Mesaj special de la Grieg – 10 martie 2013

PENTRU NOI TOŢI CEI CARE AM PARTICIPAT LA INVOCAŢIILE PARANORMALE COLECTIVE CE AU FOST ADRESATE LA UNISON ÎN DATA DE 1 SPRE 2 IANUARIE 2013 ATÂT SUPREMULUI CONSILIU GALACTIC, CÂT ŞI CIVILIZAŢIILOR EXTRATERESTE BENEFICE ESTE CVASI-EVIDENT ŞI INDUBITABIL CĂ EXTRATEREŞTRII AU SALVAT PLANETA PĂMÂNT DE LA UN CUMPLIT EVENIMENT APOCALIPTIC CARE (ÎN ABSENŢA AJUTORULUI LOR) URMA SĂ SE PETREACĂ ÎN DATA DE 15 FEBRUARIE 2013


Acest mesaj special se adresează mai ales tuturor acelora care în decursul timpului au participat într-un mod direct şi activ la invocaţiile paranormale ce au fost realizate la unison de noi toţi, mii şi mii de aspiranţi şi simpatizanţi ai acestei Şcoli de YOGA (MISA). În cadrul acestor acţiuni  colective ce au fost realizate la unison în nenumărate locuri de pe planeta Pământ am solicitat (după cum ştim cu toţii) ajutorarea în felurite moduri benefice atât a umanităţii, cât şi a planetei Pământ de către civilizaţiile extraterestre benefice avansate. După cum ne amintim, cu acea ocazie a fost totodată invocată la unison de către noi toţi  ajutorarea umanităţii şi a planetei Pământ de către membrii  Supremului Consiliu Galactic. Toate aceste acţiuni atent concertate (şi care sunt şi rămân în felul lor extraordinare prin numărul record de participanţi) au fost şi sunt deocamdată nişte acţiuni singulare (de acest gen) pe planeta Pământ. Menţionăm că ele au fost inspirate – la origine – de un binecunoscut mesaj extraterestru pe care vi-l oferim din nou spre lectură tuturor acelora dintre voi care deocamdată nu l-aţi studiat:
Un senzaţional mesaj-referendum al unei civilizaţii extraterestre avansate ce se adresează tuturor oamenilor de pe planeta Pământ 

 

Ultimele invocaţii de acest gen care au fost în mod distinct adresate atât civilizaţiilor extraterestre benefice, cât şi membrilor  Supremului Consiliu Galactic s-au desfăşurat, după cum ne amintim cu toţii, în noaptea din 1 spre 2 ianuarie 2013: cea de-a 12-a invocaţie a fost adresată de noi toţi la unison Supremului Consiliu Galactic, iar cea de-a  13-a invocaţie fost adresată  Civilizaţiilor extraterestre benefice. Cu acea ocazie – se cuvine să recunoaştem că – nimeni dintre noi nu a anticipat cât de importante urmau să fie în viitorul apropiat atât pentru planeta Pământ, cât şi pentru noi pământenii respectivele invocaţii pe care atunci le-am realizat cu toţii la unison.
Abia ulterior, după data de 15 februarie 2013 am putut să ne dăm seama că, de fapt, în urma acestor invocaţii colective am contribuit cu toţii în mod indirect (dar totuşi într-o manieră considerabilă) la salvarea planetei Pământ de la un CUMPLIT EVENIMENT APOCALIPTIC care, în absenţa ajutorului imens ce ne-a fost oferit (la momentul potrivit) de către extratereştri, ar fi putut avea loc pe planeta Pământ atunci când un imens meteorit cu o greutate de circa 7.000 de tone urma să lovească scoarţa planetei Pământ la data de 15 februarie 2013 .
 

Noi înclinăm să credem cu o credinţă de nezdruncinat că respectivele invocaţii paranormale pe care le-am realizat au contribuit din plin (într-un anume mod), împreună cu toate celelalte invocaţii de acelaşi gen ce au fost realizate de noi toţi la unison în perioada anterioară datei de 21 decembrie 2012, la evitarea unui cumplit eveniment apocaliptic care, în absenţa invocaţiilor noastre, nu ar fi provocat această reacţie salutară şi binevenită din partea extratereştrilor benefici.
Pentru noi toţi este evident că extratereştrii au răspuns la aceste cereri colective pe care le-am formulat cu acea ocazie şi ne-au ajutat într-un moment dramatic, permiţându-ne în felul acesta să evităm un cumplit eveniment apocaliptic care este evident că ar fi avut consecinţe cumplite de lungă durată asupra planetei Pământ şi asupra noastră a pământenilor. Mai precis respectivul meteorit cu o greutate de peste 7.000 de tone (7.000.000 kg) şi care se deplasa cu o viteză de peste 35.000 km/h (de 10 ori mai rapid ca un glonţ de puşcă), urma să se prăbuşească în Rusia asupra localităţii Chelyabinsk. Respectivul meteorit care urma să cadă în acel oraş în Rusia ar fi putut devasta planeta Pământ dacă cu puţin înainte să se prăbuşească pe planeta Pâmânt un obiect zburător neidentificat (OZN) care aparţinea fără îndoială unei civilizaţii extraterestre nu l-ar fi lovit în plin făcându-l să fie spulberat în bucăţi din piatră, diminuând în felul acesta extraordinar de mult efectele impactului său distrugător.

Pe baza analizelor riguroase care au fost realizate după aceea asupra imaginilor video deja existente s-a putut observa că respectivul meteorit (care era alcătuit din rocă spaţială şi a explodat undeva deasupra oraşului Chelyabinsk în Rusia) a fost lovit de un OZN care a declanşat explozia, iar în felul acesta au putut fi evitate efectele apocaliptice, cumplite, ale impactului său, efecte devastatoare care ar fi apărut dacă meteoritul ar fi impactat scoarţa terestră. În urma acestor cercetări s-a ajuns la formularea unor concluzii terifiante: este evident că meteoritul respectiv ar fi declanşat un imens dezastru pe planeta noastră dacă în prealabil nu ar fi fost lovit – cu o precizie uluitoare – de către un obiect zburător neidentificat (OZN) care prin aceasta l-a făcut să explodeze înainte de a impacta planeta noastră (Terra). Pentru noi este uluitor chiar şi faptul că respectivul moment, în felul lui dramatic a fost înregistrat video de către câţiva amatori, aspecte ce evidenţiază anumite sincronicităţi în felul lor uimitoare şi aceasta chiar ne înclină să credem că extratereştrii au ghidat de la distanţă, în mod telepatic, paranormal, respectivele fiinţe umane să filmeze acel moment care rămâne totodată o semnificativă dovadă a acelei intervenţii extraterestre care s-a dovedit a fi salutară pentru planeta Pământ. În urma acestui ajutor extraordinar ce ne-a fost oferit de către extratereştrii, respectivul meteorit care urma să afecteze într-un mod cumplit planeta Pământ a fost lovit şi sfărâmat în bucăţi, iar în urma exploziei care s-a produs unda de şoc a distrus peste 100.000 metri pătraţi de sticlă afectând aproximativ 3000 de clădiri din oraşul Chelyabinsk.
În urma exploziei acelui meteorit care s-a produs fără îndoială numai şi numai datorită acelei intervenţii extraterestre, aproximativ 1100 de fiinţe umane au fost nevoite să solicite îngrijiri medicale, iar 48 dintre ele au trebuit să fie spitalizate. Cu acea ocazie cele mai multe vătămări şi răni au fost provocate de cioburile de sticlă.
La scurt timp după aceea au apărut dezbateri aprinse pe internet privitoare la faptul că este evident că planeta Pământ a fost salvată de la apariţia unui cumplit eveniment apocaliptic de către un OZN care a acţionat fulgerător astfel încât a sfărâmat respectivul meteorit înainte ca acesta să impacteze în mod direct scoarţa planetei noastre (Terra). Imaginile care urmează sunt sugestive în acest sens.

 

OZN-UL se apropie de meteorit:

 
 

  

Se ciocneşte cu meteoritul:

  

  Meteoritul explodează iar OZN-ul  se îndepărtează şi dispare:

 

 Fragmente din meteorit au fost găsite în Lacul Chebarkul:

 

 

 

 

De curând scafandrii au localizat deja bucăţi din respectivul meteorit care au fost găsite în lacul Chebarkul din regiunea oraşului Chelyabinsk. Estimările ce au fost realizate după aceea indică faptul că respectivul meteorit cu o greutate aproximativă de peste 7000 tone avea aproximativ dimensiunile unui autobuz. Pe baza filmării existente s-a constatat că respectivul meteorit a explodat în atmosferă cu forţa aproximativă a 30 de bombe nucleare de la Hiroshima.
Tot în aceeaşi zi, pe lângă planeta Terra a trecut la o distanţă de aproximativ 27.700 de km asteroidul 2012 DA14, care are o masă de 180.000 de tone şi un diametrul de peste 50 de metri.  Referitor la acest aspect se cuvine să ne amintim cu toţii că Programul nostru  planetar de acţiune urgentă NU APOCALIPSA şi-a dovedit pentru prima dată utilitatea şi ajutorul pentru planeta Pământ. Vă amintim  că respectivul Program planetar de acţiune urgentă NU APOCALIPSA a fost iniţiat în cadrul acestei şcoli  de YOGA (MISA)  încă din luna august a anului 2010 şi el este accesibil pe internet la următoarea adresă http://loapocalipsa.wordpress.com/, fiind chiar tradus în mai multe limbi SUPREME AND EFFICIENT METHOD “NO APOCALYPSE, METHODE SUPREME ET EFFICIENTE «NON A L’APOCALYPSE!».
Este semnificativ că atât la lansarea respectivul program al Şcolii MISA, intitulat în mod semnificativ Program planetar de acţiune urgentă NU APOCALIPSA, atât mass-media din România cât şi mass-media internaţională a ignorat sau a trecut complet sub tăcere acest program care iată acum şi-a dovedit pentru prima dată eficienţa. Vrând nevrând chiar şi cei sceptici, precum şi cei care urăsc de moarte această şcoală spirituală de YOGA (MISA) vor trebui (dacă vor fi capabili!) să recunoască faptul că şi ei au fost salvaţi în urma acestor acţiuni ce au fost realizate la unison de către cei care au pus în mod sistematic în aplicare acest Program planetar de acţiune urgentă NU APOCALIPSA.
Suntem siguri că dacă invocaţiile ce au fost realizate de noi toţi la unison atât către Supremul Consiliu Galactic, cât şi către civilizaţiile extraterestre benefice nu ar fi existat, ajutorul extratereştrilor nu ar fi apărut (dacă nu ar fi existat în prealabil solicitarea noastră globală ce a fost formulată la unison de a fi ajutată atât planeta Pământ cât şi întreaga umanitate de pe această planetă).
Puteţi fi siguri că întocmai ca şi până acum mass-media plină de o ură furibundă împotriva acestei şcoli spirituale de YOGA  (MISA) va continua să tacă mâlc cu privire la corelaţia evidentă între această intervenţie extraterestră salutară şi invocaţiile noastre colective ce au fost realizate de către noi toţi la unison (chiar anul acesta în data de 1 spre 2 ianuarie 2013). Nici nu este de mirare că mass-media din România se comportă în felul acesta cu privire la şcoala spirituală de YOGA (MISA) despre care inventează fără încetare cele mai abjecte minciuni şi calomnii în tentativa disperată de dezinformare pe care o desfăşoară de zeci de ani împotriva acestei şcoli pe care urmăreşte să o distrugă prin toate mijloacele şi să o defăimeze la ordinele secrete ce sunt oferite din umbră de către aşa zişii „iluminaţi” căreia această şcoală spirituală de YOGA (MISA) le apare întocmai ca un cui în coastă, mai ales datorită dezvăluirilor deranjante pe care le face despre planurile ei monstruoase, criminale.
Având în vedere ajutorul imens şi în mod evident altruist pe care extratereştrii ni l-au oferit cu această ocazie am decis deja SĂ LE MULŢUMIM LA UNISON în cadrul unei acţiuni colective viitoare ce va fi realizată tot la unison. Cu acea ocazie ne vom exprima cu toţii recunoştinţa mai întâi pentru Dumnezeu Tatăl pentru că a făcut posibilă salvarea  planetei Pământ prin aceasta intervenţie extraordinară, iar apoi ne vom exprima la unison recunoştinţa către Supremul Consiliu Galactic şi în final ne vom exprima cu toţii la unison recunoştinţa faţă de civilizaţia extraterestră care intervenit cu această ocazie şi a făcut să fie distrus respectivul meteorit înainte ca el să impacteze scoarţa planetei noastre (Terra).
Totodată vă anunţăm în premieră că pentru Tabăra spirituală yoghină de vacanţă de la Costineşti din luna august 2013 (misayogacamps.net) vom pregăti şi vă vom pune la dispoziţie tuturor acelora dintre voi care sunteţi interesaţi de astfel de fenomene extraterestre o broşură în cadrul cărora vor fi prezentate (în premieră în România) cazuri de vindecări paranormale cu totul extraordinare care au fost realizate în decursul timpului de către echipajele unor obiecte zburătoare neidentificate (OZN).
Suntem convinşi că cei sceptici şi obtuzi care nu cred nici în  ruptul capului în existenţa extratereştrilor vor găsi ad-hoc o explicaţie abracadabrantă, aberantă spre a „elucida” în felul lor tembel enigma distrugerii acestui imens meteorit şi vor susţine eventual că o pasăre care trecea din întâmplare pe acolo a lovit cu ciocul meteoritul şi a provocat apoi distrugerea lui înainte de a provoca un dezastru apocaliptic pe planeta Pământ; fie vor tăcea mâlc şi se vor preface că acest eveniment cu totul extraordinar pur şi simplu nu a existat.
Vă promitem că vom reveni ulterior cu amănunte atunci când vom stabili data şi orele la care ne vom exprima cu toţii la unison recunoştinţa, în cadrul a trei momente distincte:
a) faţă de Dumnezeu Tatăl, că ne-a salvat şi a îndepărtat de la noi acest cumplit potir al suferinţei
b) către Supremul Consiliu Galactic
c) către civilizaţia extraterestră benefică prin a cărei intevenţie respectivul meteorit a fost sfârâmat înainte de impacta suprafaţa planetei noastre (Terra)

profesor yoga Gregorian Bivolaru
10 martie 2013

 
În încheiere, vă sugerăm să recitiţi

Un senzaţional mesaj-referendum al unei civilizaţii extraterestre avansate ce se adresează tuturor oamenilor de pe planeta Pământ 
şi vă oferim din nou articolul următor, publicat pentru prima oară în Caietul Taberei Yoghine de vacanţă – Costineşti 2012
 

DEZVĂLUIRI SEMNIFICATIVE DIN CULISELE PUTERII

Motto: „Una dintre funcţiile mass-media în România este să menţină (şi pe cât posibil chiar să intensifice) suferinţele cursanţilor Şcolii de yoga MISA, la un nivel cât mai accentuat.“
„Atunci când eşti contestat cu o mare îndârjire, cu toate că eşti valoros şi autentic, aceasta evidenţiază totodată că eşti, ca să spunem aşa, constatat. Mai mult decât atât, aceasta arată că existenţa ta nu-i lasă deloc indiferenţi pe cei răi, încăpăţânaţi şi proşti.“
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
 
În luna iunie a acestui an (2012), o persoană de încredere care practică yoga de mai mulţi ani în cadrul cursurilor acestei Şcoli de yoga (MISA) şi care, din anumite motive lesne de înţeles, ne-a cerut să-i respectăm anonimatul, ne-a mărturisit prin intermediul unei scrisori că a avut ocazia să discute faţă în faţă cu unul dintre aşa-zişii „moguli” ai presei din România. Dat fiind faptul că respectivul personaj era puţin băut (iar în acea stare, beţia puterii se manifesta din plin la el) şi având în vedere că el cunoştea deja că persoana mai sus pomenită practică de mult yoga în cadrul MISA , la un moment dat a simţit nevoia să-şi „dezlege limba” şi i-a făcut acelei persoane o confesiune, în felul ei senzaţională. Cu toate că la prima vedere respectiva confesiune părea a fi incredibilă, ea s-a dovedit a fi perfect reală şi chiar edificatoare în multe privinţe de îndată ce au fost corelate într-un mod inteligent o mulţime de dovezi, deja existente, cu conţinutul acelei mărturisiri.

Foarte pe scurt, respectivul „mogul” a afirmat (în cadrul discuţiei amintite) că el ştie despre existenţa unui ordin secret, ce a fost transmis de către Centrul Masoneriei Mondiale din SUA pentru România (începând încă din anul 1994), ca împotriva acestei Şcoli de yoga (MISA) să se declanşeze o acţiune constantă şi sistematică, spre a fi discreditată, defăimată şi chiar distrusă prin intermediul mass-media din România. Atunci când analizăm cu o suficientă atenţie modul în care a reacţionat de fiecare dată de-a lungul timpului (începând încă din anul 1994) mass-media din România împotriva Şcolii de yoga MISA, prin intermediul bine cunoscutelor campanii de atac aproape nesfârşite, ce erau urmate de o mulţime de articole furibunde şi în mod sistematic calomnioase, atunci când ne amintim de toate zvonurile mincinoase, abjecte şi răutăcioase care erau răspândite aproape fără încetare fie prin presă, fie prin felurite emisiuni în mod vădit tendenţioase şi cât mai înfricoşătoare – ce erau prezentate într-un mod aproape obsesiv (la ore de vârf), atât la unele posturi de radio, cât şi la unele posturi TV, cu scopul vădit de a-i descuraja în felul acesta pe românii care ar fi manifestat curiozitatea de a participa fie la cursurile, fie la activităţile acestei Şcoli de yoga –, ne putem da cu uşurinţă seama că această afirmaţie este de fapt un adevăr zguduitor care a ieşit, în sfârşit, la suprafaţă.

Cu alte cuvinte, acel „mogul” mărturisea totodată în felul acesta că împotriva Şcolii de yoga MISA s-a decis să se exercite, aproape fără încetare, un sui generis linşaj mediatic, care – mai ales atunci când privim retrospectiv – constatăm că a fost ulterior aplicat întru totul, încă din respectivul an (1994) şi până în prezent (2012). Având în vedere că respectivul ordin secret a rămas în continuare în vigoare, este cvasi-evident pentru noi toţi că acest război mediatic împotriva MISA va continua fără oprire, atâta timp cât aşa-zişii „iluminaţi“, ce acţionează în cârdăşie cu secta satanică a Francmasoneriei, îşi vor exercita din umbră, netulburaţi, puterea malefică pe această planetă.

Cităm în cele ce urmează un pasaj semnificativ din mărturia acelei persoane: „Râzând sardonic cu anumite subînţelesuri, respectivul «mogul» mi-a spus chiar următoarele cuvinte, ce se doreau a fi profetice: «Pentru că aţi îndrăznit să vă luaţi de cine nu trebuie (era evident pentru mine că aici se făcea referire la aşa-zişii „iluminaţi” şi la Francmasonerie), aţi fost şi veţi rămâne mereu în colimator şi, câte zile veţi avea, despre voi nu se va putea spune niciodată ceva care să vă fie favorabil.»”

Chiar dacă la prima vedere acele afirmaţii păreau a fi (mai ales pentru ea) aproape incredibile, respectiva persoană (ce a avut ocazia să asculte acele afirmaţii) a analizat apoi retrospectiv totul (în lumina faptelor) şi în felul acesta a fost determinată să constante că tot ceea ce se întreprinsese de-a lungul timpului prin intermediul mijloacelor mass-media împotriva Şcolii de yoga MISA  confirma în totalitate acea confesiune. În felul acesta, respectiva persoană şi-a dat apoi seama că, deşi acea confesiune părea – la prima vedere – nebunească sau inacceptabilă, cu toate acestea ea era din plin confirmată de tot ceea ce s-a petrecut în decursul timpului, începând cu anul respectiv (1994), când s-a început dezlănţuirea unei campanii furibunde şi aproape neîncetate a mass-media din România împotriva Şcolii de yoga MISA . Confesiunea acelui „mogul” al presei din România era implicit confirmată de existenţa sutelor de articole în mod constant calomnioase, pline de minciuni aberante, care i-au incitat timp de atâţia ani pe români să aibă o atitudine dispreţuitoare sau suspicioasă faţă de toţi aceia care practicau yoga în cadrul cursurilor MISA  din România.

În felul acesta, deveneau cât se poate de clare strategiile murdare ale realizatorilor de emisiuni (pline de ură împotriva MISA) care activau la feluritele posturi de televiziune sau ale redactorilor care scriau, la ordin, articole pline de răutăţi şi minciuni abjecte şi care pretextau, aproape la unison, că, atunci când au urmărit să ia în prealabil legătura cu cei din conducerea MISA  sau cu cei de la Biroul de Presă MISA, nimeni nu le-ar fi răspuns, cu toate că ei făcuseră – zice-se – eforturi considerabile pentru a solicita informaţii ce le erau necesare atunci când se pregăteau fie să scrie articole răuvoitoare, fie să facă emisiuni scandaloase la posturile de televiziune, în cadrul cărora erau în mod sistematic momiţi fie unii părinţi „indignaţi”, fie foşti cursanţi, care apoi erau manipulaţi cu viclenie să declare cele mai abjecte lucruri despre perioada cât au fost cursanţi în cadrul acestei Şcoli de yoga.

În felul acesta, confesiunea sinceră a respectivului „mogul” al presei din România evidenţia faptul că, dincolo de aparenţe, aşa zisa deontologie a celor care activează în mass-media din România poate fi în mod sistematic călcată în picioare, atunci când există anumite interese de culise – ce implică, precum în cazul de faţă,  să fie îndreptat şi apoi menţinut fără încetare tirul cel plin de ură, cel plin de abjecţii şi de calomnii al mass-media împotriva acestei Şcoli de yoga, care deranja pentru că îndrăznise să facă dezvăluiri despre  planurile criminale ale aşa-zişilor „iluminaţi“, ce acţionează de multă vreme în cârdăşie cu Francmasoneria mondială (dezvăluiri în fond necesare acestui popor, ce este menţinut în ignoranţă).

În felul acesta, putea fi, în sfârşit, explicată atitudinea plină de rea-voinţă a ziariştilor, care primeau ordin să scrie cât mai urât despre MISA  şi erau îndemnaţi să-şi împăneze cu abjecte calomnii articolele cât mai înfricoşătoare, referitoare la această Şcoală de yoga. Devenea în felul acesta clar de ce nu ne erau niciodată publicate drepturile la replică, aşa cum ar fi fost firesc conform deontologiei jurnalismului. Astfel se explica de ce nu ne erau niciodată acceptate drepturile la replică, ce au fost de fiecare dată transmise posturilor de televiziune, atunci când acestea difuzau cu neruşinare împotriva noastră emisiuni mizerabile, pline de ură, în care predominau cele mai aberante bârfe şi invenţii.

Toate aceste nemernicii erau şi sunt în continuare săvârşite, de mulţi ani, împotriva Şcolii de yoga MISA , cu toate că principiile deontologiei (ce sunt universale şi au fost stabilite de multă vreme) implică (fără nicio excepţie!) respectarea unor exigenţe fireşti, de natură etică. În felul acesta, „mogulul” dezvăluia totodată (în mod indirect) că, atunci când anumite interese abjecte o cer, se poate acţiona pe ascuns, din culisele puterii, şi imediat după aceea ordinul respectiv este executat cu slugărnicie, devenind în timp o aşa-zisă „literă de lege”, – şi anume, ca despre Şcoala de yoga MISA nimeni din mass-media să nu îndrăznească să spună nimic care este obiectiv, bun sau adevărat.

Având în vedere această semnificativă confesiune a acelui „mogul”, este cvasi-evident pentru noi toţi că, atâta timp cât gruparea aşa-zişilor „iluminaţi“, în cârdăşie cu secta satanică a Francmasoneriei mondiale, va deţine puterea pe această planetă, despre Şcoala de yoga MISA nu va fi cu putinţă să se spună adevărul, şi totodată că această campanie furibundă ce implică un neîncetat linşaj mediatic al Şcolii de yoga MISA şi al practicanţilor yoga va continua nestingherită şi de acum înainte.

Dat fiind faptul că acest adevăr şocant, ce era deja cunoscut în culisele puterii încă din 1994, a ajuns în mod necesar să fie dezvăluit, am considerat că este util să vi-l aducem neîntârziat la cunoştinţă. Înţelegând de acum înainte cum anume funcţionează acest plan abject (a cărui punere în aplicare a început încă din anul 1994), înţelegem cum este – spre exemplu – cu putinţă ca, atunci când este investigat de către mass-media un nu contează ce caz de sinucidere, apare brusc şi hodoronc-tronc şi aberanta şi insinuanta întrebare, aproape obsesivă (ce se imprimă apoi obsesiv în minţilor tuturor acelora care vizionează o astfel de emisiune): „X (cel care s-a sinucis) …făcea cumva parte din practicanţii yoga de la MISA ?”

Este tocmai de aceea necesar să ne dăm seama, acum în al doisprezecelea ceas, că toate aceste mârşăvii –, care nu fac de fapt altceva decât să transpună neîncetat în practică acele ordine din culise (ce au fost transmise către mass-media încă din anul 1994) – au loc, şi vor continua să aibă loc, în conformitate cu aceeaşi schemă abjectă, şi de acum înainte, atâta timp cât pe această planetă aşa-zişii „iluminaţi“, în cârdăşie cu secta satanică a Francmasoneriei mondiale, vor exercita din umbră influenţa lor otrăvită asupra mass-media din România. Toate aceste fapte sunt cu atât mai revoltătoare, dacă avem în vedere că, în mod oficial, mass-media trebuie (în principiu) să respecte întotdeauna, fără nicio excepţie, un ansamblu de norme deontologice, ce reglementează conduita şi obligaţiile etice ale celor care practică anumite profesiuni, precum cea de ziarist, de redactor sau de realizator de emisiuni în cadrul posturilor de radio şi de televiziune din România.

Vor exista desigur multe fiinţe obtuze, naive şi mai ales sceptice, care vor respinge cu vehemenţă toate acestea, catalogându le prompt ca nefiind altceva decât nişte banale speculaţii paranoide sau considerându-le într-un mod pripit şi prostesc drept nişte bazaconii care ţin de „teoria conspiraţiei”, dar ele vor pierde din vedere sau nu vor fi capabile să observe că există totuşi o mulţime impresionantă de dovezi ce confirmă implicit – pentru noi toţi – această confesiune, atât în trecut, cât şi în prezent. Sub nicio formă nu poate fi considerată o întâmplare faptul că, începând din anul 1994 şi până în prezent, atât în cadrul ziarelor, cât şi în cadrul emisiunilor de radio sau în cadrul tuturor emisiunilor ce au fost difuzate la televiziune, niciodată nu a fost admis (aşa cum era firesc) niciun drept la replică, şi în 99% dintre cazurile existente nu au fost niciodată invitaţi reprezentanţi ai Şcolii de yoga MISA atunci când au fost realizate astfel de emisiuni calomnioase, ce au fost apoi difuzate pe post şi chiar repetate la ore de maximă audienţă. Prin astfel de emisiuni pline de ură se urmărea de fiecare dată să fie cât mai înfricoşaţi românii, pentru ca nu cumva să aibă curiozitatea de a participa la cursurile acestei Şcoli de yoga. Toate aceste fapte pe care deja le cunoaştem cu toţii s-au petrecut şi se petrec de mulţi ani de zile. În fond, toate acestea nu fac altceva decât să confirme (prin intermediul faptelor) că respectiva confesiune a acelui „mogul” al presei nu este nici pe departe o exagerare, ci reprezintă adevărul gol-goluţ. Această situaţie de fapt, care arată că mass-media în România este aservită intereselor abjecte ce se exercită din culise, face ca, deocamdată, să fie imposibil în această ţară să se difuzeze de acum înainte chiar şi o singură emisiune la vreun post de televiziune, în cadrul căreia să apară şi membri ai acestei Şcoli de yoga. În schimb, aşa cum putem observa, la toate emisiunile care sunt realizate mereu şi mereu împotriva Şcolii de yoga MISA , sunt invitaţi de fiecare dată numai aceia care au părăsit de câţiva ani aceste cursuri şi care în prealabil sunt manipulaţi cu neruşinare de către realizatori să le denigreze sau să le calomnieze în fel şi chip, fără a exista niciodată posibilitatea ca ei să fie confruntaţi – aşa cum este firesc – cu persoane care practică actualmente yoga în cadrul acestei Şcoli Spirituale (MISA ).

Confesiunea acestui „mogul” al presei evidenţiază – pentru noi toţi – o realitate tragică a mass-media din România. Toate acestea arată că actualmente normele deontologice care reglementează activitatea profesională a ziariştilor, a redactorilor şi a realizatorilor de emisiuni TV sunt de fapt „literă moartă” căci atunci când interesele abjecte de culise o cer (şi sunt în prealabil date ordine ferme şi definitive din culise puterii), toate aceste norme deontologice sunt încălcate în mod flagrant şi sistematic.
Faptul – evident pentru noi toţi – că, începând cu anul 1994 şi până în acest an (2012), nicio redacţie de ziar, niciun post de televiziune, niciun post de radio nu a acceptat niciodată să acorde firescul şi necesarul drept la replică, deşi un astfel de drept este obligatoriu şi, mai mult decât atât, el este consfinţit de Codul deontologic al profesiei de jurnalist, este o dovadă zdrobitoare că afirmaţiile acestui „mogul” al presei sunt de multă vreme, şi ele continuă să rămână, o realitate secretă, ce este pusă în mod constant în aplicare împotriva acestei Şcoli Spirituale (MISA). Menţionăm că dintre miile de articole şi emisiuni calomnioase pentru care s-a solicitat acordarea dreptului la replică au existat doar trei excepţii (în anii 1996 şi 2002) în care s-a acceptat publicarea unor replici pentru că ziarele în cauză erau pe punctul de a pierde un proces de calomnie referitor la afirmaţiile publicate în articolele în cauză. Din acest motiv nu am luat în calcul aceste situaţii în care respectivele ziare erau pe punctul de a fi condamnate în instanţă la plata unor daune substanţiale şi numai de aceea au acceptat, la limită, publicarea celor trei replici pe care le-am menţionat, continuând insă imediat după aceea campania mediatică defăimătoare şi calomnioasă împotriva acestei şcoli de yoga.

Atunci când sunt privite în ansamblu, toate aceste aspecte sunt cu atât mai revoltătoare dacă avem în vedere că – în teorie – există un fond deontologic comun anumitor ocupaţii umane, iar fiecare profesiune are propria sa deontologie ce este impusă ca atare de specificitatea activităţii ei. Totuşi, iată că în mod sistematic această deontologie a fost călcată fără încetare în picioare, atunci când a fost vorba de Şcoala Spirituală MISA. Acest aspect este cu atât mai grav dacă avem în vedere că normele deontologice ale profesiei de jurnalist sunt stabilite prin Coduri adoptate de asociaţiile profesionale ale jurnaliştilor (care teoretic garantează şi respectarea lor), dar aceste reglementări, atunci când este vorba de MISA , sunt încălcate în mod flagrant şi sistematic. Tocmai aceasta face că din anul 1994 şi până în prezent niciodată nu a fost acceptat, în nu contează ce situaţie, dreptul firesc la replică, atunci când împotriva acestei şcoli au fost realizate sistematic mii de atacuri furibunde, atât prin intermediul presei scrise, cât şi prin intermediul posturilor de radio sau al posturilor de televiziune. Tot ceea ce s-a petrecut şi încă se petrece în cazul Şcolii de yoga MISA  este cu atât mai grav şi mai bizar, dacă avem în vedere că în epoca modernă exigenţele şi obligaţiile etice ale celor care activează în mass-media au fost sistematizate sub forma unor coduri deontologice clare, care – în teorie – nu mai este cu putinţă să fie încălcate.

Cu toate acestea, iată că – în practică –, începând cu anul 1994 şi până în acest an (2012), Şcoala de yoga MISA a înregistrat am putea spune un trist record: în cazul ei, nu a mai fost niciodată acceptat niciun drept la replică, în ciuda miilor de articole defăimătoare ori calomnioase şi a tuturor emisiunilor pline de ură ce au fost difuzate, atât în cadrul posturilor TV, cât şi în cadrul celor de radio (exceptând cele trei cazuri menţionate când au fost publicate replicile pentru a evita sentinţa de calomnie în instanţă şi care au fost urmate de alte articole defăimătoare care conţineau calomnii foarte grave). Acest record trist este şi rămâne totodată dovada evidentă că respectivele confesiuni ale acelui „mogul” al presei sunt şi rămân deocamdată pentru noi o evidentă şi zguduitoare realitate.

Am considerat că este necesar să dezvăluim prompt toate acestea pentru a vă ajuta să înţelegeţi care este motivul secret ce determină – fără încetare – mass-media să se dezlănţuie în cadrul unei campanii furibunde ce implică un evident linşaj mediatic. Dată fiind respectiva comandă secretă, această campanie furibundă, ce a fost dezlănţuit încă din anul 1994 împotriva MISA, va continua, atâta timp cât aşa-zişii „iluminaţi“, în cârdăşie cu secta satanică a Francmasoneriei mondiale, vor va deţine puterea pe această planetă şi vor dicta din umbră ce anume trebuie să se facă împotriva duşmanilor lor de moarte.

De altfel, este necesar să subliniem aici că această strategie abjectă nu este deloc ceva singular, căci ea se exercită, cu o exactitate uluitoare, şi în cazul tuturor acelora care se află în alte ţări ale acestei planete şi care îndrăznesc să spună adevăruri deranjante atât despre secta satanică a Francmasoneriei mondiale, cât şi despre aşa-zişii „iluminaţi”. Este însă tragic să constatăm că actualmente toţi ziariştii, toţi redactorii şi toţi realizatorii de emisiuni de radio sau de televiziune acceptă să fie şi să rămână complicii acestor practici murdare şi nu se dau în lături să execute cu o criminală obedienţă ordinele secrete care le sunt date (în prealabil) de către directorii publicaţiilor sau de către superiorii lor ierarhici, atunci când li se cere să realizeze emisiuni calomnioase şi pline din abundenţă de insinuări abjecte împotriva Şcolii de yoga MISA.

Având în vedere faptele şi numai faptele pe care mulţi dintre voi aţi putut deja să le constataţi în decursul anilor, devine cu putinţă să vă daţi seama că respectiva confesiune a acelui „mogul” al presei a dezvăluit un adevăr ce se confirmă, chiar şi dacă luăm în considerare numai faptul că niciodată Şcolii Spirituale MISA  nu i s-au publicat drepturile fireşti la replică, iar atunci când au fost realizate felurite emisiuni pline de calomnii abjecte, realizatorii lor s-au prefăcut cu făţărnicie că au depus eforturi pentru a contacta conducerea MISA  sau Biroul de Presă, şi au avut tupeul să mintă cu o mare neruşinare, afirmând că nu a răspuns nimeni la telefon, şi de aceea s-au aflat în imposibilitatea de a invita pe cineva din partea MISA  la o astfel de emisiune abjectă. Astfel de trucuri penibile şi răsuflate, care au fost repetate de o mulţime de ori, vor continua şi de acum încolo, dar nu este cazul să pierdem din vedere că acum avem la dispoziţie această semnificativă dezvăluire, care ne permite să înţelegem de ce, mai ales atunci când este vorba de Şcoala Spirituală MISA , mass-media se comportă în acest mod incalificabil şi deja s-a obişnuit să încalce într-un mod flagrant toate normele deontologice, pe care ar trebui să le respecte de la sine înţeles, fără nicio excepţie.
 
Cu toate că încălcarea normelor deontologice este sancţionată, aceasta nu se petrece la noi, datorită faptului că România este (deocamdată) o ţară (am putea spune fără să greşim) „bananieră”, în care domnia bunului-plac şi încălcarea legilor a devenit o obişnuinţă. Chiar dacă este tragic, este totuşi necesar să recunoaştem că aceasta este situaţia în cazul României. Din nefericire, actualmente ea este o ţară a tuturor posibilităţilor, mai ales în rău.

Cu toate acestea, este necesar să nu ne pierdem speranţele îndreptăţite, căci profeţiile ce există cu privire la România arată că până la urmă totul se va transforma în bine în această ţară, care este pe drept cuvânt considerată Grădina Maicii Domnului. Atât profeţiile indianului Sundar Singh, cât şi cele ale faimoasei clarvăzătoare bulgare Vanga, îi prevestesc României un viitor minunat. Noi ştim că niciodată profeţiile autentice nu au fost infirmate. Până la urmă toate profeţiile de acest gen s-au adeverit, şi tocmai de aceea putem fi siguri că şi aceste profeţii referitoare la România se vor adeveri în viitor.

profesor yoga Gregorian Bivolaru

 

 


 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More