Acţiunile sistematice si abuzive de reprimare a minorităţilor spirituale în societatea contemporană

 
Instituţiile care monitorizează aşa- zisele „secte”, nu ştiu ce înseamnă „sectă”

de Melania Radu


„Să căutăm împreună adevărul ca pe ceva care încă nu este cunoscut nici de unii nici de alţii, pentru că doar în acest fel îl putem căuta cu iubire şi seninătate: dacă nu avem îndrăzneaţa pretenţie că l-am fi descoperit deja şi că este al nostru pentru totdeauna.” – Sfântul Augustin, Contra Epistolam Manichaei, cap 3
 
„Ca şi cum oamenii ar şti să aleagă totul: şcoli, universităţi, pastă de dinţi, automobile, filme, soţi, soţii, amanţi…doar în materie de credinţă s-ar lăsa manipulaţi atât de uşor…” – Paulo Coelho – Le Zahir

„O societate este judecată după modul în care îşi tratează minorităţile.” – Mahatma Gandhi

„Dezinformarea poate fi dusă atât de departe de realitate încât face ca re-informarea să fie luată apoi drept propagandă.” – Marc Reisinger, preşedintele asociaţiei Pentru Adevăr, Belgia

„Cu excepţia rarelor deviaţii demonstrate, ne aflăm în faţa unei avalanşe de reputaţii murdărite şi marginalizate ale unora dintre cei mai inspiraţi oameni.” – André Tarassi, fondator CICNS

Conform Dicţionarului explicativ al limbii române termenul sectă defineşte o „comunitate religioasă care s-a separat de biserica oficială sau (la figurativ) un grup de persoane izolate, care susţin o doctrină filozofică, politică etc.” În mod normal nu este un termen peiorativ. Prima care a dat o conotaţie negativă acestui cuvânt a fost Biserica Catolică atunci când a taxat drept sectare teoriile lui Martin Luther.

În zilele noastre se induce în mod fals asocierea termenului „sectă” cu ideea de pericol. Scopul ascuns şi totodată pervers al acestei acţiuni este acela de a determina populaţia ca, din teama de pericole, să permită autorităţilor măsuri care creează iluzia securităţii, renunţând pentru aceasta la libertăţi legitime. Tratamentul aplicat minorităţilor spirituale este unul din exemplele de creare a unui inamic iluzoriu, care permite apoi autorităţilor publice să impună măsuri represive privative de libertate.

Obsesia securitară a devenit motorul principal al acţiunii publice, arată avocatul Jean-Marc Fédida în eseul său Oroarea securitară, şi aceasta are consecinţe dramatice asupra libertăţilor individuale. Fără să-şi dea seama, oamenii abandonează libertăţi fundamentale ca aceea de a se deplasa, de a gândi, de a crede, de a exista ca fiinţe umane. Ei se lasă transformaţi în prizonieri într-o societate caracterizată de laşitate, conformism, gândire unică impusă. 

Metoda de fabricare a unui fals pericol

„Tehnicile de manipulare mentală nu au fost niciodată atât de perfecţionate. Iar folosirea lor asupra maselor (prin mijloace media, publicitate etc) n-a fost niciodată atât de răspândită. Procesul intentat sectelor este astfel periclitat din start printr-un val de ipocrizie. Totul se petrece ca şi cum societatea ar încerca să se pună în siguranţă îndepărtând ceea ce o deranjează. E păcat. Este ineficient şi periculos.” spune scriitorul Jean-Claude Guillebaud.

A face să apară frica de pericolul pe care se presupune că l-ar aduce sectele este una dintre metodele actuale de a întreţine şi a face să crească „teama colectivă” care permite restrângerea libertăţilor individuale şi controlul maselor. Este o metodă practicată peste tot în lume şi dusă la extrem mai ales în Franţa. Cealaltă metodă similară este aceea care foloseşte frica de terorism, exacerbată în SUA după atentatele din septembrie 2001.

Metoda este simplă: se lansează în mijloacele media o opinie contrafăcută însoţită de acuzaţii care sunt mereu aceleaşi (sugestii sexuale – orgii; sugestii psihologice – spălarea creierului, manipulare; droguri etc.), apoi se caută mărturii care să se potrivească cu aceasta, respingând eventualele elemente care o contrazic.

Scopul metodei nu este acela de a găsi adevărul, ci de a consolida zvonul lansat, iar logica folosită pentru a conduce mărturiile în direcţia dorită este şi ea falsă:

1-orice grup necunoscut sau diferit, ce nu poate fi clasificat, este o sectă sau prezintă riscul de a deveni una
2-orice sectă înseamnă pericol
3-orice sectă este o ameninţare pentru societate, deci trebuie combătută şi eradicată
4-orice om care face parte din aceasta este manipulat, deci nimic din ceea ce spune el nu este demn de crezare; nu este el cel care vorbeşte, este influenţat, deci este o victimă
5-nu se poate vorbi cu el, ideile sale nu-i aparţin

În limbaj juridic nu există o definiţie a cuvântului „sectă”. Apartenenţa la o sectă nu este o acuzaţie din punct de vedere juridic. Sectă înseamnă altceva decât se insinuează. Termenul „sectă” nu doar că nu are valoare juridică, dar nici măcar nu este defăimător, i-a fost adăugată în mod forţat o conotaţie infracţională în acest proces de reprimare a minorităţilor spirituale şi aceasta a fost susţinută şi întărită cu ajutorul mass-mediei aservite şi ignorante.

Folosindu-se de aceasta, activiştii grupaţi sub steagul „luptei contra dependenţelor sectare” sunt zi de zi cu ochii pe orice terapeut, grup spiritual sau chiar simplu cetăţean care îndrazneşte să iasă din rândul amorf al maselor ascultătoare. Ei urmăresc să intimideze şi să amendeze orice tendinţă de verticalitate şi onestitate. După cum spunea  Christian Saint-Germain: „Mult mai periculoasă decât sectele în sine ar fi dispariţia lor. Aceasta ar însemna că e de neconceput asocierea liberă în spaţiul public.”

Cine sunt cei care supraveghează minorităţile spirituale

Bernard Lempert spunea în cartea sa Revenirea intoleranţei: „Atunci când statul conferă asemenea puteri unora dintre uneltele sale, înseamnă că el este cel care a ordonat vânătoarea. Dacă un Stat lasă să apară o poliţie a conştiinţelor, înseamnă că asta a dorit să facă. Democraţiile pot deveni de la o zi la alta state poliţieneşti fără ca pentru aceasta să trebuiască să curgă nicio picătură de sînge.”

Iar istoricul Anne Morelli remarca în „Scrisoare deschisă către secta adversarilor sectelor”: „Mi se pare suspect că, peste tot în lume, mii de persoane legate între ele într-o reţea internaţională cu multiple ramificaţii, trăiesc prin şi pentru vânătoarea de secte. Metodele lor sunt aceleaşi peste tot: discreditarea oricăror grupuri religioase înafara marilor religii clasice şi dezinformarea în legătură cu acest subiect. Secta adversarilor sectelor dirijează mai ales mass-media şi clasa politică, dar nu neglijează nici mediul universitar.”

Unul dintre cele mai impresionante sisteme de monitorizare a minorităţilor spirituale este cel francez. Câteva dintre organismele care îl compun sunt: MIVILUDES – Organizaţia de Supraveghere şi Luptă Împotriva Deviaţiilor Sectare, UNADFI – Uniunea Naţională a Familiei şi a Individului, CCMM – Centrul Contra Manipulărilor Mentale, Comisia de Studiu a Fenomenelor Sectare din cadrul Adunării Naţionale. Însărcinarea principală a aşa-zişilor specialişti care compun acest sistem este de fapt aceea de a reprima minorităţile spirituale, sub masca supravegherii şi a controlului sectelor.

Adevăraţii specialişti, recunoscuţi pe plan mondial, în religii, spiritualităţi, laicitate, avocaţi specializaţi în discriminări religioase şi spirituale, consideră şi afirmă public că acest sistem este incompetent, extremist, totalitar şi represiv. De exemplu Asma Jahangir, raportor special ONU care urmăreşte respectarea drepturilor omului, atrage atenţia anual asupra acestui lucru.

Modul în care aceste autorităţi publice definesc termenul sectă arată o necunoaştere a practicilor spirituale în general, necunoaştere care conduce la incompetenţă în domeniu. De exemplu MIVILUDES consideră suspecte obiectivele spirituale: „căutare spirituală, dorinţa de autocunoaştere, dorinţa de a schimba lumea în bine, dorinţa de a umple un gol afectiv”. Această ignoranţă se continuă apoi într-un talmeş-balmeş de idei şi în confuziile pe care le fac şi care merg până la a considera că „renunţarea la dogme învechite”, „adoptarea unor practici spirituale”, „vocaţia de a-i elibera pe ceilalţi de tabuuri şi prejudecăţi” sunt delicte, raportându-le la Codul Penal. Ignoranţa reiese şi din necunoaşterea caracteristicilor unui proces de transformare spirituală. Faptul că într-un astfel de proces „individul abandonează reperele anterioare”, că grupul „aduce învăţături care conduc către scopul spiritual” sunt în ochii lor condamnabile.

„Orice om poate confunda limitele câmpului său vizual cu limitele lumii,” spunea Arthur Schopenhauer. Este posibil ca această ignoranţă triplă, sau incompetenţă, să fie în legătură cu faptul că membrii grupărilor antisecte îşi interzic să meargă la faţa locului pentru a observa sau chiar pentru a practica tehnici spirituale. Ei acţionează mai degrabă în mod exoteric decât esoteric (din exterior, nu din interior). Cum ar putea să ajungă la o concluzie obiectivă, plină de discernământ, dacă nu merg să vadă ce se petrece cu adevărat? De exemplu, atunci când cineva vrea să construiasca o casă ori o biserică apelează măcar la un arhitect şi un dulgher, adică la oameni competenţi în acel domeniu, la persoane care ştiu despre ce vorbesc, care sunt experţi în domeniul lor pentru că îl practică.

Ce este o  minoritate spirituală

„Orice individ are dreptul la libertate de opinie şi de expresie, ceea ce implică dreptul de a nu-i fi teamă pentru opiniile sale şi dreptul de a căuta, de a primi şi de a răspândi, fără a ţine cont de frontiere, informaţiile şi ideile prin orice mijloc de expresie ce există.” – Declaraţia internaţională a drepturilor omului, articolul 19

„Nu trebuie să credem că viaţa mistică, în sensul în care o înţeleg Sf. Pavel şi misticii creştini care i-au urmat de-a lungul secolelor, ar fi ceva rezervat doar câtorva excentrici, unei caste de privilegiaţi. Viaţa mistică, adică transformarea spirituală a omului, trecerea sa de la animalitate la participarea la viaţa divină, este excepţionalul destinat fiecărui om, fie că el este conştient de aceasta sau nu.” – Claude Tresmontant

Diferitele comunităţi spirituale, care pot fi desemnate ca „minorităţi spirituale”, sunt numite peiorativ „secte” şi sunt prezentate în mass-media într-un amalgam de informaţii, în marea majoritate false, ajungând astfel să reprezinte pentru publicul larg doar o nebuloasă de diverse grupuri ori de credinţe de multe ori considerate excentrice sau chiar periculoase. Această percepţie neclară, savant întreţinută de autorităţi cu ajutorul mass-media a permis stigmatizarea ideilor şi manifestărilor spirituale în ultimele decenii. Atitudinea de respingere faţă de grupurile cu vocaţii spirituale nu este provocată de vreun pericol pe care ele l-ar putea reprezenta, ci sunt respinse în mod cinic şi violent de raţionalismul predominant în societate şi care se simte atacat de orice căutare spirituală autentică.

Minorităţile spirituale au început să apară ca încercare de eliberare de dogmele rigide în care este constrânsă societatea umană să trăiască. O trăsătură comună acestora este aspiraţia de a trăi în comuniune cu Divinul la care se adaugă uneori ideea de dezvoltare personală, apărută din nevoia de înţelegere raţională a vieţii. Ele reprezintă aspiraţii umane comune, în care chiar şi masele orbite de cei care le conduc, se recunosc uneori.

Faptul că minorităţile spirituale sunt inofensive a fost demonstrat statistic în mod indiscutabil.Criminalitatea în cadrul minorităţilor spirituale este aproape nulă. Flagelul guru-silor este doar o manipulare a activiştilor anti-secte. Adevărul este că liderii grupurilor non-spirituale ar putea chiar să se inspire din înaltul nivel de integritate al liderilor spirituali, cel mai adesea lipsiţi de ambiţii comune. Iar problema banilor este o demagogie şi poate părea mai degrabă o glumă într-o societate persecutată şi menţinută sub nivelul sărăciei de către cei care o guvernează. Nu criminalitatea sau deviaţiile îi deranjează pe activiştii anti-secte, ci o întreagă dimensiune a vieţii, cea spirituală, pe care o ridiculizează, o defăimează şi o combat violent persoane sau grupuri de interese ascunse în spatele unor false virtuţi.

Andre Tarassi, fondatorul CICNS ne oferă o definiţie: „O minoritate spirituală este, în cel mai rău caz, un grup de persoane inofensive care încearcă să-şi construiască un fel de univers paralel, un focar de meditaţie, în care să readucă la viaţă adevăratele valori spirituale, pierdute în societatea dominată de profit şi minciună. Printre acestea este posibil să existe grupuri discrete, care ar refuza chiar şi publicitatea binemeritată, care să fie la originea renaşterii unei vieţi interioare mai bogate, liberă de condiţionări, a unei treziri spirituale, care poate că face inimile amorţite să zâmbească, dar este o realitate esenţială a destinului uman. Această dimensiune a vieţii, dragă acestor grupuri paşnice,  se cere a fi respectată şi pe aceasta CICNS este hotărât să o protejeze.”

Alternative la organismele oficiale

„Curajul înseamnă să cauţi adevărul şi să-l afirmi; înseamnă să nu tolerezi legea minciunii triumfătoare şi trecătoare şi să nu faci din sufletul, gura, mâinile tale ecoul aplauzelor imbecile, al uralelor fanatice.” – Jean Jaurès (1903)

„Societatea civilă trăieşte în prezent o renaştere spectaculoasă. Ea este locul în care se desfăşoară mişcări sociale noi, unde apar funcţii şi structuri inedite, unde se inventează relaţii noi între oameni şi naţiuni, unde lumea şi societatea sunt regândite dincolo de canoane rigide sau de negarea banală a acestora.” – Jean Ziegler

„Fie ca toate micile nuanţe care diferenţiază atomii numiţi oameni să nu fie semnale de ură şi persecuţie; fie ca cei care aprind lumânări în plină zi pentru a Te celebra să-i suporte pe cei care se mulţumesc cu lumina soarelui Tău; fie ca cei care se acoperă cu o pânză albă pentru a spune că Te iubesc să nu îi deteste pe cei care spun acelaşi lucru înveşmântaţi într-o mantie de lână neagră.” – Voltaire, Rugăciune, 1766

În ultimii ani au început să apară organizaţii sau asociaţii paralele celor oficiale care urmăresc informarea cât mai corectă în privinţa minorităţilor spirituale, respectarea drepturilor omului, regăsirea unei atitudini obiective şi echilibrate faţă de aceste minorităţi persecutate pe nedrept de zeci de ani în întreaga lume.

Menţionăm câteva: CICNS (Centrul de Informare şi Asistenţă pentru Spiritualităţi Noi) în Franţa, CAP-LC (Uniunea Asociaţiilor şi Particularilor pentru Libertate de Conştiinţă) tot în Franţa, CLIMS (Centrul de Legătură şi Informare pentru Mişcări Spirituale) în Elveţia, CSRM (Centrul pentru Spiritualităţi şi Religii) în Canada, CESNUR (Centrul de Studii pentru Religii Noi) în Italia, INFORM (Reţeaua de Informare despre Mişcări Religioase) în Anglia.

Aceste organizaţii fac investigaţii la faţa locului, adună mărturii, realizează documentare, colocvii, conferinţe, consultaţii cu jurişti, sociologi, istorici şi etnologi specializaţi în domeniul minorităţilor spirituale. Sunt asociaţii independente, fără apartenenţă religioasă sau politică, cu echipe alcătuite din membrii benevoli. Conducători de întreprinderi, jurişti, ingineri, jurnalişti, care au fost martori de-a lungul anilor la tratamentul aplicat minorităţilor spirituale încearcă acum să ajute dialogului dintre acestea şi autorităţile publice, mass-media şi societate în general.

Cea mai cunoscută astfel de asociaţie este CICNS (Centrul de Informare şi Asistenţă pentru Spiritualităţi Noi), căreia ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) i-a acordat în iulie 2012 statutul de consultant special. Printre obiectivele menţionate pe site-ul asociaţiei sunt: crearea unui Observator Independent al Minorităţilor Spirituale, a unei mişcări de solidaritate în favoarea respectării libertăţilor individuale şi a alegerilor de viaţă alternative, respectarea demersurilor spirituale, educative şi terapeutice contemporane ca fiind fireşti într-o societate umană.

Motto-ul asociaţiei, afişat pe site-ul lor spune că: „Pentru CICNS expresia «spiritualităţi noi» desemnează orice grup cu vocaţie spirituală, educativă sau terapeutică care aspiră să răspundă onest întrebărilor esenţiale ale fiinţei umane, să îmbunătăţească existenţa individuală precum şi a societăţii în care trăim.” iar articolele prezentate aici „apar într-o morală a toleranţei, a adevăratei cunoaşteri şi a deschiderii, pentru a contrabalansa filosofia antisectarismului francez”. Intenţia lor este de „a aduce un suflu nou, care să ajute la risipirea amalgamurilor de informaţii şi a confuziilor, pentru ca seria persecuţiilor să nu se mai repete, cu speranţa că societatea oamenilor să crească într-o zi pe baze mai înţelegătoare, de fraternitate.”
 



Bibliografie:

 
Jean Ziegler (raportor ONU pentru dreptul la alimentaţie) – Noii stăpâni ai lumii (şi cei care le rezistă), (Les nouveaux maîtres du monde (et ceux qui leur résistent), Fayard,  2002)
Anne Morelli (istoric), Scrisoare deschisă către secta adversarilor sectelor (Lettre ouverte à la secte des adversaires des sectes, Editions Labor)
Jean-Claude Guillebaud (director literar la editura Seuil),  Principiul omeniei
(Le Principe d’humanité, Seuil, 2001, Prix européen de l’essai Charles Veillon)
Jean-Marc Fédida (avocat), Oroarea securitară (L’Horreur sécuritaire: Les Trente Honteuses, Éditions Privé, 2006)
Bernard Lempert (psihoterapeut), Revenirea  intoleranţei: sectarism şi vânătoare de vrăjitoare (Retour de l’intolérance: Sectarisme et chasse aux sorcières, Bayard, 2002)
http://www.sectes-infos.net/
 

Citiţi şi:

Eticheta SECTĂ se lipeşte uşor
O nouă Inchiziţie?

 
 

yogaesoteric

8 februarie 2013 
 
 
 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More