2013. NOI PERSPECTIVE (III)

de profesor yoga Dan Bozaru

2013. NOI PERSPECTIVE (I)

2013. NOI PERSPECTIVE (II)

Zona galactică prin care trece sistemul nostru solar, împreună cu Pământul, este caracterizată de anumite radiaţii şi energii cu o înaltă frecvenţă de vibraţie. Întrucât aceste energii pătrund aproape totul, ele transformă structural mai ales materia biologică şi, prin aceasta, ele modifică de asemenea şi informaţia subtilă a ei. Trupurile noastre sunt îmbăiate continuu în acest şuvoi energetic cosmic ce creşte tot mai mult în intensitate. Ele se confruntă cu anumite efecte specifice de natură fizică şi subtilă, care pentru majoritatea oamenilor rezultă în principal într-o transformare de atitudine, de comportament şi de gândire. Putem constata rezultatele acestor transformări pretutindeni în lume, întrucât ideile noi şi soluţiile pentru rezolvarea problemelor majore cu care se confruntă omenirea în momentul de faţă sunt exprimate în mod deschis şi împărtăşite tuturor, mai ales prin intermediul unor canale media alternative, adică prin Internet.
 

Vechile credinţe şi prejudecăţi ce definesc sistemul actual de viaţă, împreună cu mijloacele perfide de menţinere a lor sunt încă evidente şi ele continuă să acţioneze în lume. Cu toate acestea, lipsa lor de eficiență nu mai poate fi mult timp ascunsă în spatele unor acuze sau justificări false. De cele mai multe ori, liderii şi guvernanţii actuali aruncă vina şi responsabilitatea asupra altor oameni pentru propriile lor eşecuri, când în realitate ei ar trebui să fie cei care să rezolve problemele respective. Vechiul sistem prin care elita malefică obişnuia să menţină controlul asupra societăţii s-a dovedit a fi precum un jug de fier pentru omenire. Oricare ar fi domeniul de interacţiune umană: politică, afaceri, etică, moralitate, religie etc., el este în mod sistematic infiltrat şi pervertit de către reprezentanţi ai elitei malefice, a lojelor şi organizaţiilor pe care ea le-a înfiinţat. 
 
Sistemul actual, prin regulile şi ideile pe care le-a impus a provocat dezastre la toate nivelele existenţei oamenilor. Perversitatea acestui mod de a conduce subzistă în faptul că, în timp ce controlul societăţii este asigurat la suprafaţă printr-un set de măsuri, de idei, de reguli şi de legi care sunt menite aparent să slujească „binele şi interesul cetăţeanului de rând”, esenţa sistemului ca atare a rămas mereu ascunsă în fundal, nefiind niciodată dezvăluită. Cu alte cuvinte, agenda ocultă a celor care au instrumentat acest sistem de oprimare a omenirii a rămas mereu tăinuită, nevăzută, acţionând în mod discret şi pervers.
 

Obiectivul principal al elitei malefice a fost şi este în continuare controlul deplin asupra populaţiei planetei. Comunismul, care a fost un „produs” al gândirii satanice a acestei elite ocultate, reprezintă exemplul clasic al modului în care se doreşte şi se exercită acest control. În comunism, totul trebuia să fie controlat „de la centru”. De fapt, întregul sistem de existenţă al societăţii este gândit pe principii comuniste, care sunt disimulate în spatele unor „idei măreţe pentru binele, prosperitatea şi siguranţa omului”. Din nefericire, multe personalităţi publice de marcă, altfel oameni bine inteționați, integri şi oneşti, au căzut în plasa admiraţiei acelor „iluminaţi” care „au dorit să fundamenteze pacea şi abundența pe Pământ”. În realitate, elita malefică şi-a urmat întotdeauna calea ei egoistă şi propria agenda de stăpânire şi control asupra omenirii, atâta doar că ea a ştiut să mascheze cu o incredibilă abilitate aceste intenţii murdare sub aparenţa bunelor moravuri, a ideilor generoase, a aşa-zisei libertăţi de exprimare şi a multor alte „beneficii” pentru umanitate. În prezent toate acestea sunt deconspirate într-un ritm ameţitor de către persoane care au activat în interiorul organizaţiilor oculte ale „Iluminaţilor” şi care au găsit curajul necesar pentru a face dezvăluiri extraordinare despre „adevărul din spatele uşilor închise ale elitei malefice”.
 

Sunt semne foarte clare ale faptului că vechea ordine se prăbuşeşte. Unul dintre acestea se referă la „fisurile” evidente care au apărut în monolitul pe care îl reprezenta sistemul de control al „Iluminaţilor”: se ştia că mass-media, politicienii, corporaţiile mari, precum şi concernurile de firme sunt toate controlate şi ţinute cu o mână de fier de câţiva sceleraţi din elita mondială secretă; totuşi, iată că informaţii la cel mai înalt nivel au început să fie dezvăluite pe bandă rulantă şi acum este doar o chestiune de asimilare a lor pentru a ne lămuri cu adevărat cine şi ce a vrut pe această planetă. Cazuri de corupţie la nivel guvernamental, devieri uluitoare ale unor idei şi principii morale şi religioase fundamentale, secrete extraordinare despre unele tehnologii şi proiecte care au fost ţinute „la rece” zeci de ani, precum şi multe alte informaţii cu statut de secret de stat sunt expuse la diferite posturi de radio, pe Internet sau chiar şi în unele publicaţii din presă ori pe unele canale de televiziune. Dacă „stăpânirea, controlul şi puterea” elitei malefice a „Iluminaţilor” ar fi rămas infailibile, aşa după cum le plăcea membrilor ei să afirme, cum se explică faptul că toate aceste informaţii foarte sensibile, care zdruncină din temelii multe organizaţii, funcţii şi guverne, ies acum la iveală într-un ritm debordant? Fără îndoială, aceasta înseamnă că sistemul instituit de „Iluminaţi” cedează, că cenzura şi controlul lor nu mai este nici pe departe la fel de eficient şi infailibil ca înainte. 
 
Prăbuşirea sistemului este iminentă, deoarece fisurile mici devin foarte repede adevărate crevase. Viteza cu care această informaţie nouă se răspândeşte imediat ce este difuzată i-a uluit pe cei care până atunci erau obişnuiţi să profite de secretul intrigilor şi înţelegerilor lor murdare, parafate de multe ori la cel mai înalt nivel de conducere. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă excepţionalul documentar despre tirania financiară impusă de „Iluminaţi” de-a lungul timpului, care a fost prezentat în trei episoade de către postul rusesc de televiziune REN-TV, în luna ianuarie 2013:
 

O altă explicaţie a prăbuşirii castelului din cărţi de joc, pe care îl reprezintă sistemul financiar mondial şi organizarea societăţii actuale, este aceea că exponenţii lui şi cei care îl susţin au dat dovadă de o aşa mare lăcomie, criminalitate, aviditate şi chiar inconştiență, încât acum au ajuns să distrugă însăşi construcţia pe care au generat-o la începuturi. În cazul lor, a vorbi despre principii etice, morale sau spirituale este ca şi cum ai aştepta în mijlocul deşertului Sahara să plouă pentru a se coace recolta. De altfel, se ştie că toate sistemele care sunt de la început corupte şi greşit „proiectate” sfârşesc iremediabil prin a se autodistruge, prin a imploda sub presiunea propriilor lor erori, care le fac să fie şubrede şi, într-un târziu, să cedeze. 
 

Interesant de știut este dacă iniţiatorii sistemului, adică „Iluminaţii”, au fost sau nu conştienţi de aceasta atunci când au generat imensa farsă care se numeşte sistemul financiar actual, care la rândul lui a fundamentat economia pe care se sprijină o lume întreagă. Părerea noastră este că, iniţial, „Iluminaţii” nu au intuit sfârşitul tragic al ideii lor. Cu un gen de inconştienţă proprie celor întunecaţi care slujesc răul, ei pur şi simplu au mers înainte  cu o tâmpă speranță că poate totuşi vor reuşi să instaureze Noua Ordine Mondială şi vor dobândi astfel controlul şi puterea absolută asupra populaţiei globului. Este posibil ca pe parcurs unii dintre aceşti mandatari ai răului să-şi fi dat seama că lucrurile au intrat pe o pantă periculoasă şi că ele nu se vor sfârşi bine pentru ei, dar deja era prea târziu pentru a mai face ceva; locomotiva pornise şi era foarte dificil să mai fie oprită.
 

Când un astfel de sistem gigantic se prăbuşeşte, unda de şoc pe care el o poate genera este enormă. De aceea, el trebuie înlocuit imediat cu un sistem financiar nou, pentru ca stabilitatea financiară mondială să fie menţinută. Vechiul sistem se află acum în ultima fază a existenţei sale, înainte de colapsul total. Noul sistem este pregătit, gata să fie implementat îndată ce primul va sucomba. Acest sistem vine cu idei noi, cu o concepţie nouă de tranzacţionare, cu noi standarde de evaluare şi mai ales va beneficia de un personal de administrare în întregime nou, pentru că a folosi în cadrul lui aceiași șefi și angajați care au produs dezastrul anterior, ar fi echivalent cu o sinucidere. Probabil că la început, printre oameni va exista o anumită stare de confuzie, absolut firească atunci când noul înlocuieşte ceea ce este vechi, mai ales la o asemenea anvergură. Totuşi, este important să reţinem faptul că lumea nu va cădea într-o stare de haos şi de anarhie, deoarece toate elementele noi care trebuie să intre în joc sunt deja pregătite. Este adevărat că un nou sistem financiar nu este scutit de tentație, de corupție sau de revenirea gradată la aceleași practici subversive de până acum, însă avem cel puțin șansa de a începe o cale nouă și mai ales ne bazăm pe evoluția conștiinței oamenilor. De asemenea, o serie întreagă de mecanisme de prevenire a vechilor metode financiare corupte sunt menite să asigure un echilibru decent al tranzacțiilor si al schimburilor economice.
 

O dovadă în plus a direcţiei spre care se îndreaptă lucrurile este recenta reuniune a ţărilor ce formează organismul BRICS. Importanţa acestui summit nu poate fi ignorată, pe de o parte din cauză că BRICS reprezintă un grup de ţări care încep să deţină o putere economică şi militară uriaşă în lume, iar pe de altă parte pentru că el prevesteşte astfel o nouă „configuraţie” a lumii şi chiar un nou sistem de gândire şi de existenţă a ei. Mai mult decât atât, celor cinci ţări care formează fundaţia BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) li se vor adăuga în curând încă două naţiuni gigantice: Iran şi Indonezia, astfel că organismul va deveni: BRIIICS. Iranul este fără îndoială „flamura” Orientului Mijlociu, asumându-şi rolul de lider moral şi politic în regiune. Resursele sale naturale sunt extraordinare, iar progresele în domeniul tehnologic sunt de invidiat. Pe de altă parte, Indonezia este ţara cu a patra populaţie cea mai numeroasă din lume, cu o creştere economică formidabilă (o rată de aproximativ 7% pe an) şi de asemenea cu resurse naturale uriaşe. Alte ţări, precum Venezuela, Turcia, Egipt, Pakistan şi Malaezia îşi aşteaptă şi ele rândul pentru a intra în acest organism mondial care deja constituie o forţă extraordinară. În prezent, BRICS cumulează 40% din populaţia lumii, 30% din suprafaţa ei de uscat şi 25% din produsul ei brut. Doar cu aceste cifre, fără să mai considerăm intrarea Iranului şi a Indoneziei, organizaţia reprezintă un pol foarte puternic pentru aşa-zisa „hegemonie” a Statelor Unite ale Americii în lume şi a puterilor occidentale „tradiţionale” care îi sunt aliate: Anglia, Franţa, Canada, Spania, Italia şi Germania.
 
Totuşi, chiar mai important decât aceste aspecte este faptul că BRICS a decis la această reuniune înfiinţarea unei bănci comune pentru dezvoltarea pe termen lung a infrastructurii economice. Noua bancă a BRICS este menită să rivalizeze şi chiar să surclaseze instituţiile bancare occidentale, fief al planurilor diabolice ale elitei „Iluminaţilor”. Raţiunea acestei mişcări strategice este simplă: BRICS intenţionează să contrabalanseze dominaţia politică şi economică occidentală şi, în particular, chiar să elimine influența Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Mondiale, despre care se ştie că nu au servit în niciun fel interesele ţărilor sărace, ci doar au fost interesate să le pună pe acestea în mod sistematic la jugul unor nesfârşite datorii care trebuie plătite. Decizia BRICS se justifică pe deplin, întrucât Occidentul a exploatat la maxim ţările sărace şi pe cele emergente, fiind mereu agresiv din punct de vedere militar şi financiar cu acestea.
 

Noua bancă a BRICS are însă ţeluri mult mai ambiţioase decât acela de a fi doar o simplă bancă de investiţii. Ea îşi propune să pună capăt supremaţiei dolarului ca valută internaţională pe piaţa economică şi financiară prin stabilirea unei noi monede de schimb valutar internaţional şi a unui nou standard valoric. Mai direct spus, aceasta înseamnă pur şi simplu prăbuşirea SUA din poziţia ei de „jandarm mondial”, precum şi din acela de economie-locomotivă a lumii. Poate tocmai de aceea SUA a încins atât de mult spiritele, mai ales în ultimul an, urmărind declanşarea cu orice preţ a unui conflict armat mai întâi în Iran, apoi în Siria şi în prezent în Coreea de Nord. Pentru „Iluminaţi”, crearea unei situaţii de haos, de panică şi de război ar fi în momentul actual precum graţierea condamnatului, deoarece le-ar oferi ocazia refacerii forţelor şi a influenţei, prin intermediul pârghiilor de conflict pe care ei le stăpânesc foarte bine. Într-o asemenea situaţie, constituirea oricărui alt organism economic şi financiar internaţional, ca pol opus de influenţă în lume, nu ar mai fi posibilă, astfel încât elita malefică ar putea să-şi continuie planurile oneroase în ceea ce priveşte omenirea.
 
Poate cea mai semnificativă propunere şi iniţiativă a BRICS la acest summit a fost crearea unei conexiuni prin cablu optic între toate cele cinci ţări, cu posibilitatea extensiei pentru Iran şi Indonezia. Acest fapt ar fi o nouă lovitură aplicată Occidentului, deoarece ar constitui un sistem global de internet prin fibră optică, independent de cel actual din Occident. Organizaţia BRICS este conştientă că Statele Unite – în ciuda faptului că neagă cele 16 agenţii de servicii secrete pe care le deţin – urmează de fapt foarte strâns agenda coruptă, satanică a elitei „Iluminaţilor” în lume, care printre altele urmăreşte excluderea Iranului din sistemul bancar internaţional SWIFT şi din alte tranzacţii bancare. Înfiinţarea noului cablu şi a conexiunii independente ar face însă ca această măsură a statelor occidentale să fie inutilă.
 

Prin urmare, BRIIICS ar putea fi noua putere care să nu lase vechile țări imperialiste să-şi adjudece ca de obicei felia cea mare a tortului. Aceasta ar putea fi de asemenea calea, într-o fază incipientă, pentru echilibrarea puterii în lume şi eliberarea fiinţei umane. Totuşi, procesul de ascensiune şi de transformare spirituală a omenirii şi a planetei continuă indiferent de situaţiile geo-politice. Elementul fundamental este acela ca popoarele să nu permită instaurarea haosului şi a panicii, pentru că atunci energia lor s-ar canaliza în acţiuni negative, în loc să fie orientată şi sublimată în iubire şi compasiune. Răul, întruchipat de elita criminală a „Iluminaţilor” şi a acoliţilor lor va fi eliminat din lume. În prezent, elita malefică pierde deja în mod accelerat din putere şi din influenţă, pe măsură ce frecvenţa de vibraţie a conştiinţei oamenilor creşte tot mai mult. Revenirea la vechea paradigmă a lucrurilor este imposibilă. Ceea ce înainte era acceptat fără discuţie, în prezent este chestionat şi analizat pentru a se vedea dacă într-adevăr serveşte intereselor comunităţii. Cei care vor dori totuşi să menţină vechile concepţii şi obiceiuri, vor descoperi cu surprindere că acest fapt este practic imposibil, datorită transformării de stare la nivel global, care îi va împiedica să mai aplice aceleaşi idei fade şi egoiste ca până acum.
 
Corupţia s-a răspândit mult mai mult decât s-a anunţat şi s-a spus prin mijloacele mass-media, iar atunci când adevărul va ieşi complet la iveală, el va şoca fără îndoială pe mulţi. În această direcţie, va fi introdus un sistem nou de prezentare şi de monitorizare, care va opera în mod deschis şi va fi transparent pentru oricine. Actuala stare de lucruri creează doar aparenţa de libertate, dar în realitate situaţia este complet diferită. De pildă, a putea să ne cumpărăm ce vrem nu înseamnă că suntem liberi. Aceasta este doar o iluzie, este pur şi simplu un sistem de viaţă, care a fost instituit de cei care ne conduc. Nu numai că nu este vorba despre libertate în adevăratul sens al cuvântului, dar ceea ce se petrece în cadrul actual al societăţii înseamnă chiar sclavie, deoarece sistemul te obligă, într-un anumit sens, să-l perpetuezi. Din nefericire, mulţi procedează în acest fel, din ignoranţă şi prostie. Ei urmează fără să-şi dea seama drumul trasat de elita malefică, aşa cum boul vine la tăiere ademenit cu un smoc de fân.
 

Totuşi, putem identifica deja numeroase dovezi ale faptului că oamenii au început să se „trezească”, deoarece ei îşi dau seama că totul în acest vast şi complicat sistem social în care trăim şi suntem implicaţi nu reprezintă decât un serviciu, o obligaţie prin intermediul banilor. Guvernele, puterea, conducerea şi manipularea, toate acestea sunt determinate de bani. Banii sunt administraţi de bănci, iar instrumentul lor principal pentru a-i obține a fost și este războiul. Războaiele au constituit dintotdeauna sursa principală pentru alimentarea elitei malefice cu bani. Există însă şi surse „secundare” pentru a realiza aceasta; deşi nu sunt la fel de puternice, aceste „surse” reprezintă totuşi adevărate „haznale financiare” pentru conducătorii lacomi şi corupţi. Putem identifica cu uşurinţă aceste surse în câteva „domenii” principale de activitate ale guvernelor. În primul rând, ştiinţa şi medicina modernă iau banii populaţiei pe medicamente, care fie nu aduc nicio vindecare, fie provoacă alte boli, fie accentuează boala existentă. Întregul sistem farmaceutic alopat actual este fundamentat pe principiul câştigului financiar; prin urmare, el nu poate fi prea mult de folos celui bolnav. Pe de altă parte, guvernanţii iau banii populaţiei prin zeci şi chiar sute de taxe, într-o incredibilă spirală a nesimţirii şi tupeului politic. Lumea pare să se fi întors cu fundul în sus şi oamenii, pe bună dreptate, sunt în majoritatea lor derutaţi şi confuzi. Desigur, aici putem face observaţia că societatea este în primul rând răspunzătoare pentru faptul că a permis această stare de lucruri, pentru că a lăsat acest cancer al elitei malefice aşa-zis „iluminate” să se propage la toate nivelele. Din fericire, lumea pare să iasă din amorţeală, iar oamenii devin din ce în ce mai conştienţi de faptul că trebuie să-şi modifice atitudinea, obiceiurile, ţelurile în viaţă şi că ei trebuie de asemenea să-şi asume responsabilitatea pentru aceasta.
 

Tocmai de aceea am asemănat această expansiune fără precedent a înţelegerii şi rafinării conştiinţei cu o veritabilă „revoluţie a conştiinţei”, cu o renaştere a ei. Pe măsură ce conştiinţa de masă expansionează, forţa care dorea să o menţină până acum într-o stare de contracţie şi de frică, diminuează şi tinde către zero, prin eliminarea completă a răului din lume. Elita malefică şi familiile nobilimii negre care se află la putere realizează că îşi pierd în mod accelerat această putere şi că sistemul instituit de ele colapsează. Ca orice organism, elita malefică urmărește să-şi prelungească existenţa, adică luptă cu disperare pentru „supravieţuire”. Este tot ceea ce ştiu membrii ei să facă, este ceea ce au practicat dintotdeauna. Pentru aceasta ei folosesc vechile metode care sunt menite să provoace frica în oameni, însă oamenii nu mai sunt dispuşi să cadă mereu şi mereu în aceeaşi capcană. Ceva misterios, dar minunat, pare să le deschidă din ce în ce mai mult înţelegerea asupra felului în care se prezintă lucrurile în realitate. Cei care refuză să evolueze şi se împotrivesc, dorind cu încăpăţânare să păstreze un sistem învechit şi vicios de gândire şi de acţiune, fie vor pieri în vâltoarea evenimentelor viitoare, fie vor rămâne să sufere în continuare în dimensiunea 3D, care va fi supusă unor necesare epurări. Pe de o parte există această forţă malefică la conducerea din umbră a umanităţii, care doreşte să menţină întreaga populaţie acolo unde era până acum, adică în întunecimea ignoranţei şi a prostiei; iar pe de altă parte există această mişcare formidabilă de trezire a conştiinţei colective, care împinge cu putere şi chiar striveşte existența malefică a „Iluminaţilor”.
 

Una dintre cele mai simple metode de a elimina jocul perfid al elitei criminale care conduce din umbră omenirea este aceea de a refuza ceea ce ea ne îndeamnă să facem. Astfel, este de ajuns să refuzăm războiul, să refuzăm medicamentele alopate – care nu doar că nu asigura vindecarea, dar chiar provoacă numeroase efecte adverse, de dependenţă şi mai ales efecte secundare ce ruinează sănătatea oamenilor -, să refuzăm să cumpărăm tot ceea ce publicitatea ne îndeamnă, limitându-ne doar la ceea ce ne este necesar etc.. Guvernul din umbră şi „Iluminaţii” îşi pot pierde puterea atunci când oamenii se „trezesc”. Ei ştiu prea bine acest lucru; de aceea, pentru a păstra controlul, ei caută să promoveze „agenda fricii” pretutindeni în lume, prin tot felul de acţiuni haotice sau terifiante (atentate, influenţe teribile asupra climei, manipulări prin intermediul mass-media, terorism). În esenţă, elitei malefice a „Iluminaţilor” îi este frică de faptul că va pierde întreaga putere cu care a fost obişnuită până acum şi pentru care s-a luptat zeci, sute şi chiar mii de ani. „Iluminaţii” vor fi şi ei afectaţi de această transformare extraordinară a conştiinţei, indiferent că acest lucru le place sau nu. Timpul lor a expirat şi aceasta este evident pentru cei care înţeleg şi simt procesul transformării interioare a fiinţei lor. Într-un fel, se poate spune că „Iluminaţii” sunt acum disperaţi şi caută să se agaţe de puterea cu care au fost obişnuiţi, dar revenirea la vechea stare de lucruri nu mai este posibilă.
 

Traversăm o perioadă în care are loc o „accelerare a conştiinţei”, o trezire şi totodată o rafinare a ei. Mai mult ca oricând, în această perioadă putem realiza adevărul universal că nimic nu se petrece individual, rupt de context şi de întreg, ci totul este intercorelat. Pământul însuşi este o fiinţă conştientă, iar dacă fiinţele care trăiesc pe el aleg să fie conştiente, dacă ele decid să aleagă iubirea în locul fricii şi a violenţei, atunci totul se modifică în conformitate cu noul model al conştiinţei pe care noi l-am ales, adică cel bazat pe iubire, altruism şi devoţiune. Desigur, această iubire nu este cea din filmele hollywoodiene, ci ea este o stare a fiinţei. Nu este ceea ce faci altcuiva, ci reprezintă o condiţie intrinsecă a fiinţei, o stare naturală a ei, un nou mod de a simți și de a trăi viața. Efectul de purificare este atunci foarte rapid şi spectaculos prin senzaţiile minunate pe care ni le conferă. Transformarea de stare se realizează în primul rând în interiorul nostru, nu aşteptând să acţioneze altcineva în locul nostru. Suntem în exterior rezultatul direct al transformării interioare a fiinţei noastre.

2013. NOI PERSPECTIVE (IV)

2013. NOI PERSPECTIVE (V)

 
 

yogaesoteric

6 aprilie 2013 

 
 
 
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More