Dacă MISA nu ar fi existat… (V)

 
Citiţi a patra parte a acestui articol

 

Continuăm să vă prezentăm o nouă parte din răspunsurile oferite de cititorii noștrii la întrebarea „Dacă MISA nu ar fi existat?”, urmând ca în articolele viitoare să le includem și pe celelalte primite. Din aceste mărturii, pentru care vă mulțumim, se poate observa cum viața fiecăruia dintre noi capătă noi și inefabile valențe, devenind mult mai armoniasă și plină de sens, prin aderarea la idealuri sublime, divine.

„Omul seamănă cu un pescar iscusit care şi-a aruncat năvodul în mare. Când l-a scos, înăuntru erau o mulţime de peştişori. Printre ei el a găsit unul mare şi frumos pe care l-a ales fără ezitare, aruncând restul în mare. Cine are urechi de auzit să audă.” Evanghelia după Toma

Cami M.: „Dacă MISA nu ar fi existat… aş fi crezut în continuare că doar când voi ieşi la pensie voi avea timp şi mă voi preocupa să îl cunosc pe Dumnezeu, să fiu o fiinţă spirituală. Atunci ar fi fost momentul potrivit pentru a mă întreba ce am făcut cu viaţa mea şi unde a fost Dumnezeu în toţi anii vieţii mele. La MISA, această întrebare se regăseşte într-o meditaţie în tabăra de la Costineşti, care mă ajută foarte mult. Iar Dumnezeu îmi este aproape, îi simt prezenţa. Dumnezeu şi practica spirituală şi-au făcut loc în programul meu iar apoi am reuşit să intregrez ca practică spirituală întreaga zi. Mă bucur că nu a trebuit să mai aştept până la pensie!”

Maria: „Dacă MISA nu ar fi existat, multe lucruri şi fenomene nu ar fi existat şi nici această fiinţă care scrie acum nu ar fi existat şi de aceea mulţumeşte lui Dumnezeu că MISA există; iar, dacă MISA nu ar exista, această fiinţă s-ar ruga ca MISA să apară.”

V. B.: „Răspunsuri la ambele provocări. Dacă MISA nu ar fi existat, probabil că aş fi murit de tânără, aşa cum au prevăzut unii doctori. Dar iată că acum scriu şi sunt vie şi sănătoasă, datorită aplicării tehnicilor yoga predate la MISA şi a ajutorului plin de dragoste oferit în permanenţă de Grieg. Dacă MISA nu ar exista – aş urmări să evoc stările înalte pe care le-am avut în practica mea spirituală şi să pun în aplicare tot ce am învăţat, dar fără îndrumarea lui Grieg, probabil că nu aș mai reuşi să avansez prea mult pe calea spirituală. Fără graţia Ghidului spiritual nu poţi ajunge să-l cunoşti, în toată splendoarea Lui, pe Dumnezeu.”

Ciprian C.: „Ce ar fi fost dacă MISA nu ar fi existat? O fiinţă mult mai puţin conştientă, mai puţin iubitoare, lipsită de comuniune DIRECTĂ cu Dumnezeu, lipsită de o înţelegere profundă a multor aspecte ale manifestării (care să includă, într-o anumită măsură, trăirea lor directă). Ar fi fost trist, cu atâția oameni care au „învăţat” să rămână „morţi”, „împietriţi” sufleteşte. Mai mult decât faptul că am „învăţat”, am şi început să dezvoltăm laturi ale fiinţei noastre a căror existenţă nici nu o bănuiam înainte de a practica yoga la MISA. Ce ar fi dacă MISA nu ar exista?… Nu ştiu, dar ar fi păcat ca toate lucrurile minunate, care s-au manifestat şi se manifestă în cadrul acestei şcoli de yoga, să nu mai fie…”

Mirela M. ne relatează cu sinceritate: „Dacă MISA nu ar fi existat… Aş fi irosit 18 ani în banalitate, tristeţe, competiţie, iubire posesivă. Ar fi fost groaznic nu numai pentru mine şi pentru ceilalţi colegi, dar şi pentru ceilalţi oameni din jur. Am lucrat în bănci (BNR – 14 ani şi 10 ani în BRD), iar acolo sunt energii foarte rele, cărora le-am făcut faţă cu ajutorul binecuvântărilor, al tehnicii efectului ocult de PARATRĂSNET, cu meditaţii de ardere a KARMA-ei. Și rezultatele veneau. Ca şefă de resurse umane în BRD, dimineaţa făceam binecuvântări pentru angajaţi, ofrande pentru directori. Toate aceste tehnici au avut efect asupra celor din jurul meu, care mă respectau şi când intrau în biroul meu care mirosea a tămâie, busuioc şi plante de leac, erau şi ei fericiţi iar eu eram plină de speranţe că totul va fi bine… Nu pot să-mi închipui existenţa mea fără MISA.”

Mihaela: „Dacă MISA n-ar fi existat. Cred că nu mai eram în lumea asta, nici eu, nici fata mea. Nu aş fi înţeles încercările vieţii mele şi m-aş fi simţit nenorocită. Fără MISA viaţa mea ar fi fost un calvar şi de neînţeles. Mă cutremur de fiecare dată când mă gândesc la faptul că s-ar fi putut petrece aceasta (mi-am pus adesea această întrebare). În vremurile de maximă prigoană împotriva Ghidul nostru spiritual, cineva mi-a pus această întrebare (aproximativ). I-am răspuns pe nerăsuflate că nu am cum să mulţumesc îndeajuns în viaţa aceasta celui care a pus bazele acestui curs. Nu va exista pentru mine moment în care să spun că MISA «a fost». În sufletul meu ea va exista…”

Constantinescu Eugen: „Dacă MISA nu ar fi existat… Practica mea a început de unul singur. Aparent. Nu intru aici în detalii legate de practică realizată pe bâjbâite, după cărți pline de greşeli. Ideea este că pentru mine MISA a apărut în urma unei crize interioare. În urma practicii fără ghidare, în plan fizic am declanşat în fiinţa mea fenomene pe care nu le puteam controla. Pentru mine MISA a fost un fir al Ariadnei în labirintul spiritual al epocii actuale. Întâlnirea cu Grieg a fost pentru mine ceva greu de descris în cuvinte. Tatăl meu a plecat dintre noi când eu încă nu aveam 18 ani. Pentru mine Grieg este tatăl pământesc şi spiritual în acelaşi timp. Pentru mine MISA este Grieg şi Grig este MISA. Simt că pe această cale trăim cât o mie de existenţe într-una. Totul în viaţa mea s-a ordonat şi a căpătat sens. Grig m-a transformat în bărbatul care sunt acum. Şi asta nu indirect prin cursuri ci direct. Am avut marea graţie de a avea acces la el şi am folosit această şansă cât am putut de mult. Când cineva îmi denigrează Ghidul spiritual eu îl privesc în ochi şi îl întreb: «Ai întâlnit în existenţa ta vreo fiinţă care să nu te fi minţit măcar o dată?» Cred că vă daţi seama ce răspuns primesc. Întrebarea aceasta, legată de MISA mi-am pus-o de multe ori. Rezultatul, cel puţin privitor la existenţa mea, este viziunea unei existenţe ratate, raportat la cel ce am devenit acum. După 19 ani de curs cred că aş putea dezvolta acest subiect pe multe pagini. Sper totuşi că aceste repere vă vor ajuta să vă faceţi o imagine.
Acum să ne gândim puţin DACĂ MISA NU AR EXISTA. Dragii mei, şi la acest aspect m-am gândit de multe ori. Sintetizat, situaţia ar fi cam aşa. Gândiţi-vă că Evul Mediu ar fi «grădiniţa de copii» din punct de vedere spiritual, faţă de ce ar fi făcut mințile «luminate» din această planetă. Dacă MISA nu ar exista ar fi insuportabilă viaţa de acum, aici pentru mulţi. Vă iubesc, dragii mei colegi.”

Georgiana D.: „Sensul vieţii. Vă mărturisesc cu sinceritate că eu personal mi-am pus această întrebare (Dacă MISA nu ar fi existat…?) de multă vreme şi de multe ori. Şi răspunsul l-am împărtăşit atât iubitului meu, cât şi studenţilor mei. Dacă MISA nu ar fi existat, eu probabil acum aş fi moartă. Dacă nu fizic, cu siguranţă sufleteşte. Consider că am o şansă extraordinară să fac parte din această şcoală autentică spirituală, pentru că – în primul rând – este o graţie dumnezeiasca să-ţi întâlneşti Ghidul spiritual. Datorită iubirii sale nesfârşite m-am cizelat ca OM, am devenit armonioasă, am învăţat ce înseamnă să iubeşti cu adevărat, am învăţat cum să-mi menţin sănătatea neştirbită, am înţeles şi continui să descopăr şi să aplic multe din Legile Divine, şi nu în ultimul rând am început să-l descopăr pe Dumnezeu în universul meu lăuntric, în nenumărate moduri delicioase, uimitoare, misterioase şi copleşitoare. Aceasta mă ajută enorm să descopăr din ce în ce mai profund cine şi ce sunt eu în esenţă, cu adevărat. Deoarece MISA există, viaţa mea a căpătat un sens binefăcător, în care zi de zi mă antrenez să-mi trăiesc viaţa în slujba lui Dumnezeu şi a celorlalţi oameni, după modelul grandios al celui care îmi este Tată spiritual.”

Oana: „Dacă MISA nu ar fi existat… MISA a fost oaza mea de linişte şi echilibru pentru mulţi ani. Datorită cursurilor, conferinţelor, cărţilor, întâlnirilor cu Grieg, «oaza» s-a extins şi mă pot regăsi pe mine şi îl pot regăsi pe Dumnezeu în mine oriunde aş fi.”

Camelia, 53 ani:  „Dacă MISA nu ar fi existat… aş fi trăit şi aş fi murit ca mulţi oameni ce au venit pe acest pământ, adică gregar. Nu mi-aş fi pus niciodată întrebarea de ce sunt aici, în acest moment; care este rolul venirii mele pe această lume; încotro mă îndrept în această viaţă? Venind la cursuri am primit răspunsul căutat şi mai mult decât atât am conştientizat că relaţia mea cu Divinul e mai profundă, mai rafinată decât era înainte de a începe cursurile de yoga. M-am transformat interior; acum văd ceea ce mă înconjoară ca fiind creaţia lui Dumnezeu şi iubirea, compasiunea pentru ea mă face să o respect. Atitudinea mea faţă de cei din jur s-a transformat radical. Dacă acum ceva vreme spuneam că numai Domnul Iisus Hristos a putut să întoarcă obrazul duşmanului, eu nu pot; acum, după 12 ani, pot spune că şi eu asemeni lui Iisus Hristos pot să întorc şi celălalt obraz, duşmanului meu, adică să iert. Asta fiindcă am înţeles că tot ce vine în viaţa mea, vine de la Dumnezeu. În concluzie, dacă MISA nu ar fi existat, nivelul meu de conştiinţă era undeva jos, jos de tot. Mulţumesc lui Dumnezeu că şcoala de yoga MISA există şi pot, prin informaţiile primite, să înţeleg ce-am fost, ce sunt şi ce voi fi…
Dacă MISA nu ar exista…. Îmi vine greu să-mi imaginez aşa ceva. Jurnaliştii care atacă MISA ar trebui să fie mai deschişi la minte şi inimă; să nu se lase manipulaţi. Să vadă realitatea. Ca să ai o privire de ansamblu asupra unui fenomen şi să-l poţi înţelege, ar tebui să-ţi modifici nivelul de conştiinţă şi ASTA face şcoala de yoga MISA. Aşa că invit pe toţi (inclusiv pe jurnaliştii răuvoitori) să experimenteze.”

Syrinx B.: „Dacă MISA nu ar fi existat şi/sau nu aş fi avut acces la această cale spirituală… aş fi fost probabil o tânără distrusă ca şi marea majoritate a semenilor mei… aş fi băut şi fumat şi aş fi fost cel mai sigur extrem de agresivă împotriva „sistemului” şi m-aş fi manifestat ca atare. În relaţia cu bărbaţii aş fi fost probabil teroare… i-aş fi folosit pe cei pe care nu i-aş fi iubit iar după cei pe care i-aş fi iubit (precar) probabil aş fi suferit (tipicul relaţiei sadic-masochist). Poate că par foarte drastică, dar cum altfel ar fi putut fi viaţa mea dacă nu aş fi ştiut ce înseamnă iubire şi, fără iubire, Dumnezeu? Poate chiar şi mai rău de atât…”

Bogdan: „Dacă MISA nu ar fi existat… pentru mine, faptul că particip la cursurile acestei şcoli de yoga mă ajută să cunosc în mod practic, aş putea spune, noţiunile de spiritualitate autentică, bine, frumos, adevăr şi armonie. Sincer nu cred că aş fi putut găsi pe pământul acesta o formă mai completă şi mai profundă de a face primii paşi pe calea descoperirii nevoilor reale ale sufletului meu.”

Marinela Dramnesc: „Dacă MISA nu ar fi existat… fiinţa mea nu ar fi reuşit să găsească o posibilitate practică de a „vedea” şi a simţi cea ce nu se vede, de a avea o călăuză şi un scop în această viaţă.”

În loc de concluzie…
 

O cale spirituală autentică oferă noi perspective pentru a privi și a trăi viața. Aceste perspective sunt de fapt perspectivele reale, obiective, care pot fi descoperite odată ce spiritul nostru începe să „guste” din ce în ce mai conștient din libertatea și virtuțile spirituale.

Citiți aici continuarea articolului



Citiți și:

Idei forţă la care ne putem raporta atunci când vrem să trăim starea de YOGA în feluritele momente ale existenţei noastre de zi cu zi

Relatări despre meditaţii de comuniune profundă cu Ghidul spiritual

 

yogaesoteric
9 iulie 2013

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More