nu se va mişca de pe capul drepţilor. Nu fiţi descurajaţi… urmaţi-vă doar lucrarea de perfecţionare a voastră. Nu aveţi idee cât de măreţ e viitorul ce vă aşteaptă.

Un Nou Pământ va vedea în curând lumina zilei; în câteva zeci de ani munca va fi mai uşoară şi fiecare va avea timpul să se dedice activităţilor spirituale, intelectuale şi artistice. În scurt timp, problema raporturilor dintre bărbat şi femeie va fi rezolvată armonios, fiecare dintre ei având posibilitatea să-şi urmeze propriile aspiraţii. Relaţia dintre cupluri se va baza pe respect şi stimă reciprocă, oamenii vor călători prin diferite câmpii stelare şi vor reuşi să atingă spaţiul intergalactic. Omul va studia felul în care funcţionează şi astfel va reuşi foarte repede să cunoască Lumea Divină şi să se unească cu Stăpânul Universului.

Noua eră este cea a celei de-a Vl-a rase

Predestinarea voastră este să vă pregătiţi pentru ea, să o întâmpinaţi şi să o trăiţi. Cea de-a Vl-a rasă se va construi în jurul ideii de fraternitate. Nu vor mai fi conflicte interpersonale, singura aspiraţie a fiecăruia va fi să se conformeze LEGILOR IUBIRII. A Vl-a rasă va fi cea a IUBIRII. Un nou continent se va forma pentru ea. Se va ridica din Pacific, astfel încât divinitatea să-şi poată stabili Sanctuarul pe această planetă.
 
Fondatorii acestei noi civilizaţii vor fi cei pe care-i numesc „FRĂŢIA OMENIRII”, sau „COPIII IUBIRII”.

Ei vor fi lucrătorii de nezdruncinat în slujba binelui şi vor reprezenta un nou tip de oameni. Oamenii vor forma o mare familie şi fiecare popor va reprezenta un organ al acestui trup imens. În noua rasă, Iubirea se va manifesta într-o asemenea măsură încât omul din ziua de astăzi nu-şi poate imagina decât cu greu.

Va rămâne încă teren favorabil pentru luptă, dar forţele întunericului se vor retrage şi planeta noastră va fi eliberată din sclavia lor. Oamenii, văzând că nu există altă cale, se vor angaja ei înşişi pe drumul noii vieți, cea a MÂNTUIRII.

În mândria lor necugetată, unii vor spera să-şi ducă până la sfârşit viaţa pe care ordinea divină o condamnă, dar chiar şi aceştia vor înţelege, în cele din urmă, că direcţia în care se îndreaptă lumea nu aparţine acestui drum. O nouă cultură va vedea lumina zilei; va avea trei piloni fundamentali: ELEVAREA FEMEII, A CELUI UMIL şi PROTECŢIA DREPTURILOR OMULUI.

LUMINA, BINELE Şl DREPTATEA, vor fi un fapt; e doar o chestiune de timp. Religiile trebuie să fie purificate, fiecare conţine părţi din învăţăturile MAEŞTRILOR LUMINII, însă acestea au fost ascunse de necontenitul chin al aberaţiilor umanităţii. Toţi credincioşii vor trebui să se unească şi să fie de acord, la unison, că Principiul Iubirii trebuie să fie baza fiecărei credinţe, oricare ar fi ea. IUBIREA şi FRATERNITATEA sunt fundaţia a TOT Şl TOATE!

Pământul va fi în curând măturat de valurile extrem de rapide ale energiei cosmice. Peste câţiva zeci de ani fiinţele care sunt malefice şi care-i duc pe căi greşite pe alţii nu vor mai putea să-şi susţină făcutele. Ei vor fi astfel absorbiţi de FOCUL COSMIC ce va consuma şi stinge tot ceea ce e rău în ei. Atunci, aceştia se vor căi pentru că e scris: «Fiecare bucată de carne trebuie să-L preamărească pe Dumnezeu».

Mama noastră, Pământul, se va debarasa de oamenii care nu acceptă NOUA VIAŢĂ. Ea îi va alunga precum un fruct stricat, aşa că aceştia în curând nu vor mai fi în stare să se reîncarneze pe această planetă – inclusiv criminalii, ci doar cei care au IUBIRE în El (Dumnezeu) vor fi demni de aceasta.

Nu există loc pe Pământ care să nu fi fost murdărit de sânge de om sau animal; aşa că ea trebuie să dea drumul unei purificări. Din cauza aceasta, unele continente vor trebui scufundate şi altele ridicate din apă.

Oamenii nu-şi dau seama la ce pericole sunt expuşi, ei continuă să alerge după scopuri inutile şi să caute plăcere. Opus acestora, cei care vor face parte din a Vl-a rasă vor conştientiza demnitatea rolului lor şi respectul pentru libertatea fiecăruia. Ei se vor hrăni doar cu fructe şi legume. Ideile lor vor putea să circule la fel de libere precum o fac aerul şi lumina în zilele noastre. Citiţi capitolul 60 din Cartea lui Isaia şi veţi vedea acolo relatări despre venirea celei de-a Vl-a rase, RASA IUBIRII.

După această vreme de restrişte, oamenii vor înceta să mai păcătuiască şi vor găsi din nou calea virtuţii. Clima planetei noastre va fi moderată pe tot globul şi schimbări violente nu vor mai exista. Aerul va fi din nou pur, la fel şi apa. Microbii vor dispărea. Oamenii îşi vor aduce aminte de reîncarnările lor trecute şi vor fi încântaţi să-şi dea seama că sunt în sfârşit eliberaţi din condiţia lor anterioară.

În aceeaşi măsură în care cineva se debarasează de paraziţi şi frunzele moarte din livadă, la fel o vor face şi Fiinţele pentru a-i pregăti pe oameni să-L slujească pe Dumnezeul Iubirii. Le vor crea condiţii bune pentru ca ei să se dezvolte şi celor care vor dori să-i asculte le vor spune: «Nu vă fie frică! Mai răbdaţi puţin şi totul va fi bine. Sunteţi pe calea cea bună!».

Mulţumită ideii de fraternitate, Pământul va deveni foarte curând un loc binecuvântat, dar înainte de aceasta, mari suferinţe vor fi trimise pentru a trezi conştiinţa. Păcate acumulate de-a lungul miilor de ani vor trebui să fie şterse.

Valul arzător ce emană de la Divinitate va contribui la ştergerea karma-ei oamenilor, eliberarea nu mai poate fi întârziată. Umanitatea trebuie să se pregătească pe ea însăşi pentru mari judecăţi ce sunt de neocolit şi care vin pentru a pune capăt egoismului.

Sub Pământ se pregăteşte ceva extraordinar. O grandioasă revoluţie se va manifesta cât de curând în mijlocul naturii. Dumnezeu a decis să vindece Pământul şi o va face! Este sfârşitul unei epoci. O nouă ordine o va înlocui pe cea veche, o ordine în care Iubirea va domni pe Pământ.”
 
 

Citiți și:

Vanga comunica cu fiinţe extraterestre

Profeţiile Shambalei

 
 

yogaesoteric

11 iunie 2012

 
 
 


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More