Ecouri favorabile în presa românească despre Tabăra yoghină de anul acesta de la Herculane

Şi de această dată, Tabăra spirituală yoghină de vacanță de la Băile Herculane,  desfășurată în perioada 25 aprilie -  6 mai, a reunit mii de practicanți yoga, atât din țară, cât și din străinătate. Meditaţiile în spirală, exemplificările spirituale cu variate teme, conferinţele spirituale constituie repere obişnuite din programul fiecărei tabere. Spre deosebire de anii trecuţi, acest eveniment spiritual internațional organizat de Școala de yoga MISA s-a bucurat anul acesta de o reflectare obiectivă în presa românească. Vă prezentăm în continuare unul dintre aceste articole, ce prezintă cu deschidere şi corectitudine evenimentele din cadrul taberei yoghine de la Herculane.
 

EXCLUSIV VIDEO FOTO: Ultima spirală YOGA Misa la Băile Herculane, 5000 de yoghini şi-au dat mâna pe Platoul Coronini

Peste 5000 de yoghini s-au strâns aseară pe Platoul Coronini din oraşul – staţiune Băile Herculane din judeţul Caraş Severin. A fost ultima spirală iar de azi, Herculanele va pierde cel putin 6000 de turiști dintr-o dată.
Participanţii – practicanţi yoga din România, dar şi din alte ţări din Europa, Asia şi chiar Africa, s-au reunit în ultima spirală yang. Conform propriei lor ideologii, aceasta îi va aduce în armonie cu lumea întreagă şi cu universul.

Încă din 26 aprilie, staţiunea Băile Herculane s-a umplut cu turişti yoghini sosiţi din toată lumea. Programul taberei, diferit în fiecare an, a conţinut meditaţii, conferinţe pe teme spirituale şi spirale yoghine. Pregătirea spirituală pentru o astfel de spirală durează 3 ore – timp în care cei prinşi în spirală stau aproape nemişcaţi.

 

 
La eveniment participă yoghini atât din ţară, cât şi din alte 20 de state.
Anul acesta au avut loc trei spirale yang pe platoul Coronini de deasupra staţiunii. De o însemnătatea deosebită a fost spirala din sâmbăta Paștilor dinaintea Învierii. Formarea spiralei de duminică – ultima din această tabără, a început la ora 19, iar meditaţia în spirală a ţinut aproape 3 ore. Da azi, luni 6 mai, yoghinii îşi vor încheia tabăra şi vor pleca acasă.

Liderul spiritual al yoghinilor, profesorul Gregorian Bivolaru, a lipsit şi în acest an de la întrunire, el aflându-se în Suedia. Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, beneficiază în prezent de azil politic în Suedia, la Malmö, dar cu toate acestea, el a fost prezent spiritual în mijlocul yoghinilor prin conferinţele transmise prin internet. Acestea au fost redate şi difuzate în cadrul şedinţelor şi seminariilor din cele 10 zile de tabără.
Yoghinii consideră tabăra 2013 o reuşită prin tot ceea ce s-a realizat şi mai ales, prin cunoştinţele noi dobândite şi trăirile spirituale. Dacă acum 10 zile, adică la început, numărul yoghinilor a fost undeva la 2500 în Herculane, de-a lungul acestei perioade de timp şi mai ales sâmbătă şi duminică, numărul practicanţilor yoga prezenţi la Herculane, s-a apropiat de 6000 de persoane. Numai spirala de aseară a avut peste 5000 de participanţi.

De luni, oraşul se va goli puţin câte puţin – yoghinii întorcându-se la casele lor unde îşi vor relua activitatea zilnică. Mulţi, majoritatea, sunt oameni cu studii superioare, medici, avocaţi, ingineri sau cine mai ştie ce profesie are fiecare. Prin comportamentul lor, membrii taberelor de yoga au ajuns să fie apreciaţi de localnici. Toţi proprietarii de pensiuni, hoteluri sau cei ce oferă camere de găzduire, spun despre yoghini ,,că sunt turiştii perfecţi: nu fac scandal, nu beau, nu fumează şi nu fac gălăgie şi mizerie. În plus, sunt vegetarieni şi nu fac toată ziua grătare”.

Localnicii din Herculane, dar mai ales comercianţii, spun că au numai de câştigat de pe urma yoghinilor. Ei au declarat că se bucură de prezenţa în staţiune a yoghinilor, pe care îi consideră oameni liniştiţi şi civilizaţi. Fiindcă toţi yoghinii Misa sunt vegetarieni, meniul la restaurantele din hoteluri unde sunt cazaţi yoghinii este unul special, vegetarian. Mulţi yoghini locuiesc la gazdă unde tarifele sunt mai mici ca la hoteluri, dar în acest an, pe Platoul Coronini au fost instalate peste 140 de corturi.

De marţi, staţiunea va reveni la viaţa liniştită de dinainte sosirii yoghinilor iar proprietarii de hoteluri şi pensiuni le vor duce dorul până anul viitor.
Următoarea tabără yoga MISA va începe în luna august la Costineşti, unde sunt aşteptate peste 10.000 de persoane.

Ce trebuie amintit obligatoriu, este legat de biroul de presă din acest an. Cei doi purtători de cuvânt ai Taberei, Cristina Costaş din Braşov şi Costică Cojocaru din Bucureşti, au ştiut foarte bine să îşi facă treaba la care au fost puşi de organizatori. Ei au dovedit că relaţia MISA-presă, mă rog, o parte a presei, poate fi şi alta decât urmărit – urmăritori. De la bun început ne-am întâlnit cu dânşii, le-am spus ce dorim noi, dânşii ne-au spus condiţiile lor – adică respectul reciproc şi dreptul la imagine – fiindcă nu au cerut altceva, şi lucrurile au mers strună.

Fiindcă yoghinii au fost efectiv hărţuiţi de o parte a presei în ultimii ani punându-li-se în cârcă şi ce au făcut şi ce nici măcar nu au visat că pot face, ei au căpătat o adversitate faţă de jurnalişti şi întrebările acestora. Faptul că lucrurile s-au schimbat, o dovedesc interviurile luate în exclusivitate de reporterii InfoCS.
InfoCs a preluat de pe MISA Senzațional TV o filmare privind modul in care se formează o spirală yang.
 

 

Sursa: infocs.ro

http://www.infocs.ro/exclusiv-video-foto-ultima-spirala-yoga-misa-la-baile-herculane-5000-de-yoghini-si-au-dat-mana-pe-platoul-coronini/

La adresele de mai jos puteți citi câteva dintre articolele obiective care au fost publicate în presa românească despre Tabăra spirituală yoghină de la Herculane din luna mai a acestui an.

http://a1.ro/news/inedit/5-000-de-yoghini-au-realizat-o-spirala-imensa-la-baile-herculane.html

http://www.ziare.com/articole/misa+yoghini+baile+herculane

http://observator.tv/eveniment/peste-5000-de-yoghini-au-realizat-o-spirala-imensa-pe-platoul-coronini-din-baile-herculane-99363.html

http://informatiicumasuraplus.blogspot.ro/2013/04/misa-simpozionul-international-de-yoga.html

http://www.baileherculane.ro/stiri-baile-herculane/459-misa-2013-baile-herculane-tabara-de-yoga-2013.html

http://www.infocs.ro/video-foto-yoghinii-misa-au-readus-herculanele-la-viata-si-se-pregatesc-de-zor-astazi-au-prima-zi-de-program/

http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/prima-spirala-misa-2013-baile-herculane-1_517cf388053c7dd83f54e87c/index.html

http://www.infocs.ro/video-s-a-deschis-sezonul-turistic-la-herculane-4000-de-yoghini-vor-sosi-pana-duminica-in-statiune/

http://www.voxbanat.ro/divertisment/2516-adepii-misa-se-intalnesc-la-simpoziomnul-internaional-de-yoga-herculane-2013


yogaesoteric
28 mai 2013

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More