Despre DUMNEZEU (II)

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Citiţi prima parte a acestui articol.

Legile divine sunt regulile jocului

Întreaga manifestare, întreaga Creaţie, este un joc gigantic pe care DUMNEZEU Tatăl îl joacă fără încetare. Acest joc gigantic se desfăşoară în întregul Macrocosmos, în cele trei universuri, şi se bazează întotdeauna pe existenţa legilor divine pe care DUMNEZEU Tatăl (şi nu altcineva) le concepe, le face să existe şi apoi le include în această manifestare grandioasă. Le sădeşte cu înţelepciunea Sa perfectă, totală, inegalabilă în întregul Macrocosmos şi face astfel să funcţioneze cu exactitate toate cele trei universuri.

Dacă avem un anumit grad de inteligenţă şi o anumită putere de intuiţie ne dăm seama că existenţa legilor obiective în întreaga manifestare, atât în universul fizic material, cât şi în universul astral şi în universul cauzal, evidenţiază existenţa misterioasă a Aceluia care a conceput şi a integrat cu înţelepciune în manifestare legile pe care chiar oamenii de ştiinţă le descoperă apoi şi care, deşi aceştia sunt în imensa lor majoritate atei, îi vor sili la un moment dat să recunoască realitatea evidentă a lui DUMNEZEU Tatăl.
Acele vremuri nu sunt departe. Se apropie. Descoperirea fizicii cuantice va face în viitorul apropiat ca savanţii să constate într-un mod ştiinţific existenţa lui DUMNEZEU Tatăl şi atunci nu va mai fi cu putinţă existenţa cercetătorilor sceptici, atei blazaţi care Îl neagă cu înverşunare pe DUMNEZEU şi consideră într-un mod nebunesc că El nu există.

Prin urmare, dacă se consideră că întreaga manifestare, întregul Macrocosmos este jocul cel misterios şi grandios al lui DUMNEZEU Tatăl, atunci legile divine universale sunt regulile acestui joc misterios.
În lumina acestei revelaţii se poate spune că, pentru a ne integra cât mai bine în jocul grandios al lui DUMNEZEU Tatăl, trebuie să-i cunoaştem cât mai bine regulile tainice, legile divine universale ce guvernează întreaga manifestare şi acţionează atât în universul fizic, cât şi în universul astral şi în cel cauzal.

Prin cunoaşterea profundă şi temeinică a acestor sui-generis reguli misterioase ale jocului divin, ne integrăm cât mai bine în armonia divină şi la un moment dat devine cu putinţă pentru unii dintre noi să încetăm jocul, dacă vrem. Atunci atingem de fapt starea de eliberare spirituală supremă.

Altfel spus, dacă ne angrenăm în jocul manifestării dumnezeieşti în strânsă legătură cu înzestrările şi capacităţile pe care le-am trezit în noi, putem ieşi învingători sau putem să pierdem şi până la urmă să fim înfrânţi. Doar când şi doar pentru o fiinţă umană care atinge suprema eliberare spirituală jocul divin se suspendă, chiar se încheie pentru totdeauna. Un exemplu de acest gen este faptul că pentru fiinţele umane de sex opus care se iubesc frenetic, jocurile amoroase bazate pe transfigurare, consacrarea fructelor lui DUMNEZEU Tatăl şi continenţă amoroasă perfectă sunt o sui-generis oglindire a unui joc divin.

Ceasornicarul tuturor timpurilor

Existenţa legilor în fizică, matematică şi în toate domeniile fundamentale ale cunoaşterii indică în mod implicit şi categoric existenţa în veşnicie a unui misterios legiuitor. În absenţa acestui legiuitor, legile nu ar fi fost cu putinţă să apară. Aceasta e o primă dovadă, îndrăznim să spunem zguduitoare, a existenţei lui DUMNEZEU, căci în afara manifestării sale în ipostaza de legiuitor înţelept, toate aceste legi nu ar fi existat.

Privind acum întreaga creaţie dintr-un alt punct de vedere şi considerând, aşa cum considerau la un moment dat unii savanţi sau filosofi, că întregul univers este asemănător cu un ceasornic gigantic, ne dăm seama că există atunci şi un ceasornicar ce este cu mult mai mare decât acel ceasornic, iar la origini a făcut ceasornicul rotiţă cu rotiţă, l-a ansamblat şi după aceea l-a făcut să funcţioneze.

Aşadar, existenţa legilor obiective, şi în fizică, şi în celelalte domenii ale cunoaşterii umane, evidenţiază implicit existenţa unui legiuitor. Căci, dacă acel legiuitor nu ar fi existat şi am porni prin reducere la absurd de la convingerea prostească şi totodată absurdă că întregul univers, întreaga manifestare este, aşa cum consideră unii gânditori materialişti ignoranţi, rezultanta unei serii nesfârşite de întâmplări, atunci ar fi fost imposibil ca toate aceste întâmplări întâmplătoare, toate aceste serii de mici sau mari coincidenţe, să facă să apară totuşi legile universului prin acest haotic lanţ de hazarduri.

Trebuie să ne dăm seama că această viziune materialistă, atee, care consideră întregul univers drept rezultanta aberantă a unor întâmplări, a haosului, nu ar fi putut niciodată să facă să apară armonia, simetria, precizia şi frumuseţea Creaţiei.
Mai mult decât atât, considerând prin reducere la absurd că o asemenea concepţie materialistă, sceptică este o realitate, ar însemna că toţi sfinţii, toţi înţelepţii şi toţi cei care L-au descoperit pe DUMNEZEU s-au înşelat, iar toate mărturiile şi dovezile lor sunt ireale, nu au nicio valoare, toate minunile atestate nu au existat de fapt.

Analizând cu atenţie o astfel de concepţie nebunească, reducţionistă, superficială, parţială, realizăm că cei care se înşeală sunt sărmanii materialişti care proiectează ignoranţa, obtuzitatea şi neputinţa lor de a-L simţi pe DUMNEZEU, concepând o aşa-zisă realitate haotică, rod al hazardului, lipsită de Divinitate, şi consideră că toţi cei care L-au simţit, L-au descoperit şi şi-au dat seama prin experienţă spirituală directă că DUMNEZEU există se înşală. Astfel de sărmane fiinţe umane se aseamănă cu omul căruia guturaiul cronic i-a anihilat simţul mirosului. Tocmai datorită faptului că el este incapabil să simtă mirosurile de tot felul, gândeşte obtuz şi superficial că nu există senzaţii olfactive.

Rătăcirile materialismului nesăbuit

Pentru a vă putea face o idee asupra scepticismului ca filosofie, iată acum câteva elemente definitorii ale acestui sistem de gândire, creat de Pyrron din Elis care a trăit între anii 365 şi 275 î.C. Scepticismul nici nu afirmă şi nici nu neagă nimic. Nu afirmă despre nimic din chestiunile discutate că e fals sau adevărat în conformitate cu teoria cunoaşterii. Nu consideră ceva bun sau rău din punct de vedere moral. Suspendarea oricărei judecăţi este punctul său culminant, iar liniştea deplină a minţii este obiectivul său.

Filosofii greci Enesidem şi Sextus Empiricus au enunţat într-o formă speculativă cele patru argumente sceptice:
1. Pluralitatea şi contradicţia tuturor opiniilor atrage imposibilitatea de a le departaja, orice criteriu constituie astfel o teză suplimentară;
2. Necesitatea de a extinde la infinit definiţiile;
3. Necesitatea postulatelor neverificabile, singura modalitate de a le pune capăt fiind o regresie la nesfârşit;
4. Existenţa cercului vicios.

Scepticismul îşi are izvorul în gândirea unor sofişti precum Protagoras şi Gorgias. Acest curent filosofic a fost combătut necruţător în Evul Mediu, fiind considerat un sacrilegiu sau o nelegiuire.
În limbajul curent, scepticismul desemnează orice gen de îndoială care apare şi se manifestă în nu contează ce domeniu. Este totodată sinonimul stării de neîncredere. Un continuator al acestui curent filosofic bizar este filosoful David Hume, care se consideră reprezentantul unui scepticism moderat. David Hume nu contestă nici realitatea lumii, nici posibilitatea certitudinii. Pentru el, o cunoaştere sigură este posibilă cu ajutorul matematicii, iar în ceea ce priveşte obiectele naturii consideră cunoaşterea ca fiind probabilă. Atunci când este privită dintr-un anumit punct de vedere, filosofia scepticismului ne apare ca filosofie speculativă a unor fiinţe umane cu inima împietrită şi cu o predominanţă intelectuală, goală şi seacă.

Un alt curent filosofic de care a fost impregnată gândirea ultimelor două secole şi care mai are impact pe ici pe colo, mai ales printre savanţi, cercetători şi oameni de ştiinţă, este materialismul. În sens filosofic, materialismul este un sistem în conformitate cu care totalitatea realului este de natură materială sau mai bine zis e un produs al materiei. În esenţă, materialismul este realist. În viziunea sa, substanţa materială există în mod independent de reprezentarea pe care ne-o facem despre ea. Acest curent de gândire este anti-idealist şi prin urmare, antispiritualist.

Materialismul reduce totalitatea a ceea ce există la o substanţă unică şi tocmai de aceea este un monism ontologic. Aproape întotdeauna materialismul respinge existenţa lui DUMNEZEU, a lumii de dincolo şi atunci când totuşi admite existenţa unui suflet, îl reduce la un fenomen sau la un epifenomen material. În sens vulgar curent, aceasta reprezintă concepţia şi atitudinea fiinţei umane, care în absenţa oricărui ideal abstract nu crede decât în plăcerile simţurilor şi face tocmai de aceea totul pentru a le cunoaşte.

Cine nu crede nu are acces la adevăr

Să vedem acum în ce constă ateismul. Ateismul este o doctrină sărăcăcioasă care neagă existenţa lui DUMNEZEU. Această negaţie poate să se exprime în două moduri: cel al luptei şi cel al indiferenţei. Una este să spui că DUMNEZEU nu există şi altceva e să gândeşti că DUMNEZEU nici măcar nu merită o negare. Într-o asemenea situaţie, negarea nu este afirmată.
Ontologia imediată a ateismului este monismul materialist. În viziunea sa, nu există decât o singură substanţă, materia. În realitate, cei care susţin acest fapt uită pur şi simplu că materia nu este altceva decât energie structurată în felurite moduri şi neagă cu înverşunare substanţialitatea spiritului.

Materialismul îndepărtează dintr-o lovitură posibilitatea existenţei unui spirit superior şi atotcuprinzător, cum este DUMNEZEU. În măsura în care anumite ordine tradiţionale erau bazate pe credinţe şi practici religioase, ateismul reprezintă de fapt o atitudine de evidentă ruptură ce se întemeiază pe ideea unei libertăţi stranii şi exaltă o aşa-zisă putere nesfârşită a omului.

Un alt curent filosofic bizar este agnosticismul. Denumirea acestui curent vine de la termenul grecesc „agnostos”, care în traducere românească înseamnă „necunoscut”. Acest termen a fost creat în anul 1869 de T.H. Huxley, care mărturiseşte că i-a fost sugerat de inscripţia în cinstea zeului necunoscut, în limba greacă Agnosto Teo, pe care Sfântul Pavel a remarcat-o pe un altar din Atena. Agnosticismul desemnează un punct de vedere ciudat în conformitate cu care Absolutul, originea, natura intimă şi finalitatea fiinţelor umane şi a lucrurilor sunt, dacă bineînţeles aceste expresii au un anume sens şi implică o realitate, inaccesibile minţii noastre, care în consecinţă nu poate să enunţe cu privire la aceste aspecte nici afirmaţii, dar nici negaţii.

Omul care profesează această convingere este agnostic. Agnosticismul ne îndeamnă să avem o atitudine vădit bizară, dar totuşi specifică, asupra întrebărilor fundamentale ce se referă la existenţa lui DUMNEZEU, la care refuză în permanenţă să se pronunţe. Agnosticismul reprezintă, în consecinţă, un punct ciudat de vedere ce presupune o poziţie de mijloc între deism care afirmă existenţa lui DUMNEZEU şi ateism care o neagă. Cu toate că respinge posibilitatea cunoaşterii Absolutului sau a lui DUMNEZEU, scepticismul antic nu poate fi considerat agnosticism. Agnosticul, cu toate că este un necredincios, nu este totuşi un ateu.

Este evident că fiecare dintre curentele filosofice pe care le-am trecut succint în revistă propagă un anumit punct de vedere asupra realităţii care, asimilat ca atare, îi face pe toţi cei ce îmbrăţişează astfel de sisteme parţiale şi lipsite de profunzime, să devină după aceea exact ceea ce gândesc într-un mod predominant.

Privindu-i cu atenţie şi luciditate pe cei care aderă la astfel de sisteme filosofice, din punctul de vedere al celui care L-a descoperit pe DUMNEZEU, a avut experienţe spirituale şi este pe deplin sigur şi edificat că El există, ne putem da seama cu uşurinţă că astfel de fiinţe umane se înşeală. Viziunea lor asupra realităţii şi de asemeni asupra lui DUMNEZEU Tatăl este parţială şi vădit reducţionistă.

Sărmanele fiinţe umane care îmbrăţişează acest gen de curente filosofice au inimile împietrite. Tocmai de aceea consideră că, dacă nu simt nimic în ceea ce priveşte existenţa lui DUMNEZEU, atunci este de la sine înţeles că DUMNEZEU nu există, iar toţi cei care afirmă că DUMNEZEU există sau îi simt realitatea şi prezenţa se înşeală. Astfel de oameni nici măcar nu se îndoiesc vreodată că punctul lor de vedere este greşit. Ei sunt victimele unor sisteme de credinţe ce evidenţiază ignoranţă şi superficialitate.

Citiţi aici continuarea acestui articol.

Articol preluat de pe www.yogamagazin.ro


Citiţi şi:

Unele ipostaze nebănuite ale lui DUMNEZEU TATĂL
Puterea tainică a comunicării cu Dumnezeu
Cât asculţi de Dumnezeu, atât ascultă şi Dumnezeu de tine

yogaesoteric
7 noiembrie 2013

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More